Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 338/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.338/
Ședința publică din 12.10.2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 2: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 3: Vanghelița Tase
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul-reclamant STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - B, sector 5,-,în contradictoriu cu intimații-pârâți M, -M,- județ C și, - B,-..8 județ B, având ca obiect grănițuire.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 28.09.2009 și au fost consemnate în încheierea din acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 05.10.2009 și respectiv la 12.10.2009.
CURTEA
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin decizia civilă nr. 94/10.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța -secția civilă în dosarul nr-, a fost admis apelul formulat de apelanta pârâtă M împotriva sentinței civile nr. 1823/.09.2008 a Judecătoriei Mangalia, în contradictoriu cu intimatul reclamant STATUL ROMÂN prin Ministerul Finanțelor Publice B și intimatul-pârât, cu consecința schimbării în parte a hotărârii apelate și a dispunerii grănițuirii proprietăților părților pe aliniamentul dat de punctele 2 - 14 - 13 - 9 în planul de situație anexă la raportul de expertiză întocmit de expert la 27.05.2008.
S-a dispus, totodată, înlăturarea din hotărârea instanței de fond a mențiunii privitoare la obligarea apelantei pârâte la lăsarea în deplină proprietate și posesie a suprafeței de 43 mp, în favoarea reclamantului.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere, conform considerentelor expuse, că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ( reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C ) a chemat în judecată M pentru a se dispune obligarea pârâtei la desființarea construcțiilor ridicate ilegal pe terenul proprietatea Statului, situat în M, str. - - nr.20, precum și stabilirea graniței dintre proprietățile celor două părți. Prin urmare, reclamantul nu a pretins nici la acea dată și nici ulterior revendicarea vreunei suprafețe de teren, însă instanța de fond, ignorând prevederile art. 129 alin.6 pr.civ. care reclamă pronunțarea numai asupra cererilor cu care a fost învestită, a obligat pârâta să lase în deplină proprietate și posesie o suprafață de teren de 43 mp.
S-a reținut că în acord cu disp. art. 584 civ. orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite de a sa, prin această operațiune urmărindu-se doar delimitarea proprietăților învecinate prin semne exterioare si vizibile.
Astfel fiind, instanța este ținută a delimita proprietățile învecinate fără a se pronunța și asupra dreptului real, chiar dacă,ar ordona trasarea limitelor despărțitoare prin restituirea unei porțiuni de teren de la o parte la cealaltă" (așa cum a reținut fostul Tribunal Suprem, într-o speță).
Instanța de apel a mai reținut că prin sentința civilă nr.10620/14.10.1994 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul civil nr.1377/1994 s-a recunoscut îndreptățirea apelantei asupra suprafeței de teren de 1000 mp. Sentința civilă menționată se bucură de autoritate de lucru judecat și statuează, cu caracter irevocabil, dreptul de proprietate al pârâtei asupra acestei suprafețe de teren, astfel încât o reapreciere a acesteia, precum și a dreptului de proprietate al pârâtei nu este posibilă.
Referitor la probele administrate, s-a arătat că în cuprinsul raportului de expertiză efectuat de expertul topo (filele 210-212) s- stabilit că lotul deținut de pârâți este de 1003 mp, iar suprafața de teren de 186 mp. lipsă din proprietatea reclamantului nu se regăsește în mod cert în proprietatea pârâtului.
Instanța de apel a considerat că, în logica interpretării materialului probator, admiterea obiecțiunilor pârâtei pornindu-se de la premisa că expertul G nu a identificat în mod corect cele două loturi învecinate, impunea precizarea de către instanța de fond a motivelor pentru care a înlăturat concluziile celui de-al doilea raport de expertiză, dispus și efectuat în cauză.
S-a stabilit deopotrivă că judecătorul fondului are considerente contradictorii în cuprinsul motivării, câtă vreme deși înlătură această ultimă expertiză, reține totuși că "mai exista un minus de 62 mp, dar această diferență nu se regăsește în lotul ocupat de M".
