Anulare act. Decizia 1003/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1003
Ședința publică de la 07 Octombrie 2009
PREȘEDINTE: Nela Drăguț
JUDECĂTOR 2: Mariana Mudava
JUDECĂTOR 3: Mihaela Loredana
Grefier: -
Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâții și, domiciliați în C,-, jud. D, împotriva deciziei civile nr. 234 din 09 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 4204 din 24 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA C, cu sediul în C,--7, jud. D, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CRAIOVA, cu sediul în C, jud. D, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul pârât, personal și asistat de avocat și recurenta pârâtă, reprezentată de același avocat, lipsind intimații reclamanți COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA C, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CRAIOVA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurentul pârât, a depus concluzii scrise, în raport de care a solicitat admiterea recursului, potrivit motivelor formulate în scris și susținute oral, casarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în rejudecare solicitând și restituirea unui drept de retenție a imobilului, până la momentul restituirii către recurentul pârât a prețului achitat.
Reprezentantul Ministerului Publica pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile recurate ca fiind legală și temeinică.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
La data de 18 iulie 2007, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiovaa sesizat Judecătoria Craiova, prin ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ din data de 16.07.2007, pronunțata în dosarul nr.3909/P/2007, cu privire la anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 34/03.12.2003.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiovaa arătat că, prin ordonanța din data de 16 iulie 2007, pronunțată în dosarul nr. 3909/P/2007, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților și pentru faptele prevăzute de art. 215 alin. 1 și 3, 291 Cod penal și art. 292 Cod penal, fiindu-i aplicată fiecărui învinuit și o sancțiune cu caracter administrativ în cuantum de câte 700 lei.
În fapt, prin ordonanța menționată, s-a reținut că învinuitul, în calitate de șef stație CFR a depus cerere la Sucursala Regionalei CFR C în vederea achiziționării locuinței de serviciu pe care o deținuse până atunci în baza unui contract de închiriere.
În vederea perfectării contractului, una din condițiile impuse de lege prevedea că cei ce vor să achiziționeze astfel de locuințe să nu fi deținut anterior sau să dețină locuințe proprietate personală pe teritoriul țării.
Cu toate acestea, învinuita, soția învinuitului, ce deținea o locuință, proprietate personală anterior căsătoriei, a declarat la notariat că nu are în proprietate locuință.
La data de 12.11.2007, Compania Națională de Ferate CFR SA-Sucursala Regionala a formulat precizare prin care a arătat că își însușește acțiunea formulata de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova.
Prin sentința civilă nr.4204 din 24.03.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova și însușită de Compania Națională de Ferate CFR SA.
A fost anulat contractul de vânzare-cumpărare înregistrat la reclamanta Compania Națională de Ferate CFR, sub nr.34/03.12.2003 și a fost respinsă cererea pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Pentru a fi operabilă sancțiunea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat este necesar ca imobilul ce face obiectul acestuia să facă parte din categoria imobilelor prev. de art.7 al.3 Legea 85/1992, republicată, și anume să fi aparținut înainte de 6 martie 1945 societăților cu capital privat sau mixt.
Imobilul în discuție a fost construit în anul 1944 de către compania de cale ferată, fiind proprietatea acesteia până în anul 2003, anul vânzării, după cum reiese din adresa aflată la fila 52 dosar.
Ca atare, acesta face parte din categoria imobilelor prevăzute de art. 7 al. 3 Legea 85/1992, republicată, și nu putea fi înstrăinat în mod valabil către persoane care dețineau la momentul înstrăinării un alt imobil în proprietate, sancțiunea prevăzută de lege, conform prevederilor citate, pentru încheierea unui astfel de contract fiind nulitatea absolută.
S-a reținut că, pentru intervenirea unei astfel de sancțiuni nu are relevanță dacă pârâții au plătit prețul apartamentului în rate sau într-o singură prestație, întrucât interdicția vizează dobândirea apartamentului de persoanele prev. de art. 9 al.6 Legea 112/1995, din categoria cărora fac parte și pârâții, și nu numai persoanele care au plătit prețul apartamentului în rate.
