Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 4699/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 4699
Ședința publică de la 18 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Marin Covei
JUDECĂTOR 3: Mihaela Mitrancă
Grefier - -
XXX
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul SERVICIUL JUDEȚEAN DE AMBULANȚĂ M împotriva sentinței civile nr. 1079/15.10.2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul Serviciul Județean de Ambulanță M prin consilier juridic, lipsind intimatul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea unei cereri de repunere pe rol din partea recurentului reclamant.
Consilier juridic pentru recurentul reclamant copii de pe statele de plată conform cu originalul ca răspuns la adresa formulată de instanță.
Instanța pune în discuție cererea de repunere pe rol.
Cu privire la cererea de repunere pe rol consilier juridic pentru recurentul reclamant, solicită admiterea acesteia.
Instanța în temeiul art. 245 cod procedură civilă, încuviințează cererea de repunere pe rol.
Apreciind cauza în stare de judecată acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii.
Consilier juridic pentru recurentul reclamant solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței Tribunalului Mehedinți.
La interpelarea instanței, consilier juridic pentru recurentul reclamant arată că perioada în care în mod greșit s-au acordat sporurile este iulie 2005-ianuarie 2007.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Mehedinți prin sentința nr. 1079 de la 15 octombrie 2007 respins acțiunea formulată de reclamantul Serviciul Județean de Ambulanță M, în contradictoriu cu pârâtul.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că OUG nr.115/2004, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar, prevede la art.13 acordarea unui spor la salariul de bază în raport de condițiile în care își desfășoară activitatea, cu respectarea prevederilor legale.
Art.13 lit.h prevede acordarea sporului de 15% din salariul de bază pentru unitățile sanitare cu specific deosebit.
Ordinul nr.721/2005 al Ministrului Sănătății Publice a aprobat regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de bază în conformitate cu prevederile art.13 OUG 115/2004.
În raport de aceste acte normative și pe baza Hotărârii Consiliului de Administrație al reclamantului s-a emis dispoziția nr.53/2005, prin care s-a acordat salariaților din cadrul M sporul de 15%, spor care începând cu ianuarie 2007 fost sistat.
Compartimentul de audit Intern din cadrul Mae fectuat o analizare generică a sporurilor acordate la nivelul serviciului și s-a constatat acordarea mai multor sporuri prevăzute în aceeași grupă, în Regulamentul de aplicare a OUG 115/2004.
În acest sens, reclamantul a chemat în judecată pe pârât, susținând că acesta a beneficiat nelegal de sporul prevăzut de art.13 lit.h din OUG 115/2004 deoarece beneficiase și de alte sporuri cuprinse în aceeași grupă.
Art.4 din Regulament prevede că în situația în care, datorită specificului activității, o persoană își desfășoară activitatea în locuri de muncă care se regăsesc în una sau mai multe grupe, va beneficia de un singur spor aferent fiecărei grupe, respectiv de cel mai mare.
Deși potrivit art.287 CM, în conflictele de muncă, sarcina probei revine angajatorului în cazul de față acesta nu a respectat aceste dispoziții legale.
Astfel, nu s-a făcut dovada că pârâtului i s-au plătit mai multe sporuri, a perioadei de timp cât a beneficiat de aceste plăți pentru a putea verifica dacă au fost respectate disp. art.4 din Regulamentul de aplicare a art.13 lit.h din OUG 115/2004, aprobate și modificate prin legea 125/2005.
Simpla "listă cu sumele plăților aferente sporului de 15% conform 721/2005" depusă de reclamant la dosarul cauzei nu este suficientă pentru a face verificările necesare, și pentru a hotărî dacă în cauză sunt aplicabile disp. art.272 CM în condițiile în care pârâtul a susținut o stare de fapt contrară celei susținute de reclamant.
Reclamantului i s-a pus în vedere să facă dovada susținerilor sale însă aceasta s-a rezumat doar la probele existente la dosar.
Față de această situație acțiunea reclamantului a fost respinsă, neputându-se stabili că prin încasarea sumei de bani pretinsă în acțiune pârâtul s-a îmbogățit fără just temei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul Serviciul Județean de Ambulanță M criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul SERVICIUL JUDETEAN DE AMBULANTA
În motivarea recursului, se arată că instanța de fond in mod nelegal a pronunțat hotărârea, motivând ca Serviciul Județean de Ambulanta M nu si-a dovedit susținerile, nereușind sa dovedească ca intimatului i s-au acordat mai multe sporuri decât avea dreptul.
Singurul act care face dovada deplina a acordării mai multor sporuri este doar așa zisul fluturaș", pe care îl primește lunar salariatul, emis in baza statului de plata, care este semnat de fiecare salariat.
Deși, la instanța de fond a fost depus actul care atesta in mod neechivoc acordarea mai multor sporuri, totuși instanța a reținut ca "simpla lista cu sumele plaților aferente sporului de 15 % conform S 721/2005 nu este suficienta".
