Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 473/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 473
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 2: Marian Lungu
JUDECĂTOR 3: Doina Vișan
Grefier -a -
************************
Pe rol judecarea recursurilor formulate de reclamanta - SRL și pârâtul, împotriva sentinței civile nr. 197 din 17 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat M pentru recurenta reclamantă - SRL, avocat C pentru recurentul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acorda cuvântul asupra recursurilor.
Avocat M pentru recurenta reclamantă - SRL, a susținut motivele de recurs în raport de care a pus concluzii de admitere a recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
Față de recursul formulat de pârâtul, a pus concluzii de respingere ca nefondat.
Avocat C pentru recurentul pârât, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris în raport de care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Cu privire la recursul formulat de reclamanta - SRL, a pus concluzii de respingere a acestuia ca nefondat, cu coligarea la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința civile nr. 197 din 17 februarie 2009, Tribunalul O l t, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâtul, și a obligă pârâtul la plata sumei de 1.600 euro la cursul din ziua plății, reprezentând prejudiciu creat societății.
A respins capetele de cerere privind obligarea pârâtului la 83 euro și 11.674,21 lei, ca neîntemeiate.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut următoarele;
S-a reținut că pârâtul a fost angajatul reclamantei pe postul de conducător auto și în data de 23.02.2008 în timp ce conducea autovehiculul cu nr. B-77, efectuând un transport pe ruta România - Italia, a fost sancționat cu amendă de 1.600 euro pe teritoriul Ungariei pentru motivul că încărcătura vehiculului a depășit greutatea legală admisă cu 200 kg și cu suma de 83,30 euro pentru faptul că a circulat fără să dea dovadă de existența unei vignete pe teritoriul Ungariei, așa cum prevede legea.
Reclamanta a apreciat că acestea constituie abateri disciplinare grave care au impus atragerea răspunderii patrimoniale în sarcina pârâtului.
Analizând fișa postului pârâtului, aflată la dosarul cauzei la fila nr. 25, instanța a reținut că acesta avea obligația de a cunoaște și respecta prevederile legale cu privire la circulația pe drumurile publice interne și internaționale, să supravegheze dispunerea corectă a mărfii pe platforma autovehiculului astfel încât să nu fie depășită sarcina maximă admisibilă pe axe.
Conform scrisori de transport internațional și documentului de transport, aflate la fila 57-58 dosar, transportul a avut o încărcătură de 22.000 Kg. la plecarea din țară, însă la controlul efectuat în Ungaria, în urma cântăririi a rezultat o greutate de 24 tone.
Susținerea pârâtului că marfa a fost încărcată cu 2 zile înainte și că din motive obiective nu a participat la supravegherea încărcării mărfii, respectiv, în acel timp el se afla în cursă cu autovehiculul nr.B-71-, pe care îl avea în primire, nu poate fi reținută atâta timp cât prin fișa postului era obligat să-și îndeplinească această atribuție de serviciu. De altfel și din depoziția martorului instanța a reținut că pârâtul conducea un alt vehicul decât cel pe care îl avea în primire, în momentul în care a primit amenda, dar acesta era nou și nu există deosebiri tehnice între aceste tiruri.
S-a apreciat astfel că pârâtul se face vinovat de producerea prejudiciului de 1600 euro, reprezentând contravaloarea amenzii încasate pe teritoriul Ungariei, pentru depășirea încărcăturii legal admise, conform normelor legale și ca urmare va dispune admiterea acestui capăt de cerere.
Cu privire la capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea la plata sumei de 83,30 euro reprezentând contravaloare amendă pentru neachitarea taxei de drum, instanța a reținut că plata taxelor se făcea cu cardul, ori cu numerar. Din declarația martorului audiat în cauză s-a reținut că pârâtul avea un card personalizat, însă existau situații în care acesta nu funcționa în străinătate, situație în care plata trebuia făcută numerar.
Față de susținerea reclamantei că pârâtul a depus tichete care nu justificau plata taxei de autostradă, s-a apreciat că aceasta este neîntemeiată atâta timp cât aceasta nu a fost dovedită în instanță.
