Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 65/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR.65
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Aurelia Popa
JUDECĂTORI: Aurelia Popa, Elena Staicu Mioara Iolanda
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de intervenientul, domiciliat în T,-, cod poștal -, județul D,împotriva deciziei civile nr.343 din 19 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița,în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în T,-.F, cod poștal -, județul D, intimații pârâți, domiciliat în T,-.E, cod poștal -, județul D și, domiciliată în T,- F, cod poștal -, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul intervenient, intimatul pârât, lipsind intimatul reclamant și intimata pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că recursul este netimbrat, iar intimatul reclamant depus la dosar întâmpinare.
Recurentul depune la dosar taxă judiciară de timbru în cuantum de 8,00 lei, potrivit chitanțelor nr.- și - ambele din 02.12.2009, solicită comunicarea unui exemplar de pe întâmpinarea formulată de intimatul reclamant și lăsarea cauzei la a II-a strigare pentru a lua cunoștință de aceasta.
Curtea comunică recurentului intervenient copie de pe întâmpinarea formulată de intimatul reclamanta și lasă cauza la a II-a strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au răspuns recurentul intervenient și intimatul pârât, lipsind celelalte părți.
Părțile prezente, având cuvântul, declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea și dezbaterea recursului.
Recurentul intervenient, având cuvântul, solicită, în temeiul dispozițiilor art.304 pct.7-9 cod pr.civilă, art.306 alin.2 cod pr.civilă și art.6 din CEDO și art.1 din Primul Protocol adițional la Convenție, admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea ambelor hotărâri ca fiind nelegale, pronunțate cu încălcarea dreptului său de proprietate și în contradicție cu probatoriile administrate în cauză și trimiterea spre rejudecare pentru efectuarea unui nou raport de expertiză.
Astfel, recurentul arată că prin hotărârile pronunțate instanța îl obligă să încalce legea, respectiv să încalce planul urbanistic zonal și validează cu rea credință concluziile unui raport de expertiză care îi încalcă drepturile sale de proprietate.
Intimatul, având cuvântul, declară că este de acord cu admiterea recursului, astfel cum a fost formulat de recurentul.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.2213/11.04.2006, reclamantul chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se stabilească hotarul, granița pe latura de vecinătate JL reală și nu latura MN, actuală, conform schiței pe care o anexează.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că părțile au cumpărat de la același proprietar, terenul lotizat cu lungimea de 35 ml și lățimea de 25 ml.
A precizat reclamantul că pârâtul a construit gard între proprietatea sa și lotul II, proprietatea reclamantului, depășind hotarul cu 0,5 ml pe o lungime egală cu segmentul JM și LN.
Prin întâmpinarea formulată, și au solicitat respingerea acțiunii, arătând că, la momentul cumpărării lotului nr. 2 de către reclamantul, la aproximativ 2 ani după cumpărarea proprietății de către pârâți, aceștia aveau deja construit gardul, din fundație de beton și cu armătură de fier-beton și țevi de 4 țoli, gard amplasat pe hotarul stabilit de fostul proprietar, cu 2 ani înainte de a cumpăra reclamantul, și care trebuia să fie menționat ca reper și în contractul de vânzare-cumpărare.
Au precizat pârâții că nu puteau să acapareze teren sau să mute hotarul, în condițiile în care aveau consolidat gardul cu acordul vânzătorului comun, situație evocată prin sentința civilă nr.3789 din 18.11.2003, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul 234/2003, sentință prin care a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul privind revendicarea terenului în suprafață de 13 mp.
La termenul de judecată din 04.12.2006, a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat să se stabilească liniile de hotar care despart proprietatea sa, atât de cea a reclamantului, cât și de cea a pârâtului, precum și obligarea reclamantului să-și construiască un zid înalt de 2 m pe toată lungimea.
În motivarea cererii intervenientul a arătat că este proprietarul suprafeței de 12,5 mp, teren situat între proprietatea reclamantului și a pârâtului, cu vecinătățile N-, S-, E- și V- cale acces.
A mai arătat intervenientul că, în anul 1996, pe 27 septembrie, a vândut reclamantului suprafața de 800 mp, din T,-, prin contractul autentificat sub nr. 5543/27.09.1996, iar pârâtului i-a vândut 875 mp, teren situat în T,-,
prin sentința civilă 8914/28.09.1993 și tot pârâtului i-a mai vândut și suprafața de 87,5 mp, situată în continuarea proprietății sale.
