Actiune in raspundere civila delictuala. Speta. Decizia 393/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.393/R
Ședința publică din 15 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Marinela Giurgincă
JUDECĂTOR 2: Cristian Pup
JUDECĂTOR 3: Maria Petria
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B împotriva deciziei civile nr.24/10.02.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura completă.
Recursul a fost declarat în termenul legal și este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
Dezbaterea în fond a recursului și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 13 aprilie 2009, cele declarate fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru astăzi.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.24/10.02.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C S - Reșița a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.1016/11.04.2007 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr-, având ca obiect daune morale, pentru răspundere civilă delictuală.
Prin această decizie, tribunalul a confirmat și menținut soluția instanței de fond, care a admis acțiunea reclamantei și a obligat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să îi plătească acesteia suma de 150.000 lei, cu titlu de daune morale.
Judecătoria a reținut că prin sentința civilă nr.4009/15.09.2004 pronunțată în dosarul nr.6401/2003, Judecătoria Reșița a admis în parte acțiunea reclamantei împotriva Statului Român, prin Banca Națională a României și a obligat pârâtul să plătească reclamantei contravaloarea aurului confiscat de la soțul acesteia, în cantitate de 207,16 grame și constituită din mai multe monede de aur austriece (ducați) și austro-ungare, alături de diverse bijuterii.
Sentința dată în primă instanță a fost modificată parțial în apel, prin decizia civilă nr.1182/16.12.2004, Tribunalul C-S constatând, ca urmare a admiterii recursului reclamantei, că se impune modificarea contravalorii, prin includerea unor obiecte de aur suplimentare.
În acel ciclu procesual s-a constatat că acțiunile de confiscare a obiectelor din aur au fost întreprinse în cursul anului 1970 de către organele de miliție, iar victima acestor acțiuni a fost soțul reclamantei - defunctul. și celelalte obiecte din aur au fost valorificate în folosul statului, ele ne mai existând fizic, Statul fiind obligat să plătească reclamantei contravaloarea tuturor acestor monede și obiecte confiscate abuziv.
În noua acțiune, reclamanta a solicitat ca Statul Român să plătească și daune morale, susținând că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, dar care trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză, pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori precum și intensitatea cu care au fost percepute, consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată viața familială, profesională și socială.
Judecătoria a mai reținut că în același timp, cel care pretinde daune morale trebuie să producă un minim de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constituție i-au fost afectate, prin luarea unor măsuri abuzive împotriva sa.
S-a reținut astfel din declarația unui martor - - că defunctul, soțul reclamantei, a fost bătut de angajații fostei miliții pentru a preda monedele de aur, proprietatea sa personală. Același martor a mai arătat că în perioada în care soțul reclamantei a fost silit să predea statului bunurile din aur, acesta s-a îmbolnăvit grav de inimă, boala conducând la decesul acestuia.
Totodată, același martor a mai arătat că pentru etnia rromă este o mândrie să posede obiecte din aur și că femeile din aceeași etnice au obiceiul să se împodobească cu salbe din aur, lipsa acestor salbe conducând la îndepărtarea persoanelor de comunitate.
În acest context, judecătoria a reținut că reclamanta și soțul acesteia au fost deposedați abuziv de bunurile lor - proprietate personală și că soțul reclamantei a fost cercetat fără drept de către angajații fostei miliții, fiind în același timp umiliți în cadrul comunității rrome de care aparțin, astfel că potrivit disp.art.998-999.civ. și art.1 din protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, astfel că reclamanta este îndreptățită să primească de la Statul Român daune morale în cuantum de 150.000 lei noi.
Această sentință a fost apelată de către pârât, apelul fiind respins ca neîntemeiat prin decizia civilă nr.198/2007 a Tribunalului C-S, însă această soluție a fost casată prin decizia civilă nr.51 /24.01.2008 a Curții de Apel Timișoara, care a admis recursul Statului, prin Ministerul Finanțelor și C-S, reținând că în prezenta cauză are calitate procesuală pasivă Statul Român, prin Ministerul Finanțelor și reprezentat de către C-
Totodată, prin decizia de casare s-a mai decis în mod irevocabil că instanța de apel nu a analizat toate motivele de apel cu care a fost investită și că și-a fundamentat soluția de obligare a Statului la plata unei sume consistente de 150.000 lei cu titlu de daune morale pe o singură declarație de martor, cu încălcarea regulii "testis unus, testis nullus" și totodată, fără să procedeze la verificarea existenței raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și fără a stabili în mod concret criteriile care au condus la stabilirea daunelor la suma de 150.000 lei.
Cauza s-a reînregistrat la Tribunalul C-S, care, rejudecând apelul, prin decizia civilă nr.79/28.05.2008 a admis apelul Statului Român și a schimbat integral soluția instanței de fond, respingând acțiunea reclamantei pentru daune morale.