Instanța a constatat, că este nul absolut contractul de vânzare-cumpărare înregistrat la reclamanta Compania Națională de Ferate "CFR" SA, sub nr. 34/03.12.2003.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, apelanții au arătat că instanța de fond a interpretat greșit probele administrate în cauză și a aplicat greșit dispozițiile legale, nu a dat dovadă de rol activ în sensul administrării probatoriilor necesare în cauză în vederea verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege privind imobilul în litigiu.
Intimata CN CFR SA Cad epus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
La termenul de judecată din 06.11.2008 apelanții, prin apărător, au invocat un motiv de ordine publică constând în faptul că sesizarea instanței de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, prin ordonanță, nu reprezintă o cerere de chemare în judecată care să respecte condițiile imperative ale art. 112 Cod pr. civ, excepție respinsă de instanță în baza art. 249 alin 2 raportat la art. 245 lit c/1 Cod pr. penală.
La ultimul termen de judecată, reprezentantul Parchetului a invocat faptul că sesizarea parchetului nu s-a făcut pentru anularea contractului, ci a declarației notariale, acesta fiind actul cu privire la care s-a săvârșit falsul.
Prin decizia civilă nr. 234 din 09 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, s-a respins apelul declarat de apelanții-pârâți și împotriva sentinței civile nr.4204 din -, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți Compania Națională de Ferate CFR SA C și Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele considerente:
Obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit sesizarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, prin ordonanța de sub scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, din data de 16.07.2007, pronunțată în dosarul nr.3909/P/2007 de Judecătoria Craiova, cu privire la anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 34/03.12.2003.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiovaa arătat că, prin ordonanța din data de 16 iulie 2007, pronunțată în dosarul nr. 3909/P/2007 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților și pentru faptele prevăzute de art. 215 alin. 1 și 3, 291.Cod Penal și art. 292.Cod Penal, fiindu-i aplicat fiecărui învinuit și o sancțiune cu caracter administrativ în cuantum de câte 700 lei.
Deși apelanții au invocat necercetarea fondului cauzei de către instanța de fond sub aspectul stabilirii cu exactitate a obiectului cauzei deduse judecății, observând conținutul ordonanței din data de 16 iulie 2007, pronunțată în dosarul nr. 3909/P/2007 care constituie, conform art.249 rap. la art 245lit c/1 Cod pr. penală, actul de sesizare al instanței civile, s-a constatat că obiectul cauzei a fost clar stabilit, respectiv anularea contractului de vânzare-cumpărare și nu anularea declarației notariale, întrucât pârâții din prezenta cauză au fost cercetați atât pentru falsul săvârșit cu ocazia întocmirii declarației notariale, cât și pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin1, 3 Cod penal, respectiv cu ocazia încheierii unui contract prin folosirea unei declarații necorespunzătoare adevărului, declarație fără de care respectivul contract nu s-ar fi încheiat, contract care reprezintă produsul infracțiunii de înșelăciune.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a constatat că nu sunt întemeiate criticile formulate de către apelanți, din următoarele considerente:
Observând probele administrate atât în fața instanței de fond, respectiv adresa nr. 62/4/14/2008 emisă de Sucursala Regională CF C - Patrimoniu( 52 dosar fond ), cât și cele administrate în faza procesuală a apelului, respectiv adresa nr- și declarație de impunere pe anul 2003, s-a constatat că instanța de fond în mod corect a reținut că imobilul în litigiu a fost construit în anul 1944 de către compania de cale ferată care a fost proprietatea acesteia până în anul 2003, anul vânzării și, prin urmare, criticile apelanților vizând acest aspect sunt neîntemeiate.
Cum excepția prev. de art 9 alin 6 din Legea nr. 112/1995 prevede ca persoanele ce vor să achiziționeze astfel de locuințe să nu fi deținut anterior sau să dețină locuințe proprietate personală pe teritoriul țării, iar din probe a rezultat că apelanta a deținut un astfel de imobil pe care l-a și înstrăinat ulterior încheierii contractului a cărui anulare se solicită, după cum rezultă din contractele de vânzare-cumpărare nr. 1739/2002 și 3463/2006, tribunalul a constatat că instanța de fond în mod corect a reținut că este lovit de nulitate absolută contractul încheiat de către apelant cu nerespectarea dispozițiilor legale, nulitate prev. de art. 11 din Legea nr. 112/1995.
