Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 1105/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1105/2009-
Ședința publică din 16 iunie 2009
PREȘEDINTE: R - - judecător
- - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta ALEȘD cu sediul în Aleșd,-, jud. B, în contradictoriu cu intimata reclamantă EURO ALEȘD cu sediul în Aleșd,-, Cod poștal -, jud. B și intimatul pârât din, nr.365, Cod poștal -, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 427/LM din 23 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru intimata reclamantă EURO ALEȘD reprezentantul acesteia avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.72 din 16.06.2009 emisă de Baroul Arad - Cabinet de avocat, intimatul pârât - personal și reprezentat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 16.06.2009 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, lipsă fiind recurenta SRL. ALEȘD.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că la data de 15.06.2009 prin registratura instanței a parvenit la dosar întâmpinare din partea intimatului pârât, la care se află anexată adresa nr.78858/27.09.2007 emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse - Inspecția - Inspectoratul Teritorial d e Muncă al Județului B, copia cărții de identitate și 3 file din copia cărții de muncă al intimatului pârât, după care:
Reprezentantul reclamantei EURO ALEȘD învederează instanței că din eroare s-a trecut în recursul declarat SRL. ALEȘD în loc de EURO SRL. ALEȘD, așa cum corect ar fi fost, această din urmă societate fiind cea care a declarat recurs. Solicită admiterea recursului pentru motivele arătate în scris la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatului pârât solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată. În motivare arată că, nu există nici un act doveditor din care să rezulte că intimatul pârât ar fi cauzat vreun prejudiciu societății la care a lucrat, acesta lucrând doar pe perioada vacanței, iar prejudiciul nu se putea produce din culpa intimatului deoarece atribuțiile sale de serviciu nu erau legate de livrarea mărfii către clienți, fiind angajat ca muncitor necalificat.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.427/LM din 23 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta pârâtă reconvențională EURO cu sediul în localitatea Aleșd,-, județul B, contradictoriu cu pârâtul reclamant reconvențional, domiciliat în localitatea, nr.365, județul
A fost admisă acțiunea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional față de reclamanta pârâtă reconvențională EURO și în consecință:
A fost obligată reclamanta pârâtă reconvențională EURO la plata în favoarea pârâtului reclamant reconvențional, a sumei de 587 lei, despăgubiri reprezentând drepturi bănești aferente perioadei 06.07.2007 - 31.08.2007, sumă ce va fi reactualizată cu indicii de inflație la data plății efective.
Reclamanta pârâtă reconvențional EURO a fost obligată la plata în favoarea pârâtului reclamant reconvențional, a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, onorar de avocat.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Din contractul individual de muncă nr.3849/05.07.2007 (filele 18-19 dosar), rezultă că pârâtul a fost angajat al reclamantei în funcția de muncitor necalificat începând cu data de 06.07.2007, având un salariu de bază lunar brut de 440 lei.
Pârâtului i-a încetat contractul individual de muncă la data de 01.09.2007, după cum rezultă din decizia nr.1793/05.10.2007 (fila 22 dosar).
Tribunalul a constatat că potrivit art.270 al.1 din codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Reclamanta a susținut că pârâtul i-a produs un prejudiciu în sumă de 7.605 lei, compus din suma de 5.915 lei, sumă ce reprezintă întârzieri în producerea și livrarea mărfii către clienți, și suma de 1.690 lei, sumă ce reprezintă costurile pe care reclamanta le-a avut cu instruirea unui nou muncitor necalificat la locul de muncă părăsit de pârât.
Din fișa postului (fila 24-25 dosar), nu reiese că pârâtul ar fi avut atribuții legate de livrarea mărfii către clienți, el fiind muncitor necalificat. De asemenea, reclamata nu a făcut dovada că l-a instruit pe pârât la locul de muncă și costurile acestei instruiri.
Potrivit deciziei nr.1793/05.10.2007 de desfacere a contractului individual de muncă, pârâtului i s-a desfăcu contractul în baza art.55 lit. b din codul muncii, pe baza acordului părților, astfel încât afirmația reclamantei că pârâtul a părăsit locul de muncă și nu a respectat preavizul de 15 zile, cauzându-i astfel un prejudiciu, nu este întemeiată, dreptul de preaviz nu se acordă decât în cazurile prevăzute de art.73 din codul muncii.
Prin urmare pârâtul nu a părăsit locul de muncă fără respectarea dreptului de preaviz, deoarece acesta nu există în cazul desfacerii contractului individual de muncă pe baza acordului părților.
Tribunalul a constatat că suma solicitată de reclamantă ca prejudiciu, nu este dovedită prin nici un mijloc de probă, iar reclamanta nu face dovada întârzierii în livrarea mărfii către clienți și nici suma pe care o avea de plătit datorită acestei întârzieri.
Conform art.1169 cod civil cel ce face o propunere înaintea judecății este dator să o dovedească, iar reclamanta nu a dovedit prin nici un mijloc de probă prejudiciul pe care îl solicită de la pârât și că acest prejudiciu este produs de către acesta.