În ceea ce privește prejudiciul de 11674,21 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor autovehiculului nr. B-71-, instanța a reținut că defecțiunea a fost semnalată de către pârât unității reclamante și că aceste reparații se făceau de firma autorizată service
În urma testelor efectuate s-a constatat că rezervorul de uree a fost contaminat cu produse petroliere și modulatorul de presiune nu se depresurizează. Susținerea reclamantei că aceste defecțiuni s-au produs din vina pârâtului, datorită modului defectuos de întreținere și exploatare a vehiculului, nu poate fi reținută, având în vedere faptul că, așa cum rezultă și din depoziția martorului, operațiunile de întreținere a tirului se făceau de către firma autorizată service, pârâtul având doar obligația de încunoștințare a unității de defecțiunile apărute.
S-a constatat că reclamanta în mod nelegal a procedat la atragerea răspunderii patrimoniale în sarcina pârâtului.
Împotriva acestei sentinței au formulat recurs reclamanta - SRL și pârâtul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În recursul promovat de reclamantă se invocă următoarele:
Tribunalul a reținut greșit faptul că suma de 83, 3 EUR a fost primită pe teritoriul Ungariei, cu ocazia efectuării aceleiași curse, pentru care a primit o amendă de 1600 EUR, întrucât a circula fără să dea dovadă de existența unei vignete.
În fapt, amenda de 83,3 EUR a fost primită cu ocazia efectuării unei alte curse, respectiv cea din 12.02.2008, pe teritoriul Germaniei, pe autostrada A 6 pentru care taxa de autostradă este,
Faptul că pe card nu existau bani este irelevant, deoarece, așa cum demonstrează extrasele de cont la card, anexate la dosar în Nota de precizare nr.2, cardul era alimentat având sold disponibil de 3115,34 EUR și a fost utilizat pe teritoriul Austriei, chiar pe data de 12.02.2008 pentru altă taxă de autostradă în valoare de 140 EUR.
Pârâtul însă deținea asupra sa și bani în numerar primiți de la societate la plecarea în cursă, în valoare de 500 EUR potrivit dispoziției de plată anexată la dosar, în nota de precizare nr. 2, fila 5.
Reținerea Tribunalului în sensul că, invocarea reclamantei că pârâtul a depus tichete care nu justificau plata taxei de autostradă, este neîntemeiată, din moment ce nu a fost demonstrată în instanță, este criticabilă, întrucât temeinicia celor afirmate de reclamantă este procesul-verbal de contravenție, recunoscut de pârât, fără a demonstra faptul că a plătit amenda, care a fost achitată de către societate conform înscrisurilor de la dosarul cauzei.
Referitor la contaminarea cu produse petroliere a rezervorului mașinii, culpa aparține în totalitate pârâtului.
Potrivit fișei postului pârâtului, pe care a semnat-o la angajare, avea obligația să întrețină autovehiculul ce i-a fost încredințat, ceea ce presupune exploatarea autovehiculului, potrivit instrucțiunilor prevăzute în cartea tehnică a acestuia.
Era normal ca orice defecțiune apărută la autovehicul să fie comunicată societății, pentru ca persoana responsabilă cu transportul, să poată planifica autovehiculul la.
Tribunalul a apreciat greșit faptul, că în mod nelegal societatea a procedat la atragerea răspunderii patrimoniale în sarcina pârâtului, respingând acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
În acest sens, trebuia să se rețină că la verificarea la s-a constatat conform adresei de la nr. 237/21.02.2009 faptul că, instalația de tratare a gazelor de evacuare nu funcționează.
În urma testelor efectuate s-a constatat, că rezervorul de uree a fost contaminat cu produse petroliere.
Culpa aparține integral conducătorului auto, întrucât defecțiunea s-a produs din modul greșit de exploatare al mașinii, motiv pentru care servisul, nu a acordat garanție acestei componente, societatea fiind obligată să achite integral / valoarea acestuia.
La motivul 3 de recurs se invocă faptul, că în sentința recurată se menționează că pârâtul a depus la dosar acte în apărare, ceea ce este incorect, întrucât, în realitate acesta nu a depus nici un înscris cu care să demonstreze nevinovăția sa, deși în întâmpinare menționează că înțelege să depună în apărare înscrisuri și va solicita și proba testimonială.
