Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 64/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.64/CM
Ședința publică din 17 februarie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Maria Apostol
JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile civile declarate de:
1.recurent reclamant intimat cu domiciliul în C,-, județul C și,
2. recurent pârât intimat SC SA cu sediul în B,-,.2, sector 6,prin reprezentant, cu sediul în B,-,.103,.1,.15, sector 3, împotriva sentinței civile nr.685 din 2 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiectacțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurentul reclamant intimat d-na avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. 30171/15.12.2008, depusă la dosar, iar pentru recurenta pârâtâ intimată se prezintă dl.avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. -/15.12.2008, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele cod procedură civilă.
În referatul oral asupra cauzei, grefierul de ședință învederează că recurenta pârâtă nu a depus la dosar actele solicitate de instanță la termenul anterior, respectiv practică judiciară de la instanța supremă referitoare la acordarea daunelor morale, contractul colectiv de muncă și contractul individual de muncă al recurentului reclamant.
După referatul grefierului de ședință;
Apărătorul recurentei pârâte susține că nu este în măsură să depună înscrisurile menționate și renunță la aceste probe, totodată arată că este în stare de judecată.
Apărătorul recurentului reclamant susține că dorea să depună un set de înscrisuri cu privire la munca desfășurată de către reclamant în cadrul societății, însă nu este în posesia lor. Prin actele ce ar fi dorit să le depună urma să dovedească că reclamantul cu toate că deținea funcția de muncitor necalificat a fost folosit și la alte munci în cadrul societății, respectiv mecanic, electrician, iar daunele solicitate erau pe deplin justificate. A solicitat administrarea acestor probe și la fond, însă instanța i le-a respins.
Față de afirmația apărătorului recurentului reclamant, instanța întreabă ce acte dorește să depună, având în vedere că daunele materiale solicitate la instanța de fond au fost respinse ca nedovedite.
Apărătorul recurentului reclamant susține că dorește să depună acte prin care să dovedească că, chiar dacă reclamantul era muncitor necalificat a efectuat și alte munci ce trebuiau efectuate de muncitori calificați pentru funcția respectivă. Mai arată că unitatea i-a făcut legitimație de mecanic, cu toate că el nu deținea această funcție, la fel s-a întâmplat și în ziua când a avut loc accidentul de muncă.
Apărătorul recurentei pârâte, față de probele solicitate de recurentul reclamant, susține că nu au legătură cu recursul de față și consideră că nu se impune a fi administrate în cauza de față.
Instanța cu privire la proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul recurentului reclamant, consideră că înscrisurile ce solicită a le depune nu au relevanță în cauza de față, motiv pentru care respinge această probă.
Cu privire la recursul declarat de apărătorul recurentului reclamant, acesta susține că într-adevăr nu l-a motivat în termenul prevăzut de lege și lasă la aprecierea instanței.
Apărătorul recurentei pârâteavând cuvântul asupra recursului său, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, schimbarea în întregime a hotărârii pronunțate de instanța de fond întrucât este nelegală și netemeinică și pe cale se consecință să se respingă acțiunea formulată de recurentul reclamant, fără cheltuieli de judecată.
Susține că în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii patrimoniale ale angajatorului, deoarece accidentul de muncă s-a produs ca urmare a faptei săvârșite de reclamant și nu de către angajator. Cu toate că reclamantul nu avea voie să lucreze la circular, fiind muncitor necalificat, a luat singur decizia de a curăța circularul, în timp de acesta era în funcțiune, fapt ce a condus la producerea accidentului.
Intimata pârâtă prin prepușii săi nu a săvârșit nici o faptă de natură a-i angaja răspunderea patrimonială, fapta ce a generat producerea accidentului fiind săvârșită de către reclamant în mod voluntar, prin încălcarea dispozițiilor șefului de echipă.
Instanța de fond trebuia să se pronunțe strict pe faptă, deoarece reclamantul singur a luat decizia de a curăța circularul, care era în stare perfectă de funcționare, nu era desemnat să lucreze la circular, ci doar a fost desemnat să ajute la manipularea scândurilor.
Totodată, se mai menționează de către apărătorul recurentei pârâte, că singura faptă ce se impută angajatorului prin cererea de chemare în judecată a reclamantului, este de fapt nerespectarea promisiunii de ajutor în vederea achiziționării unei proteze.
