Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 191/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 191/R/2008 | |
Ședința publică 23 ianuarie 2008 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos | - - - |
JUDECĂTORI: Marta Carmen Vitos, Traian Dârjan Viorica | - - - |
GREFIER: | TARȚA |
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtele și, împotrivadeciziei civile nr. 80 din 13 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Cluj îndosarul nr-, privind și pe reclamanții și, având ca obiect grănițuire.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de16 ianuarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentinta civilă nr.377 din 6.02.2007, Judecătoria Zalăua admis actiunea introdusă de reclamanții ȘI împotriva pârâților și.
A stabilit hotarul între proprietățile părților pe linia de culoare roșie evidențiată în anexa 1 raportului de expertiză întocmit în cauză, și a obligat pârâtele să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamanților suprafața de teren pe care o dețin în prezent, cuprinsă între această dreaptă de culoare roșie și gardul în linie curbă amplasat pe terenul reclamanților, potrivit aceleiași anexe nr.l a raportului de expertiză.
A luat act de renunțarea făcută de reclamanți cu privire la judecata capătului de cerere privind restituirea impozitului.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamanților suma de 1208,26 lei, cheltuieli de judecată rămase după compensare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții și pârâtele au în proprietate două suprafețe de teren intravilan învecinate, situate pe strada 22 2. din Z la numerele administrative 207, respectiv 205.
Așa fiind, rolul instanței în caz de litigiu între proprietarii fondurilor învecinate cu privire la amplasamentul liniei care desparte proprietățile lor este să reconstituie hotarul la origine nelitigios în funcție de elementele faptice care se regăsesc în situația de la fața locului.
De aceea, nu poate fi primită propunerea expertului topograf, indicată în anexa 3, în sensul stabilirii liniei de hotar prin reducerea proporțională a ambelor suprafețe de teren, raportând întinderile menționate în cărțile funciare la întinderea totală a celor două terenuri existentă la fața locului.
Hotarul real care a existat între cele două proprietăți este linia propusă de reclamanți, relevată în anexa 1 la expertiză. Această linie este dreaptă, așa cum de regulă liniile care despart proprietățile. Nu este de crezut că stăpânii originari ai celor două terenuri au hotărât demarcarea proprietăților învecinate printr-o linie de formă neregulată ca aceea propusă de părți, redată În anexa 2 expertizei.
Hotarul în linie dreaptă propus de reclamanți are ca puncte de reper capetele de țeavă fixate în pământ la momentul inițial al realizării gardului despărțitor, în anii 1970. Aceste semne exterioare există și azi și au fost identificate de expert și avute în vedere la stabilirea liniei de hotar propuse de reclamant. La aceste semne de hotar se referă și cei doi martori ascultați în cauză, propuși chiar de pârâte, martori care au participat la grănițuirea amiabilă realizată în anii 1970 prin înălțarea unui gard.
Aceiași martori declară că linia despărțitoare marcată cu respectivul gard era, categoric, dreaptă.
Deci, de-a lungul anilor, gardul a căpătat un contur frânt, fiind deplasat pe o porțiune de la mijlocul său înspre terenul reclamanților, încălcându-li-se în acest fel proprietatea și pierzând amplasamentul originar al hotarului.
Prin decizia civilă nr. 80/13.09.2007 pronunțată de Tribunalul Sălaj, fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtele și, în contra sentintei civile nr.377/6.02.2007 a Judecătoriei Zalău.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, conform prevederilor art.584 Cod procedură civilă, orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite de a sa.
Prima instanță pentru stabilirea liniei de hotar între proprietățile părților a căutat să reconstituie hotarul de origine în funcție de elementele faptice care se regăsesc în situația de la fața locului.
Punctele de reper sunt capetele de țeavă fixate în pământ în anii 1970.
Cei doi martori audiați în cauză au participat în anii 1970 la grănițuirea amiabilă, astfel că, în declaratiile lor s-au referit la aceste semne de hotar.
Martorii au mai declarat că linia despărțitoare este dreaptă.Gardul a fost deplasat ulterior, căpătând un contur frânt.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele, solicitând în principal admiterea recursului, casarea deciziei și a sentinței civile nr. 337/2007 a Judecătoriei Zalău, și trimiterea cauzei la instanța de fond spre rejudecare.
