Acțiune posesorie. Decizia 274/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ nr. 274/
Ședința publică din 07.09.2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 2: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 3: Vanghelița Tase
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta-reclamantă prin mandatar -domiciliat în sat, 23 August județ C, respectiv C, B-dul -. - nr.191,.10,. F,.110 -împotriva deciziei civile nr.148/03.03.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în contradictoriu cu intimatul-pârât, domiciliat în sat, 23 August județ C având ca obiect acțiune posesorie.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 31.08.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la data de 04.03.2008, reclamanta prin mandatar l-a chemat în judecată pe pârâtul Balcă pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la respectarea folosinței pașnice a imobilului situat în sat, comuna 23 August, județul
În motivarea cererii sale, reclamanta a arată că este mandatara numitului, proprietarul imobilui, achiziționat prin contractul autentificat sub nr.549/1.04.2004 BNP, având destinația de locuință.
Mai arată reclamanta că încă din timpul vieții sale domnul a împuternicit pe reclamantă să-i administreze averea sa din România.
În luna august 2007, proprietarul imobilului a decedat moment din care pârâtul folosește imobilul din satul, precum și bunurile mobile aflate în locuință interzicând mandatarei accesul în imobil, după ce a sustras cheile de la defunct și a distrus din bunuri.
Astfel, reclamanta a considerat că, prin acțiunile sale, pârâtul a deposedat-o cu bună știință de un bun care îi aparținea în virtutea mandatului cu care a fost împuternicită, astfel încât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 674 pct.2 Cod civil, în sensul că tulburarea-deposedarea a fost violentă și condiția referitoare la trecerea unui an de zile de la data tulburării-deposedării.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.674 Cod civil.
Prin sentința civilă nr.1838/C/2008 Judecătoria Mangaliaa respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a admis, încă de la 05.06.2008, excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârât, reținând că mandatul în temeiul căruia reclamanta își justifica îndreptățirea de a formula acțiunea a încetat prin decesul proprietarului mandant.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta solicitând schimbarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii și pe fond, obligarea pârâtului la respectarea folosinței pașnice a imobilului, considerând că, din punct de vedere al legii germane, singura aplicabilă mandatului pe care îl invocă, admiterea excepției lipsei calității procesuală pasivă este greșită.
Prin decizia civilă nr.148/03.03.2009, Tribunalul Constanțaa respins apelul, considerând că în mod temeinic prima instanță a soluționat cauza pe excepția invocată de pârât.
Tribunalul Constanțaa avut în vedere că prezenta acțiune este una posesorie, astfel încât regulile aplicabile nu sunt cele ale legii germane, ce cârmuiește contractul de mandat, ci ale legii române, ce cârmuiește însuși litigiul dedus judecații.
Deși este real că la pct.7 se stipulează că împuternicirea nu se stinge odată cu decesul mandantului, având în vedere că decesul acestuia a survenit în România, iar imobilul ce face obiectul cauzei se află în România, sunt aplicabile dispozițiile legii române, respectiv art.1552 pct.3 cod civil în conformitate cu prevederile art.49 din Legea 105/1992 privind raporturile de drept internațional privat, în referire la art. 66 lit. b din același act normativ.
Potrivit art.49 al legii nr.105/1992 "posesia, dreptul de proprietate, precum si celelalte drepturi reale asupra bunurilor, inclusiv cele de garanții reale, sunt cârmuite de legea locului unde acestea se afla sau sunt situate".
Dispozițiile art.49 se coroborează cu dispozițiile art.66 alin.1 lit. b al aceluiași act normativ potrivit cu care "în ce privește bunurile imobile și fondul de comerț, moștenirea este supusa legii locului unde fiecare dintre aceste bunuri este situat."
Așadar, urmare a încetării mandatului general dat reclamantei prin decesul mandantului la 14.08.2007, reclamanta nu are calitatea procesuală activă astfel cum, in mod corect, a stabilit și instanța de fond.
