Anulare act. Decizia 1018/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (649/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.1018.
Ședința publică de la 15 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Buzea
JUDECĂTOR 2: Doinița Mihalcea
JUDECĂTOR 3: Daniela Adriana
GREFIER -
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenții-pârâți și, împotriva deciziei civile nr.116 A din 26.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă COMPANIA DE FERATE - -
are ca obiect - nulitate contract vânzare-cumpărare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul pârât personal, consilier juridic, pentru intimata reclamantă Compania de Ferate - -, în baza delegației depuse la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurentul pârât depune la dosar Ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din 10.07.2008, învederând instanței că pe rolul acestui Parchet se află dosarul nr.857/P/2008 ce se referă tot la imobilul situat în B,--19. Totodată, solicită suspendarea soluționării prezentei cauze față de cele anterior arătat.
Reprezentantul intimatei reclamante învederează instanței că nu are cunoștință despre dosarului aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; solicită respingerea cererii de suspendare.
Curtea, după deliberare, respinge cererea de suspendare formulată de către recurentul pârât, față de faptul că nu s-a făcut dovada începerii urmăririi penale, condiție obligatorie conform dispozițiilor art.244 pct.2 Cod de procedură civilă.
Părțile declară că nu mai au alte cereri de solicitat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurentul pârât solicită admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului său și respingerii acțiunii ca fiind neîntemeiată.
Arată că, instanța de apel nu și-a exercitat rolul activ, conform dispozițiilor art.129 Cod de procedură civilă, în ceea ce privește aflarea situației juridice a imobilului.
- arată că, s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art.7 al.8 din Legea nr.85/1992, care include nu numai locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare ci și cele deținute de aceste unități, cum este cazul de față în care locuința este deținută de reclamantă urmare a unui act de donație.
Precizează că, încheierea tranzacției cu fosta sa soție, prin care apartamentul a rămas în proprietatea acesteia fără plata vreunei sulte, nu se încadrează în raționamentul dispozițiilor art.9 al.6 din legea nr.112/1995.
Reprezentantul intimatei reclamante solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a deciziei atacate; depune concluzii scrise în acest sens.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea introdusă la data de 31.10.1006 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, reclamanta Compania Națională de Ferate CFR a chemat în judecată pârâții și pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se constate, în temeiul art. 9 alin. 6 coroborat cu art. 11 din Legea nr. 112/1995 nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 36/23.10.2003 încheiat între reclamantă în calitate de vânzător și pârâți în calitate de cumpărători, având ca obiect locuința situată în B,--19, Corp C,. 1,. 2, sector 1.
Prin sentința civilă nr. 4318 din data de 20.03.2007, Judecătoria Sectorului 1 Baa dmis această acțiune și, pe cale de consecință, a dispus anularea contractului de vânzare cumpărare mai sus menționat pentru următoarele considerente:
Imobilul din litigiu a intrat în patrimoniul statului în baza Decretului de naționalizare figurând în anexa acestuia la poziția 30159 și ulterior, în proprietatea reclamantei. Pârâtul a încheiat contractul nr. 111/20.09.2001cu reclamanta prin care aceasta a închiriat pârâților locuința din litigiu iar la data de 07.08.2003 pârâtul a solicitat reclamantei vânzarea imobilului închiriat, vânzare care a intervenit prin contractul a cărui nulitate se solicită.
Contractul a fost încheiat în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995 iar susținerile părților în sensul că vânzarea s-a făcut în baza Legii nr. 85/1992 au fost înlăturate de instanță întrucât locuința nu era construită din fondurile statului iar vânzarea în temeiul acestei din urmă legi nu era condiționată de ipoteza ca dobânditorul ori membrii familiei sale să fi înstrăinat anterior o locuință așa cum prevede Legea nr. 112/1995.
Instanța a reținut că la încheierea contractului de vânzare cumpărare au fost nesocotite dispozițiile art. 6 și ale art. 9 din Legea nr. 112/1995 deoarece, la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1195 pârâtul nu deținea calitatea de chiriaș al imobilului iar după data de 01.01.1990 a mai deținut o locuință în calitate de proprietar situată în B,-, Bl. 14, Sc. B,. 7,. 62.
Această soluție a fost menținută de Tribunalul București Secția a IV a Civilă care, prin decizia civilă nr. 116A din data de 26.01.2009 a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâți.
Tribunalul a argumentat, la rândul său, că, în mod corect, prima instanță a reținut că actul de vânzare cumpărare a fost încheiat în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, părțile fiind în deplină cunoștință de cauză deoarece în contract a fost menționată această lege și, mai mult, apelantul pârât a formulat declarația necesară, pentru cumpărarea imobilului în baza acestei din urmă legi, sub aspectul că nu a deținut o altă locuință în proprietate.
