Actiune in raspundere civila delictuala. Speta. Decizia 26/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 26/

Ședința publică din 28 ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Paulina Georgescu

JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase

JUDECĂTOR 3: Costea Monica

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul pârât MAGAZIN, domiciliat în satul, comuna de, județul T și cu domiciliul ales în C,-, -a,.B,. 28, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în orașul B,-, județul T și cu intimații chemați în garanție -, cu sediul în C, str. -, -.C,.1, județul C și, domiciliat în C, str. - -, - 1,.5, județul C, împotriva deciziei civile nr. 111 din 15.06.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea - secția civilă, comercială și de contencios administrativ - în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 534 din 20.12.2006 pronunțată de Judecătoria Babadag în dosarul nr. 225/2006.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 21 ianuarie 2008 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Pentru concluzii scrise, completul de judecată a amânat pronunțarea asupra recursului la data de 28 ianuarie 2008 când, a dat următoarea soluție.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Babadag sub nr. 595/2003, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul solicitând obligarea acestuia la plata c/val. prejudiciului cauzat la data de 27.06.2003, atât prin faptă proprie, cât și prin fapta prepusului său, apreciind la 40.000.000 lei ROL.

În motivare, a arătat că este proprietarul unei sole de 9 ha teren arabil pe care a cultivat porumb în primăvara anului 2003.

La 27.06.2003, pârâtul, profitând de faptul că în zonă un elicopter angajat de către "" executa stropiri cu insecticid la culturile de soarelui, l-a angajat în vederea executării stropirii cu erbicid pe culturile sale de soarelui.

Din cauza neglijenței cu care a fost efectuată stropirea, o bună parte din erbicid a fost împrăștiată pe cultura de porumb aparținând reclamantului, acesta fiind eficientă în proporție de 100% pe aproximativ 3,5 ha și în proporție mai mică pe restul suprafeței.

Pârâtul a formulat cerere de chemare în judecată a ui ca administrator al " - " C, solicitând ca în cazul în care va cădea în pretenții, chematul în garanție să plătească suma de bani cerută de reclamant.

Prin sentința civilă nr. 70/16.02.2004, Judecătoria Babadaga admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata sumei de 247.860.000 lei ROL, reprezentând despăgubiri civile și a respins cererea de chemare în garanție.

Împotriva acestei soluții a declarat apel pârâtul, iar prin decizia civilă nr. 388/C/22.03.2005, Curtea de APEL CONSTANȚAl -a admis, a schimbat în parte hotărârea atacată și a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamantul care, inițial a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție și administrativ trimis Curții de APEL CONSTANȚA conform Legii nr. 219/2005.

Curtea de APEL CONSTANȚA prin decizia civilă nr. 265/COM/3.10.2005 a admis recursul,a casat hotărârea atacată și s-a trimis cauza Judecătoriei Babadag pentru desăvârșirea fondului cauzei prin administrarea de probe - expertiză, martori, etc.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 534/20 decembrie 2006, Judecătoria Babadaga admis acțiunea, a obligat pârâtul la plata sumei de 145.887.989 lei ROL reprezentând despăgubiri civile, a admis cererea de chemare în garanție și a obligat " - " C la plata sumei de 145.887.989 lei ROL, reprezentând despăgubiri civile.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că între pârâtul și societatea de aviație, prin administratorul, s-a încheiat un contract de presări servicii - contract de antrepriză, antreprenorul, respectiv societatea de aviație, angajându-se să efectueze erbicidarea culturii de soarelui aparținând "", al cărui administrator este pârâtul, în schimbul prețului convenit.

Martorii au declarat că nu l-a avertizat pe reclamant de imposibilitatea efectuării zborului și implicit a lucrării, a urmărilor ce s-ar putea produce datorită vremii nefavorabile, deși era obligația acestuia și că viteza mare a vântului a fost cea care a favorizat distrugerea culturii de porumb, aparținând reclamantului, erbicidul folosit fiind dăunător acestui tip de culturi.

culturii de porumb s-a declarat faptei ilicite, respectiv administrarea erbicidului, fără asigurarea zonei de protecție, în condiții de vânt, într-o solă aparținând pârâtului și limitrofă celei aparținând reclamantului și calamitată.

Această constatare face evidentă vinovăția din culpă cu neglijență, atât a ui elicopterului, cât și a pârâtului.

Prestările de servicii sunt supuse regulilor referitoare la antrepriză. În aceste condiții, dacă activitatea antreprenorului este direcționată de client, chiar între client și antreprenor se va naște un raport de prepușenie de natură a atrage răspunderea prevăzută de art. 1000 al. 3 din Codul civil a clientului,în calitate de comitent.

