Actiune in raspundere civila delictuala. Speta. Decizia 23/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR.-
DECIZIA CIVILĂ NR.23/A
Ședința publică din 9 februarie 2009
PREȘEDINTE: Daniela Calai
JUDECĂTOR 2: Maria Petria Martinescu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. nr.812/28.10.2008 pronunțată de Tribunalul Arad - Secția civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul apelant, lipsă fiind pârâtul intimat Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura completă.
După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Reclamantul apelant solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii sale, conform motivelor invocate în scris la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față constată:
Prin sentința civilă nr.812/28.10.2008 pronunțată de Tribunalul Arad - Secția Civilă s-a respins acțiunea reclamantului pentru obligarea pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor și Penitenciarul d e Maximă Siguranță A la plata unor despăgubiri materiale și morale.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a avut în vedere faptul că reclamantul este deținut în Penitenciarul Arad, iar în baza sentinței penale nr.1107/22.04.2008, pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Arad, pe calea contestației la executare a fost obligată Administrația penitenciarului Arad să-i permită contestatorului purtarea părului și a bărbii, condiționat de păstrarea acestora în condiții igienice.
Reclamantul nu se plânge de nerespectarea acestei hotărâri judecătorești, invocând aspecte anterioare acesteia.
Astfel, prin cererea formulată la 20 august 2007 și adresată Penitenciarului Bistrița reclamantul a solicitat permisiune de a purta părul capului nelimitat de cu motivarea că are dreptul la integritate fizică, la propria imagine și la exprimare. Cererea poartă rezoluția "Nu aprob" din 21.08.2007, întrucât nu sunt contraindicații medicale.
Printr-o altă cerere formulată la aceeași dată și adresată de asemenea Penitenciarului Bistrița, reclamantul a solicitat permisiunea de a purta barbă, motivat de o afecțiune a pielii și de dorința de purta doliu după părinți, precum și în baza dreptului la propria imagine. Cererea poartă rezoluția "Aprob" din 21.08.2007.
Din cererea din 21.08.2007 adresată Penitenciarului Bistrița reclamantul reiterează solicitarea aprobării de a purta barbă și, solicitare aprobată în aceeași zi.
Prin cererea din 21.08.2007 adresată aceluiași Penitenciar reclamantul reiterează solicitarea aprobării de a purta părul capului nelimitat de, solicitare respinsă în aceeași zi.
Față de această stare de fapt, acțiunea reclamantului este neîntemeiată urmând a fi respinsă din următoarele considerente:
Reclamantul a invocat săvârșirea asupra persoanei sale a infracțiunilor de tortură (art.267/2 Cod penal) și supunere la rele tratamente (art.267 Cod penal), pentru a beneficia de scutirea legală de la plata taxelor de timbru pentru pretențiile deduse judecății, prevăzută de art.15 lit.s din Legea nr.146/1997.
Nu rezultă însă din actele dosarului, că vreunul din reprezentanții pârâților ar fi fost condamnat penal pentru săvârșirea infracțiunilor sus-menționate asupra reclamantului.
discriminarea invocată de reclamant față de alți deținuți cărora li s-a permis să poarte plete și barbă nu poate fi reținută pentru justificarea pretențiilor sale de despăgubire, deoarece reclamantul nu a invocat nici unul dintre temeiurile discriminării, astfel cum ele sunt enumerate la art.2 alin.1 din OG nr.137/2000 și reiterate la art.5 alin.1 din Legea nr.275/2006 privind executarea pedepselor.
Instanța reține că în speță nu există fapta ilicită, condiție pentru antrenarea răspunderii civile conform art.998 - 999.civil.
Din examinarea dispozițiilor Legii nr.275/2006 rezultă că pe timpul executării pedepselor, deținuții sunt obligați potrivit art.55 alin.1 lit.a să respecte prevederile acestei legi, ale regulamentului de aplicare a dispozițiilor acesteia, ale ordinelor emise în baza legii și ale regulamentului de ordine interioară a penitenciarului, după punerea lor la dispoziție potrivit art.43.
De asemenea, potrivit art.55 alin.1 lit.b din lege, deținuții au obligația să respecte regulile de igienă colectivă și individuală.
