Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 371/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 371/
Ședința publică din 04 noiembrie 2009
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 3: Mihaela Popoacă
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenții pârâți, și, toți cu domiciliul în C,- și -A, cu domiciliul în C,-, împotriva încheierii de ședință din data de 07 octombrie 2008 și a sentinței civile nr. 17684 din 14 octombrie 2008 Judecătoriei Constanța, precum și a deciziei civile nr. 189, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 20 martie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul în C,-, -G8,.A,.14, județul C, având ca obiect grănițuire ieșire din indiviziune.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru recurenții pârâți, avocat G, Baroul București, în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 03.11.2009, pe care o depune la dosar, iar pentru intimatul reclamant, răspunde avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. 43773 din 21.10.2009, pe care o depune la dosar (și, în anexă, chitanța 237 din 21.10.2009, cu care face dovada achitării onorariului pentru avocat, în sumă de 600 lei), lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că recursul este declarat și motivat în termen legal și nu a fost timbrat. Intimatul reclamant a depus la dosar (filele 36-38) întâmpinare, un exemplar de pe aceasta fiind comunicat la 29.10.2009 recurentului pârât.
Apărătorul recurenților pârâțidepune la dosar chitanța emisă de Primăria Municipiului M, Serviciul Venituri Persoane Fizice și Urmărire Contracte, cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 19 lei, și timbru judiciar mobil în valoare de 0,50 lei.
Învederează că unul dintre recurenți este internat în spital astfel că nu a fost în măsură să îi semneze împuternicirea avocațială.
Mai arată că, în mod eronat a fost înscrisă în citativ - cu calitatea de intimată reclamantă, când în realitate are calitatea de recurentă pârâtă,
după cum a fost trecută și în împuternicirea avocațială a apărătorului ales - avocat
Precizează, totodată, că intimata reclamantă este decedată, succesorii acesteia fiind deja părți în prezentul proces, în calitate de recurenți pârâți.
Instanța, verificând, dispune rectificarea citativului, în sensul că va fi înscrisă cu calitatea de recurentă pârâtă, și nu intimată reclamantă, cum în mod eronat s-a consemnat.
Având în vedere susținerea apărătorului recurenților pârâți, dispune scoaterea din citativ a intimatei reclamante, având în vedere că este decedată, cât și împrejurarea că moștenitorii acesteia sunt deja părți în prezenta cauză, în calitate de recurenți pârâți.
Întrebat fiind de către instanță, apărătorul intimatului reclamantprecizează că i-au fost comunicate motivele de recurs.
Apărătorul recurenților pârâțidepune la dosar concluzii scrise.
Învederează, totodată, că la data de 30.10.2009 a intrat în posesia unui plan cadastral întocmit în luna decembrie a anului 2002, din care rezultă că părțile au fost de acord cu ieșirea din indiviziune, act care a stat la baza semnări contractului de vânzare-cumpărare. Depune acest înscris la fila 45 dosar, în anexa concluziilor scrise.
Instanțaconstată că actul depus nu reprezintă un înscris nou.
Apărătorul recurenților pârâțise referă la zona hașurată a înscrisului (fila 45), care reprezintă camera nr. 3.
Întrebat fiind de către instanțăcum au fost edificate camera 6 și holul,apărătorul recurenților pârâțiprecizează că "în anul 2002, în mod abuziv de către, fără autorizație de construcție."
Apărătorul intimatului reclamant,arată că s-a judecat la fond cu, nu s-a opus la ieșirea din indiviziune; la fond aceasta a fost asistată de una dintre fiice. Consideră că, la acest moment, apărătorul recurenților pârâți face doar simple afirmații.
Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri.
Apărătorul recurenților pârâți,având cuvântul, pune concluzii de admitere a recursului, modificarea în tot a hotărârilor recurate, iar instanța să pronunțe o hotărâre legală și temeinică care să nu încalce dreptul de proprietate al părților din prezenta cauză, garantat de Constituție și Convențiile Internaționale pe care România le-a ratificat.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Face un scurt istoric al speței.