A mai precizat intervenientul că între cele două proprietăți, a reclamantului și a pârâtului, există o suprafață de 0,5 mx2 5 m = 125 mp, care este proprietatea sa, întrucât nu s-a încheiat vânzarea în formă autentică.
Prin cererea înregistrată sub nr. 6946/2006, reclamantul
și au chemat în judecată pe pârâtul,
solicitând instanței să constate dreptul de proprietate al reclamanților pentru terenul în suprafață de 87,50 mp, situat în T,-, teren în care este inclusă suprafața de 12,5 mp și pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, potrivit art. 1073 Cod civil.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat prin actul sub semnătură privată din 21.03.1993, pârâtul le-a vândut terenul în suprafață de 87,5 mp, cu prețul de 140 USD, suprafață rezultată din măsurătoare și însușită de ambele părți, în care este inclusă și suprafața de 12,5 ml.
S-a mai arătat în motivare că, fiind audiat ca martor în cauza ce face obiectul dosarului nr.2213/2006, a recunoscut că a vândut și terenul în suprafață de 12,5 mp, iar la momentul cumpărării s-a stabilit, în prezența pârâtului, hotarul dinspre nordul proprietății reclamanților.
La termenul de judecată din 22.01.2007 a fost pusă în discuție cererea de conexare a dosarului nr. 6946/2006 la prezenta cauză, constatându-se că sunt îndeplinite cerințele art. 164 Cod procedură civilă, întrucât între obiectul și cauza celor 2 pricini există o strânsă legătură.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat
respingerea acțiunii, arătând că în luna august 1996 a întocmit o chitanță de mână prin care îi vindea lui suprafața de 75 mp, pentru a-și putea asigura
intrarea în garajul deja construit și s-a întocmit documentația cadastrală
nr. 1197/15.10.1996, iar la 10 martie 1997, sub nr.1039, s-a întocmit contractul de
vânzare-cumpărare.
A mai arătat pârâtul că, la 27.09.1996, sub nr. 5593, a vândut lui suprafața de 800 mp, vecin la sud cu, iar acesta din urmă, procedând la construcția gardului, a depășit spre sud cu 0,5 ml, pe întreaga lungime de 25 m reprezentând limita proprietății, construind gardul pe calea de acces care este proprietatea pârâtului.
Pârâtul a mai arătat că, ulterior, a convenit cu să fie refăcută chitanța, adăugând și suprafața de 12,5 ml, cu următoarea clauză: să nu se întocmească act de vânzare-cumpărare, ci doar să dețină și să folosească terenul, întrucât nu se putea încheia contract, PUZ- ul nefiind respectat.
A precizat pârâtul că fundația gardului s-a efectuat în anul 1997, după
încheierea contractului nr.1039/10.03.1997 și pentru că a fost construit gardul cu
depășirea limitelor din acte, pe calea de acces, cu încălcarea disciplinei în
construcții, nu poate fi obligat la o încălcare a legislației.
În ședința publică din 19.05.2008, pârâtul-reclamant, prin apărător, a invocat excepția autorității de lucru judecat, excepție pusă în discuția părților și unită cu fondul, iar în ședința publică din 18.06.2008 intervenientul
învederat că renunță la judecarea capătului de cerere privind ridicarea gardului înalt de 2 metri, renunțare de care instanța a luat act, potrivit art.246.pr.civilă.
Judecătoria Târgoviște, prin sentința civilă nr.3952/22.09.2008, a respins excepția autorității de lucru judecat, a respins cererea formulată de reclamantul-pârât, a admis în parte cererea formulată de reclamanții și în dosar nr.6496/2006, conexat la dosar nr.2213/2006, și a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată în dosar nr.2213/2006 de intervenientul,
Prin aceeași sentință, Judecătoria Târgoviștea constatat că între -în calitate de promitent-cumpărător- și -în calitate de promitent-vânzător, la data de 21.03.1993 s-a încheiat, în mod valabil, înscrisul sub semnătură privată intitulat contract de vânzare-cumpărare "cu privire la suprafața de teren de 12,5 mp, situată în T,- F, județ D, teren care are următoarele vecinătăți: N-, S-rest proprietate, V-cale de acces, E- și este identificat între punctele în completarea la schița raportului de expertiză întocmit de expert
De asemenea, s-a reținut că hotărârea judecătorească va ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare și s-a respins cererea formulată de privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, instanța a reținut că puterea de lucru judecat nu este reglementată, în mod expres, ca un efect al hotărârii judecătorești, ci ca o prezumție legală, prin art.1200 punctul. 4 cod civil și ca o excepție procesuală, prin art. 166 Cod procedură civilă.
