Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 491/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 6196/2009)
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.491R
Ședința publică din data de 29.01.2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul împotriva sentinței civile nr.5006 din data de 10.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.23816/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata REGIA AUTONOMĂ DE TRANSPORT, având ca obiect "acțiune în răspundere patrimonială".
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurentul personal, și intimata Regia Autonomă de Transport B prin consilier juridic ce depune delegație la fila 18 dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata a depus la dosar întâmpinare la data de 14.01.2010, prin serviciul registratură al acestei secții.
Curtea procedează la identificarea recurentului, care se legitimează cu legitimație nr.35018.
Se comunică recurentului o copie a întâmpinării formulate de intimată.
Curtea pune în discuția părților excepția nulității recursului invocată de intimată prin întâmpinare.
Intimata, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției astfel cum a fost formulată și motivată în întâmpinare, arătând că recursul nu conține motivații privind eventuala netemeinicie a sentinței civile ci o reluare a apărărilor de fond.
Recurentul, personal, solicită respingerea excepției invocate de intimată, apreciind că recursul se încadrează în dispozițiile art.304 Cod procedură civilă.
Deliberând, Curtea respinge excepția nulității recursului invocată de intimată, având în vedere că motivele dezvoltate în cererea de recurs fac posibilă încadrarea acesteia în dispozițiile art.304 al.9 Cod procedură civilă.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și respectiv combaterea motivelor de recurs.
Recurentul, personal, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Intimata, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală. Depune la dosar practică judiciară, respectiv decizia civilă nr.344R/16.02.2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față Curtea constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5006/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Regia Autonomă de Distribuție a Energiei în contradictoriu cu pârâtul și în consecință a fost obligat pârâtul la 16783,47 lei despăgubiri, respectiv la 500 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că pârâtul a fost salariatul reclamantei; că acesta avea obligația potrivit art.6 din Regulamentul intern să întrețină autovehiculul să nu se degradeze; că în temeiul art.51 acesta răspundea de prejudiciile produse regiei în condițiile răspunderii civile contractuale și că potrivit art.7, prin atribuțiile și sarcinile conducătorului auto, pârâtul avea îndatorirea de bază de a efectua transportul în comun în condiții de siguranță.
Instanța de fond a apreciat că prin producerea accidentului de circulație pârâtul a încălcat prevederile art.7 din Regulamentul Intern, fiind astfel înlăturată susținerea acestuia că sunt aplicabile dispozițiile art.270 al.2 din Codul Muncii.
În ceea ce privește culpa pârâtului în producerea accidentului de circulație, aceasta a fost constatată cu autoritate de lucru judecat prin decizia civilă nr.344/R/16.02.2007 a Curții de APEL BUCUREȘTI.
Referitor la prejudiciul suferit de reclamantă din culpa salariatului s-a avut în vedere suplimentul la raportul de expertiză, considerându-se că expertul a analizat corect actele din contabilitatea unității reclamante,precum și pe cele aflate la dosarul cauzei, că nu era necesar ca expertul să menționeze baza legală, dat fiind că verificarea îndeplinirii condițiilor răspunderii salariatului pentru pagubele produse angajatorului revine instanței de judecată, că procentele cotelor datorate de angajator nu sunt identice cu cele ale salariaților, astfel că sunt evidențiate în mod diferit.
S-a apreciat că nu se impunea ca salariatul să fie convocat în momentul constatării avariilor la cele două autovehicule de către angajator.
S-a mai reținut că obiectul judecății nu îl constituie răspunderea reclamantei pentru nerespectarea art.56 din Contractul colectiv de muncă, ci stabilirea răspunderii patrimoniale a salariatului ca urmare a prejudicierii angajatorului, din culpa sa, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu; ori, împrejurarea dacă reclamanta a încheiat sau nu contracte de asigurare nu este de natură a-l exonera pe pârât de răspundere pentru prejudiciul produs.
În aceste condiții, instanța de fond a considerat că angajatorul a făcut dovada îndeplinirii cerințelor art.270 al.1 din Codul Muncii.
S-a făcut aplicarea art.274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen și motivat pârâtul arătând că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că reclamanta nu a respectat art.56 al.1 și 2 din Contractul colectiv de muncă potrivit căruia avea obligația de a asigura pentru cazurile de accidente de circulație toate autovehiculele din dotare, costurile de asigurare suportându-se de către aceasta și obligația de asigurare a conducătorilor de vehicule, cu suportarea costurilor de către aceștia.
