Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 1209/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.1209

Ședința publică din 26 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Trandafir Purcăriță

JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat

JUDECĂTOR 3: Cristian Pup

GREFIER:- -

S-a luat în examinare recursul declarat de contestatoarea împotriva deciziei civile nr. 505/A/03.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, PRIMĂRIA, jud. T, și chemații în garanție și, având ca obiect contestație în anulare.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă intimatul personal, asistat de avocat din Baroul Hunedoara care se prezintă și pentru intimata, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind de formulat alte cererii instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Avocat reprezentantul intimaților, pune concluzii de respingere a recursului, cu cheltuieli de judecată, reprezentând cheltuieli de transport, conform bonului fiscal ce-l depune la dosar.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

Prin decizia civilă de recurs nr. 968/R/03.09.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș - secția civilă - a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 808/12.12.2007, pronunțată de Judecătoria Deta, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, Primăria, jud. T, și intimații chemați în garanție și.

Această decizie civilă de recurs este irevocabilă( 92-97).

Prin decizia civilă nr. 505/R/ 03.04.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș - secția civilă - respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile de recurs, de mai sus cu nr. 968/R/03.09.2008, pronunțată în dosarul nr-, de Tribunalul Timiș și a sentinței civile nr. 808/2007 a Judecătoriei Deta, pronunțată în același dosar, în contradictoriu cu intimații, Primăria, jud. T, și.

Pentru a decide astfel, Tribunalul Timiș a reținut, în esență, că respectiva contestație în anulare formulată de contestatoarea nu se încadrează în dispozițiile - expres și limitativ - prevăzute de art. 317 și 318 Cod procedură civilă, pe care și-a întemeiat în drept această cale extraordinară de atac contestatoarea.

Această decizia civilă având ca obiect contestație în anulare pronunțată de instanța de recurs de mai sus este le fel, irevocabilă și ea.

Împotriva acestei decizii civile cu nr. 505/R/03.04.2009, pronunțată în dosarul nr-, de Tribunalul Timiș, având deci ca obiect contestație în anulare, a declarat recurs, din nou, recurs, contestatoarea, invocând în drept art. 304 pct. 4, 5 și 9 Cod procedură civilă, solicitând admiterea lui și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, ridicată, susținând că va dezvolta această motivație, dar recurenta nu și-a mai îndeplinit această obligație, nici până la termenul de astăzi, deși recursul este înregistrat la 06.04.2009.

Văzând decizia civilă recurată, prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă și în raport de cererea de recurs, față de starea de fapt din dosar, ca și de probele administrate în cauză, Curtea stabilește că recursul de față al contestatoarei de mai sus este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare, conform dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, deoarece în legislația românească recursul la recurs nu este admisibil, adică este inadmisibilă exercitarea căii de atac a recursului în contra unei hotărâri judecătorești dată în contestație în anulare, de instanța de recurs.

Or, în speță contestatoarea a declarat recurs împotriva unei decizii civile irevocabile - având ca obiect contestație în anulare formulată împotriva unei decizii civile de recurs, tot irevocabile - ceea ce nu este admisibil în dreptul român și de aceea recursul contestatoarei de față, va fi respins ca atare, căci hotărârile instanțelor de recurs - care sunt irevocabile - nu mai pot fi din nou atacate cu recurs, legiuitorul neprevăzând posibilitatea legală a recursului la recurs (precum în prezenta speță), modificarea sau casarea unei hotărâri putându-se cere în recurs numai pentru motivele de nelegalitate, prevăzute în art. 304 sub pct.1 - 9 Cod procedură civilă, (neincidente în pricina de față), iar Tribunalul Timișa fost legal constituit - ca instanță de recurs, în complet de judecată format din trei judecători - în sistemul juridic românesc neputând exista situația unui recurs la recurs și ca atare recursul acestei contestatoare va fi respins ca inadmisibil.

Într-adevăr Curtea stabilește că o hotărâre judecătorească împotriva căreia s-a formulat o contestație în anulare, pronunțată de o instanță de recurs - ca în speță - devine, conform art. 377 alin.2 pct.4 Cod procedură civilă, irevocabilă și deci nesusceptibilă de recurs (chiar dacă prin aceasta s-a soluționat fondul pricinii).

Ca atare, declarând recurs contra unei hotărâri judecătorești date într- contestație în anulare, de o instanță de recurs, contestatoarea de față nu s-a conformat unei condiții speciale de admisibilitate a recursului, în această materie și deci este inadmisibilă exercitarea căii de atac a recursului în contra unei hotărâri judecătorești dată în contestație în anulare de o instanță de recurs, încât, astfel prezentul recurs al contestatoarei va fi respins ca inadmisibil, în acest sens, doctrina juridică și jurisprudența în materie fiind constante, inclusiv practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția civilă și de proprietate intelectuală - (potrivit și deciziei civile nr. 444/24.01.2008).

Este încă de menționat că această instanță de recurs nu poate primi cererea contestatoarei, care, deși nu se prezintă în instanță la strigarea pricinii, după închiderea dezbaterilor a depus prin registratura Curții o cerere de recuzarea acestui complet de judecată, întrucât potrivit dispozițiilor art. 29 al. 1 Cod procedură civilă, propunerea de recuzare trebuia făcută - verbal sau în scris - pentru fiecare judecător în parte, însă înainte de începerea oricărei dezbateri, ori, recurenta contestatoare a formulat această cerere de recuzare, numai după închiderea dezbaterilor, deci după dezinvestire și de aceea cererea acesteia de recuzare va fi respinsă ca inadmisibilă ca atare, nefiind cazul sesizării completului imediat următor în vederea judecării cererii de recuzare de față, conform Regulamentului de Organizare și funcționare a instanțelor judecătorești.

Curtea mai observă că în practicaua deciziei civile recurate s-a dispus, în baza art. 29 al. 1 și 4 din Legea nr. 49/1992, respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale vizate, cu motivarea corectă și justă că această excepție nu are nici un fel de legătură cu fondul cauzei și nu prezintă nici un fel de relevanță juridică, în speță, dar practicaua hotărârii nu constituie o încheiere, propriu- zisă, în înțelesul și în sensul dispozițiilor art. 255 Cod procedură civilă și oricum împotriva încheierilor premergătoare nu se poate exercita vreo cale de atac - apel sau recurs - decât odată cu fondul, căci în speță, nu este întrerupt cursul judecății.

În consecință, Curtea va respinge ca inadmisibil prezentul recurs declarat împotriva unei hotărâri judecătorești ce are ca obiect o contestație în anulare, potrivit tuturor considerentelor ce preced.

În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, aflată în culpă procesuală, ca parte căzută în proces, recurenta de mai sus va fi obligată să le plătească intimaților și - la cererea acestora - suma de 100,01 lei, cheltuieli de judecată, în recurs, reprezentând cheltuieli de transport, pe distanța H - Reșița și retur, justificat cu bonul fiscal nr. 9/26.11.2009, depus în dosarul cauzei de recurs și aflat la fila 53.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatoarea împotriva deciziei civile nr. 505/A/03.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect contestație în anulare.

Obligă recurenta de mai sus să plătească intimaților și suma de 100,01 lei, cheltuieli de judecată, în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. / 08.12.2009

Tehnored /10.12.2009

Ex.2

Primă instanță:

Instanță de recurs:, și

Președinte:Trandafir Purcăriță
Judecători:Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat, Cristian Pup

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 1209/2009. Curtea de Apel Timisoara