La rândul ei și această decizie dată în apel a fost casată, prin decizia civilă nr.720/11.09.2008 a Curții de Apel Timișoara, reținându-se printre altele că tribunalul a nesocotit disp.art.315 pr.civ. prin aceea că nu a respectat dispozițiile obligatorii din prima decizie de casare, ignorând faptul că Banca Națională a fost un simplu depozitar al metalelor confiscate de autoritățile comuniste.
În noua rejudecare a apelului, tribunalul a reținut că apelul Statului Român prin Ministerul Finanțelor este neîntemeiat, confiscarea monedelor de aur de la soțul reclamantei în baza dispozițiilor Decretului nr.220/1960 a contravenit Constituției României de la acea dată, care garanta proprietatea particulară, iar art.6 alin.1 din Decretul nr.220/1960 permitea deținerea de bijuterii de uz personal, inclusiv ducați meniți a servi drept.
Tribunalul a mai reținut că din actele depuse de Banca Națională în dosarul nr.6401/2003 al Judecătoriei Reșița, o parte din monedele confiscate de la familia aveau toarte și astfel, erau destinate să servească drept podoabe, fiind exceptate de la confiscare.
Referindu-se la Constituția României de la acea dată, precum și la Decretul nr.220/1960, instanța de apel a opinat că actul de confiscare a monedelor familiei a fost un abuz al Statului Român de la acea epocă, iar abuzul a fost reparat prin restituirea contravalorii tuturor monedelor către reclamantă.
Tribunalul s-a referit la cauza Stănescu vs. România, în care CEDO a admis că lipsirea unei persoane de proprietatea sa, timp de 30 de ani, constituie în sine o violare Convenției și a dreptului de proprietate, drept pentru care Statul Român datorează petentului daune morale.
În mod similar, familia a fost lipsită de proprietatea monedelor de aur timp de peste 30 de ani și pentru această lipsire de proprietate i se datorează dezdăunarea morală.
Pe de altă parte, referindu-se la probatoriul administrat în cauză, tribunalul a reținut că martorii audiați în cauză au arătat că ofițerii fostei miliții comuniste au cauzat familiei serioase suferințe morale, constând în hărțuirea la care aceștia au fost supuși, în legătură cu deținerea și mai apoi, cu predarea aurului.
Instanța de apel a mai reținut că o suferință suplimentară încercată de familia s-a concretizat prin scăderea aprecierii și statutului social în comunitatea rromă, ca urmare a deposedării de obiectele din aur, chiar dacă autoritățile Statului din acea epocă au fost nevoite să aplice legislația existentă atunci, însă au supus familia unei atitudini agresive și excesive, provocând înfricoșarea celor doi soți, prin amenințările adresate acestora.
S-a mai reținut că defunctul nu a fost bătut și nici nu se poate stabili o legătură cauzală directă între decesul soțului reclamantei și acțiunea de confiscare a aurului, însă însuși faptul că defunctul era bolnav de inimă, iar reclamanta a crezut și crede în continuare că moartea prematură a soțului ei s-a datorat acțiunilor intimidante ale autorităților statului comunist justifică acreditarea tezei unei suferințe morale injuste, ce a fost pricinuită de Statul Român reclamantei, motiv pentru acesteia i se cuvin daunele morale de 150.000 lei noi, stabilite de prima instanță.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de C-S, recursul fiind motivat în drept cu dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ..
În acest context, recurentul a susținut că primele două instanțe au aplicat în mod incorect criteriile de evaluare a prejudiciului stabilite de art.1084 civ. care se referă la despăgubirile patrimoniale, ori în cazul dedus judecății se cer daune morale.
În aceeași ordine de idei, recurentul a susținut că dezdăunarea nu poate fi stabilită decât prin raportare la gravitatea prejudiciului suferit, iar în cazul în speță prejudiciul material a fost acoperit integral, ca urmare a unei hotărâri judecătorești anterioare.
În plus, recurentul a mai arătat că reclamanta nu a arătat în ce fel se face vinovat Ministerul Finanțelor Publice pentru prejudiciul moral încercat de reclamantă, chiar și în ipoteza în care acest prejudiciu ar fi identificat.
Prin întâmpinare, reclamanta-intimată a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, susținând că primele două instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile art.998-999.civ. în corelație cu jurisprudența relevantă a CEDO în cauzele Vasilescu vs. România și Stănescu vs. România.
Curtea, analizând recursul pârâtului, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea dispozițiilor art.299 și urm. pr.civ. raportat la art.312 pr.civ. va constata că acesta este întemeiat, în cauză fiind incidente motive de modificare prevăzute de art.304 pct.9 pr.civ.
