Actiune in prestație tabulară jurisprudenta. Decizia 1348/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția civilă mixtă -
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 1348/R/2008
Ședința publică din 1 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Popa Aurora JUDECĂTOR 2: Galeș Maria
JUDECĂTOR 3: Cigan Dana
Judecător: - -
Grefier: - -
Pe rol este pentru azi soluționarea recursului civil introdus de pârâții -, toți domiciliați O- în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat nr. 400 și intimata intervenientă domiciliată O- - 14 1. 9 împotriva deciziei civile nr. 199/A din 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost schimbată în totalitate sentința civilă nr. 5011 din 10 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 3350/2006, având ca obiect prestație tabulară.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta recurenților pârâți, lipsă, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 31 din 8 mai 2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual și reprezentanta intimatului reclamant, lipsă, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 54 din 29 septembrie 2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.-
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 43,00 lei achitată prin chitanța nr. - din 17 septembrie 2008 emisă de Poșta Română SA O și timbre judiciare în sumă de 3 lei, după care:
Reprezentanta intimatului reclamant depune la dosar întâmpinare, care a fost comunicată și reprezentantei recurenților pârâți.
Reprezentantele părților, nu solicită alte probe.
Nefiind alte probe sau excepții de invocat, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantelor părților asupra recursului.
Reprezentanta recurenților pârâți susține recursul astfel cum a fost formulat și motivat în scris, solicită admiterea lui, modificarea deciziei civile atacate potrivit art. 304 pct. 9 cod pr. civilă în sensul respingerii acțiunii introductive pentru motivele de recurs arătate în scris, susținute oral, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru și onorariul de avocat.
Reprezentanta intimatului reclamant solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, menținerea deciziei civile atacate ca fiind legală și temeinică potrivit motivelor arătate în întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat înscris pe împuternicirea avocațială.
Curtea de Apel
deliberând:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5011/2007 pronunțată de Judecătoria Oradea la data de 10.09.2007 s-a respins ca nefondată acțiunea precizată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții, și și s-a respins cererea de intervenție în interesul reclamantului, formulată de intervenienta.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit susținerilor reclamantului, între acesta și pârâta - s-a încheiat în 1997 un antecontract de vânzare-cumpărare, pârâta contestând încheierea unui astfel de contract, susținând că înțelegerea a fost pentru folosința terenului. Nu s-a prezentat de nici una dintre părți vreun act scris cu privire la înțelegerea acestora.
Din declarațiile martorilor ascultați în cauză, instanța a reținut că reclamantul a fost cel care a folosit terenul atât înainte cât și după 1997. În anul 1997, reclamantul i-a dat pârâtei o sumă de circa 2.000.000 lei, despre care reclamantul susține că a constituit preț, iar pârâta că reprezintă contravaloarea folosinței terenului, poziția fiecărei părți fiind susținută martorii aduși. Potrivit disp. art. 1191 civ. dovada actelor juridice cu o valoare de peste 250 lei, se poate face doar cu înscrisuri. Martorul a arătat că a auzit-o pe pârâtă spunând că a vândut, însă depoziția acestuia nu poate fi considerată început de dovadă scrisă iar în cauză nu există nici un astfel de început de dovadă.
Instanța de fond a mai reținut că nu se poate reține în cauză că între părți a existat o imposibilitate morală de preconstituire a unui înscris dat fiind faptul că părțile sunt verișori primari, deci rude de gr. 4, întrucât gradul de rudenie nu este suficient de apropiat și nu s-a dovedit in cauză existența vreunei relații speciale generatoare de încredere reciprocă între părți, din care să rezulte imposibilitatea materială de preconstituire a înscrisului.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a formulat apel reclamantul, solicitând modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum aceasta a fost formulată și precizată.
Prin decizia civilă nr. 199/A din 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr- a fost admis ca fondat apelul civil formulat de apelantul domiciliat în nr. 400, județul B în contradictoriu cu intimații domiciliată în O,-, județul B, domiciliată în O,-, -.14,.,.9, județul B, domiciliată în O,-, județul B, domiciliat în O,-, județul B și domiciliată în O,-, -.14,.,.9, județul B împotriva sentinței civile nr. 5011 din 10 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a schimbat-o în totalitate în sensul că:
A fost admisă cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții, și și în consecință:
S-a constatat că între reclamant și pârâta de rândul 1 s-a încheiat în anul 1997 un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilele cu nr.. 1270/2 și 1270/3 înscrise în 1998 în suprafață de 8.424 mp. pentru prețul de 2.600.000 lei achitat în întregime și dispune ca prezenta hotărâre să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
S-a dispus întabularea în
A fost admisă cererea de intervenție în interesul reclamantului formulată de.