Solicită instanței să aibă în vedere concluziile scrise pe care le-a depus astăzi la dosar, amplu dezvoltate.
Apărătorul intimatului reclamant, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea ca temeinice și legale a hotărârilor recurate. Solicită cheltuieli de judecată astfel cum au fost dovedite (fila 42).
Face un scurt istoric al speței.
Învederează că recurenții invocă prevederile art. 304 pct.6 Cod procedură civilă și consideră că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, cu toate că în cuprinsul motivelor de recurs nu se regăsesc exemplificări legate de acest temei legal.
Cererea formulată de reclamant are ca obiect ieșire din indiviziune și grănițuire cu privire la terenul aflat în indiviziune cu pârâții, situat în C,-. Instanța a dispus ieșirea din indiviziune în varianta propusă de raportul de expertiză întocmit de expert, se altfel singura variantă posibilă care să asigure fiecărei părți din proces partea sa de proprietate în natură. Pentru egalizarea loturilor au fost calculate sulte, în vreme ce la formarea loturilor au fost avute în vedere titlurile de proprietate prezentate de fiecare dintre părți, precum și celelalte criterii prevăzute de art. 6739Cod civil.
Cu privire la înțelegerea la care face referire apărătorul recurenților pârâți, arată că aceasta viza doar partajarea de folosință. Starea de indiviziune s-a menținut până la momentul formulării cererii de față.
Arată că, se încearcă a se arăta că a existat o convenție de partaj anterior, însă instanța de apel a reținut corect că nu a fost finalizată, astfel că starea de indiviziune a fost menținută.
Consideră că nu sunt motive întemeiate pentru admiterea recursului.
Concluzionând, solicită respingerea recursului pentru toate aspectele dezvoltate pe larg în întâmpinarea aflată la filele 36-38 dosar. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
La 9 noiembrie 2006 reclamantul a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâții și să dispună ieșirea din indiviziune și grănițuirea proprietății sale de cea a pârâților.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că deține o cotă indiviză de dintr-un lot de teren de 130 mp, dobândită prin cumpărare în anul 2003 de la numitul, iar o cotă de din terenul de 260 mp aparține pârâtului.
După decesul pârâtei au fost introduși în cauză moștenitorii acesteia, și.
Prin sentința civilă nr. 17684 din 14.10.2008 Judecătoria Constanțaa admis acțiunea reclamantului, a dispus ieșirea din indiviziune asupra terenului în suprafață de 260 mp din acte (251,70 mp din măsurători) situat în C,-, atribuind reclamantului lotul B compus din teren în suprafață de 95,30 mp (pe care este amplasată locuința de 4 camere și hol), pârâtului lotul A, compus din teren de 107,66 mp (pe care este amplasată locuința),
iar pârâților, și lotul C, compus din teren de 48,74 mp (pe care este amplasată partea de locuință formată din 2 camere). Pentru egalizarea valorică a loturilor instanța a obligat reclamantul să-i plătească pârâtului o sultă de 7674 lei iar pârâților, și o sultă de 6010 lei.
Prin aceeași hotărâre instanța a stabilit linia de hotar dintre loturi ca fiind linia delimitată de notațiile E și B și de notațiile date de punctele 1,2 și 3 așa cum au fost identificate în raportul de expertiză întocmit de ing..
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut din actele de proprietate și de moștenire depuse că asupra lotului inițial de 260 mp se află în indiviziune reclamantul, cu o cotă de din suprafața indiviză de 130 mp, pârâtul cu o suprafață indiviză de 130 mp și pârâții, și cu o cotă de din suprafața indiviză de 130 mp.
A apreciat instanța că sunt aplicabile dispozițiile art. 728 cod civil și art. 6735alin. 2 Cod procedură civilă, dispunând partajarea în natură a terenului indiviz conform raportului de expertiză întocmit în cauză de expertul.
Apelul declarat împotriva sentinței Judecătoriei Constanța de către pârâții, și a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 189 din 20 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța.
