Acțiune în declararea simulatiei. Speță. Încheierea 12/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Sectia civila, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 12/R/C/2008
Ședința publică din 6 iunie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Tania Antoaneta Nistor
JUDECĂTOR 2: Anca Adriana Pop
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat spre examinare cererea formulată de pentru suspendarea executării deciziei civile nr. 190/A/01.04.2008 a Tribunalului Cluj, până la soluționarea recursului declarat împotriva acestei hotărâri, privind și pe intimații, ȘI.
La apelul nominal, la a treia strigare a cauzei, se prezintă intimatul asistat de avocat -, cu împuternicire avocațială la dosar-fila 14, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că cererea de suspendare a executării hotărârii nu este legal timbrată.
Se constată că la data de 6 iunie 2008, s-a depus la dosar, prin fax, din partea reprezentantei contestatoarei, avocat, o cerere de amânare a cauzei din motive medicale, la care a anexat și adeverință medicală.
Reprezentantul intimatului arată că se opune cererii de amânare a cauzei, deoarece aceasta este o modalitate de tergiversare a cauzei întrucât și în ciclul anterior reprezentanta reclamantei a apelat la aceleași metode.
Curtea, respinge cererea de amânare a cauzei deoarece nu este justificată prin concediul medical, ci doar prin adeverință medicală.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.281 proc. civ., pune în discuția părții prezente necesitatea îndreptării erorii materiale a încheierii ședinței camerei de consiliu din data de 23 mai 2008, în sensul că cuantumul cauțiunii stabilită în sarcina contestatoarei este în sumă de 500 lei și nu 5000 lei, cum greșit s-a consemnat.
Reprezentantul intimatului arată că este de acord cu îndreptarea erorii materiale cu privire la cuantumul cauțiunii, întrucât a fost prezent la termenul anterior.
Curtea, pune în discuția părții prezente excepția netimbrării cererii de suspendare, având în vedere că la termenul anterior s-a pus în vedere reprezentantei recurentei să achite taxa judiciară de timbru pentru cererea de suspendare în cuantum de 10 lei și 0,15 lei timbru judiciar.
Reprezentantul intimatului solicită anularea cererii de suspendare ca netimbrată, cu cheltuieli de judecată pentru cererea de suspendare.
Curtea, reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA
Prin cererea de recurs înregistrată la data de 30.04.2008 pârâta a solicitat instanței admiterea recursului, modificarea deciziei civile nr. 190/A/01.04.2008 a Tribunalului Cluj, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Totodată, recurenta a solicitat suspendarea executării hotărârii judecătorești recurate până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze, în temeiul art. 300 alin. 2.pr.civ.
Cererea de suspendare a executării hotărârii recurate nu a fost motivată în fapt.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 23.05.2008 a Curții de Apel Cluj, s-a dispus citarea recurentei cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și timbru judiciar aferente cererii de suspendare a executării hotărârii recurate, în sumă de 10 lei și, respectiv 0,15 lei timbru judiciar, precum și necesitatea dovedirii achitării cauțiunii în sumă de 5.000 lei.
Potrivit art. 281.pr.civ. erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri, pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Având în vedere că în dispozitivul încheierii pronunțate în ședința publică din 23.05.2008 s-a strecurat o eroare materială cu privire la cuantumul cauțiunii stabilită în sarcina recurentei, Curtea în temeiul art. 281.pr.civ. va dispune îndreptarea erorii materiale în sensul că, în loc de "cauțiune de 5.000 lei" se va menționa în mod corect "cauțiune de 500 lei".
De asemenea, ținând seama de împrejurarea că recurenta nu a achitat taxa judiciară de timbru și timbru judiciar aferente cererii de suspendare a executării hotărârii recurate, Curtea în temeiul art. 20 alin. 1 și alin. 3 din Legea nr. 146/1997 va anula ca netimbrată cererea formulată de recurentă, având ca obiect suspendarea executării hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DISPUNE:
. eroarea materială strecurată în încheierea civilă pronunțată la data de 23.05.2008 în sensul că în loc de "cauțiune de 5.000 lei" se va menționa în mod corect "cauțiune de 500 lei".
Anulează ca netimbrată cererea formulată de recurenta având ca obiect suspendarea executării deciziei civile nr. 190/A/01.04.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - - - -
GREFIER
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Sectia civila, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 6 iunie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: - - -
JUDECĂTOR: --- -
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul formulată de împotriva deciziei civile nr. 190/A/01.04.2008 a Tribunalului Cluj, în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, privind și pe intimații, ȘI.
La apelul nominal, la a treia strigare a cauzei, se prezintă intimatul asistat de avocat -, cu împuternicire avocațială la dosar-fila 14, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 3 iunie 2008, s-a depus la dosar din partea intimatului întâmpinare.
Se constată că la data de 6 iunie 2008, s-a depus la dosar, prin fax, din partea reprezentantei contestatoarei, avocat, o cerere de amânare a cauzei din motive medicale, la care a anexat și adeverință medicală.
Reprezentantul intimatului arată că se opune cererii de amânare a cauzei, deoarece aceasta este o modalitate de tergiversare a cauzei întrucât și în ciclul anterior reprezentanta reclamantei a apelat la aceleași metode.
CURTEA
După deliberare, respinge cererea de amânare a cauzei deoarece nu este justificată prin concediul medical, ci doar prin adeverință medicală, și în urma verificării timbrajului se constată că acesta este insuficient timbrat, recurente având de achitat o diferență de taxă judiciară de timbru în sumă de 944,36 lei și 4,1 lei timbru judiciar.
Pentru aceste motive,
DISPUNE
Amână judecarea cauzei pentru data de 5 septembrie 2008, ora 8,30, sala 155, pentru când reprezentanții părților păstrează termenul în cunoștință.
Se va cita recurenta cu mențiunea de a achita diferența taxei judiciare de timbru în sumă de 944,36 lei și 4,1 lei timbru judiciar, sumă ce va fi achitată în contul indicat pe citație.
Pronunțată în ședința publică din 6 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - --- - - -
TERMEN: 5 septembrie 2008, ora 8,30, sala 155
TC: contestatoare:, prin avocat, cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru
TC: intimatul:, prin avocat -
Se vor cita intimații:
Red. /10.06.2008
Președinte:Tania Antoaneta NistorJudecători:Tania Antoaneta Nistor, Anca Adriana Pop