Pretentii civile. Speta. Decizia 4698/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 4698

Ședința publică de la 18 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Vijloi

JUDECĂTOR 2: Marin Covei

JUDECĂTOR 3: Mihaela Mitrancă

Grefier - -

XXX

Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de MINISTERUL JUSTIȚIEI în contradictoriu cu intimații, TRIBUNALUL MEHEDINȚI, CURTEA DE APEL CRAIOVA, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, împotriva deciziei nr. 3039/05.12.2007, pronunțată de Curtea de Apel în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederând că contestatorul a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin.2 Cod procedură civilă.

Curtea constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față:

Reclamanții și, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Mehedinți, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea în solidar a primilor trei pârâți la plata drepturilor salariale reprezentând indemnizație lunară de 10 % din salariul brut începând cu data de 01.08.2006- 01.07.2007, actualizate în raport de rata inflației la data plății efective a acestora; obligarea pârâților să reglementeze situația juridică a acestor drepturi pentru tot personalul auxiliar de specialitate juridică; acordarea în continuare a acestei indemnizații de 10 % din salariul brut, până la reglementarea situației juridice a acestor drepturi în mod nediscriminatoriu; obligarea primilor trei pârâți să includă în bugetul de stat, respectiv la prima rectificare de buget, după rămânerea definitivă a sentinței civile, a sumelor datorate; obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare achitării acestor drepturi bănești; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanții au arătat că îndeplinesc funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Mehedinți.

Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive având în vedere faptul că reclamanții solicită acordarea unor drepturi salariale, iar MEF, nu are calitatea de angajator pentru a fi obligat la plata acestora.

Tribunalul Dolj prin sentința nr. 1045 de la 08 octombrie 2007 admis în parte acțiunea, fiind obligați pârâții să plătească reclamantei a indemnizația lunară de 10% din salariu pe perioada 01.08.2006-01.07.2007 și reclamantei indemnizația de 10% din salariul brut pe aceeași perioadă în completare la sporul primit pentru timpul efectiv lucrat.

S-au respins celelalte petite ale acțiunii și s-a respins acțiunea față de pârâții și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că potrivit art.19 pct.3 din legea nr. 50/1996 grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a celor de executare penală și civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii, beneficiază de o indemnizație lunară de 10 % din salariul brut, calculată în raport de timpul efectiv lucrat.

Dispozițiile art. 6 alin.2 Codul muncii stipulează că tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la plata egală pentru munca egală, principiu instituit și de art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, art.4 și 16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării.

Reclamantele din cauza de față îndeplinește funcția de grefier în cadrul Tribunalului Mehedinți, neefectuând activități din cele enumerate mai sus. Deși îndeplinește aceeași funcție, iar în virtutea funcției, aceeași muncă egală cu beneficiarii sporului de 10 % nu a primit acest drept, fiind astfel prejudiciată.

Are loc astfel o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie și anume, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, OG 137/2000, aprobată prin legea nr.48/2002, modificată prin legea nr.27/2004 și art. 6 alin.2 din Codul muncii.

Instituirea unor astfel de sporuri în favoarea numai a unor categorii de grefieri conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o ilegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.

Împrejurarea că reclamantele nu au desfășurat activități din cele prevăzute în art. 19 pct.3 din legea nr.50/1996 și nu este astfel îndreptățită la plata drepturilor prevăzute de acest text de lege, nu poate conduce la respingerea drepturilor sale, întrucât modalitatea de acordare a indemnizației de 10 % reprezintă prin ea însăși o practică discriminatorie, pârâtul Ministerul Justiției neputând invoca propria culpă discriminatorie.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că în art.19 alin.3 din Legea 50/1996 se prevede că beneficiază de procentul de 10 % din salariul brut numai personalul auxiliar prevăzut în mod expres de acestea și numai în raport cu timpul efectiv lucrat în activitățile enumerate.

A mai arătat recurentul că nu poate fi reținută motivarea din cererea de chemare în judecată, în sensul că între grefierii care participă la activitățile prevăzute la art. 19 din legea 50/1996 și cei care nu participă la acestea ar exista o stare de discriminare, întrucât, așa cum s-a statuat și de Curtea Constituțională prin deciziile pronunțate, principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite.

A apreciat recurentul că nu se poate reține culpa Ministerului Justiției pe considerentul că dispoz. art. 19 alin.3 din legea 50/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt apreciate de reclamanți ca fiind discriminatorii, știut fiind că activitatea de legiferare aparține Parlamentului.

