Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 3953/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2728/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3953R
Ședința publică de la 01 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Călin Dragoș Alin A
JUDECĂTOR 2: Magdalena Petre
JUDECĂTOR 3: Silvia
Grefier:
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurenta împotriva sentinței civile nr.944 din data de 05.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata ASIGURĂRI REASIGURĂRI SA, având ca obiect "acțiune în răspundere patrimonială".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata ASIGURĂRI REASIGURĂRI SA, prin avocat, cu împuternicire avocațială nr.-/19.05.2009, aflată la fila 13 dosar, lipsind recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură s-a depus la dosar la data de 28.05.2009, de către intimata ASIGURĂRI REASIGURĂRI SA, întâmpinare în dublu exemplar. La data de 01.06.2009, ora 8.20 s-a înregistrat cererea de administrare a probei cu inscrisuri, formulată de recurenta (trimisă prin fax).
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă intimatei ASIGURĂRI REASIGURĂRI SA cuvântul în combaterea recursului.
Intimata ASIGURĂRI REASIGURĂRI SA, prin avocat, solicită respingerea recursului declarat de, ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, conform motivelor expuse în cuprinsul întâmpinării, cu cheltuieli de judecată, depunând la dosar factura nr.71/19.05.2009.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 24.04.2008 pe rolul Tribunalului București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-, reclamanta Reasigurări SA a chemat în judecată pe pârâta, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 53.327,62 lei, reprezentând prejudiciu produs societății din culpa acesteia și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.944/5.02.2009, Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea reclamantei Asigurări Reasigurări SA, în contradictoriu cu pârâta; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 37.424,29 lei reprezentând despăgubiri; a obligat pârâta la 5.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă; a admis cererea expertului și a majorat onorariul la 3000 lei, diferența de 1000 lei fiind în sarcina reclamantei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că pârâta a fost salariata reclamantei, în calitate de director al Agenției I, începând cu data de 7.12.2007, în baza contractului individual de munca înregistrat la ITM B cu nr. 1214/24.05.2006.
Raporturile de muncă au încetat în baza deciziei nr. 25/22.10.2007 emisă de reclamanta, măsura concedierii, dispusă în temeiul ari.61 lit.a din codul muncii, fiind justificată de săvârșirea de către salariată a abaterii disciplinare constând în încălcarea repetată a art.25 din Normele financiar-contabile, precum și a normelor cuprinse în Circulara nr.21/2006 și în Decizia nr.17/2006, în sensul că s-au acordat comisioane mai mari decât cele aprobate, comisioanele acordate cu depășirea plafoanelor fiind de 37.424,29 lei și că nu s-au luat la timp măsurile de calcul și reținere a penalităților de întârziere de la agenți, acestea ajungând la suma de 15.903,33 iei.
A retinut prima instanta ca, potrivit expertului contabil, în perioada 15.05.2006 -25.10.2007 au existat agenți intermediari care au încasat comisioane cu valoare mai mare decât cele practicate de reclamanta conform normelor interne, diferența dintre comisionul efectiv plătit și cel cuvenit intermediarilor fiind de 37.424,29 lei. Expertul a mai concluzionat că în perioada 15.05.2006-25.10.2007 intermediarii nu au depus la termen primele încasate, penalitățile de întârziere ce trebuiau impuse acestora fiind de 15.912,09 lei.
Articolul 270 din codul muncii reglementează răspunderea patrimonială a salariaților, întemeiată pe principiile răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Potrivit contractelor de mandat încheiate între reclamantă, în calitate de asigurător și intermediarul în asigurări, comisionul constituia cota parte din valoarea primei de asigurare, pe care angajatorul trebuia să o plătească intermediarului pentru activitatea de negociere și încheiere in numele asigurătorului a contractelor de asigurare cu terții. De asemenea, depunerea cu intarziere sau nerespectarea termenelor de depunere a sumelor reprezentând primele încasate de intermediar atrage penalizarea intermediarului cu 0,3% din valoarea primelor nedepuse, pentru fiecare zi de întârziere.