S-a referit recurentul la nerespectarea art.175 din Codul Muncii, conform căruia angajatorul are obligația de a asigura toți salariații pentru risc de accidente de muncă și boli profesionale în condițiile legii, obligație ce rezultă și din adresa nr.29376/12.05.2009 a Inspectoratului Teritorial d e Muncă
A mai arătat recurentul că instanța de fond nu a ținut seama de decizia nr.284/16.03.2006 emisă de prin care s-a dispus concedierea sa avându-se în vedere și avariile produse la cele două autobuze, ceea ce a condus la aplicarea celei mai aspre sancțiuni, concedierea sa.
A considerat astfel recurentul că au fost încălcate prevederile art.256 al.2 din Codul Muncii, întrucât la emiterea deciziei de concediere s-a luat în considerare și răspunderea patrimonială, menționându-se art.57 din Regulamentul Intern, iar dacă această răspundere nu ar fi existat, atunci abaterea disciplinară nu era aceeași și sancțiunea disciplinară ar fi fost mai mică.
Recurentul a arătat și că prima instanță nu a cerut intimatei-reclamante evaluarea nivelului de risc al meseriei, pe baza acestuia putându-se constata dacă era necesară sau nu stabilirea unor cote de asigurare care să permită acoperirea riscului raportat la complexitatea muncii.
A precizat recurentul, în acest context, că evaluarea riscurilor la locul de muncă este o obligație legală a angajatorilor, derivând din Directiva cadru 391/89/CEE și prevăzută în art.11 și 13 din Normele generale de protecție a muncii, iar conform art.17 din Codul Muncii, riscurile specifice postului trebuie să se regăsească în contractul individual de muncă.
A considerat recurentul că prin faptul că intimata cunoaște că asigurarea RCA nu acordă despăgubiri pentru autovehiculele implicate în accident, dacă acestea aparțin aceleiași persoane juridice, există o responsabilitate foarte mare a șoferilor, căci un accident de circulație este ceva nedorit și neprevăzut.
A criticat recurentul hotărârea primei instanțe arătând și că nu s-a luat în considerare faptul că acesta nu a fost prezent la constatarea avariilor, cât și la calculul devizelor de reparații, iar în ceea ce privește raportul de expertiză, a apreciat că expertul doar a preluat datele din devizele prezentate de și a făcut calcule aritmetice.
A menționat recurentul că în sentința recurată s-a înscris în mod eronat altă regie decât -ul.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.
Analizând recursul declarat prin prisma criticilor invocate și în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește susținerea recurentului privind nerespectarea de către a dispozițiilor art.56 al.1 și 2 din Contractul colectiv de muncă, aceasta nu poate fi primită, întrucât, pe de o parte, cu privire la înțelesul clauzei inserată în art.56 al.1 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2004-2006 (aplicabil în speță în raport de data producerii evenimentului rutier care a generat prejudiciul în patrimoniul intimatei) s-a pronunțat Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale prin decizia civilă nr.1554/R/13.05.2008 (dosar nr-), arătând că acesta este în sensul "asigurării obligatorii pe care o posedă recurenta și nicidecum al asigurărilor facultative pentru că, atunci când părțile semnatare au dorit să insereze ca angajatorul să încheie și astfel de asigurări au negociat acest aspect".
Pe de altă parte, referitor la asigurarea conducătorilor de vehicule, se are în vedere că o astfel de asigurare are o sferă de aplicare fără legătură cu situația concretă din speța dedusă judecății.
Mai precis, obiectul unei asigurări de persoane îl constituie un anumit atribut al persoanei fizice (viața, integritatea fizică, etc.); ori, în speță, este vorba de o altă situație și anume de antrenarea răspunderii patrimoniale a angajatului pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lui.
Aceeași este situația și în ceea ce privește obligația angajatorului de a asigura toți salariații pentru risc de accident de muncă și boli profesionale, în condițiile legii și de aceea, susținerea recurentului vizând nerespectarea de către intimată a prevederilor art.175 din Codul Muncii nu poate fi primită.
Mai mult decât atât, intimata a depus în instanța de recurs acte vizând îndeplinirea obligațiilor legale de plată lunară a contribuțiilor pentru risc de accidente și boli profesionale.
Nu poate fi reținută nici susținerea recurentului în sensul că ar fi fost încălcate prevederile art.265 al.2 din Codul Muncii (în mod eronat fiind înscris în motivele de recurs ar.256 al.2 din Codul Muncii ), care prevăd că pentru aceeași abatere disciplinară se poate aplica numai o singură sancțiune.
Aceasta, deoarece, textul legal la care ne referim are în vedere sancționarea disciplinară a angajatului, în cazul constatării săvârșirii unei abateri disciplinare, prin aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute la art.264 din Codul Muncii.
