Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 392/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 392/
Ședința publică din 15 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Marinela Giurgincă
JUDECĂTOR 2: Cristian Pup
JUDECĂTOR 3: Maria Petria
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.38/05.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul,având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura completă.
Recursul a fost declarat în termenul legal și este legal timbrat cu suma de 4 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Dezbaterea în fond a recursului și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 13 aprilie 2009, cele declarate fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru astăzi.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.38/05.02.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.8282/10.11.2008 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul cu același număr, în contradictoriu cu pârâtul.
Prin această decizie, tribunalul a confirmat și menținut soluția primei instanțe, care a constatat că dreptul la acțiune al reclamantei pentru restituirea unui împrumut de 35.000 EURO, precum și a dobânzilor legale, de către pârât, s-a prescris.
Judecătoria a reținut în primă instanță că acțiunea ce a format obiectul dosarului civil nr-, între aceleași părți, a fost anulată ca insuficient timbrată prin sentința civilă nr.8376/30.10.2007, iar apelul declarat împotriva acestei sentinței a fost la rându-i anulat ca netimbrat prin decizia civilă nr.33/14.02.2008, și a devenit irevocabilă prin decizia civilă nr.404/17.04.2008, Curtea de Apel Timișoara respingând recursul reclamantei.
Astfel, acțiunea reclamantei pentru restituirea împrumutului a fost anulată irevocabil în primul ciclu procesual, ca urmare a netimbrării acțiunii.
În continuare, judecătoria a reținut că, potrivit art.16 alin.2 din Decretul nr.167/1958, prescripția nu este întreruptă dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executarea a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea, și cum în speță nu a operat întreruperea prescripției dreptului la acțiunea înregistrată la data de 07.03.2008 sub nr-, întrucât acțiunea nu s-a exercitat în termenul de 3 ani prevăzut de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, termen care curge de la data când s-a născut acțiunea, respectiv de la data de 06.02.2004 și care se împlinește la data de 06.02.2007, astfel că intervine excepția prescripției dreptului la acțiune.
Totodată, judecătoria a mai reținut că pe rolul instanței nu există nici o altă cauză între aceleași părți și nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.163 pr.civ. motiv pentru care s-a respins excepția litispendenței.
De asemenea, judecătoria a mai adăugat că în cauză nu operează nici perimarea invocată de către pârât, nefiind incidente prevederile art.248 pr.civ. deoarece nu s-a putut constata că speța ar fi rămas în nelucrare timp de un an.
Această sentință a fost apelată de către reclamanta, aceasta susținând că soluția este greșită, deoarece anularea unei cereri în instanță nu creează autoritate de lucru judecat, astfel că reclamatul putea să înregistreze o nouă cerere înăuntrul termenului de prescripție, astfel că la data de 7 martie 2008, când s-a înregistrat noua acțiune, dreptul la acțiune nu era prescris.
De asemenea, apelanta a mai arătat că anularea ca netimbrată a unei acțiuni are ca efect doar nulitatea actelor de procedură în acea cauză și nu în alta, în contextul în care dreptul material la acțiune este o noțiune total diferită față de cea a nulității unui act de procedură.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului și păstrarea sentinței judecătoriei, prin care s-a reținut corect că a intervenit prescripția dreptului la acțiune.
În soluționarea apelului, tribunalul a reținut că soluția instanței de fond s-a pronunțat pe excepția prescripției reglementată de art.16 alin.2 din Decretul nr.167/1958, în contextul în care reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la restituirea unui împrumut de 35.000 EURO s-au echivalentul în lei, precum și a dobânzilor legale, calculate de la data punerii în întârziere și până la momentul plății efective, scadența obligației de restituire fiind 06.06.2003.
Tribunalul a mai reținut că reclamanta-apelantă a formulat o acțiune similară, având același obiect, care s-a înregistrat la Judecătoria Timișoara la data de 23.02.2004, care și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Timiș, care la rându-i și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Arad și care prin sentința civilă nr.38/19.01.2005 a anulat acțiunea pentru netimbrare. Apelul împotriva acestei sentințe a fost admis printr-o decizie interlocutorie a Curții de Apel Timișoara și care apoi a trimis cauza spre rejudecare în fond la Judecătoria Arad.