Analizând recursul din punct de vedere al motivelor invocate de reclamantă și din perspectiva prevederilor art.304 pct. 4 raportat la art.2821Cod pr. civilă invocate din oficiu, curtea constată că recursul este întemeiat și urmează a fi admis.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.549/01.04.2004 la., numitul a cumpărat de la Romi o construcție cu destinația de locuință situată în sat, comuna 23 August, constituindu-se în favoarea cumpărătorului și un drept de superficie pentru terenul aferent în suprafață de 1960 mp care a rămas în proprietatea vânzătorilor.
La data de 07.07.2005, numitul a semnat în fața unui notar din orașul, Germania o împuternicire generală prin care a mandatat-o pe reclamanta să se ocupe de administrarea și dispoziția averii sale.
S-a menționat în procură (filele 10-11, dosar Judecătoria Mangalia ) că mandantul este transmisibil și că "împuternicirea și raportul de însărcinare care stă la baza ei nu se sting odată cu decesul sau prin incapacitatea de afaceri" (pct.7).
Conform extrasului din registrul de deces pentru uzul oficial nr.85183/16.05.2008 eliberat de Primăria Municipiului C (fila 38 dosar Judecătoria Mangalia ), numitul a decedat la 14.08.2007 în localitatea
După acest deces, mandatara prin persoana împuternicită, a formulat o acțiune posesorie în fața instanțelor române, justificând calitatea sa în baza procurii din 07.07.2005 dată în fața unui notar din orașul, Germania.
Caracterul posesoriu al acțiunii astfel introduse a fost evidențiat clar în cuprinsul cererii: s-au indicat prevederile art.674 pct.2 Cod civil (în fapt Cod pr. civilă) și au fost expuse și motivate toate condițiile de admisibilitate ale acțiunii posesorii speciale (în reintegrare) - existența unei posesii, tulburarea prin violență și faptul că nu a trecut mai mult de un an de la deposedare.
Calificarea a fost reținută și de instanța de apel care a statuat că prezenta acțiune este una posesorie, astfel încât regulile aplicabile nu sunt cele ale legii germane, ce cârmuiește contractul de mandat, ci ale legii române, ce cârmuiește însuși litigiul dedus judecații.
În aceste condiții, în mod greșit tribunalul a soluționat cauza în complet compus din doi judecători, în condițiile în care acțiunile posesorii nu sunt supuse căii de atac a apelului.
Astfel, conform art.2821Cod pr.civilă, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială, acțiunile posesorii, precum și cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii și în alte cazuri prevăzute de lege.
Analiza prevederilor citate duce la concluzia că, în intenția de a exclude de la calea de atac a apelului anumite hotărâri judecătorești, legiuitorul a operat cu două categorii de excepții: 1. indicarea precisă a obiectului acțiunii (limitativîn art.2821Cod pr. civilă: pensiile de întreținere, acțiunile posesorii, cele referitoare la înregistrarea în registrul de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii); 2. indicarea valorii obiectului cererii - oricare ar fi acesta, când evaluarea este posibilă (acțiunea în pretenții, acțiunea în revendicare și prin efectul deciziei nr.32/2008 a acțiune în constatarea existenței unui drept, în nulitate, acțiunea în rezoluțiune, reziliere, etc.)
Nu vor fi deci supuse apelului hotărârile care au ca obiect cereri de genul celor descrise la pct.1 anterior,indiferent de posibilitatea evaluării sau nu a acestui obiect.
Rezultă astfel, în mod indubitabil, că în determinarea incidenței prevederilor de art.282 Cod pr. civilă, tribunalul trebuia să pornească de la stabilirea obiectului acțiunii și, dacă acesta nu se regăsea printre excepțiile art.2821Cod pr.civilă, se recurgea la criteriul subsidiar al valorii obiectului (inclusiv al condiției implicite conținute, aceea a caracterului evaluabil în bani sau nu al cererii).