În recursul promovat de pârâtul Direl se arată următoarele:
În legătură cu obligarea sa la plata sumei de 1600EUR, precizează că la 23.02.2008 a efectuat un transport internațional dem arfă, România Italia cu un alt autotren decât pe cel care-l avea în primire, conform fișei postului, neavând posibilitatea practic, să fie prezent la încărcarea și așezarea mărfii în vagon, întrucât în care autotrenul a fost încărcat cu marfă, se afla într-o altă cursă cu autotrenul cu numărul de înmatriculare B 71 PH W pe care-l avea în primire.
În momentul în care a ajuns la societatea-reclamantă, autotrenul de care s-a făcut anterior vorbire era deja încărcat, iar șoferul de pe acesta neavând card tahograf a fost rugat de către conducerea societății-reclamante să efectueze recurentul transportul.
Acest lucru se poate observa și din foaia de drum și fișa, care atestă că, recurentul nu figura ca șofer al cursei respective, așa cum era obligatoriu să fie trecut, iar greutatea totală din acte era de 28 to greutate, menționată și în.
Precizează faptul, că a fost cântărit de două ori, atât de autoritățile române cât și de cele ungare, odată la ieșirea din țară în punctul Nădlag, iar a doua oară, la intrarea în Ungaria prin punctul, neconstatându-se nici o neregulă în ceea ce privește greutatea totală a autotrenului.
La cel de-al treilea control efectuat pe autostrada M 5 din Ungaria, în momentul în care a fost verificat și cântărit, a rezultat o greutate de 24 to, cu 200 kg mai mult decât greutatea maximă admisă.
Deși în actele de transport era trecută o greutate de 24 to, a luat legătura cu coordonatorul de transporturi marfă, care i-a comunicat că pe lângă marfa trecută în acte, mai existau și alte piese de mobilier care nu erau facturate, lucru recunoscut la instanța de fond de martorii audiați în cauză.
În ceea ce privește fișa postului la care se face vorbire în sentința recurată, precizează faptul, că până la data în care societatea-reclamantă l-a acționat în judecată, nu i-a fost întocmită această fișă, care de altfel nu apare înregistrată în cadrul societății.
Consideră că a demonstrat că nu are culpă în efectuarea transportului și astfel, că nu-i poate fi angajată răspunderea patrimonială față de societate.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în parte în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Recursul promovat de reclamantă este fondat.
Examinându-se sentința recurată, în raport de criticile invocate în recurs, se vor reține următoarele:
Tribunalul a reținut greșit faptul că suma de 83,3 EUR a fost primită pe teritoriul Ungariei, cu ocazia derulării cursei din 23.-02.2008 în sensul că, reclamantul a circulat, fără să dea dovadă de existența unei vignete.
În realitate, amenda de 83,3 EUr a fost primită cu ocazia efectuării unei alte curse, respectiv cea efectuată la 12.02.2008 pe teritoriul Germaniei, pe autostrada A 6, pentru care taxa de autostradă este obligatorie.
De altfel, suma de 83,3EUr reprezintă taxă de autostradă și nu taxă de vinietă, cum greșit a reținut Tribunalul.
Reținerea instanței, în sensul că în raport de susținerile recurentei - SRL, că pârâtul a depus tichete care nu justificau plata taxei de autostradă, este neîntemeiată, întrucât susținerile acestei recurente sunt confirmate de procesul verbal de contravenție, necontestat de acesta și faptul că nu a plătit amenda.
În întâmpinarea depusă la instanța de fond, pârâtul a recunoscut că a primit amenda, cu mențiunea că a achitat-o personal la data de 08.09.2008, cu chitanță.
La dosar însă, nu se află nici o chitanță în acest sens și nici un alt înscris care să demonstreze achitarea amenzii de către pârât, conform susținerilor sale.
În realitate amenda a fost achitată de societate potrivit înscrisurilor aflate la dosar.
Cu privire la aspectul vizând contaminarea cu produse petroliere a rezervorului mașinii, se apreciază că, culpa aparține integral pârâtului, întrucât conform fișei postului, avea obligația să întrețină autovehiculul ce i-a fost încredințat, ceea ce presupune exploatarea autovehiculului în conformitate cu instrucțiunile prevăzută în cartea tehnică a acestuia, manualul deg aranție și instrucțiunile tehnice fiind predate odată cu primirea autovehiculului.