S-a mai constatat că susținerile pârâților în sensul că apartamentul din litigiu a intrat în proprietatea CFR în baza actului de donație nr. 4257/1971 și nu în baza Decretului nr. 92/1951, chiar dacă ar corespunde realității, nu sunt de natură să schimbe regimul juridic al acestuia în privința posibilității înstrăinării, avându-se în vedere că, din actele dosarului nu rezultă, în mod clar, dacă apartamentul face parte din imobilul ce a purtat nr. 15 pe Str. - și a făcut obiectul actului de donație menționat.
Chiar dacă imobilul ar fi intrat în patrimoniul statului în baza actului de donație tot nu ar fi incidente dispozițiile Legii nr. 85/1992 care a reglementat vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului.
Tribunalul a mai arătat că, faptul că, la momentul la care pârâtul, în urma tranzacției încheiate cu fosta soție, conform sentinței civile nr. 10527/05.06.2000 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, a fost de acord cu atribuirea în deplină proprietate a apartamentului din B, B- 1 - către, apelanta nu era membru al familiei lui, căsătorindu-se ulterior cu acesta, apare fără relevanță, deoarece textul nu distinge sub acest aspect, momentul luat în calcul pentru stabilirea membrilor de familie care trebuie să îndeplinească fiecare în parte condiția menționată fiind momentul încheierii contractului în baza Legii nr. 112/1995.
Încheierea tranzacției prin care apartamentul a fost atribuit în lotul doamnei, în lotul domnului intrând alte bunuri, nu schimbă situația constatată în sensul că acesta a dobândit bunul de la adresa din B, B- 1 -.
În termen legal și în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, pârâții au formulat recurs împotriva acestei din urmă hotărâri susținând că, în mod greșit, instanța reține că imobilul din litigiu a făcut obiectul Legii nr. 112/1995 pentru că în contract se face trimitere la Legea nr. 112/1995.
Semnarea contractului de către recurent și intimata-reclamantă reprezintă consimțământul acestora cu privire la obiectul vânzării sau preț și nu cu privire la regimul care l-ar avea un imobil. Acest regim juridic rezultă din actele de la dosar iar instanța a fost lipsită de rol activ, încălcându-se prevederile art. 129 din Codul d e procedură civilă, în sensul nestăruirii prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.
Instanța, nu numai că nu a fost preocupată să afle care este situația juridică a imobilului însă a respins, nejustificat, apărările pârâților cu privire la faptul că imobilul din litigiu este unul și același cu cel donat de către o persoană fizică către Ministerul Transporturilor și, acesta din urmă acceptând donația prin Ordinul nr. 83/1971.
Instanța înlătură nejustificat apărările referitoare la incidența Legii nr. 85/1992 și face o aplicare greșită a dispozițiilor art. 7 și 8 din Legea nr. 85/1992 care include nu numai locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare ci și cele deținute de aceste unități, administrarea acestora fiind supusă hotărârii consiliului de administrație.
Dacă imobilul în litigiu ar fi intrat în sfera de reglementare a Legii nr. 112/1995 nu ar mai fi fost necesară hotărârea consiliului de administrație, dreptul de a cumpăra locuința derivând direct din lege.
Hotărârea instanței de apel este confuză, arată recurentul, deoarece aceasta face o greșită aplicare a legii și cu privire la modul de interpretare a art. 9 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 atunci când reține că recurentul a dobândit o locuință după ianuarie 1990 și că această condiție trebuia îndeplinită de fiecare membru al familiei în parte.
Recurenta nu a avut o altă locuință pe care să o fi înstrăinat după anul 1990 iar faptul că recurentul a încheiat o tranzacție cu fosta sa soție nu se încadrează în raționamentul avut în vedere de către legiuitor la data introducerii acestei interdicții.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 24.04.2009, intimata a arătat că susținerile recurentului referitoare la lipsa de rol activ a instanței de apel nu pot fi primite deoarece la poziția 3015 din Anexa Decretului de nr. 92/1950 imobilul din litigiu a fost naționalizat și trecut în proprietatea statului, acest înscris fiind suficient pentru clarifica situația juridică a imobilului.
Intimata mai arată că imobilul din litigiu, respectiv, cel situat în B,--19 nu este unul și același cu cel de la nr. 15 care, într-adevăr a fost donat statului de către - spre deosebire de cel dintâi care a fost naționalizat.
Imobilul nu face obiectul Legii nr. 85/1992 deoarece acest act normativ reglementează vânzarea de locuințe și spații construite din fondurile de stat și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, ci este construit de persoane fizice.
