Actiune in prestație tabulară jurisprudenta. Decizia 1217/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1217/2009-
Ședința publică din 06 octombrie 2009
PREȘEDINTE: R - - judecător
- - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamanta din O,-, jud. B, în contradictoriu cu intimatul pârât din O,-, jud. B, împotriva deciziei civile nr.93/A din 26 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, prin care a fost menținută în totalitate încheierea din 19 mai 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosar nr.8667/1998, având ca obiect prestație tabulară.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că în cauză se solicită judecarea în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin încheierea dată în camera de consiliu din data de 19.05.2008 de Judecătoria Oradeas -a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanta, și s-a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale în sensul că primul aliniat din dispozitivul sentinței nr.8162/1998 va începe cu mențiunea admite în parte acțiunea formulată de
Pentru a pronunța această încheiere primă instanță a reținut următoarele:
Din dispozitivul sentinței reiese cu claritate că instanța a avut în vedere înstrăinarea dreptului reclamantei de sub B2 din CF 14727 O, or cota prevăzută la 2 este de .Cealaltă cotă de din imobil a fost dobândită de reclamantă ulterior contractului de vânzare cumpărare, a cărui existență a fost constată prin sentință, prin urmare sentința nu putea să constate că reclamanta a înstrăinat în întregime imobilul către pârât.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel reclamanta solicitând instanței admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.
În motivarea apelului s-a arătat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra întregului imobil la data deschiderii succesiunii după defunctul respectiv 28.06.1996, fiind în același timp și unica moștenitoare acceptantă a succesiunii.
Voința părților cu privire la aspectul menționat a fost consemnat în certificatul de moștenitor nr.149/09.10.1997 întabulat în CF.
Promisiunea de vânzare cumpărare prin care reclamanta arată că vinde dreptul său de proprietate ce-l are în nume propriu și ca moștenitoare a defunctului este în conformitate cu actul de proprietate prezentat instanței.
Potrivit înțelegerii dintre părți dată fiind vânzarea în întregime a imobilului, reclamanta își păstrează dreptul de uzufruct și abitație asupra unei camere bucătărie, fapt reținut ca atare de instanță.
Față de această stare de fapt era firească soluția de admitere a acțiunii, ceea ce s-a și întâmplat iar mențiunea cu privire la cota de trebuie eliminată din dispozitiv și nu invers cum s-a procedat prin încheierea atacată.
În drept s-a invocat art.281 ind.3 Cod procedură civilă și art.296 Cod procedură civilă.
Intimatul legal citat nu a formulat întâmpinare și nu a fost prezent în cadrul dezbaterilor.
Prin decizia nr. 93/A din 26 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanta domiciliată în O,-, jud. B, în contradictoriu cu intimatul, cu același domiciliu, împotriva încheierii din 19 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a păstrat-o în totalitate, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
La data de 14.09.1998 Judecătoria Oradeaa fost sesizată de către reclamanta cu o acțiune în prestație tabulară, ea având calitatea de vânzătoare, iar cumpărător era pârâtul, acțiune întemeiată pe un antecontract de vânzare cumpărare datat 25.07.1996 având ca obiect întregul imobil situat în O- înscris în Cf. 14727 O cu nr.top.7567/4 și 7568/3.
Hotărârea dată în soluționarea acestei acțiuni, sentința civilă nr.8162/13.10.1998 nu a fost motivată, motivarea nefiind obligatorie potrivit dispozițiilor legale în vigoare la aceea dată.
Prin aceea hotărâre deși s-a menționat că se admite acțiunea s-a constatat dreptul de proprietate al pârâtului doar asupra cotei de părți proprietatea reclamantei de sub B2 asupra imobilului în cauză.
În lipsa considerentelor hotărârii, tribunalul a apreciat în acord cu prima instanță, că eroarea materială s-a strecurat cu privire la modalitatea admiterii acțiunii, în sensul că aceasta s-a admis doar în parte și nu în întregime, explicabil prin faptul că judecătorul care a dat hotărârea a menționat în mod expres cota parte pentru care a constat dreptul de proprietate al pârâtului.