În apel tribunalul a confirmat susținerile primei instanțe cu privire la existența unei stări de coproprietate între părți și la îndreptățirea reclamantului de a solicitat și de a obține sistarea coproprietății, un asemenea demers judiciar nefiind de natură să încalce dreptul de proprietate al părților.
A mai arătat tribunalul că nu au fost încălcate nici drepturile consfințite prin tranzacția invocată de apelanți în condițiile în care prin această tranzacție nu s-a sistat starea de indiviziune ci s-a convenit doar asupra modului de folosire a terenului în scopul gospodăririi separate a celor două corpuri de construcție edificate pe teren.
Tribunalul a confirmat modalitatea de partajare a imobilului considerând că varianta propusă de expertul ține seama de construcțiile existente pe loturile formate și nu realizează o scădere importantă a valorii bunului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții, și, susținând că hotărârea este nelegală în raport de dispozițiile art. 304 pct. 6,8 și 9 Cod procedură civilă, pentru următoarele motive:
Instanța nu a ținut seama de faptul că reclamantul a cumpărat prin actul din 2003 o suprafață de 65 mp teren, delimitat în declarația notarială întocmită cu acel prilej ca fiind "lotul nr. 3, hașurat cu culoarea roșie pe schița cadastrală", în timp ce pârâții, și sunt proprietarii "lotului nr. 1, hașurat cu galben", așa cum este descris în declarația dată în 2003, în suprafață de 65 mp, pe care se află o construcție cu două camere și J de marchiză. Susțin recurenții că, atribuind reclamantului un lot mai mare de teren, instanța a încălcat dreptul lor de
proprietate, drept ocrotit de Constituție și de Convenția europeană a drepturilor omului, precum și principiul caracterului obligatoriu al convențiilor legal făcute, instanța permițând astfel reclamantului să treacă peste termenii conveniți de părți prin convenția din 2003.
Instanța a nesocotit și dreptul de proprietate al pârâtului, acest drept asupra suprafeței de teren de 130 mp fiind consfințit prin sentința civilă nr. 1860/18.06.1968 a Judecătoriei Constanța care a luat act de tranzacția părților cu privire la delimitarea dreptului de proprietate, astfel că instanța trebuia să individualizeze și să delimiteze numai terenul de 130 mp ce a fost deținut de și moștenit de și și din care reclamantul deține cota de .
Susțin recurenții că instanța a interpretat greșit conținutul tranzacției atestată prin sentința civilă nr. 1860/1968 deoarece Codul civil nu reglementează împărțeala de folosință prin hotărâre judecătorească, astfel că tranzacția intervenită între părți sub auspiciile instanței este declarativă de drepturi și trebuie asimilată actului translativ de drepturi, ea fiind definitivă și executorie conform art. 749 și 1711 Cod civil.
Arată că le-a fost știrbit recurenților dreptul de proprietate
prin dărâmarea în mod abuziv, unilateral, a gardului de către și construirea de către acesta a camerei nr. 6 și a holului și că prin zidirea de către a ușii dintre camera 2 și camera 3 le-a fost îngrădit recurenților accesul la părțile comune ale construcției, în ambele situații constructorii fiind de rea credință. În această situație instanța trebuia să constate că se impunea ridicarea construcției abuzive, pe cheltuiala.
Susțin că expertul nu a ținut seama în efectuarea raportului de contraexpertiză de toate înscrisurile puse la dispoziția sa de către părți și că a făcut aprecieri care îi depășesc competențele, instanța respingând neîntemeiat obiecțiunile formulate în legătură cu această expertiză.
Precizează că instanțele trebuiau să facă numai o partajare în natură pentru a respecta dreptul de proprietate al părților, substituirea dreptului de proprietate cu un drept de creanță fiind, în opinia recurenților, o expropriere.
Propun recurenții să se facă a altă lotizare a imobilului, cu un lot A de 116,73 mp, care să-i fie atribuit pârâtului, un lot B de 66,30 mp ce ar aparține reclamantului și un lot C de 64,30 mp ce s-ar putea atribui celorlalți pârâți. Lotizarea propusă ar putea să stabilească pentru reclamantul un drept de folosință pentru o parte din terenul atribuit pârâtului, respectiv cel ocupat de camera nr. 6 și hol, aceste construcții fiind proprietatea lui.
