Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 25/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 25/

Ședința publică din 28 ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Paulina Georgescu

JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase

JUDECĂTOR 3: Monica Costea

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul intervenient și recurenta reclamantă, domiciliați în localitatea,-, județul C, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în localitatea,-, județul C, împotriva deciziei civile nr. 111 din 14.05.2007 și a încheierii de ședință din 16.04.2007 pronunțate de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr. 426/2005.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 21 ianuarie 2008 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Pentru concluzii scrise, completul de judecată a amânat pronunțarea asupra recursului la data de 28 ianuarie 2008 când, a dat următoarea soluție.

CURTEA

Asupra cererii de recurs;

Prin cererea adresată Judecătoriei Constanța, înregistrată sub nr- ( nr. format vechi 1938/2005), reclamantul a chemat în judecată pe pârâta pentru a se dispune:

- grănițuirea proprietăților părților, în vecinate, proprietatea reclamantului situată în,- și proprietatea pârâtei situată în-;

- obligarea pârâtei să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 167,4. teren identificată prin expertiză tehnică.

Prin sentința civilă nr. 1208 din 28.12.2006 pronunțată de Judecătoria Constanțas -a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta.

Totodată, s-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul.

S-a stabilit linia de hotar între proprietățile părților conform raportului de expertiză efectuat în cauză.

S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de 334. și s-a anulat cererea de chemare în garanție formulată de reclamantul în contradictoriu cu.

S-au compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți și a fost obligat reclamantul, către pârâtă, la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul la data de 19.02.2007. Motivele de apel au fost depuse la data de 16.04.2007.

Prin încheierea din 16.04.2007 calea de atac a fost calificată drept recurs.

Pe fond, prin decizia civilă nr. 111 din 14.05.2007, Tribunalul Constanțaa admis recursul formulat de reclamantul în contradictoriu cu intimata pârâtă și intimatul intervenient.

A casat sentința civilă nr. 12108/2006 a Judecătoriei Constanța și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.

Împotriva deciziei civile nr. 111/14.05.2007 și a încheierii de ședință din 16.04.2007 pronunțate de Tribunalul Constanța, au declarat recurs pârâții și, criticând soluția pentru motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 1 Cod pr. civilă, în sensul că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale și pentru motivele de recurs înscrise în art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, motive ce privesc fondul pricinii.

Se motivează că în cauză greșit instanța a calificat calea de atac ca fiind recurs și pe cale de consecință a soluționat cererea în complet de trei judecători.

În speță, acțiunea formulată are două capete de cerere de sine stătătoare - grănițuire, care este neevaluabilă în bani și revendicare, care este evaluabilă în bani.

Calea de atac trebuie determinată în raport de primul capăt de cerere care este neevaluabilă în bani, iar calea susceptibilă de a fi atacată este apelul și recursul, potrivit competenței generale.

În acest sens s-a pronunțat Înalta curte de Casație și Justiție cu decizii de speță și cu aceleași cereri - grănițuire și revendicare.

Se arată că cele două capete de cerere sunt distincte și urmăresc scopuri diferite, una vizând stabilirea liniei de hotar prin semne exterioare și cealaltă vizând redobândirea posesiei de către proprietar.

Ca atare, nu se poate stabili un raport de accesorialitate între un capăt de cerere și altul, ambele cereri sunt principale.

Calea de atac a părților din litigiu s-a intitulat apel, care a fost depus la al doilea termen de judecată, depășindu-se conform procedurii recursului termenul legal de depunere a recursului și a motivelor de recurs.

În cauză, trebuia invocată excepția tardivității formulării și depunerii motivelor de recurs; procedând astfel, tribunalul a îmbinat regulile procedurale de la recurs și de la apel.

Astfel, motivele de apel, calificate recurs, au fost depuse până la prima zi de înfățișare.

Consecințele greșitei calificări a căii de atac au prejudiciat interesul părților, privându-le de o cale de atac, hotărârea pronunțându-se într-un complet alcătuit greșit, iar părților li s-a încălcat dreptul de apărare și de a propune probe și administra probe.

De asemenea, recurenții critică soluția și pe fond.

Instanța va examina primul motiv de recurs ce face de prisos analiza criticilor pe fondul cauzei.

Astfel, în acțiunea dedusă judecății s-au formulat două capete de cerere de sine stătătoare - grănițuirea, neevaluabilă în bani și revendicarea, evaluabilă în bani.

Cele două capete de cerere sunt distincte și urmăresc scopuri diferite și pe cale de consecință, nu se poate stabili un raport de accesibilitate între un capăt de cerere și celălalt capăt de cerere. Ambele capete de cerere sunt principale întrucât vizează probleme diferite și au regimuri juridice diferite și pot fi formulate și separat.

Examinând acțiunea introductivă, reclamantul a cerut instanței grănițuirea proprietăților și obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 167,4. teren identificat în expertiză.