S-a mai arătat că, potrivit art.1201 Cod civil, este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
În speță, s-a reținut că prin sentința civilă nr.3789/18.11.2003 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosar 234/2003, rămasă irevocabilă prin decizia Curții de Apel Ploiești nr. 1655/03.03.2005, a fost respinsă acțiunea în revendicare promovată de reclamantul împotriva pârâților și, iar prin cererea înregistrată sub nr. 2213/11.04.2006, același reclamant, a solicitat să se grănițuiască proprietatea sa de cea a pârâților, pe un alt amplasament, însă, ulterior, s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu, cu privire la suprafața de teren în litigiu.
Prin urmare, instanța de fond a constatat că nu există autoritate de lucru judecat, întrucât tripla identitate, de obiect, cauză și părți, nu este întrunită.
Referitor la cererea de grănițuire pe o altă latură decât cea actuală, formulată de reclamantul, instanța a constată că este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Acțiunea în grănițuire, prevăzută de art. 584 Cod civil, are un caracter petitoriu, scopul ei fiind delimitarea, prin semne exterioare și vizibile, a limitelor dintre două proprietăți limitrofe, pentru a se ști limitele fondului asupra căruia poartă dreptul de folosință al proprietarilor celor două fonduri.
În fapt, s-a reținut că, prin sentința civilă 8914/28.09.1993 a fost admisă acțiunea promovată de reclamantul împotriva pârâtului
și s-a constatat că reclamantul este proprietarul suprafeței de teren de 875 mp, înstrăinată de pârât prin act sub semnătură privată, iar la data de 21.03.1993, tot prin act sub semnătură privată, a vândut lui suprafața de 87,50 mp, contractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat ulterior și autentificat sub nr. 1039/10.03.1997, dar numai pentru suprafața de 75 mp, situată în T,-
S-a mai reținut că pentru diferența de 12,5 mp, teren situat între proprietatea reclamantului și a pârâtului, nu s-a încheiat actul în formă autentică, dar intervenientul a încheiat cu reclamantul-pârât un înscris sub semnătură privată, intitulat contract de vânzare-cumpărare.
De asemenea, instanța de fond a reținut că la data de 27.09.1996 intervenientul a vândut reclamantului suprafața de 800 mp, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.5543/27.09.1996
Cu privire la anul construirii gardului din beton, instanța a reținut că depozițiile martorilor sunt contradictorii, martorul G declarând că a fost edificat în anii 1992-1993, iar martorul a arătat că în anul 2000, astfel că, afirmația martorului a fost înlăturată, acesta declarând că între proprietățile părților nu există gard din beton, situație.
Instanța a mai reținut că gardul din plasă de sârmă cu fundație de beton, era construit în anul 2003, așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în dosarul nr. 234/2003 și că, potrivit raportului de expertiză întocmit de expert și completărilor de la filele 234-237, 242-243, 251, pârâții-reclamanți dețin suprafața totală de 963 mp, din care 950 mp dobândiți prin sentința civilă nr.8914/28.09.1993 și contractul nr.1039/10.03.1997, iar diferența de aproximativ 13 mp, prin înscrisul sub semnătură privată intitulat contract de vânzare-cumpărare.
Coroborând toate aceste probe, instanța a constatat că proprietățile reclamantului și pârâtului sunt delimitate prin gard de plasă cu bordură de beton, linie de hotar existentă și la data pronunțării sentinței civile 3789/18.11.2003.
Față de considerentele expuse, instanța a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul în dosar nr. 2213/11.04.2006, neputându-se stabili linia de hotar pe latura JL a schiței anexată cererii, întrucât nu este conformă actelor de proprietate, actualul gard, fiind amplasat pe linia de hotar ce respectă întinderea dreptului de proprietate al fiecărei părți.
Referitor la cererea de intervenție în interes propriu și la cererea formulată de pârâții-reclamanți și, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin înscrisul sub semnătură privată, intitulat contract de vânzare-cumpărare, intervenientul, în calitate de promitent-vânzător a convenit cu pârâtul-reclamant, în calitate de promitent-cumpărător, vânzarea terenului în suprafață de aproximativ 13 mp, cu prețul de 18 USD.