Astfel, prin fapta sa de a nu-și îndeplini în mod corespunzător sarcina de serviciu ce era stipulată în normele interne, și anume de a nu respecta plafonul comisionului maxim cuvenit intermediarului în asigurări, cu prilejul încheierii contractelor de mandat, pe care pârâta le semna în calitate de reprezentant al agenției reclamantei pe care o conducea, faptă care are caracter ilicit deoarece a fost săvârșită cu încălcarea art.39 pct.2 din codul muncii, pârâta a produs reclamantei un prejudiciu din vina sa, prejudiciu constând în suma de bani cu care a fost diminuat patrimoniul societății prin achitarea unor comisioane mai mari decât cele stabilite prin norme interne, instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile ce are la bază contractul de muncă încheiat între părți.
In ceea ce priveste prejudiciul constand in contravaloarea penalitatilor ce trebuiau impuse intermediarilor in asigurari pentru depunerea cu intarziere a primelor incasate, prima instanta a considerat ca vinovatia pentru producerea acestui prejudiciu apartine in primul rand intermediarilor si ca reclamanta trebuie sa si-l acopere in principal de la persoanele vinovate, iar numai in masura in care recuperarea prejudiciului pe aceasta cale nu mai este posibila, se poate indrepta impotriva salariatului vinovat de faptul ca nu a depus toate diligentele necesare pentru recuperarea creantelor, raspunderea salariatului fiind subsidiara.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat recurs motivat recurenta-pârâtă, care critică sentința pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
Instanța de fond a apreciat in mod greșit ca reclamanta a acordat comisioane mai mari decât cete stabilite, fara a avea acordul expres al unității centrate si a pronunțat in consecința o hotărâre nelegala si netemeinica.
Asa cum se poate observa din probatoriul administrat la fondul cauzei, exista o serie de înscrisuri care atesta in mod cert ca recurenta
acorda intr-adevar comisioane de o valoare mai mare decât cele stabilite in mod generic. Înscrisurile care atesta acest fapt nu au fost incheiate ulterior momentului acordării acestor comisioane, ca si constatare a prejudiciului produs, de către organele de control. Sunt înscrisuri intocmite in desfășurarea normala a activității, semnate de asigurător si de intermediar si in care se consemnează aspectul mai sus menționat. Daca recurenta ar fi avut intenția de a prejudicia societatea, nu ar fi incheiat aceste inscrisuri care ar fi atestat in mod clar culpa sa. O persoana care are intenția de a produce un prejudiciu nu consemnează in mod clar si in inscrisuri oficiale acest fapt.
Este evident in consecința ca recurenta a avut aprobarea de a acorda aceste comisioane de o valoare mai mare, fapt care este dovedit si prin probatoriul administrat.
In al doilea rand solicita instanței de recurs sa observe situația de fapt in ansamblul sau. Recurenta este persoana care in calitate de director al agenției locale din județul Iad ezvoltat si promovat activitatea intimatei pe intreaga regiune a. Or, in aceste condiții, având in vedere ca a fost unul dintre principalii promotori ai acestei societăți, contribuind in mod decisiv si la dezvoltarea patrimoniului acesteia, nu putea sa aiba intenția de aop rejudicia. Acordarea acestor comisioane aprobate a fost făcuta tocmai in scopul motivării intermediarilor pentru ca aceștia sa valorifice un număr cat mai mare de polițe de asigurare, pentru a duce la dezvoltarea societății de asigurări, creșterea portofoliului sau de clienți si a veniturilor acesteia. Este evident ca unitatea intimata si-a dat acordul pentru acordarea acestor comisioane, tocmai in scopul dezvoltării activității sale si pentru a-si promova activitatea.
In al treilea rand solicita instanței de recurs sa observe din înscrisurile depuse la dosar ca încetarea raporturilor contractuale dintre recurenta si intimata nu a intervenit ca urmare a asa-zisului prejudiciu produs de recurenta, ci doar la momentul la care intimata i-a propus recurentei micșorarea veniturilor salariale, fapt neacceptat de aceasta.
Analizand sentinta recurata prin prisma criticilor formulate, precum si din oficiu, conform art. 306 alin. 2 proc.civ. Curtea constata ca recursul este nefondat.
