Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 1987/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1987/R/2009

Ședința publică din 15 octombrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu

JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Traian Dârjan Daniela Griga

- -

GREFIER: - -

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr- din 27 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, privind și pe pârâta SC. SA, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.

Se constată că la data de 15 octombrie 2009, reclamantul recurent a trimis prin fax concluzii scrise.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 13 octombrie 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.252/112 din 27 mai 2009 a Tribunalului Bistrița -N, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă intentată de reclamantul, împotriva pârâtei SC SA

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr.4/F/2009 a Tribunalului Bistrița -N, s-a admis în parte acțiunea reclamantului împotriva pârâtei și în consecință, s-a anulat adeverința nr.4303/2006 privitoare la perioada 1.04.2001-26.09.2003, a fost obligată pârâta SC SA B să elibereze o adeverință care să ateste că pe perioada 1.04.2001-1.02.2003, reclamantul a beneficiat pe lângă sporul de vechime recunoscut și sporul pentru condiții grele de muncă în procent de 10%, respectiv un spor pentru condiții nocive de muncă de 10% calculate la salariul realizat, iar pe perioada 1.02.2003-26.09.2003 reclamantul a beneficiat numai de sporul de vechime în procent de 25%, precum și obligarea pârâtei să îi elibereze reclamantului o adeverință din care să rezulte că în anul 1996 acesta a prestat 58 ore suplimentare.

Prezenta cauză are ca obiect obligarea la plata daunelor materiale și morale. Prin sentința civilă nr.21/F/2009 a Tribunalului Bistrița -N, a fost respinsă acțiunea reclamantului pentru deschiderea dreptului la pensie, reținându-se neîndeplinirea condiției de vârstă la data formulării cererii de înscriere la pensie.

Întrucât pretențiile din dos.nr- au fost solicitate pentru pretinsul prejudiciu cauzat reclamantului constând în respingerea cererii de înscriere la pensie prin decizia nr.5306/21.02.2007, iar în prezenta cauză prejudiciul constă în respingerea cererii de înscriere la pensie prin decizia nr.5306/11.06.2008, obiectul celor două cauze este diferit.

răspunderii patrimoniale sub forma plății de daune materiale și morale a pârâtei, poate interveni în cazul în care reclamantul ar fi suferit vreun prejudiciu din vina pârâtei.

Anterior, prin sentința civilă nr.4/2009 a Tribunalului Cluj, s-a admis parțial contestația reclamantului împotriva pârâtei SC SA În aceste condiții, prejudiciul pretins trebuie raportat la consecințele pe care soluția pronunțată în dos.nr- le-a avut asupra situației reclamantului. Întregul demers al reclamantului a fost inițiat în scopul de a obține deschiderea dreptului său la pensie de la data solicitată prin cererea inițială de pensionare depusă de reclamant.

Din sentințele civile nr.281/F/2008 a Tribunalului Bistrița -N și nr.98/F/2009 a aceleiași instanțe, rezultă că nedeschiderea dreptului reclamantului la pensie nu se datorează culpei pârâtei, respectiv faptului emiterii adeverinței nr.4303/2006 sau neeliberării adeverinței menționate în dispozitivul sentinței civile nr.4/2009, ci neîndeplinirii de către reclamant a condiției privitoare la vârsta de pensionare.

Prin acele sentințe, s-a statuat că vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbații născuți după martie 1950, iar reducerea vârstei standard pentru reclamantul născut în iulie 1956 se aplică vârstei de 65 de ani. Ținându-se seama de vârsta standard de pensionare 65 de ani aplicabilă reclamantului și aplicând reducerea solicitată de acesta de 12 ani, s-a reținut că dreptul său la pensie se poate naște numai în momentul la care reclamantul împlinește 53 de ani.

Chiar dacă pârâta i-ar fi eliberat reclamantului adeverința privitoare la sporurile menționate în dispozitivul sentinței civile nr.4/2009, dreptul reclamantului la pensie tot nu se deschidea din cauza neîmplinirii vârstei de pensionare.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței atacate și "rejudecând pe fond, cele solicitate prin contestația inițială Dosar -, privitor la litigiul de muncă în legătură cu angajatorul SC SA B, și, legat de eliberarea greșită, a ADEVERINȚEI Nr.4764/28.07.2006, privitoare la grupa de muncă, pe perioada cu pricina 1.04.2001-26.09.2003, în raport cu: realitatea în care s-a prestat munca, legislația muncii în vigoare, Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate valabil în perioada cu pricina 2001-2003, Art.145, Art.148 și Art.206, Fișa reală a postului meu, aceea -ist Secție Forja din 2001 până la lichidare în anul 2003 (post cu grupa I, respectiv Condiții speciale de muncă, conform expertizei aflată la dosar) și nu aceea de Tehnolog normare lansare, tarifare și tehnologie piese forjate, cum greșit au reținut în judecata lor toate Instanțele anterioare de fond (post fără grupa de muncă) și nu numai.etc.;.; omisiuni, înscrisuri greșite în Cartea de muncă etc.pentru ca actuala Instanță de fond NU A CONT în speță de, RECOMANDĂRILE, PRECIZĂRILE CURȚII DE APEL CLUJ, arătate în DECIZIA CIVILĂ Nr.1670/R/2008, Dosar nr.- de EXPERTIZA aflată la dosar și de CONCLUZIILE la care a ajuns expertul".