In Regulamentul de Ordine Interioară al Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță A - cap.XI "Reguli de igienă individuală și colectivă", la lit.g, se prevede obligația persoanelor private de libertate de a se bărbierii la cel mult două zile, iar la litera i, obligația de a se supune tunsului regulamentar, având în vedere că pe timpul privării de libertate, din motive igienice nu este permis portul părului mai de 4- 5 cm și de asemenea, nu este permisă efectuarea altor frizuri decât cea clasică.
Așadar, faptul că reclamantul a fost obligat să se supună măsurilor legale și regulamentare de igienă colectivă și individuală nu poate constitui o faptă ilicită, ci o măsură de asigurare a ordinii și siguranței în penitenciar, pe care administrația acestuia era obligată să o ia în virtutea atribuțiilor ce îi revin.
In ce privește pârâtul Statul Român, se constată că nu există o legătură de cauzalitate între exercitarea funcției judiciare de către acesta și prejudiciul pretins de reclamant, întrucât Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Arad ca persoane juridice au obligația de a lua măsurile concrete privind executarea pedepselor.
In fine, prejudiciul pretins de reclamant nu există, întrucât nu a făcut dovada că la începutul perioadei de detenție avea obiceiul să poarte barbă, și plete, nefiind cunoscut ca o persoană publică a cărei imagine este definită de modul cum își păstrează, ori capilară. De asemenea, reclamantul nu a probat cu acte medicale contactarea unor boli transmisibile datorită instrumentației de tuns și bărbierit nesterile.
Reclamantul nu s-a adresat cu o cerere scrisă pârâtului Penitenciarul Arad pentru a invoca necesitatea obținerii unei derogări de la regulile de igienă sus-menționată, făcând acest lucru doar în luna august 2007 când s-a adresat altei unități de detenție.
După pronunțarea sentinței penale nr.1107/22.04.2008 a Judecătoriei Arad prin care din motive medicale i s-a permis reclamantului să poarte păr și barbă condiționat de păstrarea acestora în condiții igienice nu s-a invocat de către acesta că ar fi în continuare obligat să se tundă și bărbierească de către reprezentanții pârâților.
Impotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal reclamantul, solicitând schimbarea ei și, în consecință, admiterea acțiunii.
S-a solicitat de asemenea repunerea în termenul de apel, considerându-se că nu s-a declarat în termenul prevăzut de lege, cerere care se dovedește a fi lipsită de obiect întrucât recursul este declarat în termen.
Reclamantul a considerat că sentința este nulă de drept pentru că ea nu corespunde realității nici în fapt nici în drept și că nu s-au analizat temeiurile de drept ale cererii sale respectiv OUG nr.137/2000 și art.3, art.6, art.8, art.9, art.13 și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și Constituția României, că nu este obligat să depună plângere penală pentru respectarea dreptului la propria imagine că prin nedepunerea întâmpinării Penitenciarul Arada recunoscut pretențiile sale, că instanța de judecată nu a dovedit rol activ pentru a cita în cauză și alți pârâți cum ar fi Penitenciarul Bistrița, că nu i s-a dat niciodată un piaptăn sau alte produse pentru igiena personală deși a solicitat, și că aparatura de frizerie este folosită pentru toate persoanele încarcerate, fără să fie sterilizată.
Apelantul reclamant a solicitat instanței, dată fiind situația lui de persoană încarcerată și lipsită de orice surse de venit, să fie exonerat de plata taxelor judiciare, cerere pe care Curtea a admis-o ca fiind justificată.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, potrivit efectului devolutiv al apelului, sub toate aspectele temeiniciei și legalității și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că apelul declarat în cauză este nefondat.
Rezultă astfel că reclamantul a investit instanța cu o acțiune în despăgubiri pentru pretinse rele tratamente, torturi și pentru impunerea obligației de a-și tunde părul capilar, sens în care i-a chemat în judecată pe pârâții, expres nominalizați, Penitenciarul Arad și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Fiind vorba, deci, despre o acțiune cu caracter civil, ea este guvernată de principiul disponibilității în conformitate cu care reclamantul este cel care determină cadrul procesual și tot el este cel care dispune de continuarea judecății sau de o eventuală renunțare la ea.
In aceste condiții, instanța nu este abilitată să modifice, în virtutea rolului ei activ, limitele cadrului procesual determinat de reclamant, prin introducerea, înlocuirea sau suprimarea unor pârâți în proces, astfel încât critica reclamantului la adresa Tribunalului Arad pentru necitarea ca pârât și a Penitenciarului Bistrița este nefondată.