Au fost obligați intimații -, și la cheltuieli de judecată în cuantum de 1.300 lei în favoarea apelanților.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, în mod greșit instanța de fond a apreciat că în cauză nu este aplicabilă excepția prevăzută de art. 1198 pct.3 Cod civil, ce impune existența unei imposibilități morale de preconstituire a unei dovezi scrise. Din declarațiile martorilor audiați în cauză, precum și din recunoașterea pârâtei la interogator, rezultă că reclamantul și pârâta - sunt verișori primari, adică rude în gradul patru, relație de rudenie ce implică, ca regulă, relații apropiate și încredere reciprocă între părți. Că această regulă este aplicabilă și în speța de față rezultă cu claritate din declarația martorului, martor care, audiat în fața instanței de apel, a declarat că, înainte de a interveni problema cu terenul, părțile se aflau în relații bune. Mai mult, reclamantul apelant a locuit la familia intimatei, fără a plăti chirie, în perioada cât a fost elev, ceea ce relevă nu doar faptul că relațiile dintre părți erau foarte apropiate, ci și faptul că apelantul avea oarecare obligații morale față de intimată, ceea ce justifică imposibilitatea morală a acestuia de a pretinde încheierea convenției în formă scrisă.
Un alt argument în acest sens este că ambele părți recunosc existența unei convenții, natura acesteia fiind litigioasa - contract de arendă sau contract de vânzare-cumpărare. Or, dacă se acceptă că cel de al doilea ar fi trebuit a fi încheiat in formă scrisă, aceleași rigori ar trebui aplicate și în primul caz. Or, inexistența unui înscris care să releve voința părților într-un sens sau în altul este tocmai consecința imposibilității morale de preconstituire a acestuia, în mod nelegal nereținută de instanța de fond.
În ceea ce privește fondul cauzei, este necontestat că terenul a fost folosit de reclamantul intimat anterior anului 1997 și se află în folosința acestuia și în prezent. Tot necontestat este și faptul că în anul 1997 apelantul a plătit intimatei suma de 2.500.000 lei. Ceea ce se contestă și se impune a fi tranșat pe calea prezentului litigiu este titlul cu care acest teren este folosit, precum și natura juridică a plății, adică preț-contravaloare a terenului sau arendă - contravaloare a folosinței.
Analiza coroborată a probelor administrate în cauză, atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel, converg spre concluzia încheierii contractului de vânzare cumpărare, susținând pretențiile reclamantului - intimat.
Martorii propuși de pârâta intimată nu au fost în măsură să releve aspecte clare referitoare la înțelegerea părților. Astfel, martorul face referire la existența unui contract prin care pârâta a cedat reclamantului folosința terenului, însă în perioada cuprinsă între revoluție și 1996, când părțile au înțelegerea. Același martor face referire și la o sumă de bani 1.500.000-2.000.000 lei, pe care însă pârâta a primit-o în 1996 cu titlu de folosință a terenului. Aceste aspecte sunt cunoscute de martor din discuții purtate cu familia pârâtei. Martorul confirmă și el existența unei înțelegeri privind folosința terenului între părți, însă afirmă că ultima dată când a discutat despre teren a fost în primăvara anului 1997. Nici martora, audiată în apel, nu aduce mai multe lămuriri, dimpotrivă declarația acesteia conține contradicții greu de explicat și toate informațiile sunt preluate din discuțiile purtate cu pârâta. Martora arată că în anul 1994 unchiul său nu a mai fost mulțumit de contraprestația primită pentru folosința terenului, însă ulterior arată că în anul 1996, 1997 apelantul a plătit intimatei suma de 2 milioane lei, însă tot ca și contravaloare a folosinței terenului pe anii 1994,1995.