În motivarea recursului, reclamantul a arătat că prin decizia nr.1670/R/2008 a Curții de APEL CLUJ, s-a admis apelul reclamantului împotriva sentinței civile nr.110/2008 a Tribunalului Bistrița -N, care a fost casată și s-a trimis cauza spre rejudecare în fond la același tribunal, pentru a se pune în discuție oportunitatea disjungerii litigiului de muncă și verificarea aspectului referitor la vârsta standard de pensionare a reclamantului.

Instanța de fond a greșit atunci când a pornit doar de la sentința civilă nr.4/2009 în analizarea prejudiciului, în loc să pornească de la sentința civilă nr.110/F/2008, coroborată cu expertiza întocmită în auză, cu prevederile contractului de muncă, fișa postului, prevederile Legii nr.19/2000, a Legii nr.226/2006, a HG nr.1025/2003 și a hotărârilor irevocabile pronunțate între aceleași părți.

Expertul a făcut verificări și investigații la întregul material probator, a mai arătat recurentul, care a solicitat instanței de recurs să facă verificări și investigații cu privire la aplicabilitatea Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.

La data introducerii dosarului de pensie, 25.01.2007, erau îndeplinite atât condiția de vârstă, cât și cea a stagiului de cotizare de 22 de ani împliniți în grupa I-a de muncă.

Recurentul a indicat o serie de dosare care ar fi trebuit judecate separat.

Pârâții - și sunt vinovați pentru că nu au respectat prevederile legale.

Instanța de fond nu a ținut cont de materialul probator "introdus" de reclamant și nici de concluziile expertului.

Aceeași instanță de fond nu a ținut cont de sentințele civile pronunțate între aceleași părți și a statuat greșit că vârsta standard de pensionare este de 65 de ani, deși trebuia să-i stabilească pensia prin prisma art.1671din Legea nr.19/2000.

Recurentul a mai solicitat obligarea angajatorului să îi elibereze o adeverință prin care să îi certifice că pe perioada 1.04.2001-26.09.2003, a lucrat în grupa I-a de muncă.

Intimata SC SA B prin întâmpinare depusă la dosar 17-19, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul a depus și concluzii scrise la dosar, 47-48.

Recursul este nefondat.

Potrivit art.3021alin. (1) lit.c) pr.civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Reclamantul-recurent a invocat prevederile art.304 pct.7, 8, 9, 10 și art.312 pct.2 pr.civ. dar nu a sistematizat motivele de recurs, cu toate l-a redactat pe nu mai puțin de 12 pagini.

Este adevărat că prin decizia civilă nr.1670/R din 16 septembrie 2008 a Curții de APEL CLUJ, s-a admis recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.110/27.02.2008 a Tribunalului Bistrița -N, care a fost casată și s-a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.

În considerentele deciziei de casare, instanța de recurs a îndrumat instanța de trimitere să pună în discuția părților oportunitatea disjungerii litigiului de muncă, de cel privind asigurările sociale și eventuala suspendare a celui din urmă, și pentru efectuarea verificărilor referitoare la vârsta standard de pensionare a reclamantului prin prisma dispozițiilor art.1671din Legea nr.19/2000.

Prin sentința recurată, prima instanță a constatat cu argumente juridice că disjungerea celor două cauze s-a dispus în mod legal, obiectul lor fiind diferit.

În ceea ce privește vârsta de pensionare, analizând acest aspect prin prisma dispozițiilor art.1671din Legea nr.19/2000, în mod corect aceeași primă instanță a reținut că pentru bărbații născuți după luna martie 1950, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani, iar pentru reclamantul născut în anul 1956, după aplicarea reducerii de 12 ani, dreptul acestuia la pensie se naște numai la data împlinirii de către acesta a vârstei de 53 de ani.

Așadar, prima instanță s-a conformat îndrumărilor date de instanța de casare.

În realitate, recurentul nu este mulțumit de soluția dată de prima instanță, fiindcă aceasta a respectat cu exactitate îndrumările instanței de casare.

Adeverințele nr.511/24.01.2007, nr.1766/15.03.2007, nr.1806/12.05.2009 și nr.1809/12.05.2009, referitoare la sporuri și la alte drepturi salariale, au fost analizate cu lux de amănunte de prima instanță.

Prin aceste adeverințe, pârâta nu i-a creat reclamantului niciun prejudiciu, câtă vreme acele înscrisuri au fost eliberate cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Nici prin neeliberarea unor adeverințe de către pârâtă în modalitatea solicitată de reclamant, nu se poate reține că i s-ar fi cauzat acestuia vreun prejudiciu, câtă vreme eliberarea pretinselor adeverințe nu s-ar fi putut face fără încălcarea legii de către pârâtă.

Între eliberarea/neeliberarea adeverințelor și pretinsul prejudiciu invocat de reclamant, nu există un raport de cauzalitate, în baza căruia pârâta să poată fi obligată la plata daunelor materiale și morale pretinse de reclamant.

Întrucât nu sunt prezente motivele de casare prevăzute de art.7, 8, 9 pr.civ. se va respinge recursul reclamantului împotriva sentinței tribunalului, ca nefondat.

Pct.10 al art.304 pr.civ. a fost abrogat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.138/2000.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.252/F din 27 mai 2009 Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - - - - -

Red.DT:21.10.2009

Dact.CA:26.10.2009 - 4 ex.

Jud.fond.;

Președinte:Sergiu Diaconescu
Judecători:Sergiu Diaconescu, Traian Dârjan Daniela Griga

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 1987/2009. Curtea de Apel Cluj