Anterior formulării cererii de intervenție, cu ocazia cercetării la fața locului, a declarat, în calitate de martor, că suprafața de teren de aproximativ 13 mp, înstrăinată prin chitanță sub semnătură privată, îi aparține și a primit prețul convenit.
Potrivit art. 1073 și 1077 Cod civil, dacă promitentul-vânzător nu-și respectă obligația, beneficiarul cumpărător, dacă lucrul se mai găsește în patrimoniul vânzătorului și nu există alte impedimente legale, poate cere instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, în lumina principiului executării în natură a obligațiilor și reparării în natură a pagubelor.
Dispozițiile art.5 alin 2 din Titlul X al Legii nr.247/2005, arată că, în situația în care, după încheierea unui antecontract cu privire la teren, una dintre părți refuză să încheie contractul, partea ce și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța, care va pronunța o hotărâre ce va ține loc de contract.
În cauza dedusă judecății, instanța a constatat că înscrisul sub semnătură privată intitulat contract de vânzare-cumpărare, îndeplinește cerințele art. 948 Cod civil, iar promitentul-cumpărător și-a îndeplinit obligațiile de plată a prețului, în timp ce promitentul-vânzător refuză perfectarea actului.
Susținerea în sensul că prin înstrăinarea acestei suprafețe se încalcă PUZ - ul, nu a fost reținută de instanță, întrucât prin completarea raportului de expertiză se menționează că terenul în litigiu se încadrează în planul de urbanism zonal, iar latura de la nord și cea de la sud a celor două rânduri de parcele sunt aliniate pe toată lungimea lor cu celelalte proprietăți.
Comparând schița întocmită de expert, cu planul urbanistic zonal, instanța a constatat că prin încheierea înscrisului sub semnătură privată și înstrăinarea terenului de 12,5 mp, nu se încalcă disciplina în construcții, fiind respectat PUZ - ul.
Fața de cele mai sus expuse, instanța a mai constatat că nu există impedimente legale la înstrăinare, terenul în suprafață de 12,5 mp se află încă în proprietatea intervenientului și acesta refuză încheierea actului autentic, astfel că, în speță, își găsesc aplicabilitatea dispozițiilor art. 1073 și 1077 Cod civil și art. 5 din Titlul X al Legii nr.247/2005.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intervenientul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe considerentul că instanța a reținut cu intenție directă, eronat, că s-a solicitat să se constate dreptul de proprietate pentru terenul de 87,50 mp, deoarece, în realitate, a vândut suprafața de 75 mp cu act autentic, și doar suprafața de 12,5 mp cu chitanță, urmând a lămuri cu documentele cadastrale și în fața notarului modul de transmitere legală a proprietății.
A mai arătat apelantul că instanța de fond a reținut că el a solicitat să se stabilească liniile de hotar ce despart proprietatea sa de cea a reclamantului și a pârâților, când, în realitate, el a investit instanța să facă o aplicare corectă a legii.
Apelantul a mai arătat că reclamantul nu numai că nu a respectat dimensiunea de 38 etri din documentația cadastrală, ci, mai mult, a construit gardul pe calea de acces, reducând cota acestuia de la 6,5 la 6, încălcând disciplina în construcții și tulburând proprietatea și posesia terenului.
Precizează apelantul că linia de hotar a fost stabilită de el la momentul vânzării, însă, la momentul construirii gardului, l-a edificat de la sud pe calea de acces, lucru pe care l-a aflat mult prea târziu, iar din multitudinea de expertize o reține tocmai pe cea mai îndepărtată de adevăr.
Se mai susține că soluția instanței de fond este pronunțată printr-o apreciere eronată și neprofesională a probelor și nu are în vedere faptul că transferul de
proprietate pentru cei 12,5 nu se poate realiza fără a se încălca legea.
Invocă apelantul încălcarea de către instanță a dispozițiilor art.6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, arătând că un simplu proces de grănițuire este soluționat după 3 ani, în condițiile în care probele administrate sunt nelămuritoare, iar el nu poate întocmi legal cadastrul pentru terenul pe care l-a vândut lui pentru că ar încălca proprietatea pe care a înțeles să și-o păstreze în continuare.
Tribunalul Dâmbovița, prin decizia civilă nr.343 din 19 octombrie 2009, a respins apelul ca nefondat, reținând că instanța de fond, în mod corect, a apreciat că nu există autoritate de lucru judecat și a trecut la soluționarea pe fond a cauzei.
