Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 793/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,

DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 793/

Ședința publică din 2 iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dorina Rizea

JUDECĂTOR 2: Mihail Lohănel

JUDECĂTOR 3: Roxana Maria

Grefier șef secție

Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta - SERV SA - TRANSILVANIA SUD în contradictoriu cu intimata pârâtă, având ca obiect: "acțiune în răspundere patrimonială", împotriva sentinței civile nr. 515/M din 16 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr. 1409/62/209.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 26 mai 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Instanța, a amânat pronunțarea la data de 02.06.2009.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Constată că prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr-, reclamanta -, Serv" SA- Transilvania Sud - S în contradictoriu cu pârâta a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2424 lei reprezentând sumă nedatorată care i-a fost acordată din eroare cu titlu de indemnizație de concediu de odihnă și prima de vacanță pentru 15 de zile de concediu de odihnă efectuate în anul 2006.

Prin sentința civilă nr. 515/M/2009, Tribunalul Brașova admis excepția lipsei capacității de exercițiu a reclamantei -, Serv" SA - Transilvania Sud - A anulat cererea formulată de reclamanta -, Serv" SA - Transilvania Sud - S, în contradictoriu cu pârâta -.

Pentru a se pronunța astfel s-a reținut că prin sentința civilă nr.834/2.09.2008 Tribunalul Sibiua declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, sentința rămânând irevocabilă prin respingerea recursului declarat de reclamantă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 6.10.2008 sub nr. de dosar -.

La termenul de judecată din data de 4.11.2008 pârâta prin reprezentant a invocat excepția necompetenței teritoriale, solicitând declinarea cauzei în favoarea Tribunalului București.

Reținându-se faptul că sediul societății reclamante este în B, instanța a constatat că, în raport de dispozițiile legale aplicabile, competența în primă instanță revine Tribunalului București, motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art.158 Cod procedură civilă rap. la art.284 din Codul Muncii, a admis excepția și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței competentă să o judece.

Împotriva sentinței 1709/06.11.2008 pârâta - " Serv SA - " Transilvania Sud" a promovat recurs, admis prin decizia civilă nr. 81/R/29.01.2009 a Curții de APEL BRAȘOV decizie prin care stabilindu-se competența teritorială a Tribunalului Brașovs -a invocat necesitatea discutării personalității juridice, respectiv a capacității de exercițiu a reclamantei, arătându-se că în speță, reclamant este " Serv" SA - " Transilvania Sud" - S, deci o sucursală fără capacitate de exercițiu a " Serv" SA B care are personalitate juridică, însă, nu a formulat acțiunea civilă în nume propriu și nici prin mandatar, în cauză neexistând dovada mandatului între cele două societăți în scopul promovării acțiunilor civile. Instanța de recurs a reținut că s-a reținut greșit formularea acțiunii de către " Serv" SA B prin sucursală, fără a exista mandat în acest sens sau fără a fi semnată sau însușită acțiunea de societatea cu personalitate juridică.

În fond după casare cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Brașov sub numărul - iar la termenul din data de 10.03.2009 s-a invocat din oficiu excepția lipsei capacității de exercițiu a reclamantei.

Analizând actele și lucrările dosarului în ceea ce privește excepția invocată instanța a reținut următoarele:

Astfel cum s-a arătat anterior, prin decizia civilă nr. 81/R/29.01.2009 a Curții de APEL BRAȘOVs -a invocat necesitatea discutării personalității juridice, respectiv a capacității de exercițiu a reclamantei, arătându-se că în speță, reclamant este " Serv" SA - " Transilvania Sud" - S, deci o sucursală fără capacitate de exercițiu a " Serv" SA B care are personalitate juridică, însă, nu a formulat acțiunea civilă în nume propriu și nici prin mandatar, în cauză neexistând dovada mandatului între cele două societăți în scopul promovării acțiunilor civile. Instanța de recurs a reținut că s-a reținut greșit formularea acțiunii de către " Serv" SA B prin sucursală, fără a exista mandat în acest sens sau fără a fi semnată sau însușită acțiunea de societatea cu personalitate juridică.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 315 alin. 1 pr.civ. în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Având în vedere problema de drept analizată de instanța de recurs, respectiv a lipsei capacității de exercițiu a reclamantei, motivată de lipsa personalității juridice a societății reclamantei, obligatorie pentru instanța de fond, în temeiul art. 161.pr.civ. coroborată cu art. 137 alin 1.pr.civ. a admis excepția lipsei capacității de exercițiu a reclamantei și a anulat cererea formulată de reclamanta este " Serv" SA - " Transilvania Sud" -

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta - " SERV" SA - " TRANSILVANIA SUD" criticând hotărârea pentru motivul că, instanța de fond a reținut în mod eronat că acțiunea a fost introdusă în nume propriu de " Transilvania Sud" și prin urmare, a anulat acțiunea ca fiind formulată de o persoană lipsită de capacitate procesuală de exercițiu.

Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, curtea reține că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Prin exercitarea atribuțiilor sale, - SA B, prin statut a aprobat competențele sucursalelor și agențiilor (art. 2) iar prin hotărârile nr. 2 și 7/2005, Consiliul de Administrație a delegat competența în raporturile de muncă sucursalelor.

Prin urmare, în speță, sucursala Transilvania Sud nu a promovat acțiune în nume propriu, ci a acționat în numele Sud SA care este societate cu personalitate juridică, și în consecință, cu capacitate de folosința și de exercițiu, reclamanta figurând - Serv SA - Transilvania Sud (fila 2 dosar fond).

Cât privește, aplicarea prevederilor art. 315 (1) Cod procedură civilă, curtea reține că instanța de recurs nu a dezlegat chestiunea de drept a lipsei capacității de exercițiu pentru a fi obligatorie pentru instanța de fond ci a dat îndrumarea de a se analiza problema de drept a calității procesual active și sub acest aspect, chestiune de drept soluționată greșit de prima instanță.

Pentru aceste considerente, curtea va respinge excepția lipsei capacității de exercițiu a reclamantei iar în baza art. 312 (5) Cod procedură civilă, va casa hotărârea și va trimite cauza pentru soluționarea pe fond a cererii de chemare în judecată, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta SE " Serv"SA - " Transilvania Sud" împotriva sentinței civile nr. 515/M/2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care o casează în sensul că:

Respinge excepția lipsei capacității de exercițiu a reclamantei invocată din oficiu de către instanță.

Trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 02.06.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier șef sectie,

Red. -/22.06.2009

Dact. /25.06.2009

Jud. fond: -

Președinte:Dorina Rizea
Judecători:Dorina Rizea, Mihail Lohănel, Roxana Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 793/2009. Curtea de Apel Brasov