Prin grănițuire, se înțelege stabilirea hotarului prin semne exterioare și vizibile, o linie ce separă două proprietăți vecine. Deși grănițuirea este o acțiune petitorie reală, doctrina și practica judiciară a calificat-o ca un atribut al proprietății, neevaluabil în bani și care se deosebește de revendicare, care este o acțiune reală legată de un bun corporal evaluabil în bani.

Întrucât acțiunea în grănițuire, ca cerere principală de sine stătătoare, nu se regăsește în excepțiile stabilite de art. 2821Cod pr. civilă, unde legiuitorul a găsit de cuviință, ca în anumite materii, să suprime apelul, calea de atac exercitată în cauză împotriva sentinței judecătoriei trebuie calificată ca fiind apel, iar competența de soluționare revine Tribunalului Constanța conform art. II al.3 din Legea nr. 219/2005.

Referitor la recursul împotriva încheierii de calificare a căii de atac, instanța reține că, la data de 16.04.2007 se primesc motivele de apel, calificate recurs și care au fost depuse la tribunal și comunicate și intimaților în aceeași ședință.

Astfel, sentința civilă a judecătoriei a fost comunicată apelantului reclamant la data de 19.02.2007, apelul a fost declarat la data de 19.02.2007, iar motivele au fost depuse la data de 16.04.2007, care pentru calea de atac a apelului este prima zi de înfățișare, iar apelul este declarat în termenul prevăzut de lege, dar cum instanța a calificat calea de atac ca fiind recurs, motivele de recurs sunt depuse tardiv, iar instanța nu a motivat aspectele de nulitate prevăzute de art. 306 Cod pr. civilă și art. 302 Cod pr. civilă, în sensul că recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, în termenul legal.

Pe cale de consecință, având în vedere că legea este cea care acordă termenul de promovare a unei căi de atac, instanța, cu majoritate de voturi, în baza art. 312 al.3 Cod pr. civilă va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza pentru a fi soluționată în complet legal constituit - art. 304 pct. 1 Cod pr. civilă - în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Cu majoritate de voturi;

Admite recursul civil declarat de recurentul intervenient și recurenta reclamantă, domiciliați în localitatea,-, județul C, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în localitatea,-, județul C, împotriva deciziei civile nr. 111 din 14.05.2007 și a încheierii de ședință din 16.04.2007 pronunțate de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr. 426/2005.

Casează decizia civilă recurată și trimite dosarul, pentru a fi soluționat în complet legal constituit, în apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 28 ianuarie 2008.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

- -

Opinie separată

Respinge recursul ca inadmisibil.

Judecător,

- -

OPINIA SEPARATĂ

Prin acțiunea dedusă judecății la Judecătoria Constanta reclamantul a solicitat să se dispună grănițuirea proprietăților și obligarea pârâtului să îi lase in deplină proprietate si posesie terenul in suprafata de 167,4mp.

Reclamantul s-a prevalat de dispozițiile art.584 si 480Cod Civil invocând încălcarea dreptului sau de proprietate de către pârâtă.

Din petitul cererii cât și din motivele expuse rezultă că reclamantul a solicitat revendicarea suprafeței de 167,4mp teren si delimitarea granițelor dintre proprietățile învecinate in funcție de acesta suprafață ce se pretinde ca ar fi în posesia pârâtei.

Prin urmare,cererea având ca obiect grănițuirea proprietăților vizând numai determinarea prin semne exterioare,a liniei de hotar dintre imobilele învecinate este in strânsă legătură și interdependenta cu celalalt capăt de cerere,revendicare,ce pune in discuție însăși existenta si întinderea dreptului de proprietate al părților.Cum instanța de judecată este ținută, în primul rând,să clarifice cine este titularul dreptului de proprietate asupra porțiunii de teren revendicată și numai după tranșarea acestui aspect să determine semnele exterioare ale liniei de hotar,se reține că,în cauza de fata,acțiunea în revendicare are caracter principal iar cea în grănițuire caracter accesoriu.

Acțiunea în revendicare fiind o acțiune reală,patrimonială și evident evaluabilă în bani iar valoarea terenului aflat in litigiu având o valoare mai mică de -lei în mod corect tribunalul,în conf.cu art.282.1Cod procedură civilă,a apreciat că sentința este supusă recursului.

Cererea in grănițuire,chiar dacă este neevaluabilă în bani întrucât are un caracter accesoriu,în conformitate cu art17 Cod procedură civilă,urmează soarta acțiunii principale,operând prorogarea legală de competență.

Sentința judecătoriei fiind susceptibilă a fi atacată doar cu recurs,ce a și fost soluționat de către Tribunalul Constanta,părțile nu mai au deschisă calea recursului împotriva hotărârii pronunțată de tribunal.

Pe cale de consecință,față de aceste considerente prezentul recurs este inadmisibil.

Judecător,

- -

Jud.fond

Jud.apel;

Red.dec.jud. 11.03.2008

Dact.gref. 11.03.2008 Op.sep.jud.

20.03.2008

Președinte:Paulina Georgescu
Judecători:Paulina Georgescu, Vanghelița Tase, Monica Costea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 25/2008. Curtea de Apel Constanta