Actiune in raspundere civila delictuala. Speta. Decizia 94/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.94
Ședința publică din 17 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Carmina Orza
GREFIER:- -
S-a luat în examinare apelul declarat de către reclamantul împotriva sentinței civile nr. 12 din 15 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, având ca obiect reperare prejudiciu erori materiale.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul apelant, în contradictoriu cu pârâtul intimat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reclamantul apelant învederează că înțelege să-și reducă pretențiile solicitate.
Instanța pune în discuție reclamantului apelant faptul că la Tribunalul Arad s-a reținut că nu a făcut dovada cererii privind pretențiile susținute.
Reclamantul apelant arată că a depus o xerocopie prin care a invocat producerea prejudiciului în cuantum de 99.000 lei RON și susține acțiunea sa, privind plata acestor despăgubiri, arătând că a fost reținut în Penitenciarul Arad un număr de 16 zile peste maximul special al legii care există în hotărârea de condamnare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată că:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Arad la data de 13 septembrie 2007, reclamantul deținut în Penitenciarul Arada chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea pârâtului la despăgubiri morale în cuantum de 1 milion lei, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că în cursul lunii noiembrie 1997 i-a expirat la termen pedeapsa de 5 ani aplicată de Tribunalul județean C pentru o infracțiune săvârșită în anul 1991 și că a fost eliberat la data de 15.12. 1997 fiind reținut peste termenul de expirare a pedepsei o perioadă de aproximativ 24 de zile.
În drept a invocat dispozițiile art. 506 al. 4 Cod procedură penală.
Soluționând cu precădere excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de procurorul de pe lângă Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad participant la judecata cauzei, conform dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă instanța a reținut următoarele:
Prezenta acțiune a fost formulată la data de 12 septembrie 2007 (data poștei) și înregistrată la Tribunalul Arad la 13 septembrie 2007.
Reclamantul a fost pus în libertate la data de 15.12. 1997 în conformitate cu decizia penală nr. 983/11.12.1997 a Tribunalului Arad, din executarea măsurii educative a internării în pe o perioadă de 5 ani stabilită prin sentința penală nr. 2406/13.11. 1997 Judecătoriei Arad.
Potrivit deciziei nr. 45/ 1998 Curții Constituționale dispozițiile art. 504 alin. 1 din Codul d e procedură penală sunt constituționale numai în măsura în care nu limitează, la ipotezele prevăzute în text, cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale, potrivit art. 48 alin.3 din Constituție.
Așa fiind, privarea de libertate a unei persoane peste durata pedepsei
(măsurii educative) stabilite ar putea, în principiu, să se constituie într-o eroare judiciară care să atragă răspunderea patrimonială a statului în condițiile art. 504 - 506 cod procedură penală.
Potrivit art. 506 al. 2 Cod procedură penală, dreptul la acțiune în repararea prejudiciului cauzat de eroarea judiciară este supus termenului de prescripție special de 18 luni, care în speță urmează a se calcula de la data la care condamnatul a cunoscut expirarea pedepsei; întrucât acest moment implică un calcul simplu, iar potrivit propriilor susțineri ale reclamantului, în cursul lunii noiembrie 1997 protestat în Penitenciar la aflarea veștii că nu va fi eliberat la data de 29.11.1997, este neîndoielnic faptul că din acel moment reclamantul a cunoscut că urmează a fi menținut în detenție peste durata sancțiunii aplicate.
În raport cu acest moment, dreptul la acțiune al reclamantului apare de mult timp prescris, atât dacă se ia în considerare termenul de prescripție special, cât și dacă se ia în considerare termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958.
Deși a susținut că, de la locurile de detenție în perioada 1997 - 1998 s-a adresat instanței cu o acțiune în care invoca eroarea judiciară comisă, iar instanța s-a preocupat de elucidarea acestui aspect, răspunsurile primite de la Tribunalul Arad, Inspectoratul de Poliție Județean A, Judecătoria Arad și Penitenciarul Arad nu confirmă o atare situație.
Pentru aceste considerente, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune Tribunalul a respins acțiunea reclamantului.
Împotriva sentinței Tribunalul Arada declarat apel reclamantul susținând că dorește despăgubiri pentru numărul de zile în care a fost deținut în penitenciar deși perioada de detenție expirase, susținând că nu crede că sunt prescrise drepturile solicitate de către el.
Apelul nu a fost motivat în drept.
Examinând apelul prin prisma celor arătate și în condițiile prev. de art. 287 și urm. Cod procedură civilă, raportat la art. 506 al. 2 Cod procedură penală, se reține că acesta este neîntemeiat.
În mod corect prima instanță a reținut că apelantul a fost eliberat din penitenciar la sfârșitul anului 1997, după executarea detenției în legătură cu o hotărâre de condamnare aplicată de Tribunalul Județean
La foarte mult timp de la data eliberării, respectiv la 13 septembrie 2007, reclamantul a formulat o acțiune civilă pentru solicita despăgubiri în legătură cu o pretinsă deținere peste termenul legal pe o perioadă de aproximativ 24 de zile:
Cererea reclamantului este formulată însă în afara termenului de prescripție special de 18 luni prev. de art. 506 alin. 2 Cod procedură penală, termen care curge de la data la care condamnatul a cunoscut expirarea pedepsei.
Din probele cauzei rezultă că, condamnatul, a cunoscut expirarea pedepsei în anul 1997, iar de atunci până la data formulării prezentei acțiuni civile, respectiv 13 septembrie 2007, au trecut mai mult de 18 luni și chiar și cei trei ani ai termenului general de prescripție prev. de art. 3 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958.
Față de cele arătate, Curtea va reține că soluția Tribunalului Arad este legală și temeinică și va proceda la respingerea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de către reclamantul împotriva sentinței civile nr. 12 din 15 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Se comunică cu:
Reclamantul apelant
- - 27.09.1976) Penitenciarul Arad
-Pârâtul intimat
- Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice-B,-, cod -
Red. /16.05.2008
Tehnored /19.05.2008
Ex.4
Primă instanță:
Președinte:Lucian LăpădatJudecători:Lucian Lăpădat, Carmina Orza