Cu privire la reținerea instanței de fond că defecțiunea fost semnalată de către pârât unității - reclamante și că reparațiile ce se impuneau se făceau de firma autorizată SRL, nu se contestă acest lucru, întrucât autoturismul se afla în garanție-conform notei de precizare nr.3, fila 1,2, societatea nu dispune de service auto.
Totuși răspunderea pentru defecțiunea mașinii, că nu ar incumba conducătorului auto, va fi înlăturată de instanța de recurs.
Această răspundere este o atribuțiune de serviciu, respectiv o obligație a salariatului de a întreține bunul ce i-a fost încredințat, mai exact o responsabilitate a conducătorului auto, conform fișei postului.
Tribunalul a reținut greșit faptul, că pârâtul avea doar obligația de a încunoștința unitatea de defecțiunile apărute și astfel că, nelegal a apreciat că se impune atragerea răspunderii patrimoniale în sarcina pârâtului, respingând acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Reținerea este greșită, întrucât la verificarea la service s-a constatat conform adresei de la nr.237/21.02.2009, faptul că instalația de tratare a gazelor de evacuare, nu funcționează.
În urma testelor efectuate s-a constatat că rezervorul de uree a fost contaminat cu produse petroliere.
Această culpă îi aparține integral conducătorului auto, întrucât defecțiunea s-a produs din modul greșit de exploatare al mașinii, motiv pentru care servisul nu a acordat garanție acestei componente, societatea fiind obligată să achite integral c/valoarea acestuia.
În fine, reținerea instanței de fond că pârâtul a depus la dosar acte în apărare, este de asemenea neîntemeiată, întrucât la dosar nu s-a depus nici un înscris cu care să se facă dovada de pârât a nevinovăției sale; Deși a solicitat proba testimonială nu s-a audiat de instanță nici un martor, întrucât nu au fost prezentați de către pârât.
Față de cele expuse, în baza art.304 pct. 9.pr.civilă rap. la art. 312 al.1 pr.civilă, se va admite recursul recurentei-reclamante, modificându-se sentința în sensul obligării pârâtului și la plata sumei de 83,30 EUr- echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății efective.
Cu privire la recursul declarat de pârâtul, se va reține a fi nefondat cu motivarea:
Conform fișei postului care a fost semnată la angajare cât și a dispoz. art. 39 lit. b din ordinul 1892/2006 pe care avea obligația să-l cunoască și să-l respecte, răspunderea pentru prejudiciul cauzat societății îi aparține în totalitate pârâtului.
Tribunalul a făcut o apreciere corectă a probatoriului administrat în cauză la stabilirea vinovăției acestuia privind prejudiciul cauzat societății în cuantum de 1600 EUR, și obligarea acestuia la plata acestei sume.
Recurentul-pârât a susținut că a efectuat un transport internațional de marfă pe ruta România Italia decât cel pe care-l avea în primire conform fișei postului, neavând astfel posibilitatea a fi prezent la încărcarea și așezarea mărfii în vagon, întrucât în momentul în care acest autotren a fost încărcat cu marfă, se afla în cursă cu autotrenul cu numărul de înmatriculare B 71 PH W pe care-l avea în primire.
Invocarea pârâtului este nefondată, întrucât în fișa postului nu se precizează numărul autovehiculului pe care trebuia să-l conducă.
La data de 18.02.2008, recurentul-pârât a solicitat printr-o cerere anexată la dosar demisia, deoarece nu este mulțumit de salariul pe care-l primește, motiv pentru care autovehiculul cu nr. B 71 PH Waf ost trimis în cursă în perioada 19.02.-28.02.2009 cu un alt salariat al societății.
La data de 16.02.2008, recurentul-pârât s-a întors dintr-o altă cursă efectuată pe ruta România -Italia-Anglia conform înscrisurilor de la dosar, nota de precizare nr.3, ocazie cu care a primit pe teritoriul Germaniei, la data de 12.02.2008 o amendă în valoare de 83,3 EUR ce formează obiectul unii alt capăt de cerere al acestui dosar.
Astfel fiind, este fără echivoc faptul că nu putea să fie plecat într-o altă cursă așa cum susține recurentul.
Cu privire la susținerea acestuia că în momentul în care a ajuns la societatea-reclamantă, autotrenul era deja încărcat, iar șoferul de pe acesta neavând card tahograf a fost rugat de către conducerea societății-reclamante să efectueze el acel transport, este nefondată.