S-a mai reținut că, prin sentința civilă nr.8914/1993, a fost admisă acțiunea lui împotriva pârâtului și s-a constatat că acesta este proprietarul unui teren de 875 mp, înstrăinat de pârât prin act sub semnătură privată, iar la 21.03.1993, tot prin act sub semnătură privată, apelantul de astăzi vinde reclamantului un teren de 87,50 mp, însă, ulterior, a încheiat actul autentic numai pentru suprafața de 75 mp.
De asemenea, s-a reținut că pentru diferența de 12,5 mp situată între proprietățile părților, nu a fost încheiat act în formă autentică, însă, părțile au întocmit un înscris sub semnătură privată pe care l-au intitulat contract de vânzare-cumpărare.
Mai reține instanța că, la 27.09.1996, apelantul de astăzi i-a vândut lui un teren de 800 mp, prin act autentic, toate aceste aspecte fiind cunoscute și de către martorii audiați la instanța de fond.Tot acești martori au arătat că linia de hotar a fost stabilită de fostul proprietar, iar la momentul ridicării gardului nu au existat discuții.
Instanța de apel a reținut că lucrările de expertiză întocmite au fost contradictorii, iar parte din acestea au fost înlăturate de către instanță, întrucât nu s-a răspuns la niciun obiectiv stabilit, dar și pentru că existau neconcordanțe cu privire la întinderea laturilor din partea de sud, est și vest a proprietății părților, de natură a determina alte dimensiuni ale terenurilor.
Tribunalul a mai reținut că expertul, în lucrarea întocmită, arată că pârâții-reclamanți dețin o suprafață totală de 963 mp, din care 950 mp dobândiți prin sentința civilă nr.8914/1993 și potrivit contractului de vânzare- cumpărare nr.1039/1997, iar pentru suprafața de aproximativ 13 mp există un înscris sub semnătură privată. Tot expertul arată că proprietățile lui și ale lui sunt delimitate prin gard de plasă cu bordură de beton și că linia de hotar a existat și este aceeași de la data pronunțării sentinței civile nr.3789/2003.
În aceste condiții, tribunalul a apreciat că este neîntemeiată cererea reclamantului, întrucât actualul gard, fiind amplasat pe linia de hotar, respectă întrutotul întinderea dreptului de proprietate al fiecărei părți.
Totodată, tribunalul a apreciat că în mod corect instanța a respins cererea de intervenție în interes propriu și a admis în parte cererea formulată de și, deoarece, prin înscrisul sub semnătură privată, intervenientul apelant de astăzi, în calitate de promitent vânzător, s-a înțeles cu familia să vândă un teren de aproximativ 13 mp, cu prețul de 18 USD. Mai mult, anterior formulării cererii de intervenție, cu ocazia cercetării la fața locului,
intervenientul a declarat în calitate de martor că acest teren l-a înstrăinat și a primit prețul convenit.
S-a mai reținut că, potrivit art.5 alin.2 din Titlul X al Legii nr.247/2005, în situația în care, după încheierea unui antecontract, una dintre părți refuză să încheie actul autentic, partea ce și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța să pronunțe o hotărâre ce va ține loc de înscris autentic.
Cum familia a plătit prețul convenit, iar intervenientul apelant a refuzat perfectarea actului, instanța a apreciat că este întemeiată cererea de intervenție și în mod corect s-a constatat că este valabilă înstrăinarea intervenită între părțile de mai sus.
Considerând că nu sunt impedimente legale la înstrăinare, că terenul de 12,5 mp se află încă în proprietatea intervenientului-apelant și acesta refuză încheierea actului autentic, tribunalul a apreciat că în mod corect instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinite cerințele art.1073, 1077 Cod Civil și art.5 din Titlul X al Legii nr.247/2005 și a admis în parte cererea reclamanților.
Împotriva deciziei Tribunalului Dâmbovițaa formulat recurs intervenientul, solicitând casarea ambelor hotărâri, cu trimiterea dosarului spre rejudecare la instanța de fond.
Arată recurentul că hotărârile îi încalcă drepturile și sunt în contradicție cu probatoriile administrate.
