Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 463/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 463/R/2009
Ședința publică din data de 3 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Dana Cristina Gârbovan Judecător
JUDECĂTOR 2: Laura Dima
JUDECĂTOR 3: Sergiu
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta AUTO împotriva sentinței civile nr. 2063 din 3 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul cu nr-, privind și pe pârâtul intimat, având ca obiect litigiu de muncă - acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul reclamantei recurente - avocat și reprezentantul pârâtului intimat - avocat, lipsind pârâtul.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Reprezentantul recurentei depune la dosar 2 înscrisuri extrajudiciare constând în declarații de martori date în fața notarului public.
Reprezentantul pârâtului intimat solicită instanței a nu fi încuviințate aceste probe, această modalitate de a duce martorii în fața notarului public pentru a da declarații după ce au fost audiați de instanță, este o modalitate ce nu se încadrează în prevederile Codului d e procedură civilă.
În replică reprezentantul recurentei arată că nu dorește să suplimenteze probațiunea, declarațiile depuse reprezentând înscrisuri, probe care sunt admisibile în recurs.
Instanța, verificând înscrisurile depuse, constată că astfel de probe nu pot fi avute în vedere, din două motive: 1. proba testimonială nu este posibilă în recurs și 2. declarațiile depuse de reprezentantul societății sunt probe extrajudiciare.
Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului pe care l-a formulat pentru motivele arătate în scris arătând în esență că înscrisurile depuse în ședința publică de azi chiar dacă nu vor fi luate în considerare de instanță ar trebui să ridice niște semne de suspiciune cu privire la modul în care prima instanță a interpretat probațiunea. Solicită suma de 2100 Euro și diferența de 250 Euro cu privire la care prima instanță nu s-a pronunțat, impunându-se chiar casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei.
Reprezentantul pârâtului intimat solicită respingerea ca nefondat a recursului neexistând nici un motiv de casare. Au fost audiați atât martorii reclamantei cât și ai pârâtului în fața primei instanțe, aceasta neînlăturând nici una din declarații și dând o soluție corectă și legală. Solicită cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial, sens în care depune la dosar chitanța nr. 9 din 02.02.2009.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2063 din 03.11.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea reclamantei Auto SRL împotriva pârâtului, iar reclamanta a fost obligată să plătească pârâtului suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâtul a deținut funcția de șofer, fiind angajat în baza contractului individual de muncă nr. 73235/17 august 2005. Cu ocazia unei curse efectuate de acesta în Italia, în luna ianuarie 2006, societatea reclamantă a fost sancționată cu amendă în cuantum de 2.100 de Euro pentru lipsa unei ștampile de pe documentele de transport.
În situația unui astfel de conflict de drepturi, instanța, soluționând acțiunea formulată de societatea reclamantă, verifică în primul rând existența cumulativă a elementelor de angajare a răspunderii patrimoniale reglementată de art. 269, 270 și urm., și anume prejudiciul, sub toate caracteristicile sale (efectiv, real, cert, actual, material și nereparat), fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, precum și vinovăția.
Sub aspectul vinovăției, instanța apreciază că ea nu poate fi reținută în sarcina pârâtului. adevărului faptul că părțile au convenit în cuprinsul contractului individual de muncă și fișei postului asupra obligațiilor generale ale angajatului, inclusiv cele privind completarea documentelor legate de transport.
Din probatoriul administrat în cauză reiese în mod cert că pârâtul nu a ștampilat documentul de transport la cererea expresă a conducătorului societății reclamante.
Martorii audiați în cauză, și au învederat că au fost și ei în aceeași situație cu pârâtul, cerându-li-se uneori, la plecare în curse, să nu ștampileze autorizația de transport. Martorii au arătat că anterior intrării României în Uniunea Europeană, societățile de transport aveau obligația de a procura pentru fiecare transport internațional documente specifice, pe care urmau să le ștampileze la tranzitarea țărilor.
Potrivit declarațiilor de martori, documentele respective se procurau cu dificultate, sens în care, persoanele din conducerea angajatorului cereau adesea conducătorilor auto, în mod expres, să nu le ștampileze, în ideea utilizării acestora cu ocazia altui transport.
Mai mult chiar, cei doi martori au precizat în mod expres că au fost de față în momentul în care conducătorul societății i-a cerut pârâtului, în ianuarie 2006 ( ), cu ocazia unei curse în Italia ( ), să nu ștampileze autorizația de transport.
Totodată, martorul a arătat că șoferii societății nu aveau niciun beneficiu de pe urma neștampilării documentului de transport, acestea fiind folosite ulterior, cu ocazia altui transport.
În condițiile existenței, ca specific al raporturilor juridice de muncă, a relației de subordonare dintre angajat și angajator, pârâtul a procedat în mod corect, respectând o directivă a conducătorului societății, aspect care înlătură vinovăția, ca și element constitutiv al răspunderii patrimoniale.