Cu privire la recursul declarat de recurentul reclamant acesta este nul, întrucât nu a fost motivat în termenul prevăzut de lege și solicită a fi respins ca atare.
Apărătorul recurentului reclamant, având cuvântul solicită respingerea recursului declarat de către recurenta pârâtă, ca nefondat.
Referitor la susținerile apărătorului recurentei pârâte arată că nu sunt reale, deoarece șeful de echipă l-a desemnat pe reclamant să lucreze la circular și nu este real că a reclamantul a chemat în judecată societatea pârâtă întrucât nu i-a dat suma de bani promisă pentru achiziționarea unei proteze. De asemeni, susține că nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA;
Curtea, cu privire la recursul civil de față;
a declarat recurs la 17.06.2008 împotriva sentinței civile nr.685/02.06.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța.
Împotriva aceleași sentințe a declarat recurs în termen legal și " la data 21.11.2008.
Situația de fapt:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul Constanța sub nr- reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC SA a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea societății pârâte la plata daunelor morale în sumă de 30.000 lei și 15.000 lei daune morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că în data de 31.05.2007 la punctul de lucru al pârâtei din Cas uferit un accident de muncă. În urma acestui accident reclamantul a pierdut două degete, care în ciuda eforturilor medicale nu au putut fi recuperate.
Acest fapt a condus la necesitatea protezării membrului sens în care solicită ca societatea să suporte toate cheltuielile legate de această intervenție în străinătate.
În drept au fost invocate prevederile art. 269 Codul muncii.
În dovedirea acțiunii reclamantul a solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisuri, interogatoriul și proba testimonială.
Pârâta prin întâmpinare și-a precizat poziția procesuală în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea poziției sale procesuale pârâta învederează faptul că reclamantul este singurul culpabil pentru pierderea suferită deoarece deși utilajul, respectiv circularul funcționa, încălcând normele de protecția muncii a vrut să îl curețe de rumeguș și să îl îndrepte.
Totodată, pârâta, învederează faptul că, deși accidentul s-a produs din culpa reclamantului, și-a manifestat disponibilitatea de a suporta o parte din cheltuielile ocazionate de recuperarea medicală și protezarea acestuia.
În consecință, pârâta apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 269 muncii pentru antrenarea răspunderii angajatorului sens în care solicită respingerea acțiunii.
În drept au fost invocate prevederile art. 269 Codul muncii, art. 1073, 1075 - 1078, 1081 - 1086 cod civil art. 115 și următoarele Cod pr.civilă.
În dovedirea poziției sale procesuale pârâta a solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisuri, interogatoriu, proba testimonială.
În acest sens, pârâta a depus la dosarul cauzei înscrisuri contând în contractul individual de muncă al reclamantului, procesul verbal de cercetare, declarați de martori.
În temeiul art. 167 Cod pr.civilă coroborat cu art. 172, art. 186, art. 218 Cod pr.civilă, instanța apreciind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul și proba testimonială, fiind audiați martorii, și.
Prin sentința civilă nr.685/02.06.2008, Tribunalul Constanțaa admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SA și a fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
A fost respinsă ca nefondată cererea privind obligarea pârâtei la daune materiale.
A fost obligată pârâtă către reclamant la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 1281/28.03.2003 ( 68) reclamantul a fost angajat al pârâtei pentru a presta activitate de muncitor necalificat.
Potrivit atribuțiilor generale ale activității de muncitor necalificat reclamantul avea ca sarcină de serviciu să ajute muncitorii calificați în executarea sarcinilor de serviciu. Acesta nu avea voie să utilizeze fierăstrăul, având în vedere lipsa de calificare, așa cum a arătat martorul și martorul.
Din procesul verbal de cercetare a evenimentului înregistrat sub nr. 2736/06.06.2007, întocmit de comisia de cercetare constituită la nivelul societății pârâte și din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă în data de 31.05.2007 în jurul orelor 17 s-a produs evenimentul care a acuzat pierderea de către reclamant a două degete.
În acea zi din dispoziția șefului ierarhic -, personalul calificat a primit dispoziție de executa rafturi din material lemnos pentru a depozita materialele societății.
