Actiune in raspundere civila delictuala. Speta. Decizia 65/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.65

Ședința publică din 26 martie 2009

PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat

JUDECĂTOR 2: Carmina Orza

GREFIER:- -

S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 44 din 29 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că reclamantul apelant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, situație față de care, în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la data de 19 martie 2008, precizată la 12 decembrie 2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta solicitând obligarea acesteia la daune morale în cuantum de 550.000 lei, motivat de faptul că pârâta i-a gestionat contul personal într-o manieră ce l-a prejudiciat. A solicitat returnarea banilor care i-au fost reținuți ilegal, cu dobânda aferentă calculată la cursul zilei. Totodată a solicitat demisia publică a pârâtei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâta, profitând de funcția ce o deține - contabil șef în Penitenciarul Arad - în mod eronat i-a reținut sume de bani, majorate nejustificat, cu ocazia solicitării efectuării unor copii xerox, respectiv a întocmit un "Raport" privind stabilirea prețului de cost al fotocopiilor și documentelor solicitate, aplicând un TVA dublu.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care invocat excepția netimbrării cererii și excepția inadmisibilității acțiunii în ce privește pct. 3 din acțiune - obligarea de a demisiona din funcție. Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nedovedită.

A arătat că nu a depășit prețul de cost stabilit prin Rapoartele nr. B 1514/7.02. 2007, 4749/1.06. 07 și nr. - /1.04.2008, că TVA-ul nu s-a aplicat decât o singură dată, că sumele de bani încasate de la persoanele private de libertate pentru copiile xerox solicitate au fost calculate corect, în baza Raportului final și nu în baza acelui Raport de la fila 3 depus de reclamant ca anexă la acțiune.

Prin sentința civilă nr. 44 din 29 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- a fost respinsă excepția netimbrării acțiunii

A fost admisă excepția inadmisibilității petitului 3 din acțiune.

A fost respinsă acțiunea înaintată de reclamantul împotriva pârâtei pentru despăgubiri civile reprezentând daune morale și materiale.

În rezolvarea excepțiilor invocate, tribunalul a reținut că reclamantul a solicitat scutire de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar (fila 179) astfel că în speță nu se aplică dispozițiile OUG nr. 51/21.04.2008, intrată în vigoare la 25 mai 2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, întrucât reclamantul a solicitat scutire, anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, sens în care au fost efectuate cercetările prev. de art. 77 al.2 cod.pr. civilă cu privire la posibilitățile materiale de plată ale solicitantului, din care rezultă lipsa veniturilor acestuia și imposibilitatea achitării taxelor judiciare de timbru, motiv pentru care s-a acordat scutire.

Excepția de inadmisibilitate privind petitul 3 din acțiune, a fost admisă întrucât, demisia unei persoane dintr-o funcție publică, cum este cazul pârâtei - contabil șef în cadrul Penitenciarului Arad - este atributul exclusiv al acesteia.

Celelalte două petite din acțiune, având ca obiect obligarea la daune morale și daune materiale, respectiv despăgubiri civile, solicitate de reclamant în temeiul dispozițiilor art. 998, 999 cod. civil, au fost respinse ca nefondate.

Din răspunsul Penitenciarului Arad rezultă fără dubiu că prețul de cost perceput de la persoanele aflate în privare de libertate în Penitenciarul Arad, pentru copiile xerox solicitate, a fost corect stabilit în baza "Raportului" privind stabilirea prețului de cost nr. 1514/ 7.02.07 - 16 și Raportul nr. B 4749/ 1.06.2007 - 31 care se încadrează în Decizia nr. 288/11.01.2007 emisă de Direcția Generală al ANP privind aprobarea Metodologiei de stabilire a prețului de cost - fila 29-30 dosar și nu au fost reținute sume de bani mai mari decât cele legale.

În consecință, prima instanță a stabilit că reclamantul nu a încercat nici un prejudiciu material și nici moral fiind dovedit indubitabil că sumele percepute de la reclamant sau alți solicitanți de foto copii nu au avut la bază Raportul pentru stabilirea prețului de cost de la 3 prezentat ca probă de reclamant ci Rapoartele la care s-a făcut referire mai sus, astfel că nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prev. de art. 998, 999 cod civil a fost respinsă acțiunea ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 44 din 29 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- a declarat apel reclamantul .

În motivarea apelului a arătat că hotărârea pronunțată de tribunal este netemeinică și nelegală, deoarece pentru pronunțarea unei hotărâri corecte era necesară efectuarea unei expertize financiar contabile, privind calcularea prețului de cost al fotocopiilor și cuantumul sumelor reținute de pârâtă din contul său personal.