Declarațiile expuse mai sus nu oferă însă nici o explicație pentru folosirea de către apelant a terenului din litigiu ulterior anului 1997, fără plata vreunei contraprestații, fapt necontestat în cauză. Această explicație este aceea că terenul a fost vândut, astfel cum susține reclamantul.
Susținerea acestuia este confirmată de martorul, care deși nu a asistat personal la încheierea contractului, a participat la discuții purtate de reclamant cu pârâta -, în cadrul cărora aceasta a recunoscut vânzarea terenului, declarându-se însă nemulțumită de prețul cerut. Același martor declară că pârâta ar fi relata și altor persoane că nu mai are teren în, deoarece l-a vândut.
Aceste declarații se coroborează și cu cele ale intervenientei -, care la întrebările puse de instanța de fond în ședința publică din data de 13.11.2006 aceasta a răspuns că, într-o discuție purtată cu sora sa, pârâta -, aceasta i-a spus că a primit o sumă de bani pentru vânzare.
Mai mult, tabelul privind valorile de circulație imobiliare (66 dosar fond), rezultă că un ha teren extravilan în avea un preț de circulație de 450-500 lei, ceea ce confirmă că suma de 2.500.000 lei plătită de apelant în anul 1997 constituit preț al terenului și nu contravaloarea folosinței acestuia.
În ceea ce privește apărările intimatei referitoare la inexistența unui titlu de proprietate eliberat pe numele său, această problemă a fost limpezită, în condițiile în care însăși pârâta - a recunoscut în răspunsul dat la interogator( 30 dosar fond) ca titlul trebuia eliberat și pe numele său, însă din eroare s-a eliberat doar pe numele surorii sale -. Pentru evitarea unor litigii, părțile au hotărât însă să rezolve problema prin donarea de către intervenientă a terenurilor ce ar reveni intimatei - acesteia. Această situație nu poate avea însă în nici un caz consecința exonerării de obligațiile de revine acestei pârâte prin convenția încheiată în anul 1997.
În consecință, pentru ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța a constatat că în anul 1997 între apelantul reclamant - în calitate de cumpărător - și intimata pârâtă - - în calitate de vânzător - a fost încheiat un antecontract de vânzare cumpărarea având ca obiect vânzarea terenului cu nr. topo 1270/2 și 1270/3 pentru suma de 2.500.000 lei, preț achitat în întregime de promitentul cumpărător.
Din punct de vedere juridic contractul amintit are valoarea unei promisiuni sinalagmatice de vânzare - cumpărare ce dă naștere în sarcina promitentului-vânzător unei obligații de a face: aceea de a încheiat contractul de vânzare - cumpărare în forma înscrisului autentic notarial. În caz de refuz beneficiarul promisiunii are deschisă, în virtutea principiului executării în natură a obligațiilor de a face ( art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005 raportat la art.1073 și urm. civ. ), calea unei cereri în executarea promisiunii dublată de una în prestație tabulară.
În ceea ce privește înstrăinarea ulterioară a terenului de intimata rd.1 către intimata de rd. 2, instanța constată că sunt aplicabile prevederile art. 30 din Legea 7/1996, potrivit cărora dobânditorul anterior - în speță apelantul - poate cere instanței judecătorești să acorde înscrierii sale preferențial față de înscrierea efectuată la cererea unui terț, care a dobândit ulterior imobilul cu titlu gratuit - intimații - și, astfel încât, în temeiul acestui text legal va fi dispusă și întabularea dreptului de proprietate al apelantului în cartea funciară asupra imobilelor din litigiu.
Împotriva deciziei pârâții au formulat recurs solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de apelantul, urmând a fi menținută în întregime hotărârea instanței de fond. Această cerere vizează și modul de soluționare a intervenției accesorii formulate de.
În critica hotărârii recurenții arată că instanța de apel a interpretat și aplicat incorect prevederile legale, reținând că în cauză ar fi incidente excepțiile prev. de art. 1198 pct. 3 cod civil.
Apreciază recurenții că natura relațiilor dintre și - nu justificau aplicarea normelor care reglementează excepția de la regula dovedirii actelor juridice prin înscrisuri și că, de altfel, din conținutul probelor administrate rezultă că oricum după 1994 raporturile dintre părți s-au deteriorat.