Investită fiind prin această decizie a Curții, Judecătoria Arada pronunțat sentința civilă nr.8376/2007 pronunțată în dosarul nr- și a dispus anularea acțiunii reclamantei, ca insuficient timbrată, apelul împotriva acelei sentinței fiind la rându-i anulat ca netimbrat.
Însă, înaintea judecării recursului împotriva deciziei de anulare a apelului de către Curtea de Apel Timișoara, reclamanta a înregistrat la Judecătoria Arado nouă acțiune, datată 7 martie 2008, având același obiect ca și prima acțiune - restituirea împrumutului de 35.000 EURO + dobânzi.
Tribunalul a concluzionat cu privire la excepție, că scadența pretinsei obligații era data de 6 iunie 2003, iar prima acțiune cu același obiect a fost soluționată inclusiv în recurs pe aceeași excepție a netimbrării, în timp ce prezenta acțiune s-a înregistrat la Judecătoria Arad la data de 7 martie 2008, având data de 5 martie 2008 ca dată de expediere prin poștă.
În acest context, tribunalul a argumentat că nașterea dreptului la acțiune al reclamantei a fost data scadenței - 6 iunie 2003, iar acțiunea pornită anterior a fost soluționată prin anularea cererii, astfel că în mod corect s-a reținut de către judecătorie că a operat prescripția dreptului la acțiune, în acord cu disp.art.16 din Decretul nr.167/1958, cursul prescripției nefiind întrerupt, chiar dacă noua acțiune s-a înregistrat înainte de pronunțarea hotărârii irevocabile a Curții de Apel Timișoara, în primul demers judiciar și care a confirmat soluțiile de anulare a primei acțiuni, pe motiv de lipsă de timbrare.
În aceeași ordine de idei, instanța de apel a mai reținut că, potrivit art.16 alin.2 din Decretul nr.167/1958, prescripția nu se întrerupe dacă s-a anulat prima cerere de chemare în judecată și având în vedere că prescripția dreptului la acțiune este un mijloc de stingere a dreptului la acțiune în sens material, prin neexercitarea acelui drept în intervalul stabilit de lege - 3 ani în prezenta cauză - face ca titularului unui drept, respectiv creditorul care a rămas inactiv un anumit răstimp, să piardă ocrotirea dreptului respectiv, pe calea acțiunii în justiție.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta și care a fost motivat în drept cu disp. art.304 pct.9 pr.civ. pe considerentul că primele două instanțe au interpretat și aplicat greșit legea în privința modului de stabilire a prescripției dreptului material la acțiune, corelat cu modalitățile prin care poate fi întrerupt cursul acestei prescripții.
Or, în acest context, a susținut recurenta, înregistrarea celei de-a doua acțiuni la data de 7 martie 2008, anterior soluționării irevocabile a primei acțiuni, la data de 17 aprilie 2008, când s-a pronunțat Curtea de Apel Timișoara în recursul declarat împotriva deciziei de anulare a apelului și această înregistrare a celei de a doua acțiuni condus la întreruperea cursului prescripției.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 07.04.2009, pârâtul - intimat a solicitat respingerea recursului, susținând că primele două instanțe au interpretat și aplicat corect disp.art.16 alin.2 din Decretul 167/1958, asociat cu art.1868 Cod civil, în condițiile în care ce-a de-a doua acțiune, s-a înregistrat la 7 martie 2008, dată care este însă ulterioară datei în care tribunalul a pronunțat o hotărâre definitivă de anulare a apelului reclamantei, în primul ciclu procesual.
Curtea, analizând recursul declarat de reclamantă, prin prisma motivelor de fapt și de drept, cu aplicarea disp.art.299 și urm. pr.civ. raportat la art.312 pr.civ. va constata că acesta este întemeiat, în cauză fiind prezente motivele de modificare prev. de art.304 pct.9 pr.civ. la care se adaugă motivele de casare prev.de art.312 alin.5 pr.civ. asociate din oficiu cu dispozițiile art.304 pct.5 pr.civ.