În subsidiar, s- solicitat admiterea recursului și schimbarea în tot hotărârii, în sensul stabilirii liniei de hotar între proprietățile părților pe linia de culoare roșie evidențiată în anexa 2 raportului de expertiză și respingerii capătului de cerere privind revendicarea.
S-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului pârâtele au invocat următoarele motive:
Deși în ședința publică din 13.09.2007 pârâtele au depus contractul de vânzare-cumpărare pe care l-au încheiat cu numiții și -, prin care au vândut o parte din imobilul în litigiu și au solicitat introducerea în cauză cumpărătorilor, instanța de apel nu a luat în considerare această cerere, nefăcându-se referire la aceasta în cuprinsul deciziei.
Recurentele au arătat că au considerat necesară introducerea în cauză a noilor proprietari, având în vedere obiectul litigiului și în vederea asigurării opozabilității hotărârii și față de actualii proprietari.
În ce privește fondul cauzei, recurentele au arătat că instanța de fond interpretat greșit probele administrate, iar apelul declarat împotriva hotărârii primei instanțe a fost respins fără fi motivat, încălcându-se dreptul la un proces echitabil garantat de art.6 pct.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța de apel reamintit argumentele instanței de fond fără a examina problemele ridicate în apel.
Opțiunea primei instanțe pentru varianta de grănițuire propusă de reclamanți se bazează pe o simplă prezumție în sensul că linia de hotar este de regulă dreaptă, fără să fie coroborată cu alte probe administrate.
Greșit au reținut instanțele că cei doi martori ascultați în cauză au făcut referire la capetele de țeavă fixate în pământ în anii 1970, alese ca puncte de reper de către reclamanți.
În realitate, martorul a arătat în declarația sa că în anii 1970 montat în pământ 4 stâlpi de țeavă care se află în această stare și în prezent, iar despre alte țevi nu are cunoștință să existe.
Este evident că martorul se referă la țevile care susțin plasa de sârmă în prezent și care au o mică fundație de beton, capetele de țeavă la care face referire reclamantul fiind distincte de țevile care susțin plasa de sârmă și în prezent.
Între acele capete de țeavă și gardul construit în anul 1970 susținut de stâlpii de țeavă este o distanță de aproximativ 70 cm.
Susținerea reclamanților conform căreia pârâtele ar fi mutat gardul înspre terenul său, încălcându-i dreptul de proprietate, nu a fost dovedită cu nici o probă. Din declarația acelorași martori reiese că gardul nu a suferit modificări fiind în aceeași stare ca la momentul edificării și în prezent.
Cu privire la momentul modificării liniei de hotar afirmațiile reclamanților sunt contradictorii, situate în timp în anii 1973 - 2. iar conform unei alte susțineri, în perioada 1995 - 1998.
Mutarea gardului înspre terenul reclamanților nu era posibilă având în vedere că primele 4 țevi care susțin gardul au fundația din beton. Întrucât linia de hotar între cele două proprietăți fost stabilită prin convenția părților, marcată de gardul construit în anii 1970, acțiunea reclamanților este inadmisibilă, din nici o probă nerezultând că pârâtele au modificat această linie și ar fi ocupat o suprafață de teren din proprietatea reclamanților.
Gardul existent se întinde de la colțul casei până la capătul grădinii, iar de- lungul casei nu există gard între cele două proprietăți.
Susținerea martorilor conform căreia linia de hotar marcată cu gardul este dreaptă, este conformă realității. în linia de hotar există la punctul de la care este construit gardul.
Corect a reținut instanța de fond că în caz de litigiu între proprietarii fondurilor învecinate cu privire la amplasamentul liniei care desparte proprietățile, rolul instanței este să reconstituie hotarul la origine nelitigios în funcție de elementele faptice care se regăsesc în situația de la fața locului.
Instanța însă nu a ținut seama de probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor și elementele faptice considerate repere din trecut conform susținerilor pârâților.
Faptul că suprafața de teren deținută de reclamanți este mai mică decât cea înscrisă în CF, nu poate forma convingerea că diferența de teren este ocupată de pârâte.
