Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 1570/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(8246/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.1570/
Ședința publică din data de 12 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul pârât, împotriva sentinței civile nr.6044 din 01 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 4015/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata reclamantă - TRANS SRL, având ca obiect - acțiune în răspundere patrimonială.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 05.03.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 12.03.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 6044/01.10.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta - Trans SRL, dispunându-se obligarea pârâtului la plata sumei de 3751,4 lei, reprezentând dislocare și tractare auto nr. IF 5514.
Pârâtul a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
- în mod greșit Tribunalul a respins cererea de efectuare a unei adrese către reclamantă pentru ca aceasta să depună la dosar contractul de leasing;
- prin acest act s-ar fi putut dovedi faptul că mașina despre care se face vorbire în acțiune era asigurată casco, precum și faptul că în cadrul acestei asigurări, asigurătorul era obligat să suporte inclusiv cheltuielile de dislocare și tractare auto, în situația în care mașina ar fi fost implicată într-un accident rutier;
- pârâtul a fost în imposibilitate de a procura un astfel de înscris, iar instanța respingând această probă, nu a dat posibilitatea să se facă dovadă că reclamanta a fost despăgubită și pentru suma acordată prin sentință;
- este adevărat că pârâtul a recunoscut faptul că accidentul de circulație din data de 19.12.2007 s-a produs din culpa sa, însă mașina era asigurată, iar reclamanta a fost despăgubită de societatea de asigurări;
- în mod eronat instanța a respins cererea de verificare de scripte și astfel nu a dat posibilitatea pârâtului să facă dovada de pe înscrisul denumit "angajament" nu-i aparține, rezultând astfel că înscrisul este fals, iar reclamanta a fost de rea-credință;
- în mod greșit instanța a reținut că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată și în consecință nu le-a acordat;
- or, aceste cheltuieli au fost solicitate, s-a dovedit netemeinicia pretențiilor reclamantei, iar pârâtul a depus chitanța doveditoare a efectuării acestor cheltluieli.
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului. Totodată, a cerut ca pricina să fie judecată în lipsă, conform art. 242 alin. ultim proc. civ.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Deși legal citat, recurentul-pârât nu s-a înfățișat în instanță.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele de fapt și de drept ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, o primă critică a recurentului constă în aceea că în mod greșit Tribunalul a respins cererea de efectuare a unei adrese către reclamantă pentru ca aceasta să depună la dosar contractul de leasing, act prin care s-ar fi putut dovedi faptul că mașina despre care se face vorbire în acțiune era asigurată casco, precum și faptul că în cadrul acestei asigurări, asigurătorul era obligat să suporte inclusiv cheltuielile de dislocare și tractare auto, în situația în care mașina ar fi fost implicată într-un accident rutier.
Această dovadă nu a fost solicitată la termenul din 18.06.2008, când s-au propus și încuviințat probele de care au înțeles părțile să se folosească în cauză. În acest sens a se vedea încheierea de ședință aflată la fila 18 dosar fond. Respectiva probă a fost propusă la un termen ulterior, mai precis în ședința de judecată din 01.10.2008.
În sistemul procesual civil român regula este aceea că probele se propun de către părți până la prima zi de înfățișare, noțiune definită de art. 134 proc. civ. ca fiind termenul la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii. În acest sens sunt cele ce rezultă din interpretarea prin coroborare a prevederilor art. 112, 115 și 132 proc. civ. la care fac trimitere dispozițiile art. 138 proc. civ.
În speță, prima zi de înfățișare a fost termenul la care s-au propus probele, care a coincis cu ședința de judecată din 18.06.2008.
Or, recurentul-pârât a solicitat dovada la care face referire la un moment ulterior primei zile de înfățișare.
În aceste condiții și date fiind disp. art. 138 proc. civ. în mod corect Tribunalul a respins cererea de administrare a probei cu efectuarea adresei către reclamantă pentru a depune contractul de leasing, în cauză nefiind întrunite cerințele niciunuia dintre cazurile prevăzute de art. 138 proc. civ. adică cele în care pot fi propuse și adminstrate dovezile care nu au fost cerute până la prima zi de înfățișare.
Conform acestui ultim text legal, dovezile care nu au fost cerute în condițiile art. 112, 115 și 132 nu vor mai putea fi invocate în cursul instanței, afară de cazurile:
- când nevoia dovezii ar reieși din dezbateri și partea nu o putea prevedea;
- când administrarea dovezii nu pricinuiește amânarea judecății;
- când dovada nu a fost cerută în condițiile legii, din pricina neștiinței sau lipsei de pregătire a părții, care nu a fost asistată sau reprezentată de avocat.
Recurentul-pârât a fost asistat de avocat în cursul judecății în fond, necesitatea administrării dovezii putea fi prevăzută și nu a reieșit din dezbateri și oricum administrarea ei ar fi pricinuit amânarea judecății.
Ca atare, prima instanță a procedat legal respingând proba de care se prevalează recurentul.
De altfel, nici în cursul judecării recursului, autorul acestei căi de atac nu s-a înfățișat în instanță pentru a susține și demonstra pertinența, concludența, utilitatea și necesitatea administrării probei, ceea ce evidențiază o dată în plus legalitatea măsurii instanței de fond.
Mai mult, chiar dacă s-ar fi depus contractul de leasing și acesta ar fi avut clauze în sensul pretins de recurent, această situație nu ar fi demonstrat netemeinicia pretențiilor deduse judecății. Convenția de leasing este un act juridic față de care recurentul-pârât este terță persoană și care din acest motiv (având în vedere și principiile fundamentale din materia contractelor, prevăzute de disp. art. 969 și urm. civ.) nu poate produce nici un efect în ceea ce îl privește. Ca atare, nu ar fi fost înlăturată răspunderea sa patrimonială față de angajator, prevăzută de art. 270 din Codul Muncii, text legal în temeiul căruia intimata-reclamantă a formulat cererea de chemare în judecată, solicitând a fi despăgubită pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat de recurent.
Cele ce preced demonstrează netemeinicia acestui prim motiv al recursului.
C de-al doilea motiv se referă la faptul că în mod eronat instanța de fond a respins cererea de verificare de scripte și astfel nu a dat posibilitatea pârâtului să facă dovada de pe înscrisul denumit "angajament" nu-i aparține, rezultând astfel că înscrisul este fals, iar reclamanta a fost de rea-credință.
Și acest motiv apare ca nefondat, deoarece verificarea de scripte nu era necesar a fi efectuată în cazul înscrisului intitulat "angajament", în condițiile în care recurentul-pârât a recunoscut culpa sa în ce privește producerea evenimentului rutier ce a avut ca efect avarierea autovehicolului intimatei (a se vedea în acest sens atât întâmpinarea depusă în cursul judecății în fond, cât și motivarea recursului). În consecință, "angajamentul" nu a avut nici un rol în privința determinării faptului dacă în cauză erau îndeplinite condițiile cerute de lege pentru atragerea răspunderii patrimoniale a salariatului.
În sfârșit, nici ultimul motiv de recurs, privitor la chestiunea cheltuielilor de judecată solicitate de pârât, dar neacordate, nu poate fi primit. Recurentul-pârât a căzut în pretenții, acțiunea intimatei-reclamante fiind admisă în parte. Prin urmare, având în vedere și prevederile art. 274 proc. civ. el nu era îndreptățit să i se acorde cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - Trans SRL, împotriva sentinței civile nr. 6044/01.10.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 12.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
TEHNORED//2 ex./03.04.2009.
Jud.fond:,
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