Recurentul arată că nu înțelege motivarea din decizie, de la pagina 3, penultimul alineat, pentru că grănițuirea este pe vecinătăți, subliniind faptul că din 87,5 mp, numai 75 mp au putut fi încadrați în lege și disciplina în construcții, motiv pentru care, au încheiat act autentic numai pentru această suprafață, și nu pentru cea integrală.
Se susține de recurent că instanța îl obligă să încalce legea și, deși se subliniază că lucrările de expertiză sunt contradictorii, o alege pe cea care o favorizează, și nu pe cea care arată limpede că reclamantul a construit pe două laturi gardul pe calea de acces.
Recurentul arată că este falsă reținerea instanței de apel că nu au fost discuții, însă a așteptat și sperat ca litigiul dintre și să fie finalizat cu înțelepciune.
Se critică decizia și pentru faptul că la pagina 4, alineatul 7, în mod greșit s-a arătat că a vândut 963 mp, din care 950 mp prin sentința civilă nr. 8914/1993, iar instanța să se hotărască: " sunt 875 mp ori 950 mp".
Precizează recurentul că niciodată nu a fost martor și niciodată nu a afirmat, cu ocazia cercetării la fața locului, că terenul l-a înstrăinat și că a primit prețul convenit și nici nu a refuzat să încheie actul de vânzare-cumpărare.
Apreciază recurentul că instanța, în mod greșit, a hotărât că nu se încalcă planul urbanistic zonal și motivează numai cu expertiza ce a ales-o pentru a emana o fărădelege.
Își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 alin. 7,8 și 9 pr.civilă, art. 306 alin. 2 pr.civilă și art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, dar și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
La data de 18.01.2010, intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, întrucât motivele de recurs sunt confuze și nu se referă la fondul cauzei.
Susține intimatul că se confirmă reaua-credință a recurentului, care contestată actul de înstrăinare a terenului, privind suprafața de 75 mp, arătând că PUZ-ul nu coincide cu suprafețele cuprinse în expertiză, aspect cu totul nereal, mai ales că, acesta s-a modificat de mai multe ori, în funcție de titlurile de proprietate.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente, Curtea va reține că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:
Prima critică formulată de recurent, în sensul că decizia îi încalcă drepturile, urmează a fi respinsă, întrucât prin această critică, astfel cum a fost formulată, nu s-a arătat, în concret, în ce constă greșelile săvârșite de instanța de apel, pentru a fi putea fi încadrate în motivele prevăzute limitativ în art. 304 pr.civilă.
Susținerea că hotărârile sunt în contradicție cu probele administrate, urmează a fi respinsă, întrucât aceasta nu constituie o critică de nelegalitate, astfel cum se prevede în art. 304 alin. 1 pr.civilă, ci, mai degrabă, de netemeinicie, în condițiile în care art. 304 pct. 11 pr.civilă a fost abrogat prin OUG nr.138/2000.
Precizarea recurentului că nu înțelege motivarea din decizie, de la pagina 3, penultimul alineat, pentru că grănițuirea este pe vecinătăți, urmează a fi respinsă, întrucât aceasta nu constituie o critică în sensul motivelor prevăzute de art. 304 pr.civilă.
Este nefondată și susținerea recurentului că, din suprafața de 87,5 mp, numai 75 mp au putut fi încadrați în lege și disciplina în construcții, motiv pentru care, a încheiat act autentic numai pentru această suprafață, și nu pentru cea integrală, întrucât, în raportul de expertiză-completare întocmit de expert (filele 234-239, 242-243, 251) se precizează că terenurile în litigiu se încadrează în planul de urbanism zonal (PUZ) aprobat de Primăria municipiului
Același expert arată că pârâții au respectat întocmai planul de urbanism și autorizația de construcție eliberată în baza acestuia, în vigoare la data respectivă, iar laturile proprietăților, atât ale reclamantului, cât și ale pârâților, sunt aliniate perfect cu celelalte proprietăți din cadrul celor două rânduri de parcele.
Critica recurentului că instanța îl obligă să încalce legea, urmează a fi respinsă, întrucât, prin înscrisul sub semnătură privată aflat la fila 112 din dosarul de fond, recurentul a vândut, către intimatul, terenul de 13 mp, cu amplasamentul indicat în scris.
Susținerea recurentului că instanța de fond alege expertiza care favorizează pe intimații, deși sunt și alte expertize contradictorii, urmează a fi respinsă, întrucât instanța, în ședința din 17.06.2007, constatând că nu este lămurită de expertiza întocmită de expert, a dispus înlocuirea cu expert, care a fost înlocuită în ședința din 5.11.2007 cu expertul, întrucât experta nu a răspuns obiectivelor comunicate.