Clientul poate fi responsabil de prejudiciul cauzat unui terț de către antreprenor, dacă fapta ilicită a acestuia din urmă a fost săvârșită din culpă și în legătură cu funcția încredințată.

Din probatoriul administrat rezultă că a fost calamitată cultura de porumb în proporție de 90 %.

Aplicarea art. 1000 al. 3 din Codul civil presupune ca dauna să fie produsă în exercițiul însărcinărilor ce li-au încredințat.

Împotriva acestei soluții, în termen legal a declarat apel pârâtul, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică prin aceea că în mod greșit a fost obligat la plata despăgubirilor civile.

În motivare, a arătat că între el, în calitate de administrator al " " proprietara culturii de porumb ce urma a fi erbicidată și societatea ce efectua lucrări de erbicidare, dar prin pulverizare din elicopter, s-a încheiat un contract de prestări servicii, un contract de antrepriză.

În temeiul acestui contract, pârâtul s-a obligat să plătească contravaloarea lucrării.

Acest gen de lucrare presupune specializarea strică a antreprenorului, astfel încât modul în care se realizează operațiunea, înălțimea la care se execută lucrarea, viteza vântului și toate celelalte elemente de apreciere aparțin antreprenorului.

Raportul de prepușenie este caracterizat prin aceea că există o dependență funcțională a prepusului față de comitent, dependență ce-i permite comitentului nu numai să îl direcționeze - așa cum a reținut instanța de fond - ci și să dea instrucțiuni, să controleze și să îndrume modul de desfășurare a activității prepusului.

Din probele administrate nu rezultă vreo culpă a sa pentru că nu avea decât obligația să-i indice ui ce îi aparținea și urma să fie erbicidată.

A mai arătat că lucrarea a fost efectuată în beneficiul " ", deci această societate era arendașul culturii de -soarelui, aceasta a finanțat lucrările, iar prezența pârâtului în avion a fost doar în calitate de administrator al acesteia.

În mod greșit a reținut instanța de fond vinovăția prin neglijență atât a ui cât și a pârâtului, întrucât ambii aveau obligația de a lua măsurile de protecție necesare.

Pârâtul este doar beneficiarul unei obligații de rezultat, deci nu i se poate reține nici o culpă.

Prin cererea de chemare în judecată a fost solicitată angajarea răspunderii lui, în condițiile art. 1000 al. 3 în calitate de comitent și nu angajarea răspunderii personale în temeiul art. 998-999 Cod civil.

S-a mai criticat hotărârea și sub aspectul cuantumului prejudiciului, întrucât expertul a reținut a 3,5 ha, or instanța a reținut întreaga suprafață de 9,5 ha cultivată cu porumb.

În cursul cercetării judecătorești a formulat întâmpinare reclamantul solicitând respingerea apelului ca nefondat.

În realitate, pârâtul a fost cel care l-a contactat pe pilot, a pregătit erbicidul, a supravegheat încărcarea și personal a urcat în elicopter, indicându-i ui ce-i aparține, fără a-i indica și parcela cu care se învecinează și care ar putea fi afectată de erbicidul respectiv.

I-a oferit în schimbul serviciului efectuat 100 USD, deci nu a fost încheiat nici un acord cu societatea la care lucra.

Instanța de fond a luat în calcul în mod corect afectarea suprafeței de 9,5 ha.

Cum presările de servicii sunt supuse regulilor contractului de antrepriză, când clientul este cel care direcționează activitatea prestatorului se naște între aceștia un raport de prepușenie, ceea ce atrage răspunderea potrivit art. 1000 al. 3 Cod civil.

Instanța a apreciat în mod corect că sunt întrunite în cauză atât condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 din Codul civil cât și ale art. 1000 al. 3 din Codul civil.

Soluționând apelul, Tribunalul Tulceaa pronunțat decizia civilă nr. 111 din 15.06.2007 prin care a admis apelul declarat de apelantul pârât împotriva sentinței civile nr. 534 din 20.12.2006 pronunțată de Judecătoria Babadag.

A fost schimbată în parte hotărârea atacată numai în ce privește cuantumul sumei reprezentând despăgubiri civile, în sensul că a fost obligat pârâtul la plata sumei de 57.848.347 lei cât și chemata în garanție " " la plata sumei de 57.848.346 lei către pârât, conform expertizei, ce face parte integrantă din prezenta.

S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că în cauză sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 998-999 cod civil și art. 1000 al.3 Cod civil întrucât comitentul " " este obligat să răspundă pentru fapta săvârșită de către prepusul ei în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

elicopterului efectua lucrările pentru o societate, dar înțelegerea cu pârâtul a afectat lucrarea și pe ce aparținea acestuia.