Pentru executarea acestor sarcini dispuse a fost adus de către angajatul, martor audiat în cauză, un ferăstrău electric, circular, pentru a ușura activitatea de tăiere a materialului lemnos.
Potrivit declarațiilor martorilor, reclamantul îi ajuta lucrătorii calificați, și în special pe, în operațiunea de tăiere a materialului lemnos, însă la un moment dat s-a produs accidentul, constând în tăierea a două degete de la mâna a reclamantului. Circumstanțele concrete ale producerii accidentului rămân neclare, martorii audiați neputând oferi informații suficiente. Este clar însă că acest accident s-a produs într-un moment în care nici un lucrător calificat nu opera fierăstrăul iar acesta continua să funcționeze. Astfel, martorul a arătat că nu se afla lângă reclamant în acel moment, martorul a arătat că nu a văzut accidentul, martorul a declarat că nu își dă seama ce a vrut reclamantul să facă ci doar l-a văzut apropiindu-se de ferăstrău, martorul nu a oferit detalii, martorul de asemenea nu a văzut incidentul iar martorul rezultă că nu seafla în apropiere la momentul accidentului.
De asemenea este cert că fierăstrăul fiind folosit de mai mulți lucrători calificați, alternativ, acesta era lăsat în funcțiune în intervalul dintre realizarea diferitelor operațiuni de către fiecare dintre cei ce îl operau, așa cum susțin martorii, și. Ca urmare, susținerile martorului, cum că fierăstrăul era oprit nu sunt confirmate de ceilalți martori și nu pot fi reținute.
Așadar, nu s-a probat cu certitudine faptul că reclamantul a fost cel care, în mod exclusiv, a provocat accidentul.
Dimpotrivă, în cauză se reține culpa societății, prin prepușii săi, respectiv persoanele care aveau în coordonare și supraveghere lucrarea din ziua respectivă.
Astfel, aceștia au permis introducerea în incinta societății și folosirea unui echipament de tăiere, cu grad mare de periculozitate în exploatare, ce nu aparținea societății, fiind adus de martorul, în condițiile în care, pentru acest echipament nu se făcuse un instructaj special angajaților. Astfel, așa cum arată martorii și, instructajul fusese făcut pentru activități de tăiere a lemnului și metalului în general, inclusiv pentru instrumente mobile de tăiat, dar nu în special pentru acest tip de fierăstrău electric, care, așa cum au arătat chiar martorii și, nu avea un sistem de prindere. Acesta era poziționat, așa cum rezultă și din declarațiile acestor martori pe un de lucru ce rezultă a fi fost improvizat - o masă cu patru picioare, și chiar dacă în principiu nu se din cauza vibrațiilor, având o anumită stabilitate, putea fi mișcat în cazul în care era bruscat, în cazul unei manevrări defectuoase, cum ar fi cea la care putea proceda un lucrător necalificat precum reclamantul.
În aceste condiții, și cu toate că reclamantul nu ar fi trebuit să manevreze aparatul de tăiat, nu s-a asigurat supravegherea acestui ferăstrău, ceea ce a condus la accidentarea gravă a reclamantului.
Așadar, reclamanta, prin prepușii săi, este culpabilă pentru introducerea în procesul tehnologic a unui instrument cu un grad mare de pericol în exploatare, care nu aparținea societății și pentru care deci nu exista instructajul corespunzător și care a fost lăsat nesupravegheat, în stare de funcționare, fiind accesibil personalului necalificat care nu avea dreptul să îl folosească. Nu se poate imputa reclamantului producerea accidentului în condițiile în care acesta nu avea calificarea corespunzătoare și nici un instructaj specific pentru a putea fi conștient de pericolul pe care îl prezintă un asemenea utilaj. De asemenea, în aceste condiții, reclamantul nu își putea da seama ce operațiuni ar prezenta pericol, necunoscând părțile componente, structura și modul de funcționare a acestui echipament.
Ca urmare, devin aplicabile prevederile art. 269 din Codul muncii potrivit cu care angajatorul este obligat să repare prejudiciul material sau moral suferit de salariat în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.