Ori, angajarea răspunderii disciplinare a salariatului prin aplicarea unei sancțiuni disciplinare este o chestiune distinctă de răspunderea patrimonială a acestuia pentru prejudiciul produs angajatorului din vina și în legătură cu munca lui, acestea putând coexista, situație care se regăsește în speță.
Caracterizarea abaterii disciplinare reținută în sarcina recurentului-pârât și prin raportare la producerea ori eventualitatea producerii unui prejudiciu angajatorului, nu înseamnă în niciun caz și antrenarea răspunderii patrimoniale a acestuia, iar faptul că un astfel de element a fost inserat ca și trăsătură a abaterii disciplinare, în textul ce o reglementează și care a fost avut în vedere la aplicarea sancțiunii disciplinare, nu este de natură să conducă la imposibilitatea angajatorului de a solicita în condițiile art.270 al.1 din Codul Muncii recuperarea prejudiciului de la angajatul vinovat de producerea pagubei.
Nici criticile recurentului în legătură cu faptul că instanța de fond nu ar fi solicitat intimatei-reclamante evaluarea nivelului de risc al meseriei nu pot fi reținute, având în vedere că în speță prejudiciul a fost produs angajatorului din vina salariatului și în legătură cu munca sa.
Sub acest aspect, este de observat că prin decizia civilă nr.344/R/16.02.2007 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale (dosar nr-), s-a constatat în mod clar culpa recurentului-pârât din prezenta cauză, reținându-se că acesta se face vinovat de faptul că la data de 01.03.2006, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu, a produs un grav accident de circulație, constând în avarierea a două autobuze și vătămări ale unor persoane fizice și că producerea accidentului s-a datorat faptului că acesta s-a angajat într-o manevră de depășire a unui alt autobuz fără a se asigura corespunzător.
Din acest punct de vedere se rețin dispozițiile din Regulamentul de exploatare al -Instrucțiunea 0903/2005 (aplicabile în raport de prevederile art.11 din Regulamentul intern al 2004/2006 și de dispozițiile art.20 din Contractul colectiv de muncă la nivelul pentru perioada 2004-2006), potrivit cărora îndatorirea de bază a conducătorului auto este aceea de a efectua transportul în comun în condiții de siguranță (art.7), având de asemenea obligația de a respecta legislația specifică domeniului său de activitate (art.23 lit.c), precum și pe aceea de realiza o conducere preventivă și economică, respectiv de a păstra integritatea autobuzului (art.40 lit.a și g).
Ori, prin nerespectarea dispozițiilor mai sus menționate, recurentul-pârât a produs evenimentul rutier din data de 01.03.2006, vinovăția acestuia în producerea accidentului fiind de altfel stabilită, astfel cum am arătat în cele ce preced, cauzând intimatei-reclamante un prejudiciu prin avarierea celor două autobuze implicate în incident.
Așa fiind, evaluarea nivelului de risc al meseriei nu prezintă relevanță, accidentul producându-se din culpa recurentului-pârât.
Din același punct de vedere (al vinovăției salariatului) nu poate fi primită nici susținerea recurentului-pârât în sensul că angajatorul deși cunoaște că asigurarea RCA nu acoperă situația avarierii a două vehicule aparținând aceleiași persoane juridice, totuși, pune în sarcina șoferilor o responsabilitate foarte mare, întrucât un accident de circulație este ceva nedorit și neprevăzut.
Cât privește faptul că recurentul nu ar fi fost de față la constatarea avariilor și la calculul devizelor de reparații, se are în vedere că în speță s-a efectuat, pe baza obiectivelor stabilite de instanța de judecată și în raport de actele ce dovedeau avarierea autobuzelor aparținând și reparațiile necesare remedierii acestora, un raport de expertiză tehnică prin care s-a stabilit cuantumul prejudiciului produs intimatei-reclamante, și compunerea acestui prejudiciu.
Se apreciază în raport de cele expuse că în speță s-a făcut dovada îndeplinirii cerințelor impuse de art.270 al.1 din Codul Muncii.
Referitor la situația pe care recurentul o relevă, aceea că în textul sentinței pe care a primit-o instanța ar fi menționat în mod eronat o altă regie decât, acesta are posibilitatea de a solicita primei instanțe îndreptarea unei atare erori materiale, în condițiile în care ea există.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.312 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr.5006 din data de 10.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.23816/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata REGIA AUTONOMĂ DE TRANSPORT
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./01.03.2010
Jud.fond:;
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Scrob Bianca Antoaneta