În termen legal, împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs pârâții și, criticându-le pentru nelegalitate, raportat la art. 304 pct. 5,7 și 9 Cod pr. civ. deoarece sesizarea parchetului nu cuprinde elementele prev. de art. 112 Cod pr. civ. și este inadmisibilă în ceea ce privește desființarea contractului de vânzare - cumpărare, întrucât actul fals îl constituie declarația prin care s-a arătat că pârâții nu dețin o altă locuință și nu contractul de vânzare - cumpărare; nu a fost cercetat fondul cauzei, motiv pentru care se impune trimiterea cauzei pentru rejudecare a acesteia, în cauză imobilul neintrând în categoria celor la care se referă art. 7 alin. 3 din Lg. 85/1992 și anume să fi aparținut înainte de 6 martie 1945 societăților cu capital mixt sau privat; nu au fost respectate cerințele art. 129 Cod pr. civ. și art. 6 CEDO, dispozițiile Lg. 85/1992, respectiv art. 11 alin.3 sunt aplicate greșit în cauză; greșit au fost aplicate dispoz. Lg. 112/1995.
Prin concluziile scrise depuse de recurent s-au completat motivele de recurs considerându-se că reclamanții au fost cumpărători de bună credință, au achitat prețul integral pentru imobil, astfel că vânzătoarea nu a fost prejudiciată prin declarația dată de; s-a solicitat ca prin modificarea hotărârii să fie considerați proprietari de drept și să le fie acordat dreptul de retenție asupra imobilului și pentru îmbunătățirile aduse acestuia; nu au fost aplicate corect dispoz. art. 1312 alin.2 Cod civil, conform căruia orice clauză obscură sau îndoioasă de îndreaptă asupra vânzătorului nu asupra cumpărătorului de bună credință; instanțele nu au dispus repunerea în situația anterioară anulării actului.
Criticile formulate nu sunt întemeiate, având în vedere următoarele considerente:
Prin ordonanța pronunțată în dosar nr. 3909/P/2007, au fost scoși de sub urmărire penală învinuiții și pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin.1 și 3 Cod penal, 291 și 292 Cod penal, fiindu-le aplicate acestora sancțiuni administrative, respectiv amenda în valoare de 700 lei pentru fiecare învinuit.
S-a dispus sesizarea instanței de judecată în vederea anulării contractului de vânzare-cumpărare, nefiind respectată condiția impusă de lege în situația achiziționării unor locuințe din fondul de stat, a nedeținerii anterior a unei locuințe proprietate personală pe teritoriul țării.
Persoana juridică prejudiciată prin încheierea contractului de vânzare - cumpărare nr. 34/3.12.2003 a fost vânzătoarea CNCFR SA C, care la data de 12.11.2007 a precizat că își însușește acțiunea promovată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, situație în care aceasta a dobândit calitatea procesuală de reclamantă în cauză.
Instanțele au făcut aplicarea dispoz. art. 45 alin.2 Cod pr. civ. potrivit cărora, în cazul în care procurorul a pornit acțiunea, titularul dreptului la care se referă acțiunea va fi introdus în proces, acesta având calitatea procesuală de reclamant.
Referitor la cuprinsul cererii de chemare în judecată, așa cum este menționat în art. 112 Cod pr. civ. se constată că sesizarea parchetului îmbracă formele unei astfel de cereri, deoarece cuprinde atât indicarea reclamantului cât și a pârâților, precum și obiectul cererii, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea și dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere (state în dosarul nr. 3909/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, atașat cauzei), dovezi care ulterior au fost completate de reclamanta CNCFR SA.