Totuși, în ceea ce privește daunele materiale, reclamantul nu a prezentat nici o probă a sumelor pe care le-ar fi cheltuit în legătură cu acest accident, pentru înlăturarea efectelor acestuia sau în alt scop în legătură cu accidentul. De asemenea, nu pot fi acordate despăgubiri pentru cheltuieli viitoare și eventuale de transport și pentru protezare, în condițiile în care reclamantul nu a prezentat nici o probă de natură a estima costurile unei asemenea intervenții, nici faptul că o astfel de intervenție nu este posibilă în țară și nu se suportă cheltuielile aferente din bugetul asigurărilor de sănătate. Așadar, prejudiciul material nu este cuantificat, nefiind cert nici sub aspectul existenței nici al întinderii și nu s-a dovedit nici legătura de cauzalitate dintre un eventual prejudiciu și fapta ilicită a pârâtei.
Pe de altă parte, Tribunalul apreciază că reclamantul a suferit un prejudiciu moral important în urma producerii accidentului și suferă în continuare un astfel de prejudiciu.
Astfel, șocul și suferința suportate în momentul accidentului precum și suferința ulterioară, până la vindecarea rănilor, sunt incontestabile. Apoi, pierderea unei părți din funcționalitatea mâinii stângi, în mod obiectiv creează reclamantului un anumit disconfort prin incapacitatea de a-și mai folosi mâna în mod normal, atât în activitățile profesionale cât și în restul timpului.
Nu poate fi omisă nici starea de incertitudine și neliniște prin care în mod normal trece orice persoană care suferă o amputare, chiar parțială a unui membru, în considerarea șanselor sale de a mai desfășura o activitate care să îi aducă veniturile necesare întreținerii sale și familiei sale, mai ales atunci când este vorba de o persoană fără nici o calificare, cum este reclamantul, pentru care sursa de venit, vel puțin pe termen scurt nu poate fi decât munca necalificată, în care se folosește forța brută a membrelor.
Desigur, în aprecierea cuantumului daunelor morale nu există o modalitate exactă de determinare, aceasta implicând în mod inevitabil o doză de apreciere.
În consecință, instanța apreciază că prejudiciul moral suferit de angajat poate fi reparat prin acordarea sumei de 10.000 lei, sumă pe care instanța o apreciază ca fiind justificată în raport de pierderea suferită.
Față de aceste considerente instanța apreciază că se impune admiterea în parte a acțiunii.
Având în vedere că acțiunea a fost admisă în parte, instanța urmează a face aplicarea prevederilor art. 276 Cod pr.civilă, sens în care va obliga pârâta la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Recursul declarat de este nulși va fi considerat ca atare în temeiul art.306 Cod procedură civilă, întrucât nu a fost motivat în termen de 10 zile de la data comunicării sentinței civile.
Recursul declarat de ", a criticat sentința în esență pentru următoarele motive:
1. Prima instanță a soluționat cauza cu încălcarea principiului disponibilității, întrucât singura faptă care se impută recurentei prin cererea de chemare în judecată este nerespectarea promisiunii de ajutor în vederea achiziționării unei proteze, această faptă neputând să antreneze răspunderea patrimonială reglementată de art.269 din Codul muncii.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a angajatorului este necesar să fie întrunite condițiile răspunderii civile contractuale și anume fapta, vinovăția, prejudiciul și legătura de cauzalitate.
În ceea ce privește fapta care se impută în cererea de chemare în judecată, aceasta nu există întrucât recurenta nu a făcut niciodată reclamantului vreo promisiune concretă privind acordarea unui ajutor bănesc.
2. Mai mult, pentru a fi angajată răspunderea patrimonială a angajatorului este necesar ca fapta acestuia să reprezinte o încălcare a unei obligații prevăzută în contractul individual de muncă sau de legislația muncii.
În cauză nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii patrimoniale a angajatorului.
Accidentul de muncă s-a produs ca urmare a faptei săvârșite de către intimatul-reclamant, care, în ciuda faptului că nu avea nevoie să lucreze la circulat, fiind muncitor necalificat a luat singur decizia de a curăța circularul în timp ce acesta era în funcțiune.
Martorii, și, au arătat că reclamantul nu avea voie să lucreze la circular și nici nu a lucrat, fiind muncitor necalificat, în ziua respectivă acesta a ajutat numai la tăierea bucăților de lemn în sensul că ținea de capătul acestora pentru că aveau o lungime de 4 metri.
