Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 305/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 305
Ședința publică din 17 martie 2008
PREȘEDINTE: Andra Corina Botez
JUDECĂTORI: Andra Corina Botez, Veronica Grozescu Cristina
- - - -
Grefier -
Pe fiind judecarea cererii de revizuire a deciziei civile nr.101/21.01.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, formulată de revizuentul G, domiciliat în com., sat, jud. D - prin atori, domiciliat în Târgoviște,-,.100 G,.51, jud. D și G, domiciliat în com., sat.,-, jud. D, în contradictoriu cu intimatele, și, toate domiciliate în com.,-, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata personal și asistată de avocat din Baroul d e Avocați D, potrivit împuternicirii avocațiale nr.11/2008 depusă la dosar, și, reprezentate de același avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin motivele cererii de revizuire s-a solicitat de către revizuentul G judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, în baza disp.art.129 al.4 pr.civilă privind rolul activ al instanței, coroborat cu disp.art.136 și 137 Cod pr.civilă, raportat la art. 322 pct.7 Cod pr.civilă, invocă din oficiu și pune în discuția părților excepția inadmisibilității cererii de revizuire întemeiată pe disp.art.322 pct.7 Cod pr.civilă, având în vedere că se invocă contrarietatea dintre cele două hotărâri pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, respectiv dintre hotărârea de recurs și încheierea de lămurire a dispozitivului pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în temeiul disp.art.2811Cod pr.civilă.
Avocat pentru intimatele, și cu privire la excepția inadmisibilității cererii de revizuire invocată din oficiu de instanță, solicită a fi admisă de către instanță.
Având cuvântul, arată că hotărârea pronunțată în recurs de Tribunalul Dâmbovița era perfect lămurită, cu înțeles clar, astfel că nu era nevoie de nici o altă explicație, iar în aceste condiții acțiunea de îndreptare a unor erori materiale inexistente era inadmisibilă, însă tribunalul admițând-o, a creat grave impedimente care fac imposibilă ducerea acesteia la îndeplinire și creează astfel o serie de contradicții.
Precizează că executorul judecătoresc atestat să pună în executare hotărârea respectivă a confirmat că aceasta este aplicabilă, însă judecătorii care au pronunțat hotărârea de îndreptare și au apreciat că hotărârea este inaplicabilă sunt culpabili de situația creată în speța de față.
Apreciază că, potrivit disp.art.2811încheierea de lămurire a dispozitivului unei hotărâri are domeniu de incidență strict și nu face corp comun cu hotărârea al cărui dispozitiv îl lămurește, iar cu privire la cele două hotărâri, consideră că acestea trebuiau pronunțate în două dosare diferite.
Solicită admiterea excepției invocată din oficiu de instanță și respingerea cererii de revizuire.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra revizuirii de față:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița revizuentul Gas olicitat în contradictoriu cu intimații, și revizuirilor hotărârilor pronunțate în dosarele nr. 5380/2006 al Tribunalului Dâmbovița, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 1 și 7 pr.civ.
În motivarea cererii revizuentul a arătat că prin decizia nr. 732/3.10.2006 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 5380/2006 i s-a admis recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1770/2006 a Judecătoriei Târgoviște, fiind modificată în parte această hotărâre judecătorească, în sensul că pârâtele (intimatele din prezenta cauză) au fost obligate să desființeze lucrarea executată pe cheltuiala lor și să-i plătească încă 200 lei cheltuieli de judecată, fiind menținute dispozițiile sentinței cu privire la stabilirea liniei de hotar conform expertizei întocmită de inginer, precum și cele referitoare la obligarea pârâtelor să-i lase revizuentului, în deplină proprietate și posesie suprafața de 4mp acaparată, identificată conform aceluiași raport de expertiză.
Revizuentul a precizat că ulterior, Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat la data de 22.11.2007, în dosarul nr. 5380/2006 o încheiere prin care a admis cererea intimatelor de lămurire a înțelesului și întinderii dispozitivului deciziei nr. 732/2006, stabilind că prin decizia menționată intimatele au fost obligate să desființeze construcția anexă realizată în anul 2004.
Prin pronunțarea acestei încheieri, susține revizuentul s-a schimbat "grosolan" hotarul stabilit prin decizia nr. 732/2006, fapt care impune admiterea cererii de revizuire și anularea celei de-a doua hotărâri judecătorești.
