Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 625/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ -
Dosar nr-
Complet II recurs
DECIZIA CIVILA NR. 625/R/2008
Ședința publică din 16 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Ioan Lazăr JUDECĂTOR 2: Maria Galeș
JUDECĂTOR 3: Dana Cigan
Judecător - -
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenții reclamanți și OG, ambii domiciliați în nr.172, județul B în contradictoriu cu intimata pârâtă, domiciliată în nr.160, județul B împotriva deciziei civile nr 990/A din 28 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr.535 din 18 iunie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect: grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta a OG și intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei,învederându-se instanței că recursul este legal timbrat,la dosar a parvenit prin Serviciul Registratură la data de 27 martie 2008 întâmpinare formulată de intimata după care:
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul obligării pârâtei intimate la suportarea cheltuielilor de judecată la fond deoarece apare ca nejustificată soluția de obligarea exclusiva a reclamanților,cărora li s-a admis în parte acțiunea,de a le suporta în întregime.
Intimata solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 535 pronunțată de Judecătoria Aleșd la data de 18 iunie 2007 s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții și în OG contradictoriu cu pârâta și în consecință s-a stabilit granița între imobilele situate pe numerele topo 486 înscris în CF 15, proprietatea reclamanților, și nr. topo 12 înscris în CF 313, proprietatea pârâtei, pe linia conform raportului de expertiză topografică întocmit de expert topograf, care face parte integrantă din hotărâre.
A fost respinsă cererea reclamanților de revendicare de la pârâtă a suprafeței de 400 mp.
Au fost compensate cheltuielile de judecată reprezentând onorariu expertiză.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că din expertiza depusă la dosar rezultă că proprietățile celor două părți se învecinează, iar folosința nu corespunde liniei cadastrale, fiecare parte folosind câte o suprafață de teren din proprietatea celeilalte, respectiv 8 mp de către reclamanți și 22 mp de către pârâți.
Față de concluziile raportului de expertiză, instanța a stabilit granița între imobilele situate pe numerele topo 486 înscris în CF 15, proprietatea reclamanților, și nr. topo 12 înscris în CF 313, proprietatea pârâtei, pe linia conform raportului de expertiză topografică întocmit de expert topograf, care face parte integrantă din hotărâre.
În ceea ce privește revendicarea suprafeței de 400 mp teren, instanța de fond a reținut că expertiza nu a evidențiat vreo uzurpare a dreptului de proprietate a reclamanților de către pârâtă pe o altă suprafață decât cea arătată anterior, iar în această situație nu este vorba de o contestare a dreptului de proprietate a reclamanților și o împotrivire la posesia acestora asupra imobilului, ci este vorba de o necunoaștere a granițelor celor două proprietăți, cu încălcări reciproce de proprietate.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au formulat apel reclamanții și solicitând OG modificarea în parte a sentinței atacate, cu privire la obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu avocat, obligarea Comisiei Locale de a efectua măsurătorile în cauză și de a marca linia de hotar dintre proprietăți conform cu cea din raportul de expertiză și de a obliga pârâta la plata cheltuielilor materiale în valoare de 200 lei pentru folosirea celor 400 mp teren din proprietatea lor pe parcursul soluționării cauzei.
Prin decizia civilă nr. 990/A din 28 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihors -a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanții și în OG contradictoriu cu intimata împotriva sentinței civile nr.535 din 18 iunie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a păstrat-o în totalitate.
Din considerentele deciziei se reține că criticile apelanților privind modul de soluționare a capătului de cerere privind revendicarea suprafeței de 400 mp teren sunt nefondate. Astfel, susținerile apelanților privind faptul că cei 400 mp revendicați se află în lotul lor, conform raportului de expertiză, nu sunt suficiente pentru admiterea acțiunii în revendicare, atâta vreme cât tot reclamanții se află în posesia terenului, fapt confirmat de același raport de expertiză acceptat de reclamanți. În consecință, neexistând o posesie a pârâților asupra acestei suprafețe de teren, în mod corect instanța de fond a respins capătul de cerere privind revendicarea.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată în favoarea celeilalte părți. Or, în condițiile în care cererea reclamanților privind revendicarea a fost respinsă ca nefondată, în mod corect instanța de fond a reținut culpa procesuală a reclamanților apelanți si în consecință i-a obligat pe aceștia la plata sumei de 500 lei reprezentând onorariu avocat, în favoarea pârâtei.
Cererea apelanților de a obliga Comisia Locală de a efectua măsurătorile în cauză și de a marca linia de hotar dintre proprietăți conform cu cea din raportul de expertiză este inadmisibilă, Comisia pentru aplicarea legii 18/1991 având calitatea de terț față de raporturile dintre cele două părți. Executarea unei hotărâri judecătorești se face fie benevol de către părți, fie pe calea executării silite în condițiile reglementate de Codul d e procedură civilă.
În ceea ce privește solicitarea apelanților privind obligarea intimaților la plata sumei de 200 lei cu titlu de daune materiale, acesta este o cerere nouă, făcută direct în apel, fiind inadmisibilă conform art. 294 alin. 1 cod procedură civilă.
Împotriva deciziei, reclamanții au formulat recurs solicitând modificarea hotărârii în sensul obligării pârâtei intimate la suportarea cheltuielilor de judecată la fond deoarece apare ca nejustificată soluția de obligarea exclusiva a reclamanților cărora li s-a admis în parte acțiunea de a le suporta în întregime.
Criticile recurenților nu sunt fondate,deoarece cheltuielile de judecată au fost compensate sub aspectul expertizelor efectuate în cauză, iar motivul pentru care reclamanții au fost obligați în favoarea pârâtei la plata sumei de 500 lei onorariu avocațial, soluția a fost justificată de faptul că s-a respins capătul de cerere privind revendicarea, astfel încât apărările formulate de reprezentantul acesteia au fost corecte și eficiente.
-se nici un motiv de modificare sau de casare din cele prevăzute de art. 304 cod procedură civilă, instanța va respinge recursul ca nefondat, făcând aplicarea art. 312 alin 1 cod procedură civilă.
Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în favoarea intimatei vor fi respinse deoarece întâmpinarea este semnată personal de parte, iar împuternicirea avocațială de la fila 6 dosar nu precizează dosarul Curții de APEL ORADEA pentru care avocatul a fost mandatat să reprezinte partea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenții reclamanți și OG, ambii domiciliați în nr.172, județul B în contradictoriu cu intimata pârâtă, domiciliată în nr.160, județul B împotriva deciziei civile nr 990/A din 28 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - - - -
Red dcz.
14.05.2008
Jud fond
Jud apel,
Dact IC
2ex/15.05.2008
Președinte:Ioan LazărJudecători:Ioan Lazăr, Maria Galeș, Dana Cigan