Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 440/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(6080/209)
DECIZIA CIVILĂ NR. 440/
Ședința publică de la 27.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 3: Lizeta
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă - - împotriva sentinței civile nr.5387/19.06.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.17304/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimatul-pârât .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-reclamantă prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.161/2009, lipsă fiind intimatul-pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea suplimentării probatoriului cu o expertiză contabilă. Critică lipsa de rol activ a instanței de fond. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5387/19.06.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta - - în contradictoriu cu pârâtul.
În considerente a reținut că pârâtul a fost salariatul pârâtei - -, pe funcția de Director Divizie, în baza contractului individual de muncă nr.598/1.02.2005.
În perioada noiembrie 2006-decembrie 2007, pârâtul a îndeplinit funcția de Director general. Raporturile de muncă dintre părți au încetat la data de 4.06.2007, în baza Hotărârii nr. 108/25.05.2007.
Reclamanta pretinde că pârâtul a făcut deconturi ale unor facturi în contabilitatea firmei la nivelul anului 2005 și 2006, facturi care au fost întocmite ilegal și că prin aceste fapte s-ar fi produs un prejudiciu societății egal cu contravaloarea facturilor decontate.
Instanța a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada întrunirii condițiilor atragerii răspunderii patrimoniale a salariatului prevederile de art.270 Codul muncii, respectiv existența faptei ilicite a salariatului în legătură cu munca, vinovăția, prejudiciul cert și legătura de cauzalitate între pretinsa faptă ilicită și prejudiciul invocat.
Potrivit dispozițiilor art.19 din actul constitutiv al societății, directorul general are printre atribuții: conducerea directă a activității societății și ducerea la îndeplinire a hotărârilor Adunării generale a Acționarilor și Hotărârilor Consiliului de Administrație; aprobarea încheierii contractelor curente în baza documentației întocmite de compartimentele de specialitate; aprobarea efectuării operațiunilor curente conform obiectului de activitate în limita competenței stabilite de Consiliul de Administrație, aprobarea operațiunilor de încasări și plăți în baza documentației întocmite de compartimentele de specialitate.
Nu rezultă din actul sus menționat că ar fi intrat în competența reclamantului, verificarea și înregistrarea în contabilitate a decontărilor invocate de reclamantă, fiind evident că aceste atribuții nu puteau intra decât în competența departamentului financiar contabil.
Deși susține că în contabilitatea firmei au fost înregistrate " facturi false" instanța a reținut că până la data soluționării prezentei cereri nici o autoritate publică, instanță judecătorească, organ administrativ fiscal sau organele cercetare penală nu a invalidat aceste facturi.
Pe parcursul derulării prezentului proces reclamanta a învederat instanței că a solicitat Gărzii Financiare efectuarea unui control la societate care să verifice înregistrările în contabilitate pe anii 2005-2006.
Nota de constatare cu nr.233 din data de 9.04.2008 nu relevă însă nici o neregulă în contabilitatea firmei reclamante.
În această notă se arată că în perioada 2005-2006, au fost înregistrate în contabilitatea societății achiziții de obiecte de inventar, produse de protocol, rechizite, servicii-mese protocol de la 10 societăți comerciale. S-a mai menționează că flecare factură fiscală este însoțită de ordin de deplasare semnat la toate rubricile prevăzute de formularul tipizat.
Reclamanta nu a putut dovedi producerea vreunui prejudiciu.
Prejudiciul constituie o modificare negativă a patrimoniului, putându-se realiza prin diminuarea activului sau prin creșterea pasivului.
Prejudiciul trebuie să fie real și cert, ceea ce înseamnă că acesta i s-a produs sau în mod sigur se va produce.
În speță reclamantul nu a putut proba că pretinsele fapte ilicite ale reclamantului i-ar fi cauzat vreo micșorare a activului sau o majorare a pasivului societății.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs - -, înregistrate pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI -Secția a - VII -a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că în cursul anilor 2005 si 2006 paratul a înaintat spre decontare numeroase facturi fiscale care fie erau emise de la societăți comerciale care nu existau, fie atestau efectuarea unor cheltuieli care nu erau necesare bunului mers al activității societății recurente, fie nu puteau fi efectuate de către parat in conformitate cu atribuțiunile de serviciu pe care acesta le avea.
Așa cum recurenta a arătat in cuprinsul cererii introductive, astfel cum a fost precizata la termenul din data de 03.10.2008, faptele paratului de a deconta facturi emise de societăți comerciale care nu figurau înregistrate in Registrul Comerțului sau care atesta cheltuieli a căror necesitate nu exista sau care nu puteau fi efectuate de către parat, potrivit atribuțiunilor de serviciu, a creat recurentei un prejudiciu al cărui cuantum este egal cu suma totala de bani pe care si-a însușit-o reclamantul urmare a acestor deconturi, respectiv 28.594,5 lei in anul 2005 si 31.603,9 lei in anul 2006.