La data de 21.01.2008 Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat Decizia civilă nr. 101 prin care a admis excepția de necompetență materială a instanței de a soluționa cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 pr. civ. invocată de către revizuent și a declinat competența de soluționare a acestei cereri în favoarea Curții de Apel Ploiești.
Prin aceeași decizie s-a disjuns capătul de cerere având ca obiect revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct.1 pr.civ. și s-a acordat termen în vederea soluționării acestuia la data de 18.02.2008, cu citarea părților.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 323 al. 2 pr.civ. cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 pr.civ. se soluționează de instanța mai mare în grad celei care a pronunțat cele două hotărâri contradictorii, în speță această instanță fiind Curtea de Apel Ploiești.
În ceea ce privește revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1 pr.civ. competența de soluționare revine Tribunalului Dâmbovița impunându-se astfel disjungerea acestui capăt de cerere.
Primită spre competentă soluționare, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 pr.civ. a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 8.02.2008, fiind înregistrată sub nr-.
La termenul de judecată din data de 17.03.2008, Curtea, din oficiu a invocat și a pus în discuția părților, în temeiul dispozițiilor art.129 al. 4 pr.civ. coroborat cu dispozițiile art. 136 și 137 pr.civ. raportat la art. 322 pct. 7 pr.civ. excepția inadmisibilității cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 pr.civ. având în vedere că se invocă contrarietatea dintre două hotărâri pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în același dosar, respectiv dintre decizia pronunțată în recurs și încheierea de lămurire a dispozitivului acestei decizii, dată în temeiul art. 2811pr.civ.
Se impune a se preciza, sub acest aspect, că rațiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 pr.civ. se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, generat de situația în care instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.
În acest contest posibilitatea de a solicita revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată de împrejurarea că în cadrul celui de-al doilea proces să fi fost evocat fondul și corelativ să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța asupra excepției puterii de lucru judecat, determinată de existența primei hotărâri judecătorești.
În speța dedusă judecății aceste condiții nu sunt însă îndeplinite, deoarece cea de a doua hotărâre judecătorească în raport de care se invocă încălcarea puterii lucrului judecat stabilit prin decizia nr. 723/3.10.2006 a Tribunalului Dâmbovița reprezintă o simplă încheiere de lămurire a dispozitivului acestei decizii, care a fost pronunțată în același dosar(nr. 5380/2006 al Tribunalului Dâmbovița ) în temeiul procedurii reglementată de dispozițiile art. 2811pr.civ.
Cu referire la cele menționate în precedent se constată că în speță ne aflăm în situația în care, în cadrul aceluiași proces ce a făcut obiectul dosarului nr. 5380/2006 s-a pronunțat o singura hotărâre ce a pus capăt judecății-decizia nr. 723/3.10.2006-al cărei dispozitiv a fost lămurit prin încheierea din 22 noiembrie 2007, situație în care cererea de revizuire bazată pe contrarietate de hotărâri între decizia pronunțată în recurs și încheierea de lămurire a dispozitivului acesteia este evident inadmisibilă, art. 322 pct. 7 pr.civ. fiind creat de legiuitorul român pentru a rezolva o cu totul altă ipoteză și anume aceea în care judecându-se separat două sau mai multe cauze și neobservându-se existența lucrului judecat se ajunge la hotărâri potrivnice, ale căror dispozitive nu se pot concilia.
Concluzionând, pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 326 și art. 327 raportat la art. 322 pct. 7 pr.civ. Curtea va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire a deciziei civile nr.101/21.01.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, formulată de revizuentul G, domiciliat în com., sat, jud. D - prin atori, domiciliat în Târgoviște,-,.100 G,.51, jud. D și G, domiciliat în com., sat.,-, jud. D, în contradictoriu cu intimatele, și, toate domiciliate în com.,-, jud.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Andra Corina Botez, Veronica Grozescu Cristina
--- - - - -- -
GREFIER
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Red.
Tehnored.
7 ex./28.03.2008
1937/2005 Judecătoria Târgoviște
G
indrept eroare mat. 5380/2006
indrept. Eroare mat.
r-
G
5380/2006 Ttibunalul
rO. - G
conest- Ttibunalul
contest.
Președinte:Andra Corina BotezJudecători:Andra Corina Botez, Veronica Grozescu Cristina