Recurentul susține că a dovedit pe deplin ca salariatul a primit atât sporul prevăzut de art.13 lit. h din OUG 115/2004, sporul prevăzut de art.13 lit. b din.721/2005, spor prevăzut de OUG nr. 115/2004, spor condiții vătămătoare de muncă prev. de art.13 lit. a din.721/2005, spor de încordare psihică prev. de art. lit. c din.721/2005. Intimatul a beneficiat de mai multe sporuri decât era legal, aspect contrar prevederilor art.4 din Ordinul 721 din 07.07.2005
In drept recurentul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă.
În recurs, recurentul a depus la dosar copie a fișei de retribuție a salariatului pârât.
Intimatul a formulat întâmpinare, susținând că sporul prevăzut la art. 13 lit. h este cuprins în art. 85 lit. h din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității, în vigoare începând cu 11.04.2006.
Se susține că unitatea reclamantă nu a făcut dovada că a achitat sporurile, nerespectând dispozițiile art. 287 și 288 din Codul muncii.
Mai susține că sporurile sunt diferite, sporul prevăzut de art. 13 lit. h fiind pentru pericolul de contaminare, iar cel de la art. 13 lit. c fiind pentru încordare neuropsihică
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:
Pârâtul este salariat al recurentului-reclamant și, în această calitate, a beneficiat de sporurile prevăzute de OUG nr. 115/2004 la art. 13 lit. b și h.
Potrivit art. 13 alin. 1 din OUG nr. 115/2004 "n raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea pot fi acordate, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri:
b) pentru activități ce solicită o încordare psihică foarte ridicată sau care se desfășoară în condiții deosebite, un spor de până la 15% din salariul de bază -
h) pentru unitățile sanitare cu specific deosebit, stabilite de Ministerul Sănătății, un spor de până la 15% din salariul de bază."
Potrivit art. 13 alin.(3) "Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor prevăzute la alin. (1), precum și condițiile de acordare a acestora se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului sănătății, cu consultarea sindicatelor semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară. Pentru sporurile prevăzute al alin. (1) lit. e) este necesar și avizul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și al Ministerului Finanțelor Publice.
În baza și pentru executarea dispozițiilor art. 13 din OUG nr. 115/2004, a fost elaborat Regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de bază în conformitate cu prevederile art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005. Regulamentul a fost aprobat prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 721/07.07.2005.
Potrivit art. 3 din Regulament, sporurile pentru activități ce solicită o încordare psihică foarte ridicată sau care se desfășoară în condiții deosebite, acordate conform prevederilor art. 13 alin. (1) lit. b), c) și h) se încadrează în grupa a II-a.
Potrivit art. 4 din Regulament, "în situația în care unele categorii de personal, datorită specificului activității, își desfășoară activitatea în locuri de muncă care se regăsesc în una sau mai multe grupe, vor beneficia de un singur spor aferent fiecărei grupe, și anume de cel mai mare".
În speță, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activități care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit., cât și de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit., astfel cum rezultă din dispoziția nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Județean de Ambulanță M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al, precum și din fișele de retribuție depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeași grupă au fost încălcate dispozițiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit.
Se constată astfel că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art . 272 alin.(1) din Codul muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Este nefondată susținerea intimatului-pârât în sensul că sporul prevăzut de art. 13 lit. h este prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității la art. 85 lit. Deși în contractul colectiv de muncă la nivelul unității, înregistrat la Direcția,Solidarității Sociale și Familiei M sub nr. 1829/25.04.2006, sunt menționate sporurile și adaosurile la salariul de bază ce se pot acorda salariaților Serviciului, aceste sporuri nu pot fi acordate cu încălcarea prevederilor legale, respectiv art. 4 din Regulament. Se constată că părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă nu au negociat și nici nu puteau negocia drepturi suplimentare, peste cele reglementate de lege, sporurile prevăzute la art. 85 din contractul colectiv de muncă fiind cele stabilite prin lege.
Curtea,analizând statele de plată depuse de recurentă la dosarul cauzei(fila 27-31) pentru perioada iulie 2005-ianuarie 2007,constată că intimatul a beneficiat de sporul reglementat de art.13 lit.h pe întreaga perioadă dar în cuantum de 1986 lei, astfel cum rezultă din calculul sumelor corespunzătoare acestui spor menționate pe statele de plată, și nu de suma de 2539 lei,cum a solicitat recurentul-reclamant.
Această sumă a făcut parte din venitul total brut din care s-au reținut cotele de contribuție datorate conform legii și impozitul astfel că este normal ca pârâtul să restituie doar suma netă de care a beneficiat necuvenit.
Astfel că va admite acțiunea în parte și va obliga intimatul pârât la plata sumei nete aferente sumei brute de 1986 lei.
Pentru considerentele expuse anterior, constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 272 din Codul muncii, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 312 Codul d e procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica sentința, în sensul admiterii în parte a acțiunii. În consecință, va fi obligat pârâtul să restituie reclamantului suma încasată necuvenit, conform statelor de plată depuse la dosar,în sumă de
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul SERVICIUL JUDEȚEAN DE AMBULANȚĂ M împotriva sentinței civile nr. 1079/15.10.2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât.
Modifică sentința în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei nete aferente sumei brute de 1986 lei.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier.
- -
08.07.2008
Red.jud.-
4 ex/AS
Fl.
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Marin Covei, Mihaela Mitrancă