Cu toate acestea, încălcând dispoziția șefului de echipă (în sensul că intimatul trebuia să ajute numai la manevrarea scândurilor), intimatul reclamant a luat singur decizia de a curăța și repoziționa circularul, fără să-i ceară nimeni să facă acest lucru.
Angajatorul nu se face vinovat de producerea accidentului, singurul vinovat fiind intimatul reclamant.
Din probele administrate la dosar, rezultă fără echivoc că accidentul de muncă în urma căruia reclamantul și-a pierdut două degete de la mâna s-a produs exclusiv din culpa reclamantului.
Cauza reală a producerii accidentului o constituie acțiunea voluntară a reclamantului de introducere a mâinii stângi într-un spațiu interzis, fără ca utilajul să fi fost oprit, fiind astfel încălcate dispozițiile art.22 și art.23 alin.1 lit.a din Legea nr.319/2006 a securității și sănătății în muncă.
În drept au fost invocate disp.art.3041și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este fondat.
Curtea, analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs, va admite recursul, cu consecința modificării sentinței civile în sensul respingerii cererii privind plata daunelor morale ca nefondat, pentru următoarele considerente.
Hotărârea pronunțată de Tribunalul Constanța este rezultatul stabilirii unei situații de fapt eronate.
Astfel, accidentul de muncă s-a produs pe fondul nerespectării disciplinei muncii de către salariat în sensul că pe de o parte acesta a depășit limitele sarcinilor de serviciu trasate (avea numai obligația de a ține de la un capăt scândurile supuse prelucrării întrucât acestea aveau o lungime de circa 4 metri și nu puteau fi manipulate de către muncitorul calificat care lucra la circular), iar pe de altă parte în momentul producerii evenimentului acesta alături de alți muncitori nu îndeplineau o sarcină de serviciu trasată de angajator, ci lucrau la confecționarea unei canapele pentru uzul lor.
Martorul a arătat în mod explicit că accidentul s-a produs în momentul în care se lucra la confecționarea canapelei, cu toate că în ziua accidentului aveau ca sarcină de serviciu trasată de șeful punctului de lucru confecționarea unor dulapuri pentru societate.
Martorii au arătat că reclamantul nu primise nici o dispoziție în vederea curățării fierăstrăului circular, realizarea manevrei periculoase fiind rezultatul propriei hotărâri.
Martorul a arătat că la nivelul societății se făcuse un instructaj de protecția muncii pentru folosirea utilajelor mobile de tăiere, iar de acest instructaj a beneficiat și reclamantul, aspect învederat și de către martorul.
Tot martorul a arătat că în cadrul societății se lucrează în echipe mixte, un muncitor calificat ajutat de unul necalificat și că în principiu, reclamantul fiind muncitor necalificat nu are dreptul de a folosi instrumente de tăiere, cum ar fi fierăstrăul, dar în mod practic este posibil să aibă acces la orice utilaj.
Producerea accidentului este rezultatul exclusiv al faptei proprii a salariatului care a introdus mâna în dreptul fierăstrăului (în timpul în care acesta era pornit). Mai mult, fierăstrăul este prevăzut cu lamele de protecție pentru a preveni producerea accidentărilor, lamele care erau montate în ziua producerii evenimentului, deci este exclusă o accidentare altfel decât prin fapta voluntară a reclamantului.
Tot martorul a arătat că fierăstrăul nu se mișcase pe bancul de lucru, aspect pe care l-a perceput în momentul imediat anterior producerii accidentului.
Toate depozițiile martorilor conduc către concluzia unanimă că producerea accidentului nu se datorează angajatorului, ci salariatului care nu a respectat instructajul de protecția muncii și a participat în mod deliberat și fără știința șefului punctului de lucru la efectuarea unor lucrări, altele decât cele pe care le avea de îndeplinit în ziua respectivă.
Tribunalul Constanța avea obligația de a statua cu privire la temeinicia pretenției de acordare a daunelor morale, ținând cont și de dispozițiile legale, incidente în cauză din perspectiva disp. art.269 Codul muncii în forma în care textul era în vigoare la data producerii evenimentului, respectiv 31 mai 2007, aspecte care nu au fost analizate și care determină respingerea pretenției având în vedere și următoarele considerente:
Cererea reclamantului de acordare a acestor daune trebuie privită contemporan cu legislația în vigoare la momentul producerii pretinsului fapt ilicit generator de prejudicii.