Față de cele arătate, tribunalul a apreciat că prin admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale formulate de apelanta s-ar realiza în fapt o modificare a hotărârii ceea ce ar fi inadmisibil pe calea unei cereri întemeiate pe dispozițiile art.281 Cod procedură civilă, astfel că s-a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanta, în contradictoriu cu intimatul, împotriva încheierii din 19 mai 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a păstrat-o în totalitate.
Tribunalul a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, în termen a formulat recurs petenta, care a solicitat admiterea acestuia, modificarea deciziei și a încheierii recurate și admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale cum a fost formulată.
În motivarea recursului s-a susținut că în speță este vorba de o evidentă eroare materială, sentința pronunțată de Judecătoria Oradea prin care s-a admis acțiunea în prestație tabulară pentru cota de parte din imobil fiind greșită, cât timp acțiunea în prestație tabulară a fost formulată pentru întregul imobil, antecontractul se referă de asemenea la întregul imobil, iar vânzătoarea era proprietara acestuia în cota de 1/1 parte.
Analizând hotărârile recurate prin prisma motivelor invocate și din oficiu, cu privire la nulitățile de ordine publică, Curtea constată următoarele:
Criticile formulate de recurenta petentă sunt fondate.
Acțiunea în prestație tabulară înregistrată la data de 14 septembrie 1998 la Judecătoria Oradeaa avut ca obiect întregul imobil înscris în CF. 14727
Asupra acestuia, proprietară în întregime la data promovării acțiunii în prestație tabulară era vânzătoarea care a fost și titulara acțiunii, antecontractul de vânzare cumpărare fiind încheiat asupra întregului imobil.
Prin sentința civilă nr.8162/1998 a fost admisă acțiunea în întregime și s-a stabilit dreptul de proprietate asupra cotei de parte din imobilul, obiect al acțiunii.
Cum împotriva sentinței nu a fost declarat apel, aceasta nu a fost motivată.
Prin urmare, este evident că stabilirea dreptului de proprietate în favoarea cumpărătorului doar asupra cotei de parte din imobil, este o eroare materială în înțelesul art. 281 Cod procedură civilă.
Așa fiind, în mod greșit instanța de fond a respins cererea de îndreptare de față formulată de petenta și din oficiu a dispus îndreptarea dispozitivului sentinței 8162/1998 în sensul că a admis acțiunea reclamantei, în parte, completând astfel în mod nelegal dispozitivul hotărârii.
Pentru aceste motive, hotărârile recurate fiind rezultatul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 281 Cod procedură civilă, în temeiul art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, recursul este fondat și urmează a fi admis în baza art. 312 cu referire la art. 316 și 296 Cod procedură civilă.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul civil introdus de reclamanta din O,-, jud. B, în contradictoriu cu intimatul pârât din O,-, jud. B, împotriva deciziei civile nr.93 din 26 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică, admite apelul petentei și schimbă în totalitate încheierea din 19 mai 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea, astfel:
Admite cererea de îndreptarea erorii materiale formulată de petenta și în consecință:
. eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinței 8162/13.1998 a Judecătoriei Oradea, în sensul că:
Stabilește în favoarea pârâtului dreptul asupra cotei de 1/1 parte din imobilul înscris în CF. 14727 O, nr. top. 7564/4 și 7568/3 în loc de parte cum greșit s-a reținut în dispozitiv.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 6 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
R - - - - - - -
Red.dec.R /16.10.2009
Jud.fond.
Jud.apel. -
Dact./16.10.2009
Ex.2
2 com. /
1. recurenta reclamantă din O,-, jud. B,
2. intimatul pârât din O,-, jud. B,
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Pantea Viorel, Bocșe Elena