În acest sens, Curtea va constata că în raport cu probele administrate în cauză, raportat la modul în care trebuie interpretate dispozițiile art.998-999.civ. în corelație cu dispozițiile art.1084 civ. suma de 150.000 lei atribuită reclamantei-intimate cu titlu de daune morale este excesivă.
În acest sens, Curtea va constata că deși, în esență, criteriile utilizate de instanța de apel pentru evaluarea suferinței psihice create de autoritățile statului comunist sunt corecte și aplicabile în speță, totuși, repararea prejudiciului moral suferit de către reclamantă nu trebuie să contribuie la o îmbogățire nejustificată a acesteia.
În aceeași ordine de idei, Curtea va constata că prin decizia civilă nr.1182/2004 a Tribunalului C-S, irevocabilă, reclamanta - intimată a fost dezdăunată material integral, în sensul că a fost reparat integral prejudiciul material suferit de soțul acesteia, prin restituirea către aceasta a contravalorii obiectelor din aur confiscate, prin plata de către stat a sumei de aproximativ 27.000 lei noi.
Deși este adevărat că reclamanta, alături de soțul ei a fost tracasată, amenințată și umilită de autoritățile statului comunist, care i-au deposedat în mod abuziv de bunurilor lor și care acte justifică o reparație integrală, asociată cu perioada lungă scursă până la momentul realizării reparației prejudiciului material, totuși, nu se poate face nici o corelație și nu s-a putut stabili în condițiile art.1169 civ. a unei legături cauzale directe între decesul soțului reclamantei și acțiunea de confiscare a aurului.
Deși acest deces a survenit ulterior operațiunilor de confiscare, nu există dovezi medicale privitoare la cauza morții și deși moartea proprietarului bunurilor este regretabilă și impune compasiune, totuși, faptul decesului nu trebuie să reprezinte un mijloc/modalitate de îmbogățire nejustificată a soției defunctului, actuala reclamantă-intimată.
În acest context, Curtea va constata că atât în cauza Vasilescu contra România, cât și în cauza Stănescu vs. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că victimelor actelor abuzive comise de Statul comunist li se cuvin inclusiv despăgubiri morale, însă cuantumul acestora a fost determinat și materializat într-un mod rezonabil, pe baza unor criterii clare, aflate în legătură și cu prejudiciul material suferit. (Ex: în cauza Vasilescu c/a România, cuantumul daunelor morale s-a evaluat a fi de din valoarea daunelor materiale).
Astfel, Curtea va constata că aurul confiscat de la soțul reclamantei se ridică, la valoarea actuală a gramului de aur, la aproximativ 27.000 lei, și această valoare, asociată cu lipsirea de proprietatea monedelor de aur timp de peste 30 de ani și pentru suferințele morale la care au fost supuși cei doi soți, constând în hărțuirea acestora, în legătură cu deținerea și cu predarea aurului, justifică acordarea unor daune morale rezonabile și echitabile în cuantum de 15.000 lei.
În acest context, Curtea va confirma că instanța de apel a reținut corect că o suferință suplimentară încercată de familia s-a concretizat și prin scăderea aprecierii și statutului social în comunitatea rromă, ca urmare a deposedării de obiectele din aur, chiar dacă autoritățile Statului din acea epocă au fost nevoite să aplice legislația existentă atunci, însă au supus familia unei atitudini agresive și excesive, provocând înfricoșarea celor doi soți, prin amenințările adresate acestora, acesta fiind un argument suplimentar pentru acordarea daunelor morale, care trebuie însă să se mențină la o valoare echilibrată.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul prevederilor art.312 pr.civ raportat la art.304 pct.9 pr.civ. va admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de C-S împotriva deciziei civile nr.24/10.02.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- și va modifica decizia recurată, în sensul că va admite apelul declarat de același pârât împotriva sentinței civile nr.1016/11.04.2007 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr-.
În consecință, Curtea, în rejudecare, va schimba în parte sentința apelată și pe baza argumentelor înfățișate mai sus va admite în parte acțiunea reclamantei în sensul că va obliga Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantei suma de 15.000 lei cu titlu de daune morale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B împotriva deciziei civile nr.24/10.02.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Modifică decizia recurată, în sensul că admite apelul declarat de aceeași pârâtă împotriva sentinței civile nr.1016/11.04.2007, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr-.
In consecință, schimbă în parte sentința apelată, în sensul că admite în parte acțiunea reclamantei și obligă pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor să plătească reclamatei suma de 15.000 lei cu titlu de daune morale.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 aprilie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.: /5.05.2009
Dact. // 2 ex./6.05.2009
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud., A
Președinte:Marinela GiurgincăJudecători:Marinela Giurgincă, Cristian Pup, Maria Petria