În continuare recurenții arată că au fost înlăturate declarații ale unora din martorii audiați în cauză, evaluându-se doar declarațiile avantajoase reclamantului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar reclamantul a solicitat respingerea recursului considerând că instanța de apel a fost cea care a făcut o corectă analiză a stării de fapt, soluția fiind legală și temeinică.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Instanța de apel a schimbat în întregime hotărârea instanței de fond și a admis acțiunea reclamantului, pronunțând o hotărâre care ține loc de contract autentic de vânzare cumpărare, considerând că din probele administrate rezultă cu certitudine că o astfel de convenție s-a încheiat între părți, astfel încât refuzul recurentei de a transfera proprietatea în favoarea reclamantului este abuzivă.
Prima problemă care se pune este aceea a aplicării prevederilor art. 1191 cod civil, deoarece părțile nu au încheiat un înscris.
Este adevărat că recurenta nu s-a opus administrării probei testimoniale, și că la interogatoriul luat ea a recunoscut încheierea unei convenții cu intimatul reclamant însă a precizat că suma încasată reprezintă contravaloarea folosinței terenului.
Această poziție de neopunere a pârâtei în ceea ce privește administrarea probelor nici nu mai trebuie analizată practic, în cauză devenind aplicabile prevederile art. 1197 cod civil, date fiind recunoașterile acesteia la interogatoriu, oricum nu poate fi folosită împotriva părții care a dovedit bună credință. Recurenta nu a contestat încasarea sumei și nici că a existat o înțelegere, ci a contestat conținutul convenției și titlul cu care reclamantul a dobândit folosința imobilului.
Potrivit art. 983 cod civil, în caz de îndoială convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă, ori în cauza de față îndoiala poartă asupra obligației asumate de recurentă.
Este discutabil dacă relația de rudenie dintre părți - chiar dacă aceștia s-au aflat în relații foarte bune - este suficient de apropiată pentru a justifica neredactarea unui înscris în cazul înstrăinării unui teren în suprafață de aproximativ 1 hectar, în astfel de cazuri obișnuindu-se să se încheie măcar o chitanță sau să se redacteze un înscris sumar în care să se cuprindă elemente esențiale ale obiectului vânzării.
În al doilea rând, îndoiala legată de convenția părților este indusă de însăși poziția reclamantului raportată la obiectul contractului pretins a fi fost încheiat.
Prin acțiunea introductivă se face afirmația că s-a achitat suma de 2.600.000 lei pentru 10.401. Ulterior reclamantul afirmă și instanța de apel reține că potrivit tabelului cu valoarea terenurilor în perioada respectivă prețul de 2.500.000 lei plătită este valoarea normală pentru cumpărarea imobilului în condițiile în care un hectar de teren avea un preț de circulație de 500 lei.
Instanța a fost în eroare deoarece, tabelul centralizator la care se face trimitere prevede că 450 - 500 lei era prețul de circulație pentru 1. teren, situație în care pentru 10.000. teren prețul ar fi trebuit să fie 4.500.000 - 5.000.000 lei, și nu 2.500.000 lei, iar în cauză nu s-a pus problema unui preț redus determinat de relațiile dintre părți și nici nu se poate pune această problemă în condițiile în care din probele administrate rezultă că în perioada respectivă recurenta a cerut bani cu titlul de împrumut.
Dar obiectul însăși al vânzării ridică semne de întrebare, deoarece în acțiunea inițială sunt trecute 11 parcele, și este indicată suprafața de 10.401. La 7 mai 2007 se depune o precizare de acțiune prin care reclamantul precizează obiect al vânzării, pe lângă parcelele 1270/2 și 1270/3 și parcelele 837 și 838 cuprinse de altfel în contractul de donație încheiat de cu - dar extratabular.
La termenul din 3 septembrie 2007 în prezența reclamantului însă reprezentantul acestuia arată că nu mai susține precizarea de acțiune cu motivarea că reclamantul nu dorește să achite avansul pentru expertiza topografică dispusă în cauză.
Reclamantul însă nu dă nici o explicație pentru motivul pentru care renunță la aceste două parcele care însumează aproximativ 1400. fânețe și care afirmativ fuseseră de asemenea cumpărate și incluse în același preț de 2.500.000 lei achitat și reținut de către instanța de apel, această poziție contradictorie reprezentând dovada că nu este foarte clar ce convenție s-a încheiat de fapt între părți.