Recurenta a depus la dosarul cauzei documente care atesta susținerile acesteia, respectiv copii ale facturilor fiscale introduse spre decontare, un raport de audit financiar care cuprinde analiza situației financiare a societății recurente la data de 31.12.2006, potrivit căruia s-au evidențiat facturi fiscale care nu prezentau elementele de securitate obligatorii sau care nu cuprindeau toate informațiile obligatorii cu privire la denumirea, cantitatea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, prețul unitar, etc, precum si un raport de expertiza extrajudiciara nr. 457/2007, potrivit căruia s-a constatat includerea in contabilitatea societății de mai multe ori a acelorași bonuri sau cheltuieli efectuate si decontate de mai multe ori.
În ceea ce privește societățile comerciale emitente ale facturilor fiscale mai sus menționate, potrivit relațiilor venite la dosarul cauzei de la Oficiul Registrului Comerțului, unele dintre acestea nu figurau înregistrate in Registrul Comerțului, altele figurau ca fiind in dizolvare, nemai exercitând activități comerciale.
Toate aceste elemente mai sus menționate sunt de natura a induce instanței de judecata, cel puțin in opinia recurentei, faptul ca solicitantul deconturilor unor astfel de facturi, care, in mod automat, a achitat contravaloarea facturilor direct către emitent (societate in dizolvare, societate inexistenta), săvârșește, fără doar si poate, o fapta ilicita.
Pe de alta parte, reținând chiar si cu titlu informativ, concluziile raportului de audit si ale expertizei extrajudiciare, potrivit cărora mai multe bonuri fiscale au fost decontate de mai multe ori, solicitantul fiind in mod evident in culpa, instanța, instanța ar fi trebuit, in temeiul art. 129 alin. 5.proc.civ. sa depună orice demers in vederea aflării adevărului in cauza, respectiv de a vedea daca paratul a introdus spre decontare vreunul din documentele contabile mai sus menționate, daca le-a introdus spre decontare de mai multe ori, daca prin aceste fapte s-a creat un prejudiciu in paguba societății recurente (deși in atari condiții este evident), care este valoarea prejudiciului creat astfel.
Respingând insa, ab initio, ideea de vinovăție, de culpa a paratului in ceea ce privește decontările facturilor si bonurilor fiscale mai sus menționate, singura soluție pe care o putea pronunța este cea a respingerii cererii, motivat de faptul ca "reclamanta nu a dovedit."
faptul ca documentele aflate la dosarul cauzei au capacitatea cel puțin de induce instanței ideea îndeplinirii condițiilor pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv fapta ilicita, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu, in aceste condiții instanța având posibilitatea de a ordona administrarea probelor pe care le considera necesare, "chiar daca părțile se împotrivesc". Aceasta deoarece scopul care ar fi trebuit avut in vedere de către instanța la finalizarea cercetării judecătorești nu este numai pronunțarea unei sentințe pe baza probelor administrate de către părți, ci de pronunțare a unei sentințe după ce au fost epuizate toate mijloacele pe care legea le pune la îndemâna in vederea aflării adevărului.
Intimatul nu a formulat intampinare.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
În temeiul art.270 Codul muncii, salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și pricipiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Din analiza prevederilor art.271 Codul muncii, pentru a exista răspunderea patrimonială a salariatului de angajator este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiții de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, fapta ilicită și personală aas alariatului, săvârșită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul, vinovăția salariatului.
Numai îndeplinirea cumulativă a acestor condiții atrage răspunderea patrimonială, iar lipsa uneia dintre condițiile enumerate înlătură această răspundere.
Calitatea de salariat a intimatului-pârât a fost dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv contractul de muncă inregistrat sub nr.598/1.02.2005 si copia carnetului de munca. Asa cum rezulta din sustinerile reclamantei-recurente si din probele administrate, intimatul-parat a avut calitatea de director de divizie si ulterior de sef departament si director general si a lucrat efectiv in cadrul societatii in perioada 18.01.2005-31.12.2006, perioada la care se refera pretentiile reclamantei.
Fapta ilicită imputată acestuia constă în decontarea unor facturi in contabilitatea societatii, facturi care nu-si regasesc justificarea si care in parte sunt false sau proveneau de la societati care nu existau.
Constatarea faptei ilicite si a prejudiciului s-a facut, potrivit sustinerilor recurentei-reclamante, prin raportul de audit financiar care a identificat cheltuieli efectuate pe baza unor documente justificative(facturi fiscale) care nu indeplinesc conditiile legale pentru a fi inregistrate in contailitate, fiind emise de societati care nu sunt inregistrate la Registrul Comertului, nu prezinta elemente de securitate obligatorii
In mod corect instanta de fond a analizat prin raportare la probele administrate, existenta faptei si a prejudiciului. Fapta salariatului se analizeaza in raport de obligatiile acestuia concrete, stabilite prin contract, fisa postului si regulamentul intern.