Pe de altă parte, potrivit art. 245lit1Cod pr. penală raportat la art. 249 Cod pr. penală, privind punerea în executare a ordonanței de scoatere de sub urmărire penală, prin ordonanță se sesizează instanța civilă competentă cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris, această dispoziție constituind o dispoziție complimentară a ordonanței. Organul de urmărire penală a sesizat instanța civilă prin ordonanță, potrivit acestor dispoziții legale.
Contractul de vânzare - cumpărare nr. 34 din 3.12.2003 a fost încheiat în baza Lg. 85/1992, cu modificările ulterioare și a DL nr. 61/1990, obiectul vânzării constituindu-l un apartament proprietatea reclamantei.
Potrivit art. 129 Cod pr. civ. judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății și au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Instanța de apel, cu respectarea art. 295 alin.2 Cod pr. civ. a dispus completarea probatoriilor administrate de prima instanță pentru a stabili cu exactitate natura juridică a dreptului asupra apartamentului vândut raportat la momentul construirii și la calitatea proprietarului de la acel moment.
Astfel, pe baza actelor existente în dosarul de fond, respectiv adresa nr. 62/4/14/2008, emisă de Sucursala CN CFR C, Patrimoniu, precum și adresa nr- și declarația de impunere pe anul 2003 se constatată că în mod corect instanțele au reținut că imobilul în litigiu a fost construit în anul 1944, de către CNCFR, fiind proprietatea acesteia până în anul 2003, anul vânzării.
Față de aceste acte din care rezultă că apartamentul a constituit proprietatea reclamantei CFR încă din anul 1944, acesta intră sub incidența dispozițiilor art. 7 alin.3 din Lg. 85/1992, republicată, potrivit cărora locuințele care înainte de 6 martie 1945 au aparținut societăților cu capital de stat sau mixt vor fi vândute în condițiile de evaluare, de achitare integrală a prețului și de exceptare de la vânzare prev. prin Lg. 112/1995.
Instanțele nu au făcut în cauză aplicarea dispoz. art. 11 alin.3 din Lg. 85/1992, potrivit cărora nu pot cumpăra locuințele cu plata prețului în rate, persoanele care, în familia lor, au altă locuință proprietate personală, deoarece locuința nu cădea sub incidența acestei norme, ci îi sunt aplicabile dispozițiile la care se face trimitere în art. 7 alin.3 din aceeași lege, respectiv Lg. 112/1995.
Dispoziția legală se referă la vânzarea locuințelor care au fost în proprietatea unor societăți cu capital privat sau mixt, înainte de 6 martie 1945, fie că prețul este achitat integral sau în rate.
Pârâții au achitat integral prețul locuinței, dar față de textul de lege arătat ei rămân supuși reglementării acestuia, situație în care se aplică Lg. 112/1995, cu privire la exceptările de la vânzare.
Art. 9 din Lg. 112/1995 stabilește modalitatea și condițiile în care chiriașii, titulari de contract ai apartamentelor nerestituite în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, pot cumpăra, după expirarea termenului prev. la art. 14, aceste apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului.
Atât timp cât Lg. 85/1992 prin art. 7 alin.3 face trimitere expresă la vânzarea locuințelor construite anterior datei de 6 martie 1945, în condițiile prev. de Lg. 112/1995, urmează ca vânzarea acestor locuințe să fie supusă dispozițiilor din art. 9 al Lg. 112/1995, prin care se prevăd, așa cum s-a arătat mai sus, modalitatea și condițiile de vânzare a locuințelor, neavând importanță că acest text de lege se referă la apartamentele nerestituite foștilor proprietari, atât timp cât legea ce reprezintă cadrul general al vânzării, respectiv Lg. 85/1992, trimite în mod expres la aplicabilitatea normelor prevăzute în Lg. 112/1995.
De asemenea, în art. 9 alin.6 din Lg. 112/1995 se prevede că fac excepție de la prevederile alin.1, deci de la posibilitatea de cumpărare a locuinței, chiriașii titulari sau membrii familiei lor, soț, soție, copii minori, care au dobândit sau au înstrăinat o locuință proprietate personală după 01 ianuarie 1990, în localitatea de domiciliu. Aceasta constituie o excepție de la vânzare alături de celelalte excepții prev. de art. 10 din Lg. 112/1995, prin art. 7 alin.3 din Lg. 85/1992 făcându-se trimitere expresă și la excepțiile de la vânzare prev. în Lg. 112/1995.