Instanța de apel a reținut ca un factor important posesia continuă a reclamantului asupra terenului din litigiu, ca un factor determinant pentru admiterea acțiunii. Nu trebuie uitat însă că recurenta nu a devenit proprietară tabulară a imobilelor din litigiu decât cu câteva luni înainte de introducerea prezentei acțiuni, neavând practic nici un mijloc procedural pentru a susține o acțiune în revendicare împotriva oricui ar fi folosit terenul. Fiind lipsită de un astfel de mijloc procedural raportat la faptul că doar la 29 noiembrie 2005 dobândit proprietatea asupra imobilelor respective faptul posesiei reclamantului nu poate fi interpretat ca o pasivitate din partea recurentei.
Intervenția sorei recurentei a atârnat de asemenea greu în balanța argumentelor reținute de instanța de apel. Observând însă mai bine răspunsurile personale ale intervenientei în fața instanței de fond, se constată că acestea nu mai sunt atât de relevante pe cât par a fi în cuprinsul cererii de intervenție formulată în scris. La 13 noiembrie 2006, sora recurentei prezentă personal în instanță, declară că are cunoștință despere existența unei înțelegeri dintre părți însă nu poate preciza obiectul acestora și confirmă că discuțiile nu au fost purtate concomitent cu cele două părți ale raportului juridic.
Declarația martorului este apreciată de către instanța de apel ca având o relevanță importantă deoarece martorul ar fi participat personal la o discuție în cuprinsul căreia recurenta a recunoscut vânzarea imobilului.
Cercetând însă dosarul, se constată că martorul având domiciliul la de B nr. 284 fost audiat și în fața instanței de fond și în fața instanței de apel ( fila 37 dosar fond, respectiv fila 28 dosar apel ) singura deosebire fiind vârsta indicată a martorului care este greșită de către instanța de apel, deoarece martorul nu poate avea 24 de ani în condițiile în care declară că este prieten cu apelantul de 30 de ani.
Se constată că instanța nu a încuviințat reaudierea martorului, caz în care această reaudiere s-a făcut cu rea credință de către reclamant, iar declarația martorului în fața instanța instanței de apel, este mult mai elaborată decât cea dată în fața instanței de fond, motiv pentru care ea va fi înlăturată în întregime, fiind obținută prin fraudă.
Din coroborarea tuturor acestor probe se reține că nu există suficiente elemente care să determine certitudinea că obiectul convenției încheiat de reclamant cu pârâta recurentă a fost într-adevăr vânzarea unor suprafețe de teren - nici nu se știe cu exactitate în ce suprafață - apărând mult mai reală afirmația recurentei că suma achitată a reprezentat contravaloarea folosinței terenului pentru o perioadă de mai mulți ani.
Nici nu se mai pune în discuție problema a devenit proprietara tabulară a imobilelor pretins înstrăinate la 14 ani după încheierea convenției părților, deoarece în măsura în care probele ar fi fost suficient de concludente s-ar fi putut constata existența unei convenții privind imobilele respective, convenție translativă de proprietate.
Față de toate aspectele relevate instanța făcând aplicarea disp. art. 304 pct. 8 cod pr. civilă combinat cu art. 312 alin. 1 - 3 cod pr. civilă va admite recursul și va modifica decizia în sensul respingerii apelului și menținerii în întregime a hotărârii instanței de fond.
În baza art. 274 cod pr. civilă, intimatul reclamant va fi obligat la 43 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând taxă timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul civil introdus de pârâții -, toți domiciliați O- în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat nr. 400 și intimata intervenientă domiciliată O- - 14 1. 9 împotriva deciziei civile nr. 199/A din 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o modifică și respingând apelul păstrează în totalitate sentința civilă nr. 5011 din 10 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea.
Obligă intimatul reclamant la plata sumei de 43 lei cheltuieli de judecată în recurs în favoarea recurenților.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 1 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
Red.dec.CD
09.10.2008.
Jud fond
Jud apel -
Dact IM/2 ex./09.10.2008.
Președinte:Popa AuroraJudecători:Popa Aurora, Galeș Maria, Cigan Dana