Având în vedere considerentele anterior menționate, în temeiul art.270 al.1 din codul muncii și art.1169 Cod civil, instanța a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Referitor la cererea reconvențională formulată și precizată de pârâtul reclamant reconvențional, prin care a solicitat obligarea reclamatei pârâtă reconvențională la plata sumei de 587 lei, reprezentând drepturi salariale pe perioada 06.07.2007 - 31.08.2007, instanța a constatat că pârâtul reclamant reconvențional a fost angajatul reclamantei pârâte reconvenționale în baza contractului individual de muncă nr.3849/05.07.2007, contract ce a încetat la data de 01.09.2007 prin decizia nr.1793/05.10.2007.
Prin urmare, pe perioada 06.07.2007 - 31.08.2007 pârâtului i se cuvine plata drepturilor salariale conform contractului individual de muncă.
Salariul lunar brut al pârâtului este de 440 lei. Salariul pe luna iulie este în sumă 352 lei, întrucât pârâtul nu a lucrat toată luna, iar pe luna august este de 440 lei, în total 792 lei. Din această sumă reclamanta pârâtă reconvențională a plătit suma de 205 lei prin mandat poștal (fila 48 dosar), astfel încât a rămas de plată suma de 587 lei salariu brut, cât a solicitat pârâtul reclamant reconvențional prin precizarea la acțiunea reconvențională.
Potrivit art. 154 al.2 din codul muncii, pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani. Salariul se plătește o dată pe lună la data stabilită în contractul individual de muncă, dată care trebuia să fie data de 15 ale lunii conform lit.4 din contract.
Plata salariului se dovedește prin semnarea ștatelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care să demonstreze efectuarea plății salariului către salariatul respectiv, conform art.163 al.1 din codul muncii, dar reclamanta pârâtă reconvențională nu a făcut dovada plății salariului către reclamant prin nici un mijloc de probă.
Prin urmare, pârâtul reclamant reconvențional executându-și obligațiile ce decurg din contractul individual de muncă, este îndreptățit la plata salariului pentru munca depusă pentru lunile iulie și august 2007, salariu ce se ridică la suma de 587 lei brut.
Această sumă va fi actualizată cu indicii de inflație la data plății efective, deoarece prin trecerea unei perioade mari de timp pârâtul reclamant reconvențional a suferit un prejudiciu prin neplata salariului la termenul prevăzut în contractul individual de muncă.
Având în vedere considerentele anterior menționate, în temeiul art. art.141 al.4, art. 154 al.2, art.161 al.4 și art.163 al.1 din codul muncii, instanța a admis acțiunea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional și a obligat reclamanta pârâtă reconvențională la plata în favoarea pârâtului reclamant reconvențional, a sumei de 587 lei, despăgubiri reprezentând drepturi bănești aferente perioadei 06.07.2007 - 31.08.2007, sumă ce va fi reactualizată cu indicii de inflație la data plății efective.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, instanța a dispus obligarea reclamantei pârâtă reconvențională la plata sumei de 1.000 lei către pârâtul reclamant reconvențional, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, întrucât aceasta a căzut în pretenții.
Împotriva acestei sentințe, în termen a formulat recurs reclamanta Euro SRL. Care a solicitat admiterea acestuia, schimbarea sentinței și admiterea acțiunii reclamantului cum a fost formulată.
Reclamanta a invocat că în mod greșit instanța de fond nu a reținut prejudiciul cauzat de pârât societăți angajatoare, deoarece acesta nu a uzat de instituția preavizului prevăzut de lege, deși la dosar au fost depuse probe din care rezultă că societatea a suferit pierderi pentru nelivrarea mărfii în timp către clienți.
A fost contestat și cuantumul cheltuielilor de judecată apreciind ca fiind mult prea mare raportat la obiectul cauzei.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată că aceasta este legală și temeinică sub toate aspectele.
Criticile recurentei reclamante principale sunt nefondate.
În mod corect a reținut Tribunalul Bihor că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului cauzat de pârâtul, fost angajat al reclamantei, prin plecarea acestuia fără respectarea perioadei de 15 zile preaviz, prevăzut de lege.
Neacordarea preavizului nu este sancționată în nici un fel de lege, prin urmare, reclamanta are sarcina probei potrivit art. 1169 Cod civil.
Facturile și adresele la care face referire recurenta, înscrisuri din care rezultă întârzierea în livrarea unor mărfuri către clienți, nu poate fi imputată pârâtului, reclamanta nedovedind legătura de cauzalitate dintre lipsa preavizului și așa zisele pierderi suferite de societate.
În ce privește cheltuielile de judecată, acestea au fost corect acordate, onorariul de avocat acoperind atât formularea acțiunii reconvenționale cât și apărarea împotriva acțiunii principale prin care reclamantul recurent solicita obligarea pârâtului la 7650 lei despăgubiri civile.
Admiterea acțiunii reconvenționale de către instanța de fond nu a fost criticată de recurentă.
Pentru considerentele mai sus expuse, în baza art. 316 cu referire la art. 312 și 296 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, partea recurentă va fi obligată în favoarea părții intimate la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de reclamanta EURO ALEȘD cu sediul în Aleșd,-, Cod poștal -, jud. B în contradictoriu cu intimatul pârât din, nr.365, Cod poștal -, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 427 din 23 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 600 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 16 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
R - - - - - - -
Red. dec. R /25.06.2009
Jud.fond.
Dact./26.06.2009
Ex.2
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Pantea Viorel