În acest sens, Curtea va constata că hotărârile pronunțate în această cauză de către instanța de fond și cea de apel sunt rezultatul unei greșite interpretări a disp.art.16 și 17 din Decretul nr.167/1958 - care trebuie interpretate sistematic și totodată, că au fost ignorate dispozițiile art.1868 civ. care reprezintă norma generală în materia prescripției, respectiv întreruperii cursului prescripției dreptului material la acțiune, condițiile acestei întreruperi precum și efectele pe care le produce o astfel de întrerupere.
Astfel, Curtea va constata în primul rând că textul art.16 atestă că prescripția se întrerupe, fie prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, fie prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent, ori printr-un act începător de executare.
Alineatul 2 al articolului 16 stipulează în mod imperativ că prescripția nu este întreruptă, dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea.
În continuare însă, art.17 din Decret detaliază condițiile și prezintă efectele întreruperii prescripției, statuând că întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o, după întrerupere începând să curgă o nouă prescripție.
Însă, ceea ce este foarte important pentru cazul în speță, în ipoteza în care prescripția a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în judecată, noua prescripție nu începe să curgă atâta timp cât hotărârea de admitere a cererii nu a rămas definitivă sau, în cazul executării, până la îndeplinirea ultimului act de executare.
În plus, această abordare din norma specială se coroborează în mod firesc cu dispozițiile normei generale, inserată la art.1868 civil și care prevede că cererea făcută în judecată nu va putea întrerupe prescripția decât dacă va fi încuviințată de judecătorie prin hotărâre de nerevocabilă autoritate, iar într-un astfel de caz nici o prescripție nu poate curge de la formarea cererii în judecată și până la pronunțarea unei asemenea hotărâri.
Cu alte cuvinte, Curtea va constata că termenul "definitivă" utilizat în Decretul 167/1958 trebuie interpretat și înțeles ca irevocabil, ca urmare a modificărilor aduse atât sistemului judiciar, cât și în privința procedurilor după 22 1989, ca efect al reintroducerii celor 3 grade de jurisdicție în România, în contextul în care și art.1868 civ. atât în forma actuală, cât și în forma sa originară folosind de altfel sintagma corectă de "hotărâre de nerevocabilă autoritate".
Or, raportat la cazul în speță, rezultă cu evidență că noua acțiune a reclamantei, înregistrată la Judecătoria Arad la data de 7 martie 2008 este anterioară pronunțării hotărârii de "nerevocabilă autoritate" a Curții de Apel Timișoara în data de 17 aprilie 2008, când s-a respins recursul reclamantei împotriva hotărârii de anulare ca netimbrat a apelului declarat împotriva sentinței care la rându-i anulat ca insuficient timbrată prima acțiune, cursul prescripției fiind întrerupt prin introducerea noi acțiuni.
În acest context, Curtea va constata că noua acțiune a reclamantei, înregistrată la 7 martie 2008 este introdusă în termenul prescris de lege, cu direct efect al întreruperii cursului prescripției dreptului material la acțiune, și aceasta trebuie să se bucure de o judecată de fond a pretențiilor formulate, motiv pentru care în baza art.312 alin.5 pr.civ. raportat la art.304 pct.5 și 9.pr.civ. va admite recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.38/05.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, pe care o va casa, alături de sentința civilă nr.8282/10.11.2008 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul cu același număr și va trimite cauza spre rejudecare în fond la Judecătoria Arad.
Va constata că în această etapă procesuală nu sunt aplicabile dispozițiile art.274 și urm. pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.38/05.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Casează decizia recurată, precum și sentința civilă nr.8282/10.11.2008 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul cu același număr și trimite cauza spre rejudecare în fond la Judecătoria Arad.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 aprilie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.: / 05.05.2009
Dact. // 2 ex./ 06.05.2009
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.,
Președinte:Marinela GiurgincăJudecători:Marinela Giurgincă, Cristian Pup, Maria Petria