Recurenții pârâți nu aveau dreptul de a cumpăra locuința din litigiu deoarece, pe de o parte, pârâtul a dobândit, după ianuarie 1990 o locuință în coproprietate cu fosta sa soție, din fondul locuințelor de stat, iar, pe de altă parte, a înstrăinat această locuință iar interdicția impusă de art. 9 din Legea nr. 112/1995 era valabilă atât pentru chiriașii titulari cât și pentru membrii familiei lor.
Examinând cauza prin prisma criticilor susținute de recurenți în memoriul de recurs, având în vedere probatoriul administrat în cauză de către instanțele precedente, Curtea apreciază că recursul este nefondat.
Astfel, în mod corect, instanțele au interpretat actul juridic dedus judecății precum și dispozițiile legale incidente în cauză, și, pe cale de consecință, au stabilit regimul juridic al imobilului din litigiu.
Tribunalul arătat că, potrivit cu dispozițiile art. 969 din Codul Civil contractul este legea părților, iar actul juridic, a cărui nulitate absolută a fost stabilită definitiv de către această instanță, a fost interpretat tocmai prin prisma acestui text de lege și pornind de la voința internă a părților contractante.
Au stabilit, astfel, instanțele, că, părțile au cunoscut regimul juridic al imobilului, la momentul încheierii actului juridic contestat,- deoarece numai la acest moment se analizează și respectarea cerințelor legale,- ca fiind acela prevăzut de dispozițiile Legii nr. 112/1995, cum se menționează și în act, părțile raportându-și conduita, în funcție de acest regim juridic, sub aspectul formalităților care se impuneau în vederea încheierii vânzării.
În acest sens s-a reținut declarația că partea cumpărătoare nu a mai înstrăinat un imobil după data de 01.01.1990, cerință ce nu era prevăzută de Legea nr. 85/1992 și care reglementează regimul juridic al unei alte categorii de imobile, respectiv, acelea construite din fondurile unităților economice de stat și care puteau fi vândute chiriașilor acestora.
Legea nr. 112/1995 reglementează această condiție prin art.6, respectiv aceea ca persoanele care solicită cumpărarea să fi avut calitatea de chiriaș la momentul intrării în vigoare a legii, și anume în anul 1995.
Corect a reținut instanța de apel că, chiar dacă ar fi primită teza apelanților pârâți în sensul că imobilul ar fi fost donat statului român și, prin urmare, ar putea fi vândut, situație contrazisă de probatoriul administrat în sensul lipsei identității dintre imobilul donat și cel care a fost preluat de sta în baza Decretului de naționalizare, situația juridică a imobilului din litigiu rămâne neschimbată sub aspectul că înstrăinarea este nelegală.
Față de modalitatea de dobândire de către stat a imobilului, la data reorganizării SNCFR imobilul a trecut în patrimoniul CNCF CFR prin protocol de predare primire și avându-se în vedere dispozițiile Legii nr. 112/1995 iar nu ale Legii nr. 85/1992 locuința nefiind construită din fondurile acestei instituții.
Dispoziția art. 9 din Legea nr. 112/1995 nu distinge asupra particularităților ce se vor ivi în practică ci exprimă clar condiția ca titularul contractului de închiriere, ori ceilalți membri ai familiei acestuia, în calitate de titulari ai un drept propriu de închiriere să nu fi avut o locuință după 1990, condiție pe care unul dintre membrii familiei nu o mai îndeplinea în anul 2003 fiind astfel lipsită de relevanță juridică modalitatea în care locuința a ieșit din patrimoniul său.
Curtea nu poate primi nici criticile relative la nerespectarea dispozițiilor art. 129 din Codul d e procedură civilă, recurenții susținând că instanța de apel a fost lipsită de rol activ și a dispus administrarea probatoriului necesar aflării adevărului fiind respinse probele cu referire la situația juridică a imobilului și la identitatea acestuia cu cel care a fost donat către stat.
Astfel, potrivit cu dispozițiile art. 129 alin.1 din Codul d e procedură civilă, părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului și au obligația să-și exercite drepturile procesuale și să-și probeze pretențiile și apărările.
Or, instanța de apel, la termenul de judecată de la data de 17.11.2008 a încuviințat părților tocmai probatoriul pe care acestea le-au solicitat, apelanții pârâți fiind asistați, la termenul de propunere a probelor, ca dealtfel pe întreg parcursul judecății în apel, de avocat.
Pentru considerentele expuse, Curtea a apreciat că recursul este nefondat și, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă,urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, a nefondat, recursul formulat de pârâții și împotriva deciziei civile nr. 116 din data de 26.01.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
. /
Ex. 2/01.07.2009
- Secția a IV-a Civ. -,
Jud. Sectorului 1. - O.
Președinte:Ioana BuzeaJudecători:Ioana Buzea, Doinița Mihalcea, Daniela Adriana