În acest sens, s-a demonstrat că recurentul nu se afla în cursă la acea dată, obligația sa fiind aceea de a participa la încărcarea mărfii și de a verifica la plecarea în cursă, modul în care marfa este așezată pe axele mașinii.
Toți conducătorii auto, angajați ai societății dețin card tahograf, întrucât mașinile din dotarea societății impun acest lucru, neputând fi conduse într-un alt mod.
Recurentul-pârât susține că, din foaia de drum și fișa se observă că nu figurează ca șofer al cursei respective, așa cum era obligatoriu să fie trecut, iar greutatea din acte era de 29 to menționată și în.
Susținerea sa nu poate fi reținută, întrucât nu este demonstrată cu nici un înscris aflat la dosarul cauzei; În realitate în foaia de drum de la data respectivă, la numele conducătorului cursei, figurează pârâtul.
Susținerea acestuia în sensul că, în momentul în care a plecat în cursă coordonatorul de transporturi de mărfuri din cadrul societății l-a asigurat că autovehiculul a fost bine încărcat și marfa corect așezată, este incorectă.
În acest sens, se reține că obligația de a consta modul în care a fost încărcată marfa, felul acesteia cât și verificarea documentelor ce o însoțesc trebuia să fie constatate conform legislației în vigoare (. 1892/2006 ) numai de către conducătorul auto care efectuează transportul mărfii și nu de o altă persoană.
Susținerea recurentului, a faptului că autovehiculul a fost cântărit de 2 ori, atât de autoritățile române cât și de cele ungare, neexistând nici o neregulă în privința greutății totale a autotrenului, este de asemenea nefondată.
În acest sens, este de reținut că dacă se depășea greutatea maximă admisă, nu se putea intra pe teritoriul Ungariei.
Autovehiculul a fost corect încărcat cu marfă, deși angajatul nu și-a îndeplinit obligația legală ce constă într-o atribuție de serviciu de a asista la încărcarea mărfii și de a verifica încărcarea mărfii, așezarea acesteia pe axe, cât și verificarea documentelor ce însoțesc marfa.
Faptul că la ieșirea din țară mașina nu a depășit greutatea legală, explică vinovăția conducătorului auto în depășirea greutății încărcăturii din mașină cu 200 Kg, cauza ce a determinat depășirea greutății constând într-o faptă ilicită de care numai conducătorul auto are cunoștință.
Susținerea conform căreia, la cântărirea pe autostrada M 5 din Ungaria a reieșit o greutate de 24 to, cu 200 Kg mai mult decât greutate maximă admisă, este contrazisă de afirmația menționată anterior, că în greutatea totală era de 22 to, iar la ieșirea din țară nu a existat nici o neregulă în ceea ce privește greutatea totală a autotrenului.
Referitor la fișa postului, precizează faptul că acesta a fost întocmită și semnată de către salariat la angajeze, odată cu semnarea semnătura aparținându-i acestuia.
De altfel, în întâmpinarea depusă la dosar recunoaște că a semnat fișa postului, necontestând semnătura.
Recurentul-pârât nu a făcut nici o referire la faptul că nu a cumpărat vinietă, pentru a putea circula pe teritoriul Ungariei, deși deținea un card de credit și bani numerari pentru care a fost amendat cu echivalentul a 1600 EUR.
Din cele expuse, rezultă indubitabil că recurentul-pârât se face vinovat de prejudiciul adus societății și că există o legătură de cauzalitate, între fapta ilicită și vinovăția salariatului pentru prejudiciul adus societății.
Față de cele expuse, în baza art. 312 al.1 pr.civilă se va respinge recursul declarat de recurentul-pârât.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâtul, împotriva sentinței civile nr. 197 din 17 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
Admite recursul formulat de reclamanta - SRL, împotriva sentinței civile nr. 197 din 17 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
Modifică sentința în sensul că obligă pârâtul si la plata sumei de 83.30 EURO - echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăti efective.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Ianuarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, -a - |
Red.Jud.
Tehn./Ex.3/03.01.2010
/ și
Președinte:Ioana BodriJudecători:Ioana Bodri, Marian Lungu, Doina Vișan