S-a conchis în sensul că acțiunea reclamantei de grănițuire este întemeiată, însă că această operațiune trebuie să se facă pe linia despărțitoare trasată de expertul în planul de situație anexă la raport, cu înlăturarea obligației impuse de instanța de fond pârâtei de a lăsa reclamantului, în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 43 mp.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, recurentul reclamant STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, care a criticat soluția ca fiind nelegală în considerarea greșitei dezlegări date situației suprafeței de 40 mp și a celei de 3 mp, precum și a eronatei raportări la excepția autorității de lucru judecat.
Au fost evocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 cod proc. civilă.
Recurentul a susținut, din acest punct de vedere, că instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală în măsura în care a apreciat că sentința civilă nr. 10620/1994 a Judecătoriei Constanța conferă titlu de proprietate intimatei pârâte pentru suprafața de 1.000 mp, fără a se observa că acea sentință a fost pronunțată în contradictoriu cu Consiliul Local M și RA
S-a arătat că în mod corect prima instanță a statuat asupra actului primar ce reprezintă titlul de proprietate al Bisericii M, ca fiind contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu numita în anul 1930 și că în temeiul acestui contract s-a obținut restituirea către pârâtă, în litigiul cu autoritățile locale, a unei suprafețe în plus față de titlu, de 40 mp.
Recurentul reclamant a apreciat că în mod greșit s-a făcut trimitere la autoritatea de lucru judecat, neputând fi vorba de întrunirea triplei identități de părți, obiect și cauză și că astfel în mod eronat a fost înlăturată soluția fondului care a demonstrat logic că pârâta nu deține titlu decât pentru 960 mp.
Cu privire la suprafața de 3 mp care se adaugă celei de 40 mp identificate ca fiind lipsă din proprietatea reclamantului, s-a apreciat că hotărârea apelată nu cuprinde motivele pe care se sprijină pe acest aspect.
S-a mai invocat faptul că nu pot fi considerate,argumentație contradictorie considerentele instanței de fond referitoare la existența în realitate a unui minus de 62 mp, câtă vreme minusul de 43 mp se regăsește în lotul intimatei pârâte.
S-a solicitat, în consecință, admiterea recursului și modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului și menținerii hotărârii Judecătoriei Mangalia.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă Mas olicitat respingerea recursului, fiind reiterate considerentele legate de modul de dobândire a terenului și de împrejurarea că instanța nu a fost învestită cu un capăt de cerere referitor la revendicarea suprafeței de 43 mp.
Analizând criticile de nelegalitate formulate în calea de atac și fundamentate pe disp. art. 304 pct. 7 și pct. 9 cod proc. civilă, se constată că recursul este nefondat.
Prima chestiune asupra căreia instanța urmează a se pronunța este cea a limitelor învestirii instanței, aspect ce a constituit obiect de analiză și în apel, iar din acest punct de vedere este incontestabil faptul că reclamantul Statul Român nu a supus judecății un capăt de cerere privitor la revendicarea vreunei suprafețe de teren de la pârâtă. Astfel, în speță, s-a pretins doar grănițuirea proprietăților și obligarea Bisericii să ridice construcțiile edificate pe proprietatea reclamantului - acest ultim capăt de constituindu-se așadar într-o obligație de a face impusă pârâtei, el neputând fi interpretat ca o acțiune a proprietarului neposesor față de posesorul neproprietar pentru o presupusă suprafață de teren ocupată abuziv.
Natura acestui litigiu a fost reafirmată prin introducerea în cauză, în acțiunea în grănițuire, a coproprietarului, în considerarea cotelor indivize ale reclamantului și ale pârâtului-persoană fizică asupra bunului imobil în suprafață de 700 mp.
juridică și deopotrivă jurisprudența au statuat în sensul că acțiunea în grănițuire implică doar stabilirea sau reconstituirea semnelor exterioare care delimitează, printr-un contur bine definit, hotarul dintre cele două proprietăți, fără ca acest fapt să impună și determinarea neechivocă a existenței și a întinderii dreptului de proprietate sau a altui drept real între părți.
Prin urmare, acțiunea în grănițuire, prin însăși natura ei, nu generează în mod necesar pentru judecătorul fondului o verificare a limitelor dreptului real, ci doar identificarea celor mai vechi semne de hotar pe baza probelor administrate în cauză ( martori, expertiză, înscrisuri, cercetare la fața locului ).