A arătat că înscrisul reprezentând modul de calcul al prețului de cost al fotocopiilor întocmit de către pârâtă i-a fost dat la sfârșitul anului 2007, că acțiunea inițială din decembrie 2007 avut finalitate doar în februarie 2007, că valoarea TVA-ului calculată de aceasta a fost mai mare decât valoarea costului total, iar la costul total s-a perceput din nou TVA-ul.

Referitor la temeiul de drept al acțiunii apelantul a arătat că în cauză sunt îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale deoarece a făcut dovada prejudiciului material prin facturile supraevaluate, a dovedit fapta ilicită a pârâtei care i-a reținut sumele de bani din contul personal, precum și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Vinovăția pârâtului constă în faptul că a întocmit rapoartele în mod incorect dând dovadă de iresponsabilitate profesională, deși îndeplinea funcția de contabil șef la Penitenciarul Arad.

A solicitat efectuarea unei expertize financiar-contabile care să stabilească valoarea prejudiciului material.

În ce privește prejudiciul moral suferit reclamantul arată că din cauza incompetenței pârâtei a fost nevoit să promoveze acțiunea în instanță deși această problemă putea fi rezolvată la nivelul penitenciarului, că a fost supus la tortură psihică datorită faptului că nu a avut posibilitățile financiare și studiile juridice pentru a formula o astfel de acțiune, iar șefii ierarhici ai pârâtei au depus și semnat o adresă în scopul de aos usține pe pârâtă.

Pentru termenul de judecată din 26 martie 2009, apelantul prin mandatar Gad epus, prin registratura Curții de APEL TIMIȘOARA, o cerere prin care a solicitat judecarea apelului și în lipsa sa de la dezbateri.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate în raport de motivele de apel invocate și dispozițiile cuprinse în art. 292 Cod procedură civilă, Curtea stabilește că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Astfel obiectul litigiului îl constituie obligarea pârâtei la suma de 550.000 lei, reprezentând daune morale, în temeiul dispozițiilor art. 998 și 999 Cod civil, pe motiv că pârâta l-a prejudiciat prin modalitatea în care i-a gestionat contul personal.

Din analiza materialului probator aflat la dosar, rezultă că în cadrul Penitenciarului Arad au fost emise mai multe calculații privind costul fotocopiilor, în conformitate cu art. 42 din Legea nr. 275/2006 și Decizia Directului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 288/2007.

În ceea ce privește modalitatea de plată a fotocopiilor, s-a constatat că la momentul emiterii facturii Serviciul Financiar a reținut din contul persoanei private de libertate suma respectivă și a emis chitanța, în situația în care reținerea s-a făcut prin casierie sau ordinul de plată din contul persoanei în contul Penitenciarului Arad, dacă plata s-a efectuat prin virament.

Reclamantului i s-au prezentat modelele de calculație și raportul în baza căruia s-a început reținerea contravalorii fotocopiilor solicitate.

Diferențele invocate de către reclamant au rezultat din aceea că pe parcursul solicitărilor au existat mai multe calculații de preț, înregistrate sub nr. B 1514 din 07.02.2007 și B 4749 din 01.06.2007, iar calculațiile diferite s-au datorat modificării prețului de achiziție la consumabilele folosite pentru fotocopiere, precum și reparațiile pentru xeroxul CANON 6317.

De asemenea la 01.04.2008 a fost aprobat un nou raport de cost privind fotocopiile solicitate de persoanele private de libertate pentru copiatorul C 118.

Față de înscrisurile depuse la dosar și anume copiile facturilor, a chitanțelor și a ordinelor de plată emise de Penitenciarul Arad, în mod corect prima instanță a respins cererea formulată de reclamant privind efectuarea unei expertize financiar-contabile pentru stabilirea modului de calcul al raportului, câtă vreme prețul de cost al fotocopiilor era stabilit în baza Metodologiei conform HG1849/ 2004, privind organizarea și funcționarea Administrației Naționale a Penitenciarelor.

De remarcat că dispunerea expertizei nu constituie o obligație a instanței, ci reprezintă un simplu mijloc de probă necesar pentru lămurirea unor împrejurări de fapt iar în cauză, față de înscrisurile aflate iar la dosarul primei instanțe - filele 12 - 163, nu se impunea efectuarea acesteia.

Având în vedere cele ce preced Curtea stabilește că apelul declarat de către reclamant este nefondat astfel că în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 44 din 29 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

DEFINITIVĂ.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 26 martie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

GREFIER,

- -

Se comunică cu

1. reclamantul apelant - A Nr.4-6 Sc.C.5.

2. pârâtă intimată Penitenciarul Arad -.6 Vânători

3. mandatar G - A Nr.4-6 Sc.C.5.

Red. /23.04.2009

Tehnored /23.04.2009

Ex.5

Primă instanță:

Președinte:Lucian Lăpădat
Judecători:Lucian Lăpădat, Carmina Orza

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune in raspundere civila delictuala. Speta. Decizia 65/2009. Curtea de Apel Timisoara