In ceea ce privește fondul pretențiilor, contrar a ceea ce afirmă reclamantul, Curtea constată că tribunalul a făcut o corectă interpretare a probelor și o corectă aplicare a legii la cauza dedusă judecății.
In primul rând, în ceea ce privește critica instanței de fond în neanalizarea unor texte de lege importante pentru cauză - și în mod expres indicate de reclamant în apelul său - rezultă că ea este nejustificată.
Astfel, OUG nr.137/2000 menționat în apel nu are nici o aplicabilitate în cauză, fiind un act normativ referitor la modul de acordare sumelor de bani reprezentând ajutoare în plăți compensatorii de care beneficiază cadrele militare trecute în rezervă.
De asemenea nici textele Convenției Europene a Drepturilor Omului pretins a fi fost încălcate, nu susțin pretențiile reclamantului.
In acest sens, Curtea constată că art.3 al Convenției care interzice tortura sau pedepsele inumane sau degradante nu este un incident în cauză, întrucât nu s-a dovedit executarea niciunei activități cu o astfel de natură la adresa reclamantului.
Faptul că acesta a fost nevoit să se supună, la fel ca orice altă persoană încarcerată, disciplinei de penitenciar și măsurilor de igienă personală prevăzute de Regulamentul de executare a pedepselor nu poate fi asimilat unei manifestări degradante și nici inumane.
Art.6 al Convenției care prevede dreptul de acces la justiție nu a fost nici el încălcat, dovadă fiind și faptul că reclamantul a putut beneficia deja de dreptul de a se adresa unei instanțe și de a obține de la aceasta o derogare de la regulile ce țin de obligația de a-și tunde părul capilar și de nu purta barbă, astfel cum s-a dispus prin sentința penală nr.1107/22.04.2008 a Judecătoriei Arad, - pronunțată în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Arad -, dată de la care reclamantului nu i-a mai fost impus un alt regim.
Prin aceste măsuri dispuse de instanță i-a fost respectat reclamantului în mod implicit și dreptul la a purta doliu pentru decesul survenit în familie, fapt ce este de natură să-i asigure în acest fel și respectul dreptului la viață privată și de familie prev.de art.8 al Convenției.
Art.9 al Convenției a fost, în egală măsură, respectat sub aspectul posibilității reclamantului de a-și manifesta doliul printr-o atitudine prevăzută de religia sa (dreptul de a purta barbă).
Art.13 al Convenției nu a fost încălcat având în vedere faptul că, așa cum s-a menționat anterior, reclamantul a beneficiat deja de dreptul de acces la instanță pentru a obține recunoașterea derogărilor de la regulament în privința aspectului fizic pe care doliul, conform religiei sale, îl recomandă.
Art.14 al Convenției nu s-a dovedit a fi încălcat în cauză,reclamantul în pofida afirmațiilor sale, nefiind subiectul nici unei discriminări.
Faptul că până la pronunțarea sentinței penale menționate a trebuit să se supună regulilor din penitenciar care prevăd obligativitatea de a se tunde și de a nu purta barbă nu este o manifestare discriminatorie ci consecința necesității respectării normelor legale de comportament impuse, fără distincție, tuturor persoanelor aflate în executarea unei pedepse privative de libertate.
In raport cu toate aceste considerente, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile obligatorii și cumulative ale răspunderii civile delictuale a instituțiilor pârâte pentru a putea fi obligate la plata despăgubirilor solicitate de reclamant, Curtea apreciază ca fiind temeinică și legală sentința Tribunalului Arad prin care a fost respinsă acțiunea acestuia, motiv pentru care apelul său va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul - fiul lui și a lui, născut la data de 14.02.1966, deținut în Penitenciarul Arad, jud.A, împotriva sentinței civile nr. nr.812/28.10.2008 pronunțată de Tribunalul Arad - Secția civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor B, cu sediul în B,-, sector 5, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, cu sediul în A,-, jud.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 februarie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR,
- - - - -
GREFIER,
- -
Red.: /19.02.2009
Dact. // 5 ex./ 20.02.2009
Inst.fond.: jud.
Președinte:Daniela CalaiJudecători:Daniela Calai, Maria Petria Martinescu