În egală măsură, capătul de cerere formulat de recurentul reclamant, referitor la ridicarea edificatelor ( zidul de demarcație și gardul ) de pe pretinsa proprietate a reclamantului nu poate marca sesizarea instanței cu o acțiune în revendicare, ci însăși contestarea liniei de hotar invocate de către pârâtă.
Pornind de a această premisă, care a determinat de altfel și natura probelor administrate în speță, se constată că în mod corect instanța de apel a reașezat în raport de temeiul juridic aspectele de fapt identificate prin materialul probator administrat, reținând că față de limitele de proprietate deduse din sentința civilă nr. 10620/1994 a Judecătoriei Constanța nu se poate determina o altă linie de hotar între părți. De altfel, însăși instanța de fond s-a aflat într-o vădită dificultate în a determina limitele sesizării sale câtă vreme a apreciat, pe baza expertizelor efectuate în cauză, că este nevoită să se pronunțe în sensul obligării pârâtei să lase în deplină proprietate și liniștită posesie, reclamantului, suprafața de 43 mp teren,deținut în plus, cu toate că nici un petit al acțiunii nu reclama o asemenea pretenție.
Deși în considerentele deciziei Tribunalului Constanța se face trimitere la chestiunea autorității de lucru judecat, este neîndoielnic faptul că această raportare vizează exclusiv titlul de proprietate exhibat de pârâtă, iar nu statuarea irevocabilă asupra oricărei comparări ulterioare a titlurilor părților, într-o acțiune în revendicare. Așadar, aspectele consemnate în motivele de recurs de către recurent sunt juste din punctul de vedere al aprecierii asupra inopozabilității erga omnes a titlului intimatei pârâte și a posibilității evaluării într-o viitoare acțiune a limitelor proprietăților prin compararea de titluri; însă, în cazul de față, o asemenea operațiune juridică nu poate fi pusă în discuție câtă vreme - astfel cum s-a arătat - recurentul reclamant s-a mărginit să supună judecății doar o cerere privitoare la stabilirea liniei de hotar.
În referire la celelalte critici formulate în recurs și care se referă la fundamentarea soluției instanței de apel pe concluziile raportului de expertiză tehnică topografică dispusă în fața instanței de fond (pentru suprafața de 43 mp), se va reține în același context că lucrarea expertului a răspuns punctual obiectivelor expertizei, arătând că linia de hotar actuală aflată între cele două proprietăți este corectă, în considerarea și a fostei linii de demarcație date de zidul în ruină aflat în partea de nord-vest a proprietății intimatei și de gardul fixat pe postament de beton din partea de sud-vest a aceleiași proprietăți.
Expertiza a identificat aceste elemente ca fiind pe limita de hotar dintre cele două proprietăți și deci, nu pe proprietatea recurentului reclamant, împrejurare avută în vedere cu ocazia soluționării apelului.
Ceea ce s-a constatat cu prilejul administrării celorlalte probe, anume, că suprafața indiviză deținută de recurent ar fi mai redusă decât cea menționată în acte, nu poate fi valorificat - astfel cum în mod nelegal a opinat instanța de fond - într-o simplă acțiune în grănițuire, ci într-o acțiune în revendicare ce implică însă un alt temei în drept, un alt posibil cadru procesual și în mod cert alte probe care să confirme, prin compararea titlurilor tuturor proprietarilor limitrofi, întinderea dreptului de proprietate.
Constatând, astfel, că instanța de apel a făcut o corectă raportare în drept a situației de fapt deduse judecății, în temeiul art. 312 cod proc. civilă se va respinge recursul ca nefondat.
În raport de disp. art. 274 cod proc. civilă, recurentul urmează a fi obligat la plata, către intimată, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurentul-reclamant STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - B, sector 5,-,în contradictoriu cu intimații-pârâți M, -M,- județ C și, - B,-..8 județ
Obligă recurentul către intimata M la 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,astăzi 12.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
Grefier
- -
Jud.fond:
Jud.apel:;
Tehnored.dec.jud./10.11.2009
Tehnored.disp.gref./10.11.2009
2 ex.
Președinte:Gabriel LefterJudecători:Gabriel Lefter, Mihaela Ganea, Vanghelița Tase