Prin decizia nr.3038 din 5 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, s-a respins recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, împotriva sentinței civile nr.1045/08.10.2007, pronunțată de TRIBUNALUL MEHEDINȚI în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele reclamante a, și intimații pârâți Ministerul Economiei ș Finanțelor, Curtea de APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL MEHEDINȚI și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect, drepturi bănești.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 14 din CEDO diferența de tratament devine discriminare,atunci când se introduc distincții între situații analoge și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

De asemenea potrivit art. 2 din OG 137-2000 prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex sau orientare sexuală, apartenență la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice

Salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc potrivit art.3 din OG nr. 8/2007,pe baza valorii de referință sectorială, și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, nivelul studiilor, vechimea în specialitate și de nivelul instanței.

Prin alin. 8 al aceleiași articol, au fost preluate prevederile din art. 19 din legea 50/1996, în sensul că grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului,a actelor de executare penală și civilă, beneficiază de o indemnizație de 10% din salariul lunar calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.

Această prevedere este discriminatorie, așa cum a reținut și instanța de fond, întrucât nu stabilește un criteriu obiectiv care să o justifice.

În principiu activitatea grefierilor unei instanțe sau parchet este aceeași, constând în participarea la ședințele de judecată, la întocmirea și comunicarea diferitelor acte de procedură, atât în faza judecării cauzelor cât și în faza executării dispozițiilor judecătorești sau a celor date de procurorii parchetelor de pe lângă instanțele de judecată.

Din acest punct de vedere aceștia se află în situații comparabile și analoage, neexistând un criteriu obiectiv care să stabilească că activitatea desfășurată de către cei vizați de alin. 8 al OG 8/2007, ar fi una mai complexă decât a celorlalți.

Această concluzie este întărită și de faptul că judecătorii sau procurorii care au de asemenea atribuții în efectuarea actelor de executare penală sau civilă precum și în soluționarea cauzelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, nu beneficiază de această indemnizație considerându-se deci că nu efectuează o muncă mai complexă decât ceilalți.

Nici faptul că prin fișa postului sunt stabilite atribuțiile fiecărui grefier pe secții și compartimente, nu constituie o împrejurare care să înlăture caracterul discriminatoriu al prevederilor respective, așa cum susține recurentul, acesta neputând constitui un criteriu obiectiv, în înțelesul prevederilor și practici CEDO.

De asemenea nu se poate spune că aceștia depun o muncă suplimentară așa cum susține recurentul, deoarece activitatea acestora se desfășoară tot în cadrul aceluiași program de lucru, și nu există o normare concretă a muncii fiecăruia pentru a se pute spune cu obiectivitate că cei îndreptățiți la acea indemnizație desfășoară o muncă suplimentară sau esențial diferită de ceilalți.

Împotriva deciziei a formulat contestație în anulare pârâtul Ministerul Justiției, susținând că instanța de recurs nu a analizat motivul de casare privind depășirea atribuțiilor judecătorești de către instanța de fond, invocând în drept dispozițiile art. 318 teza a II-

Contestația în anulare este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 318, teza a II-a din Codul d e procedură civilă hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.

Omisiunea cercetării motivului de casare cu privire la depășirea puterii judecătorești de către instanța de fond, nu există în cauză deoarece instanța de recurs în motivarea soluției a analizat grupat toate criticile formulate de recurent.

Se reține astfel, că, potrivit art. 14 din CEDO, diferența de tratament devine discriminatorie, atunci când se introduc distincții între situații analoge și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe justificare rezonabilă și obiectivă.

Că, între grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și civilă, care beneficiază de o indemnizație de 10% din salariu lunar calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități, și ceilalți grefieri care nu primesc această indemnizație este discriminatorie, deoarece toți desfășoară aceiași activitate în cadrul instanțelor, respectiv participă la ședințele de judecată, întocmesc și comunică diferite acte de procedură, etc.

A reținut instanța că, acordarea acestei indemnizații de 10% numai unor grefieri este nejustificată și pentru faptul că aceștia nu depun o muncă suplimentară, ci activitatea acestora se desfășoară tot în cadrul aceluiași program de lucru și nu este esențial diferită de a celorlalți.

Față de cele prezentate se constată că instanța de recurs a analizat toate motivele de casare cu care a fost investită prin cererea de recurs formulată, în cauză, așa încât contestația în anulare este neîntemeiată și va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva deciziei nr. 3039/05.12.2007, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, TRIBUNALUL MEHEDINȚI, CURTEA DE APEL CRAIOVA, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.-

Tehn.2 ex

Președinte:Daniela Vijloi
Judecători:Daniela Vijloi, Marin Covei, Mihaela Mitrancă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 4698/2008. Curtea de Apel Craiova