În ședința publică din 3.12.2007, în temeiul art. 204 raportat la art. 27 pct. 9 pr.civilă, s-a admis cererea de recuzatre a expertului și, prin tragere la sorți, a fost desemnat expertul G, dar, față de cererea efectuată de acesta din urmă, că nu poate efectua lucrarea, instanța, în baza art. 205
pr.civilă, l- înlocuit cu expertul, care la rândul său, a formulat cerere de înlocuire, iar instanța, în ședința din 28.01.2008, l- înlocuit cu expert.
Ca atare, expertizele anterioare întocmit de experții și, fiind considerate necorespunzătoare, s-a dispus efectuarea unei noi expertize care a fost întocmită de expert, care a completat expertiza inițială (filele 234-239, cu o completare la filele 242-243, 251) și care a fost considerată ca fiind corespunzătoare, răspunzând tuturor obiectivelor stabilite de instanță.
Cu privire la faptul că instanța de apel a reținut la fila 4, alineatul 7, că a vândut 963 mp, din care 950 mp prin sentința civilă nr. 8914/1993, iar instanța să se hotărască: " sunt 875 mp ori 950 mp", Curtea va reține că, în realitate, aceasta nu constituie o critică potrivit art. 304 pr.civilă, ci, mai degrabă, constituie o eroare materială, întrucât, într-adevăr, potrivit sentinței civile nr. 8914/1993 a Judecătoriei Târgoviștes -a admis acțiunea formulată de intimatul împotriva recurentului din prezenta cauză și s-a constatat că reclamantul este proprietarul suprafeței de 875 mp.
Se va respinge critica recurentului că nu a fost martor niciodată și nici nu a afirmat că a înstrăinat terenul și a primit prețul convenit, întrucât, la filele 68-69 dosar fond, se află declarația de martor a recurentului, semnată de acesta, în care se arată că a primit prețul care rezultă din chitanțele semnate de el și, mai mult, în procesul-verbal încheiat cu ocazia efectuării cercetării locale la 26.10.2006, s-a consemnat că recurentului i s- luat declarație sub prestare de jurământ, fiind citit și semnat de acesta.
Deși recurentul precizează că nu a refuzat niciodată să încheie actul de vânzare-cumpărare corespunzător înscrisului sub semnătură privată de la fila 112 din dosarul de fond, Curtea va reține că acesta era obligat să se prezinte într-un termen rezonabil să încheie actul în formă autentică, în condițiile în care acest înscris sub semnătură privată a fost încheiat la 21.03.1993, iar acțiunea a fost promovată de intimații la 6.12.2006.
Curtea apreciază că nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 pr.civilă, întrucât instanța de apel a motivat soluția în mod detaliat, nu există contradicție între considerente sau între acestea și dispozitiv.
Nu sunt incidente nici dispozițiile art. 304 pct. 8 pr.civilă, întrucât recurentul nu a arătat în ce constă schimbarea naturii sau înțelesului actului juridic, simpla afirmație în acest sens nefiind suficientă pentru a se admite recursul pe acest motiv.
Urmează a se respinge și criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 pr.civilă, potrivit considerentelor mai sus arătate.
Curtea, apreciază că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât au fost respectate principiile stabilite în acest text de lege, respectiv, recursul a fost soluționat într-un termen rezonabil, s-a dat dreptul recurentului să-și susțină toate apărările, hotărârea a fost pronunțată în ședință publică.
Cu privire la aplicabilitatea art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, Curtea reține că acest text de lege nu își are aplicabilitate, întrucât nu s-a încălcat
dreptul de proprietate al recurentului.
Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de intervenientul, domiciliat în T,-, cod poștal -, județul D împotriva deciziei civile nr.343 pronunțată la 19 octombrie 2009 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în T,- F, cod poștal -, județul D și cu pârâții, domiciliat în T,- E, cod poștal -, județul D și, domiciliată în T,- F, cod poștal -, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Aurelia Popa, Elena Staicu Mioara Iolanda
- - - - - -
Grefier,
Red.ES
Tehnored.PJ
6 ex/28.01.2010
f- Judecătoria Târgoviște
a- Tribunalul Dâmbovița
,
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Aurelia PopaJudecători:Aurelia Popa, Elena Staicu Mioara Iolanda