De aceea, constatând că este învestită cu o acțiune posesorie, instanța trebuia - în temeiul art.84 Cod pr. Civilă - să dea calificarea exactă a căii de atac și să soluționeze cauza în compunerea prevăzută de art. 54 al. 2 din Legea nr.384/2004.
Pentru aceste motive, în conformitate cu art.304 pct.1 rap. la art.2821Cod pr. civilă și art.312 Cod pr. civilă, va fi admis recursul,va fi casată decizia recurată și va fi trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului Constanța ca instanță de recurs.
În soluționarea recursului, tribunalul urmează a avea în vedere că, în urma soluționării excepției lipsei calității procesual active a reclamantei și principiului judecății în apel "tantum devolutum quantum judicatum", analiza soluției primei instanțe se va bazadoarpe dispozițiile legii aplicabile contractului de mandat pe care reclamanta își justifică îndreptățirea de a introduce acțiunea posesorie și nu pe prevederile legale care ar guverna însuși fondul dreptului, la a cărui analiză instanța nu a ajuns, ca urmare a admiterii unei excepții dirimante.
De aceea, în verificarea legalității soluției asupra excepția lipsei calității procesuale active, nu vor fi aplicabile prevederile art. 49 și urm. din Legea nr.105/1992 privind regulamentul general al bunurilor, ci dispozițiile art. 73 și urm. referitoare la obligațiile contractuale.
Astfel, constatând, în temeiul art. 148 și art.149 pct. 1 și 9 din Legea nr.105/1992, că instanțele române sunt competente să soluționeze prezenta cauză, instanțele trebuiau să determine conform Secțiunii a II-a, cap. XII din Legea nr.105/1992, care este legea aplicabilă în acest proces de drept internațional privat.
În acest demers, tribunalul trebuia să aibă în vedere prevederile art. 160 conform căruia obiectul și cauza acțiunii civile, în procesele privind raporturile de drept internațional privat, sunt determinate de legea care reglementează fondul raportului juridic litigios; după aceeași lege se determină calitatea procesuală a părților.
De asemenea, instanța va trebui să analizeze și incidența prevederilor artg.73 și urm. din lege, în special cele ale art. 77 și art.78 lit. c din actul normativ indicat.
Față de cele arătate, avându-se în vedere și prevederile art.315 Cod pr. civilă va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Constanța ca instanță de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil declarat de recurenta-reclamantă prin mandatar domiciliat în sat, 23 August județ C, respectiv C, B-dul -. - nr.191,.10,. F,.110 împotriva deciziei civile nr.148/03.03.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în contradictoriu cu intimatul-pârât, domiciliat în sat, 23 August județ C având ca obiect acțiune posesorie.având ca obiect acțiune posesorie.
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Constanța ca instanță de recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 07.09.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Jud.fond:
Jud.apel: &
Red. dec. jud. /09.10.2009
Tehnored. gref. /12.10.2009/4 ex.
dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Către,
TRIBUNALUL CONSTANȚA
Vă înaintăm dosarul nr-, privind recursul civil declarat de recurenta-reclamantă prin mandatar -domiciliat în sat, 23 August județ C, respectiv C, B-dul -. - nr.191,.10,. F,.110 -împotriva deciziei civile nr.148/03.03.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în contradictoriu cu intimatul-pârât, domiciliat în sat, 23 August județ C având ca obiect acțiune posesorie.
Tribunalul Constanța, prin decizia civilă nr.274/C/07.09.2009 a admis recursul civil declarat de recurenta-reclamantă prin mandatar împotriva deciziei civile nr.148/03.03.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în contradictoriu cu intimatul-pârât, având ca obiect acțiune posesorie.având ca obiect acțiune posesorie.
A casat decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Constanța ca instanță de recurs.
Președinte de complet
- -
Grefier
- -
Președinte:Gabriel LefterJudecători:Gabriel Lefter, Mihaela Ganea, Vanghelița Tase