S-a stabilit că există un raport de cauzalitate între fapta culpabilă și rezultatul produs astfel încât pârâtul magazin a fost obligat la despăgubiri.

Pentru că a căzut în pretenții și chemata în garanție al cărei administrator era a fost obligată la despăgubiri.

În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 111 din 15.05.2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea, a declarat recurs pârâtul.

1) Motivează recursul arătând că cele două instanțe au reținut în mod netemeinic calitatea sa de comitent al ui avionului aparținând " " În realitate între " " ( al cărui administrator era pârâtul ), proprietara culturii ce urma să fie erbicidată prin pulverizare din avion, s-a încheiat un contract de antrepriză, respectiv un contract de prestări servicii aviochimice.

În baza acestui contract, pârâtul în calitatea sa de administrator al "" s-a obligat să plătească unității prestatoare de servicii contravaloarea lucrărilor efectuate.

Acest gen de lucrare, presupune specializarea strictă a antreprenorului și nu a altei persoane.

În aceste condiții nu se pune problema existenței unui raport de prepușenie între beneficiar și antreprenor.

În mod greșit cele două instanțe au apreciat că pentru nașterea raportului de prepușenie este suficient ca clientul său să direcționeze activitatea prestatorului, fapt ce nu rezultă din probele existente la dosar.

2) Lucrarea a fost efectuată în beneficiul " ", societate care a finanțat lucrările pentru cultura respectivă, inclusiv lucrarea de erbicidare în discuție, și era arendașul culturii de soarelui ce trebuia erbicidată.

Prezența lui în avion s-a datorat calității sale de administrator al " ". Chiar dacă s-ar admite existența unui raport de prepușenie între beneficiar și antreprenor, acest raport s-ar fi creat între proprietarul culturii erbicidate și beneficiarul lucrării.

3) Criticabilă este hotărârea instanței de apel sub aspectul motivării, motivare care nu se sprijină pe probele existente la dosar.

Instanța de fond și cea de apel, în al doilea ciclu procesual nu au ținut seama de dispozițiile art. 315 cod pr. civilă, în sensul că nu s-au conformat deciziei de casare, a completa probatoriul în ceea ce privește " lămurirea aspectelor care vizează și îndeplinirea obligațiilor ce incumbau exclusiv ui de asigurare a unei zone de protecție în condițiile meteorologice nefavorabile activității de erbicidare, starea tehnică a aparatului de zbor".

Pentru cele menționate mai sus a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată.

Analizând decizia recurată în baza motivelor de recurs formulate, curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele:

1) Primul motiv de recurs că cele două instanțe de fond și de apel au reținut în mod netemeinic calitatea de comitent a recurentului al ui avionului aparținând " "

În mod corect cele două instanțe de fond și apel, au reținut că în cauză este angajată răspunderea civilă delictuală a recurentului pârât.

De altfel din probele administrate de către instanța de apel, în cel de-al doilea ciclu procesual conform deciziei de casare, a rezultat că în cauza de față a fost antrenată atât răspunderea directă cât și cea subsidiară privind raportul de prepușenie.

Recurentul pârât în calitate de persoană fizică s-a înțeles cu elicopterului care executa lucrări de erbicidare pentru o altă societate, contra sumei de 100 USD, să- i efectueze o asemenea lucrare și pe o solă de soarelui ce-i aparține, în acest fel explicându-se și faptul că a depus titlul de proprietate pe numele său.

Implicarea societății al cărei administrator este recurentul, s-a stabilit și în alte cicluri procesuale anterioare că nu există, înțelegerea fiind între două persoane fizice. Urmarea a fost că recurentul a luat măsurile premergătoare efectuării lucrării, stabilirea erbicidului, încărcarea în parat și ulterior dirijarea ui cu privire la pulverizarea erbicidului pe care îi aparține.

Din neglijență a omis să indice ui faptul că sa se învecizează cu cea a reclamantului, iar, tot din neglijență a omis să-i spună recurentului pârât eventualele efecte colaterale ce s-ar putea produce datorită condițiilor meteorologice, înălțimii de zbor, detalii tehnice pe care, ca specialist trebuia să le aibă în vedere.

Ca urmare a celor două culpe, atât cea a recurentului pârât cât și cea a ui, s-a produs unei părți a solei ce-i aparține reclamantului deoarece erbicidul pulverizat era dăunător culturii.

De aceea, în mod corect a reținut instanța de apel că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 998-999 Cod civil, care reprezintă cadrul general în materie cât și cele prevăzute de art. 1000 al.3 Cod civil.