Dar, din analiza obligatiilor ce reveneau intimatului in baza contractului colectiv de munca, obligatii detaliate in fisa postului depusa la dosar, nu rezulta ca printre competențele acestuia se numarau verificarea și înregistrarea în contabilitate a facturilor invocate de recurentă, acestea fiind atribuții tipice de competența departamentului financiar contabil. Este adevarat ca in perioada in care a fost director general, salariatul aproba operațiunilor de încasări și plăți, dar aprobarea sa se facea în baza documentației întocmite de compartimentele de specialitate, aspect care este prevazut expres in art.19 din actul constitutiv al societății.
De asemenea, in mod corect instanta de fond a retinut că nu poate fi retinuta sustinerea reclamantei in sensul ca în contabilitatea firmei au fost înregistrate " facturi false", deoarece până la data soluționării litigiului nicio autoritate publică, instanță judecătorească, organ administrativ fiscal sau organele cercetare penală nu a invalidat aceste facturi.
Mai mult, din nota de constatare cu nr.233 din data de 9.04.2008 intocmita de Garda Financiara, in urma controlului efectuat la societate pentru verificarea înregistrărilor în contabilitate pe anii 2005-2006, rezulta ca nu s-au constatat nereguli. Referitor la înregistrarile în contabilitatea societății a unor achiziții de obiecte de inventar, produse de protocol, rechizite, servicii-mese protocol de la 10 societăți comerciale s-a menționat că fiecare factură fiscală este însoțită de ordin de deplasare semnat la toate rubricile prevăzute de formularul tipizat.
Avand in vedere constatarile organului abilitat, Curtea constata ca nu pot fi retinute sustinerile recurentei in sensul ca s-au evidențiat facturi fiscale care nu prezentau elementele de securitate obligatorii sau care nu cuprindeau toate informațiile obligatorii cu privire la denumirea, cantitatea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, prețul unitar, sau cele din raportul de expertiza extrajudiciara nr. 457/2007, potrivit căruia s-a constatat includerea in contabilitatea societății de mai multe ori a acelorași bonuri sau cheltuieli efectuate si decontate de mai multe ori.
In atributiile intimatului-parat nu intra nici verificarea existentei societatilor care au emis facturile, iar semnarea acestora s-a facut in calitatea sa de disrector, decontarea lor urmand a fi efectuata in conditiile legii, ce urmau a fi verificatede departamentul financiar-contabil al societatii.
Din toate acestea, Curtea constata ca recurenta-reclamanta nu a dovedit existenta faptei ilicite, ca prim element necesar pentru angajarea raspunderii patrimoniale a salariatului.
Pe de alta parte, recurenta nu a dovedit nici existenta prejudiciului si a vinovatiei salaratului.
In acest sens, Curtea are in vedere ca aceasta, in calitate de reclamanta si de angajator, in baza dispozitiilor art.1169 cod civil si 287 Codul muncii, avea sarcina probei si trebuia sa dovedeasca toate elementele raspunderii civile.
Recurenta a afirmat ca salariatul se face vinovat de decontarea unor sume fara justificare, dar actele justificative ale sumelor respective au fost depuse la dosar, fara a fi declarate false de organele competente si nici nu s-a dovedit ca respectivele cheltuieli de protocol nu erau justificate.
Prin prisma acestor considerente, Curtea constata ca nu s-a dovedit nici existenta unei legaturi de cauzalitate dintre fapta imputta si prejudiciul produs
In cauza nu s-a dovedit nici vinovatia paratului, in conditiile in care, de calitatea acestuia, vinovatia nu se prezuma, ci ar fi trebuit dovedita.
Nu pot fi retinute nici sustinerile recurentei in sensul ca instanta de fond a incalcat principiul rolului activ, prevazut de dispozitiile art.129 Cod procedura civila, deoarece, din analiza actelor si lucrarilor dosarului rezulta ca tribunalul a incuviintat si administrat toate probele necesare solutionarii cauzei si nu poate fi imputat instantei faptul ca reclamanta nu a dovedit pretentiile sale, in conditiile in care, asa cum am mai aratat, avea sarcina probei in temeiul art.1169 Cod civil si 287 Codul muncii. Probatoriul a fost pus in discutie in sedinta publica de la 12.12.2008 si din incheierea de sedinta rezulta ca reclamanta nu a solicitat proba cu expertiza, proba solicitata ulterior in sedinta din 12.06.2009, fara a indeplini insa conditiile prevazute de art.138 Cod procedura civila pentru suplimentarea probatoriului.
de toate aceste considerente, in baza art.312 cod procedura civila, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declara de recurenta-intimată - - împotriva sentinței civile nr.5387/19.06.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-contestator.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./10.02.2010
Jud. fond:
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Silvia Georgiana Ignat, Lizeta