În jurisprudență s-a stabilit că atunci când există neconcordanță între amplasarea concretă a unor suprafețe de teren determinată cu observarea liniilor de graniță tradiționale și amplasarea ce ar rezulta din respectarea exactă a suprafețelor înscrise în CF, prima amplasare trebuie să primeze.
Prin întâmpinarea formulată, pârâții au solicitat respingerea recursului și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În ce privește cererea principală de casare a deciziei și de trimitere a cauzei la prima instanță spre rejudecare, motivată pe împrejurarea că în fața instanței de apel la termenul de judecată din 13.09.2007 reclamanții au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâți a numiților - și, persoanele care au dobândit drept de proprietate prin cumpărare asupra imobilului aparținând pârâtelor chemate inițial în judecată, curtea constată că aceasta nu este fondată.
Așa cum rezultă din practicaua deciziei civile nr. 80/13.09.2007 a Tribunalului Sălaj, la termenul de judecată din 13.09.2007 reprezentantul pârâtelor a depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1353/19.07.2007, în baza căruia pârâtele au înstrăinat imobilul evidențiat în Cf nr.4822 Z, nr.top 2964/a/1 casă și teren în suprafață de 233 mp, în favoarea cumpărătorilor și -, însă nu a solicitat introducerea noilor proprietari în litigiu. O cerere de extindere a cadrului procesual se face cu respectarea prev. art.112 Cod proc.civ. în scris, în suficiente exemplare pentru comunicarea cu toate părțile, pârâtele neconformându-se acestei cerințe legale.
Instanța de apel nu avea posibilitatea introducerii din oficiu a acestor persoane în litigiu, întrucât procesul civil este guvernat de principiul disponibilității părților care conferă acestora și doar lor determinarea conținutului procesului prin stabilirea cadrului procesual și a participanților la proces.
Prin urmare, solicitarea casării hotărârii și trimiterii cauzei spre rejudecare în vederea introducerii în cauză noilor proprietari nu este fondat, în absența unei cereri de extindere cadrului procesual făcută de părți.
De altfel, în recurs pârâtele au mai depus un contract de vânzare-cumpărare încheiat ulterior soluționării apelului, autentificat sub nr.2924/11.12.2007 (26), în baza căruia au înstrăinat în favoarea acelorași cumpărători și - și suprafața de 633 mp teren, evidențiată în prezent în CF nr.1868/N Z, nr. cadastral 4125. Asupra acestei suprafețe de 633 mp teren pârâtelor li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza titlului de proprietate nr.1110/5/23.03.2006 emis în temeiul sentinței civile nr. 4779/6.12.2005 a Judecătoriei Zalău (26 dosar fond), însă în prezent numărul topografic de la acea dată nu mai corespunde numărului cadastral actual.
Prin urmare, în prezent întregul imobil care aparținea pârâtelor la data promovării acțiunii este înstrăinat în favoarea unor terți care vor fi ținuți să respecte linia de hotar stabilită.
În ce privește cererea de admitere a recursului pe fond și de modificare hotărârii, în sensul stabilirii liniei de hotar pe baza variantei propuse de pârâte, conform anexei 2 din raportul de expertiză întocmit în fața primei instanțe (60 dosar fond), curtea constată că nici aceasta nu este fondată.
Așa cum corect au statuat instanțele de fond prin coroborarea probelor administrate, varianta echitabilă de stabilire a liniei de graniță dintre proprietățile reclamanților și pârâtelor este cea propusă prin varianta I din raportul de expertiză.
Din cuprinsul acestei lucrări de specialitate reiese că elementele faptice considerate repere din trecut conform părerii părților sunt următoarele:
Conform opiniei reclamantului, cele 3 capete de țeavă zincată bătute în pământ, iar conform opiniei pârâților, stâlpii vechi din lemn de stejar care servesc la susținerea gardului existent din plasă de sârmă.
Din declarațiile martorilor audiați (48-49 dosar fond), dintre care unul contribuit la edificarea gardului despărțitor, reiese că în anii 1970 proprietățile părților au fost delimitate printr-un gard susținut de 4 stâlpi de țeavă. Totodată, a fost introdusă în pământ o bordură de beton care există și în prezent.