Referitor la existența contractului de antrepriză, în mod corect a reținut instanța de apel că prestările de servicii sunt asimilate antreprizei, astfel încât între client și prestatorul de servicii se naște un raport de prepușenie, fiind aplicabile regulile prevăzute de art. 1000 al.3 Cod civil.

2) Motivul doi de recurs, conform căruia lucrarea a fost efectuată în beneficiul " ", societate care era arendașul culturii de soarelui ce a fost erbicidată, iar recurentul se afla în avion în calitatea sa de administrator al societății.

Avându-se în vedere acest motiv recurentul susține că, chiar dacă exista un raport de prepușenie între beneficiar și antreprenor acest raport s-ar fi creat între proprietarul culturii erbicidate și beneficiarul lucrării, respectiv " ", nu așa cum a reținut instanța de apel.

Proprietarii culturii erbicidate sunt și și care au încheiat un contract de arendă pe 10 ani cu " ", arendașul culturilor erbicidate, iar erbicidarea culturii de soarelui a fost executată în beneficiul acestuia din urmă, neexistând nici un raport de prepușenie între această societate și proprietari.

Recurentul pârât, în calitate de persoană fizică s-a înțeles cu elicopterului care executa lucrări de erbicidare pentru o altă societate, contra sumei de 100 de dolari să-i efectueze o asemenea lucrare pe o solă de soarelui ce-ia aparținea, depunând totodată titlul de proprietate.

În acest caz în mod corect a reținut instanța de apel că înțelegerea a fost între cele două persoane fizice; din neglijență pârâtul a omis să îi indice ui faptul că sa se învecinează cu cea a reclamantului, calamitându-i cultura în proporție de 90%, urmare a erbicidării care era dăunătoare.

Dreptul urmare a faptei ilicite săvârșite de cei doi, a rezultat un raport de cauzalitate între fapta culpabilă și rezultatul produs, care a antrenat răspunderea recurentului la despăgubiri cât și a celei chemate în garanție al cărui administrator era.

În baza celor menționate mai sus, instanța de apel a pronunțat o hotărâre a cărei motivare se sprijină pe probele administrate în cauză.

3) Prin decizia civilă nr. 103/22.02.2006 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚAs -a casat decizia și sentința ( pronunțate în primul ciclu procesual) și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Babadag.

Instanța de recurs a stabilit că pentru a fi angajată răspunderea pârâtului în calitate de comitent pentru activitatea ui prepus trebuie lămurite următoarele aspecte: data realizării lucrărilor de erbicidare, condițiile meteorologice în care s-au realizat și îndeplinirea obligațiilor ce incumbau exclusiv ui, de asigurare a unei zone de protecție în condiții meteorologice nefavorabile activității de erbicidare, starea tehnică a aparatului de zbor / starea duzelor de pulverizare a pesticidelor) și modalitatea de identificare a parcelei pe care urmau a fi efectuate lucrări de erbicidare, acționând sub îndrumarea pârâtului care se afla în elicopter.

Instanța de fond ținând cont de cele stabilite de decizia de casare, care sunt obligatorii așa cum prevăd dispozițiile art. 315 cod pr. civilă, a procedal la administrarea de probe - martori și expertiză - lămurind toate aspectele care au angajat răspunderea recurentului pârât în calitate de comitent pentru activitatea ui prepus.

În atare situație, soluția pronunțată de către instanța de apel este legală și temeinică.

Ca atare, curtea în baza art. 312 Cod pr. civilă va respinge ca nefondat recursul declarat de către recurent împotriva deciziei civile nr. 111 din 15.06.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul civil declarat de recurentul pârât MAGAZIN, domiciliat în satul, comuna de, județul T și cu domiciliul ales în C,-, -a,.B,. 28, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în orașul B,-, județul T și cu intimații chemați în garanție -, cu sediul în C, str. -, -.C,.1, județul C și, domiciliat în C, str. - -, - 1,.5, județul C, împotriva deciziei civile nr. 111 din 15.06.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea - secția civilă, comercială și de contencios administrativ - în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 534 din 20.12.2006 pronunțată de Judecătoria Babadag în dosarul nr. 225/2006, ca nefondat.

Obligă pe recurent către intimatul reclamant la 500 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 28 ianuarie 2008.

Președinte, Judecători,

- - - -

Grefier, - -

- -

Jud.fond

Jud.apel;

Red.dec.jud. -

6.03.2008

Dact.gref.

2 ex./ 6.03.2008

Președinte:Paulina Georgescu
Judecători:Paulina Georgescu, Vanghelița Tase, Costea Monica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune in raspundere civila delictuala. Speta. Decizia 26/2008. Curtea de Apel Constanta