La acel moment, Codul muncii nu fusese modificat prin legea 237/2007 în referire la art.269, astfel că interpretarea corectă a acestuia este cea oferită de Decizia XXXX din 07.05.2007 pronunțată într-un recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Astfel, admițând recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că în cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, potrivit art. 269 alin.1 din Codul muncii, daunele morale pot fi acordate salariaților numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprind clauze expres în acest sens.
Reclamantul recurent nu a făcut dovada că izvorul pretenției ar putea fi contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă, neavând clauze stipulate în acest sens.
În aceste condiții pretenția afirmată în cadrul litigiului de muncă pe tărâmul răspunderii contractuale nu era posibilă.
Este adevărat că prin art.295 alin.1 din Codul muncii se prevede că " dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile".
Dar, pentru a fi întregite dispozițiile specifice din Codul muncii cu cele ale Codului civil este necesar, așa cum rezultă din textul menționat, ca situația particulară să nu fie reglementată printr-o prevedere a Codului muncii și să nu existe nici o incompatibilitate de natura raporturilor de muncă atât timp cât acestea sunt întemeiate pe contractul colectiv sau individual de muncă.
Or, aceste două condiții nu pot fi considerate îndeplinite, pentru a justifica aplicarea prevederilor art. 269 alin.1 din Codul muncii (în forma anterioară a acestui text întrucât faptul generator de prejudicii s-a produs înainte de modificarea prin Legea 237/2007) în corelare cu dispozițiile art. 998 și 999 Cod civil, ca temei juridic al reparării prejudiciului moral în cadrul raporturilor juridice de muncă, câtă vreme răspunderea patrimonială reciprocă a părților dintr-un asemenea raport nu poate izvorî decât prin contractul de muncă bazându-se pe principiile răspunderii contractuale.
Atâta timp cât natura juridică a răspunderii patrimoniale reglementată de Codul muncii, este o varietate a răspunderii civile contractuale, cu anumite particularități imprimate de caracterul raporturilor de muncă, între care și aceea stabilită derogatoriu, prin art. 269 alin.(1) și art. 270 alin.(1), potrivit căreia, are ca obiect numai repararea pagubelor materiale, este evident că în temeiul unei astfel de răspunderi nu pot fi acordate și daune morale, acestea putând fi pretinse, în condițiile art. 998 și 999 din Codul civil, numai în cadrul răspunderii civile delictuale.
Or, în raport cu regula proprie dreptului comun în materia răspunderii contractuale (a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia XXXX/2007 pronunțată în recurs în interesul legii) potrivit căreia daunele morale pentru prejudiciul nepatrimonial suferit nu pot fi stabilite, în cadrul unei asemenea răspunderi, decât cu titlu de excepție, înseamnă că acordarea lor nu este posibilă decât în cazul când există o dispoziție legală care le prevede sau atunci când s-a stipulat expres în contractul încheiat.
Și nu în ultimul rând avem în vedere incidența dispozițiilor art.22 și 23 alin.1 lit.a din Legea nr.319/2006 a sănătății și securității în muncă, cauza reală a producerii accidentului constituind-o acțiunea voluntară a reclamantului de introducere a mâini într-un spațiu interzis, fără ca utilajul să fi fost oprit, ceea ce exclude o antrenare a răspunderii angajatorului pentru daune morale în baza art.269 Codul muncii.
Pe cale de consecință, în baza art.312 Cod procedură civilă, va fi admis recursul și modificând în parte sentința, va fi respinsă pretenția reclamantului având ca obiect obligarea angajatorului la plata daunelor în cuantum de 10.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de recurentul reclamant intimat, domiciliat în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.685/02.06.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de recurentul pârât intimat SC SA, cu sediul în B,-,.2, sector 6,prin reprezentant, cu sediul în B,-,.103,.1,.15, sector 3, împotriva sentinței civile nr.685 din 2 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Modifică în parte hotărârea recurată în sensul că respinge cererea privind plata daunelor morale, ca nefondată.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.02.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond: /
Red.dec.Jud.-/23.02.2009
Tehnored.gref.RD/4ex./23.02.2009
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Maria Apostol, Mariana Bădulescu