Or, în speță, s-a făcut dovada că pârâta a avut în proprietate o altă locuință, motiv pentru care s-a și constatat ca fiind falsă declarația autentificată dată de către această pârâtă, în sensul că nu are în proprietate o altă locuință.
Cum încheierea contractului de vânzare cumpărare s-a întemeiat pe această declarație falsă, în mod corect s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare, făcându-se aplicarea dispoz. art. 9 alin.6 din Lg. 112/1995, pârâții încadrându-se în categoria chiriașilor - titulari sau membrii familiei lor - care au dobândit sau au înstrăinat o locuință proprietate personală după 01.01.1990, în localitatea de domiciliu, care sunt exceptați de la posibilitatea de cumpărare a locuinței ai cărei chiriași sunt.
nu le-au fost încălcate drepturile procesuale și dreptul la un proces echitabil soluționat într-un termen rezonabil, conform art. 6 CEDO, aceștia fiind în culpă pentru modalitatea ilicită în care au acționat pentru cumpărarea unei locuințe care, potrivit legii, nu putea să le fie vândută, intrând în categoria persoanelor exceptate de la această posibilitate. Pe de altă parte, aceștia pot acționa în justiție pentru restituirea prețului încasat de către reclamantă, ca efect al constatării nulității contractului de vânzare-cumpărare, prin repunerea părților în situația anterioară.
Pârâții au formulat prin motivele de recurs depuse după expirarea termenului prev. de art. 303 alin.2 Cod pr. civilă, cereri noi de repunere în situația anterioară, respectiv de restituire a prețului și de instituire a dreptului de retenție asupra locuinței respective până la restituirea prețului.
În recurs nu pot fi formulate cereri noi, așa cum a procedat recurentul prin concluziile scrise, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 315 Cod pr. civ. în instanța de recurs nu se pot produce probe noi cu excepția înscrisurilor.
Instanța de recurs are obligația, conform art. 299 și art. 303 Cod pr. civ. de a se raporta la obiectul investirii, respectiv motivele de recurs formulate în termenul prevăzut de lege, astfel încât nu vor mai fi analizate motivele de recurs depuse la data de 7.10.-2009, referitoare la buna credință a cumpărătorilor, la prejudiciul vânzătorului, precum și la cererea de constatare a calității de drept a pârâților asupra locuinței și a îmbunătățirilor aduse acestuia, la instituirea dreptului de retenție asupra imobilului, precum și la aplicarea dispoz. art. 1312 alin.2 Cod civil.
Trebuie precizat că toate motivele noi de recurs depuse la data de 7.10.2009 nu pot fi primite de către instanța de recurs, având în vedere că, potrivit art. 303 alin.2 Cod pr. civ. motivele de recurs se depun în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a declarat mai înainte, iar față de art- 306 alin.1 Cod pr. civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prev. în alin.2, acesta referindu-se la motivele de ordine publică, care pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs.
Or, față de momentul depunerii noilor motive de recurs, 7.10.2009, se constată că acestea constituie motive noi, neformulate în termenul la care se referă art. 303 alin.2 Cod pr. civ. situație în care acestea nu mai pot face obiectul analizei instanței de recurs raportat la art. 306 alin.1 Cod pr. civ.
În considerarea celor expuse, urmează ca, aplicând art. 312 alin.1 Cod pr. civ. să se respingă ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâții și, domiciliați în C,-, jud. D, împotriva deciziei civile nr. 234 din 09 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 4204 din 24 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA C, cu sediul în C,--7, jud. D, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CRAIOVA, cu sediul în C, jud.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
-
Grefier,
Red. jud. -
Tehn.
2 ex./29.10.2009
Președinte:Nela DrăguțJudecători:Nela Drăguț, Mariana Mudava, Mihaela Loredana