, părțile contractului individual de muncă au convenit asupra unei clauze contractuale, manifestarea de voință existând din partea acelorași persoane care au angajat obligația în cuprinsul contractului individual de muncă și al fișei postului.
Având în vedere că potrivit prevederilor art. 270., numai îndeplinirea cumulativă a condițiilor privind calitatea de salariat, fapta ilicită, prejudiciu, raport de cauzalitate și vinovăție, poate atrage răspunderea patrimonială a salariatului și dat fiind că lipsa oricăreia atrage înlăturarea răspunderii, instanța a respins acțiunea reclamantei AUTO în contradictoriu cu pârâtul, ca fiind neîntemeiată.
În temeiul art.274 pr.civ. fiind în culpă procesuală, reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată in cuantum de 2000 lei, reprezentând onorariu avocațial către pârât.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta Auto SRL a declarat recurs prin care a solicita modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului s-a invocat că prin hotărârea atacată nu a fost analizată cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 250 de Euro (reprezentând diferența dintre suma de 2850 Euro încasată de pârât pentru plata amenzii și suma de 2600 Euro restituită).
Se critică neluarea în considerare a declarațiilor testimoniale a martorilor și conform cărora nu li s-a solicitat niciodată să nu stampileze documentele de transport.
De asemenea martorul se referă la un transport din vara anului 2005 sau 2006, iar prejudiciul imputat pârâtului a fost generat de un transport din 31.01.2006.
Tot acest martor a relatat că într-o situație pârâtul a fost singurul șofer din cei angajați de reclamantă care nu avea ștampilate documentele de transport, ceea ce denotă o atitudine neglijentă a acestuia.
Se arată, în fine, că pârâtul a semnat fișa postului care, deși era nedatată, era afișată la sediul societății.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel va admite recursul pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea dedusă judecății reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 2350 Euro (compusă dintr-un pretins prejudiciu de 2100 Euro, reprezentând contravaloarea unei amenzi și un pretins prejudiciu de 250 Euro, reprezentând diferența dintre suma de 2850 Euro, încasată de pârât pentru plata amenzii și suma de 2600 Euro restituită de aceasta).
Prin urmare cele două sume pretinse de reclamantă au caracter distinct, fiind întemeiate pe situații de fapt și izvoare de drept deosebite.
Or, prima instanță a omis să analizeze cererea privind plata sumei de 250 Euro, ceea ce semnifică necercetarea fondului litigiului sub acest aspect și justifică conform art.312 alin.5 pr.civ. casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în acest sens.
În privința sumei de 2100 Euro pretinsă de reclamantă, Curtea observă că soluția respingerii acțiunii se întemeiază sub aspect probator pe declarațiile testimoniale ale lui (37 fond) și (66 fond).
Acest din urmă martor relatează că discuția în cursul căruia pârâtului i s-a cerut să nu ștampileze documentele de călătorie a avut loc în vara anului 2005 sau 2006, în condițiile în care transportul pentru care s-a aplicat amenda s-a efectuat în 31.01.2006.
De asemenea, declarația martorului contravine celei a martorilor (43 fond) și (42 fond) la care prima instanță nu a făcut nicio referire.
Sub acest aspect, Curtea consideră că se impune suplimentarea și clarificarea probatoriului testimonial pentru a se stabili dacă pârâtului i s-a cerut să nu ștampileze documentele de transport, iar ca premisă a administrării probelor, prima instanță trebuia să stabilească clar fapta pentru care s-a aplicat sancțiunea contravențională de 2100 Euro, având în vedere că traducerea autorizată a procesului verbal (60 fond) menționează lipsa vizei de intrare în Italia, ceea ce diferă de fapta reținută de prima instanță.
De asemenea, Curtea reține că temeiul exonerării pârâtului de răspunderea patrimonială a fost ordinul superiorului, fără însă a se analiza condițiile în care devine operant în cauză.
Constatând, prin urmare, că și acest petit nu a fost analizat suficient conform considerentelor expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art.312 alin.5 pr.civ. va admite recursul, va casa hotărârea și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Conform art.315 alin.1 pr.civ. prima instanță se va pronunța asupra tuturor pretențiilor distincte ale reclamantei, va administra noi probe sau le va readministra pe celelalte pentru a lămuri starea de fapt și își va motiva sub acest aspect juridic soluția.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentaAUTO SRLîmpotriva sentinței civile nr. 2063/03.11.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o casează în totalitate și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Cluj.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 3 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - -
GREFIER
Red./
3 ex./13.03.2009
Președinte:Dana Cristina GârbovanJudecători:Dana Cristina Gârbovan, Laura Dima, Sergiu