Examinând legalitatea hotărârii recurate în raport de motivele invocate de pârâți, Curtea constată că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit actelor de vânzare cumpărare încheiate și a transmisiunilor realizate odată cu dezbaterile succesorale, drepturile părților asupra imobilului în litigiu, situat în C,-, nu sunt drepturi exclusive ci sunt drepturi pe cote părți, astfel că, așa cum a explicat corect tribunalul, fiecărui coproprietar îi aparține o cotă parte ideală, abstractă din dreptul de proprietate, bunul care face obiectul
proprietății pe cote părți fiind nefracționat; ceea ce este divizat este doar dreptul de proprietate. În cazul coproprietății (sau indiviziunii - care se referă la o coproprietate asupra unei universalități de bunuri și nu doar asupra unui singur bun, cum este în cazul coproprietății) dreptul de proprietate al fiecărui coproprietar poartă, în cotă parte ideală, asupra fiecărei particule care alcătuiește substanța acelui bun, care face obiectul coproprietății.
Coproprietatea încetează, de regulă, prin partaj sau împărțeală când bunul stăpânit pe cote părți este împărțit materialmente între copărtași, fiecare devenind proprietar exclusiv asupra unei părți determinate din bunul respectiv.
În speță, o operație de împărțeală a imobilului în litigiu nu s-a realizat între coproprietari, sentința pronunțată în 1968 de Judecătoria Constanța neavând efectul partajării dreptului de proprietate asupra imobilului, așa cum susțin greșit recurenții.
Cu prilejul soluționării cererii de partaj, în anul 1968, instanța a reținut că terenul nu poate fi împărțit între coproprietari astfel încât fiecare să devină proprietar exclusiv pe o porțiune de teren. În aceste condiții s-a încheiat între părți tranzacția cu privire la modul de folosire a terenului, dar folosința este numai unul dintre atributele dreptului de proprietate (pe lângă posesie și dispoziție). Tranzacția, chiar dacă este consfințită prin hotărârea instanței, este tot o convenție a părților, hotărârea care transpune convenția părților însă nu echivalează cu judecata întemeiată pe probe și finalizată pe convingerile instanței.
Oricum, în dreptul nostru a fost și este posibil partajul de folosință așa încât instanța care a pronunțat hotărârea din 1968 considerat că partajarea folosinței terenului în litigiu nu este contrară legii, chiar dacă ieșirea din indiviziune nu era posibilă.
Prin urmare, cum odată cu tranzacția încheiată în 1968 nu s-a realizat decât un partaj cu privire la folosința terenului și nu o ieșire din indiviziune, în mod corect instanțele nu au dat eficiență aceste tranzacții, raporturile juridice dintre părțile din prezentul litigiu fiind tot de coproprietate, iar nu de proprietari în exclusivitate asupra unor părți determinate din imobil.
Mai mult, sentința din 1968, nefiind un act de partaj al proprietății, nu are nici chiar caracterul unui act juridic declarativ de drepturi și cu atât mai puțin caracterul unui act translativ de drepturi, așa cum susțin recurenții, pentru că de la data întocmirii tranzacției copărtașii nu pot fi considerați, retroactiv, ca proprietari exclusivi ai bunului ce i-a revenit în urma împărțirii.
Deși este real, așa cum susțin recurenții, că reclamantul a dobândit prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2052/2003 o cotă indiviză de din dreptul de proprietate asupra unui teren de 130 mp, aflat în indiviziune, ceea ce ar corespunde unei suprafețe de 65 mp, faptul că în urma partajului reclamantului i-a revenit o suprafață mai mare de teren, de 95,30 mp, nu semnifică încălcarea dreptului de proprietate al celorlalte părți, așa cum susțin recurenții.
