Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 1885/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂ NIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR 1885/R/2009
Ședința publică din data de 16 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Dana Cigan | - - | - JUDECĂTOR 2: Felicia Toader |
- - | - JUDECĂTOR 3: Doina Măduța | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă prin mandatar, domiciliat în, nr. 16, județul B, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu sediul în O,--34, județul B, împotriva sentinței civile nr. 139/LM din 28 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă:
- mandatarul recurentei pârâte -lipsă
-avocat,în reprezentarea intimatei reclamante, în baza împuternicirii avocațiale nr.88 din 16 iunie 2009 emisă de Baroul Bihor -Cabinet Individual
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, după care:
Reprezentantul intimatei depune la dosar contractul individual de muncă privind recurenta.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra recursului.
Mandatarul recurentei solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 139/LM din 28 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta Societatea Cooperativă de Consum O în contradictoriu cu pârâta și în consecință s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 4.723,99 lei, reprezentând minusul în gestiune creat de pârâtă, actualizată în raport cu indicele de inflație de la data plății.
Din considerentele sentinței se reține, stfel cum rezultă din contractul individual de muncă înregistrat sub nr. -/19.09.2005, că pârâta a îndeplinit cu începere de la data e 01.09.2005 funcția de gestionar la Bufetul, revenindu-i, conform fișei postului depusă în copie la dosarul cauzei, obligația de a răspunde în activitatea desfășurată de integritatea patrimoniului societății reclamante, folosind bunurile și valorile gestionate în condiții de eficiență și ca un bun gospodar.
La data de 16.02.2007 s-a dispus efectuarea unui inventar a tuturor bunurilor și valorilor existente în gestiunea încredințată pârâtei prin contractul individual de muncă înregistrat sub nr. -/19.09.2005, ocazie cu care s-a constatat o lipsă în gestiune în valoare de 12.188,99 lei.
Angajarea răspunderii patrimoniale a angajaților față de angajator presupune întrunirea cumulativă a mai multor condiții: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui care a produs paguba; fapta ilicită și personală a salariatului, săvârșită în legătură cu munca sa; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; vinovăția salariatului.
Dacă verificarea întrunirii primelor condiții se face și în materia angajării răspunderii patrimoniale a gestionarilor după regulile de drept comun din materia răspunderii patrimoniale, astfel cum a fost aceasta reglementată de prevederile art. 270 din Codul muncii, stabilirea vinovăției gestionarului comportă unele particularizări.
În acest sens, se va reține că potrivit unei dispoziții de ordin general aplicabilă în materia raporturilor de muncă, sarcina dovedirii culpei revine angajatorului (art. 287 din Codul muncii ). De la această regulă există însă și excepții, angajatorul fiind exonerat de sarcina probei ca urmare a aplicării unei prezumții de culpă. Una dintre împrejurările cele mai frecvente în care operează prezumția de vinovăție se referă la lipsurile în gestiune. Potrivit soluției consacrate de instanța supremă, în cazurile când se produc lipsuri în gestiune, actul de constatare a lipsei creează în sarcina gestionarului o prezumție de culpă, pe care acesta o poate răsturna făcând dovada contrară prin acte legale care probează inexistența lipsurilor sau prin dovedirea unor cauze obiective care exclud culpa sa. În situații bine justificate, ca, de exemplu, când din cauze obiective nu s-a putut ține o evidență sau pentru a dovedi forța majoră ori alte cauze independente de orice vină - gestionarul este îndreptățit să solicite administrarea oricăror mijloace permise de lege pentru a-și proba nevinovăția.
Prezumția relativă de culpă instituită în sarcina pârâtei de prevederile art. 25 din Legea nr. 22/1969 este întărită în prezenta speță de atitudinea manifestată de pârâtă, care, pe de o parte, pe parcursul soluționării cauzei a înțeles să achite în mod voluntar o mare parte din debit, iar, pe de altă parte, aceasta nu a putut invoca în apărarea sa împrejurări care dacă erau probate ar fi condus la exonerarea sa de răspundere.
În raport de aceste considerente, apreciind că în speță sunt întrunite condițiile angajării răspunderii patrimoniale ale pârâtei pentru lipsurile în gestiune constatate în urma inventarului dispus la data de 16.02.2007, în temeiul art. 270 al. 1 Codul muncii, aceasta a fost obligată să plătească în favoarea reclamantei suma de 4.723,99 lei, actualizată cu rata indicelui de inflație la momentul plății efective.
Împotrivaacestei hotărâri a declarat recurs pârâta, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată recurenta că nu se face vinovată de lipsurile în gestiune care-i sunt imputate.
Arată că aceste lipsuri nu sunt reale, declarația depusă în instanță ca fiind declarația de început de inventar este falsificată.
Mai arată că a dat o declarație de început de inventar în anul 2004, iar cea folosită în instanță este această declarație la care s-a trecut ca dată a documentelor de intrare și ieșire 16 februarie 2007.
Subliniază că din dispoziția conducerii vindea pe datorie sătenilor, existând un caiet de datorii de care nu s-a ținut cont la inventar.
Apoi mai învederează că la un moment dat contabila i-a cerut să-i predea banii direct ei, menționând că nu este necesar să treacă aceste semne pe monetar, întrucât urmează a-i elibera chitanța și că își opera salariul din vânzări.
Recursul nu a fost motivat în drept.
Intimata SC nu a depus întâmpinare la dosar însă și-a precizat poziția procesuală solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul formulat prin prisma criticilor invocate instanța constată că acesta este nefondat urmare a considerentelor ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Pârâta recurentă, a deținut funcția de gestionar la magazinul aparținând reclamantei, din satul, în baza contractului de muncă nr. -/19.09.2005.
La data de 16 februarie 2007, fost emisă decizia de inventariere nr. 123/16 februarie 2007, pârâta - recurentă dând două declarații de inventariere (filele 6 și 7), ocazie cu care nu a menționat existența anumitor nereguli în gestiune.
În urma efectuării inventarului s-a constatat existența unui minus în gestiune în valoare de 12.188,99 lei.
La data de 02 iunie 2008 (ulterior sesizării instanței) pârâta a achitat societății reclamante suma de 1,265 lei, iar la data de 04 iunie 2008 achitat suma de 6.200 lei, rămânând de achitat o diferență de 4.723,99 lei.
Susținerile recurentei din motivele de recurs prin care încearcă a-și justifica lipsa în gestiune nu pot fi primite în condițiile în care aceasta nu a propus nici o probă în sprijinul apărărilor invocate și pe aceasta în condițiile în care salariații gestionari nu beneficiază de regula consacrată în Codul muncii prin art. 287, simpla lipsă în gestiune generând prezența de culpă a acestora potrivit art. 25 din Legea 22/1969.
Față de aceste aspecte, judicios prima instanță a conchis ca fiind întrunite condițiile care antrenează răspunderea materială a pârâtei în calitatea acesteia de gestionar, motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat, urmând a menține ca legală hotărârea recurată.
Constată că intimata nu a solicitat cheltuieli în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta pârâtă prin mandatar, domiciliat în, nr. 16, județul B, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu sediul în O,--34, județul B, împotriva sentinței civile nr. 139/LM din 28 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată ședință publică din 16 decembrie 2009.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - - - -
Red dcz
11.01.2010
Jud fond
Jud apel,
Dact CC
4 ex/15.01.2010
2 com/
Președinte:Dana CiganJudecători:Dana Cigan, Felicia Toader, Doina Măduța