Recurenta sustine ca a avut aprobarea din partea societatii de a acorda aceste comisioane de o valoare mai mare, dar nu a dovedit in niciun fel acest aspect. Existenta unor inscrisuri, in care erau consemnate sumele acordate intermediarilor cu titlu de comisioane peste plafonul prevazut de normele interne ale societatii reclamante, nu fac dovada ca aceasta din urma si-ar fi exprimat acordul ca recurenta sa procedeze de aceasta maniera. Aceste inscrisuri fac doar dovada prejudiciului produs reclamantei, si nicidecum dovada consimtamantului. Dimpotriva, circulara nr. 18 emisa de conducerea Asigurari-Reasigurari SA, transmisa tuturor sefilor si directorilor de agentii si puncte de lucru, prevede foarte clar limitele maxime ale comisionelor care pot fi acordate intermediarilor.
Mai sustine recurenta ca, daca ar fi avut in intentie sa prejudicieze societatea reclamanta, nu ar fi consemnat toate aceste sume in inscrisuri oficiale si ca scopul acordarii unor comisioane peste plafonul permis de normele interne ale societatii a fost acela de a dezvolta activitatea, prin motivarea intermediarilor de a incheia contracte de asigurare cu cat mai multi clienti.
Aceasta sustinere este lipsita de relevanta din punct de vedere juridic, intrucat raspunderea contractuala a salariatului se antreneaza si pentru vinovatia sub forma culpei (neglijenta), nu doar pentru faptele savarsite cu intentie. Cu alte cuvinte, nu intereseaza scopul urmarit de recurenta parata (dezvoltarea activitatii agentiei sau, dimpotriva, prejudicierea societatii), ci rezultatul conduitei sale, care s-a materializat intr-un prejudiciu produs reclamantei si existenta vinovatiei in oricare dintre forme, intentie sau culpa.
Or, in mod corect a retinut prima instanta ca aceste conditii sunt indeplinite si ca se impune antrenarea raspunderii materiale a salariatului pentru prejudiciul cauzat.
Se mai arata in cuprinsul motivelor de recurs ca incetarea raporturilor de munca dintre parti nu a intervenit ca urmare a pretinsului prejudiciu produs de recurenta, ci doar la momentul la care intimata i-a propus recurentei micșorarea veniturilor salariale, fapt neacceptat de aceasta. Nici acest aspect nu prezinta relevanta in speta, intrucat obiectul cererii de chemare in judecata este cu totul altul, si anume actiune in raspundere patrimoniala, intentata de angajator impotriva salariatului care i-a provocat un prejudiciu. O astfel de actiune poate fi promovata si pe perioada derularii raporturilor de munca dintre parti, nefiind necesara incetarea contractului individual de munca. De aceea, nu intereseaza in astfel de spete si nu se administreaza probe cu privire la existenta sau incetarea contractului individual de munca, si nici cu privire la cauzele de incetare a acestuia.
de considerentele de fapt si de drept expuse, in baza art. 312 proc.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
In baza art. 274 Cpc, va obliga recurenta parata la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentand parte din onorariul de avocat avansat in faza recursului (in cuantum total de 4.760 lei). Curtea apreciaza, in raport de elementele prevazute de art. 132 alin. 3 din Statutul Profesiei de Avocat, in functie de care se fixeaza onorariul de avocat, ca un onorariu in cuantum de 2.000 lei pentru faza recursului este adecvat si suficient, in concordanta cu toate elementele spetei. Astfel, in recurs s-a acordat un singur termen de judecata, iar apararile formulate prin intampinare nu au constat decat in reiterarea aspectelor semnalate in cererea de chemare in judecata. Munca propriu-zisa a fost efectuata de aparatorul reclamantei in primei instante si a fost recompensata in mod corespunzator, prin aceea ca parata a fost obligata la plata intregului onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva sentinței civile nr.944/05.02.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ASIGURĂRI REASIGURĂRI SA.
Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 2000 lei reprezentând parte din cheltuielile de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 1 iunie 2006.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR A
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
14.07.2009
Jud.fond:
Președinte:Călin Dragoș AlinJudecători:Călin Dragoș Alin, Magdalena Petre, Silvia