Este adevărat că dreptul de proprietate este garantat de Constituția României, dar acest drept, potrivit aceluiași act fundamental, se exercită în limitele determinate de lege. Or, în cazul coproprietății, legea permite partajarea bunului după anumite criterii (art. 6739Cod procedură civilă și art. 741 Cod civil) care trebuie să țină seama de configurația bunului - este sau nu este comod partajabil în
natură -de mărimea cotei părți ce se cuvine fiecăruia din bunul de împărțit, de natura bunului, de modul de folosire a bunului de către copărtași, de ocrotirea terților dobânditori de bună credință, etc. aceste criterii urmând a fi analizate de instanță și aplicate prin aprecierea fiecărui caz în parte.
În condițiile în care, așa cum este cazul în speță, prin aplicarea criteriilor de partajare (aici ponderea însemnată având-o criteriul folosinței bunului), unuia dintre copărtași îi revine un lot ce cuprinde bunuri care din punct de vedere material depășesc cota parte cuvenită, egalizarea valorică a cotelor cuvenite copărtașilor care primesc mai puțin se realizează, potrivit art. 6735Cod procedură civilă și art. 741 Cod civil, prin plata unor sume de bani (sulte). Prin urmare, într-un partaj chiar legea permite plata unor sume de bani echivalente pentru bunurile sau părțile din bun care nu se suprapun perfect ca mărime cu mărimea cotei părți cuvenite, astfel încât nu se poate primi critica din recurs referitoare la încălcarea dreptului de proprietate al recurenților prin atribuirea către reclamant a unei suprafețe de teren mai mare decât cea corespunzătoare cotei dobândite prin cumpărare.
Aceleași considerente sunt valabile și în ceea ce privește critica din recurs privind partajarea în natură a terenului ( instanța realizând chiar o partajare în natură și nu un partaj prin atribuirea întregului bun către unul dintre coproprietari), precum și cu privire la expropriere (mod de dobândire de către Stat a dreptului de proprietate).
În ceea ce privește modalitatea de partajare, în mod corect instanțele au ținut seama de propunerea făcută prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul, care a prezentat o situație de fapt necombătută prin alte probe de către pârâții recurenți și care a ținut seama de obiectivele stabilite de instanță. De altfel, în condițiile în care recurenții afirmă că holul și camera nr. 6 au fost construite abuziv de prin anul 2000, dar nu s-au opus construirii lor la acel moment și nici nu au solicitat instanței printr-o cerere demolarea construcțiilor abuzive, după cumpărarea lor cu bună credință de către reclamantul nici nu s-ar mai putea pune problema demolării lor.
În fine, constatând că propunerea expertului, de culoar de acces la lotul B de 2,15 mp (în loc de 1,30 mp cum propun recurenții), este mai aproape de normele urbanistice și respectă servitutea de vedere și servitutea picăturii de streașină, dar permite și accesul cu mijloace de stingere a incendiilor la construcția situată pe lotul B, Curtea apreciază că și asupra modalității de formare a loturilor instanțele au apreciat corect, recursul urmând a fi respins ca nefondat.
Având în vedere dispozițiile art. 274 cod procedură civilă, la cererea intimatului, instanța va obliga recurenții la plata cheltuielilor de judecată către intimatul reclamant, suma de 800 lei reprezentând onorariul de avocat achitat conform chitanței nr. 237/21.10.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de recurenții pârâți,și, toți cu domiciliul în C,- și-, cu domiciliul în C,-, împotriva încheierii de ședință din data de 07 octombrie 2008 și a sentinței civile nr. 17684 din 14 octombrie 2008 Judecătoriei Constanța, precum și a deciziei civile nr. 189, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 20 martie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul în C,-, -G8,.A,.14, județul
Obligă recurenții la 800 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători,
Pt. Grefier
- -
aflată în concediu de odihnă
potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 2
Cod procedură civilă, semnează
Grefier șef secție,
Jud. fond -
Jud. apel -,
/dact. dec. jud. /14.12.2009
dispozitiv gref.
2 ex./6.01.2010
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Gabriel Lefter, Mihaela Popoacă