Gardul a fost edificat în linie dreaptă.
În cursul judecării apelului reprezentantul pârâtelor a depus la dosar niște fotografii care evidențiază gardul ce delimitează în prezent proprietățile părților, capetele de țeavă considerate ca puncte de reper în opinia reclamantului, precum și o bordură de beton.
Gardul așa cum se prezintă în momentul de față este edificat pe fundație din beton susținut de țevi (21-24 dosar apel).
Capetele de țeavă considerate repere din trecut conform susținerii reclamantului sunt amplasate în imediata vecinătate, la distanță foarte mică de o bordură de beton. Gardul în amplasamentul său actual este situat la o distanță apreciabilă de bordura de beton.
Martorul care a contribuit la edificarea gardului în anii 1970 nu a afirmat că ar fi edificat gardul pe fundație de beton așa cum reiese gardul actual din imaginile depuse și de care se prevalează pârâții, ci doar că a edificat un gard susținut de 4 stâlpi de țeavă și introdus în pământ o bordură de beton care există și în prezent.
Este evident că între o bordură de beton și o fundație din beton este o diferență atât de mare încât nici o persoană care nu are cunoștințe în domeniul construcțiilor nu poate să facă o confuzie și, cu atât mai puțin, o persoană care deține astfel de cunoștințe mai mult sau mai puțin temeinice, cum este martorul care a edificat gardul în urmă cu mai mult de 3 decenii.
Din coroborarea acestor probe testimoniale și expertiză, precum și din imaginile prezentate de pârâte, în baza art. 1199, art.1203 Cod proc.civ. operează prezumția simplă, judiciară, că într-adevăr după momentul edificării gardului, acesta a suferit modificări de amplasament, iar țevile care îl susțineau inițial au fost tăiate. Gardul inițial a fost mutat câțiva zeci de centimetri în interiorul terenului proprietatea reclamanților, aspect care este evidențiat și pe anexa 1 la raportul de expertiză, respectiv suprafața de teren cuprinsă între linia roșie propusă de expert ca mejdie și gardul actual.
Această suprafață nu se întinde pe toată lungimea gardului, constituindu-se doar în porțiunea în care gardul actual face o ușoară curbură de la linia dreaptă, în interiorul terenului reclamanților.
Din analizarea celor 3 variante propuse de expert pentru stabilirea liniei de hotar, se constată că singura în care linia de graniță se prezintă în linie dreaptă este cea propusă de reclamanți.
Așa cum reiese din declarațiile martorilor audiați în cauză, gardul edificat în anii 1970, pe baza înțelegerii dintre proprietarii fondurilor învecinate fost edificat în linie dreaptă.
Această variantă constituie hotarul real dintre terenurile învecinate stabilit inițial pe cale amiabilă, iar în prezent nu există nici o justificare pentru modificarea acestuia. Așa cum corect a reținut prima instanță, iar pârâtele au și achiesat la această susținere, rolul instanței în caz de litigiu între proprietarii fondurilor învecinate cu privire la amplasamentul liniei care desparte proprietățile lor este să reconstituie hotarul la origine nelitigios în funcție de elementele faptice care se regăsesc în situația de la fața locului.
Întrucât din probele administrate a reieșit că hotarul la origine nelitigios îl constituie o linie dreaptă, evidențiată pe varianta I din raportul de expertiză, în baza art.312 alin.1 Cod proc.civ. curtea va respinge recursul ca nefondat.
În baza art.274 alin.1 Cod proc.civ. recurentele vor fi obligate să plătească intimatului suma de 120,26 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând contravaloarea transportului și a zilei de muncă la care reclamantul a renunțat pentru a se prezenta în instanță (21-22).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele și împotriva deciziei civile nr. 80 din 13 septembrie 2007 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe recurente să plătească intimatului suma de 120,26 lei, cheltuieli de jduecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - TARȚA
Red. MV dact.GC
2 ex/31.01.2008
Jud.apel: M,
Președinte:Marta Carmen VitosJudecători:Marta Carmen Vitos, Traian Dârjan Viorica
