Anulare act. Decizia 1034/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 1034

Ședința publică de la 13 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Emilian Lupean

JUDECĂTOR 2: Alexandrina Marica

JUDECĂTOR 3: Dan Spânu

Grefier: - - -

Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanții, G și ( ) împotriva deciziei civile nr. 172 din data de 10 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr. 152.3/63/005 în contradictoriu cu intimații pârâți -, și, având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții reclamanți, G, ( ), reprezentați prin procurator, intimata pârâtă personal și asistată de avocat și intimatul pârât - reprezentat de același avocat, lipsind intimatul pârât.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului, punându-i -se în vedere procuratorului pentru recurenții reclamanți că, potrivit dispozițiilor art. 68 Cod procedură civilă, nu poate pune concluzii orale detaliate, însă are posibilitatea de a depune concluzii scrise la dosar.

Procuratorul pentru recurenții reclamanți, G și ( ), a depus concluzii scrise și a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Avocat pentru intimații pârâți - și, a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

La data de 15 martie 2004 s-a înregistrat cererea formulată de reclamantul prin care a chemat în judecată pe pârâtul -, solicitând ca instanța să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2181/29.08.1997 și că în cauză există o operațiune speculativă cu o cauză ilicită conform art.984 Cod civil.

În motivarea cererii sale a arătat că între el și a intervenit în anul 1960 un contract de vânzare cumpărare intitulat "chitanță" pentru suprafața de 154 lungime și o lățime de 14, în total 2156 mp.în C.- cu vecinii: E-, V-G, N-restul de teren al lui, S-Șos.-.

Mai mult, în anul 1997, vânzătorul a înstrăinat restul său de teren pârâtului, în titlul de proprietate are o suprafață în exces de 900 mp, părțile încheind contractul în cunoștință de cauză, ambii știind că este terenul proprietatea altuia, fraudând dreptul de proprietate.

La 20 aprilie 2004, pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.

La data de 25 mai 2004, reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând introducerea în cauză a lui, unic moștenitor legal al vânzătorului său.

Prin sentința civilă nr.5501 din 24 mai 2005, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr.7001/2004, s-a respins cererea reclamantului în contradictoriu cu pârâții - și.

Prima instanță a reținut că între autorul pârâtului în calitate de promitent vânzător și reclamantul promitent cumpărător a fost încheiată convenția având ca obiect suprafața de 2156 mp. situată în municipiul C șoseaua -, cartier -, iar ulterior, prin sentința civilă nr.8794 din 9 iunie 1999 Judecătoriei Craiovaa fost constatat dreptul de proprietate al promitentului cumpărător asupra terenului ce a făcut obiectul convenției de vânzare cumpărare.

S-a reținut că, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2181 din 29 august 1997, autorul pârâtului a vândut pârâtului și soției acestuia, suprafața de 3100 mp. situată în municipiul C, cartier - T1 29.

S-a apreciat că efectele antecontractului mai sus menționat nu prezintă și transmiterea dreptului de proprietate, promitentul cumpărător fiind creditorul unei obligații privind transmiterea ulterioară a dreptului de proprietate; în aceste condiții, nu au fost reținute susținerile privind existența caracterului speculativ al operațiunii de vânzare, precum și de fraudarea drepturilor promitentului cumpărător; S-a mai reținut că existența și efectele convenției de vânzare cumpărare anterioare nu afectează valabilitatea contractului de vânzare cumpărare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, la data de 13 iunie 2005, apelantul reclamant, fiind constituit dosarul nr.4046/2005 al Curții de APEL CRAIOVA.

Prin decizia civilă nr.2852, pronunțată la 1 noiembrie 2005, fost declinată competența judecării apelului, în favoarea Tribunalului Dolj.

La prima zi de înfățișare în fața instanței de apel, apelantul a depus motivele apelului declarat, solicitând schimbarea în tot a sentinței civile atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

S-a invocat de către apelantă caracterul ilicit și imoral al cauzei contractului de vânzare cumpărare, precum și lipsa de rol activ manifestată de prima instanță cu privire la dovezile solicitate în dovedirea acestei cauze de nulitate. S-a invocat de asemenea dovada existenței unei operațiuni speculative în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare, dovedită prin recunoașterea pretențiilor apelantului de către intimatul vânzător, în cursul soluționării acțiunii în constatarea existenței dreptului de proprietate, iar cunoașterea efectelor convenției de vânzare cumpărare de către cei doi intimați conduc la concluzia fraudării dreptului de proprietate al apelantului, urmărită de intimați la data încheierii contractului de vânzare cumpărare.

În procedura de soluționare a apelului declarat, instanța a dispus completarea probatoriului, administrând dovada cu martori, precum și dovada cu înscrisuri.

În temeiul art.243 Cod procedură civilă, au fost introduși în cauză moștenitorii apelantului reclamant, decedat la 16 aprilie 2006, conform certificatului de deces seria - nr.-.

Prin decizia nr.99 din 12 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul cu nr-, s-a admis apelul declarat de apelantul reclamant - decedat și continuat de moștenitorii G, și, s-a desființat sentința atacată și s-a trimis cauza pentru rejudecare la prima instanță.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că prima instanță nu a analizat fondul drepturilor deduse judecății, cu încălcarea art. 129 Cod procedură civilă și a omis să verifice coparticiparea pasivă în cauză, astfel că sunt incidente prevederile art. 297, alin.1, Cod procedură civilă.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul -, criticând-o pentru nelegalitate.

A susținut în esență că instanța de apel nu a pus în discuția părților motivul de nulitate a sentinței, circumscris art. 129 Cod procedură civilă, iar aplicarea dispozițiilor art. 297, alin.1, Cod procedură civilă s-a făcut în afara ipotezelor reglementate de acest text de lege, omisiunea introducerii în cauză a unei persoane ce are calitate procesuală pasivă în virtutea legii putând să atragă eventual incidența art. 297, alin.2, Cod pr. civ.

Prin decizia civilă nr.1196 din 6 noiembrie 2007,pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, fost admis recursul declarat de pârâtul - împotriva deciziei civile nr. 99 din 12 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- (nr. în format vechi 5828/CIV/2005), în contradictoriu cu reclamanții moștenitori G, și pârâtul.

A fost casată decizia și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță

Pentru se pronunța astfel, instanța reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 297, alin.1, Cod procedură civilă, în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Textul de lege mai sus menționat stabilește în mod exclusiv două situații în care instanța de apel poate, admițând calea de atac, să trimită cauza spre rejudecare primei instanțe, nici una dintre acestea nefiind incidentă în speță.

Astfel, instanța nu poate reține că Judecătoria nu a intrat în cercetarea fondului, și că a rezolvat cauza în temeiul unor excepții peremtorii, din considerentele sentinței civile reieșind că s-a analizat motivul de nulitate invocat, și anume cauza ilicită a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2181/29 august 1997, concluzionându-se că nu s-a probat că intenția comună a părților contractante a fost aceea de a frauda drepturile legitime ale reclamantului, promitent cumpărător al unei obligații de a face.

În măsura în care, în limitele motivelor de apel, tribunalul aprecia că probatoriul administrat a fost insuficient, iar susținerile reclamantului nu au fost integral cercetate, avea posibilitatea legală, în temeiul efectului devolutiv al acestei căi de atac, să procedeze la refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și la administrarea de dovezi noi, propuse în condițiile art. 292, potrivit dispozițiilor art. 295, alin.2, Cod procedură civilă.

Tribunalul a încuviințat administrarea de noi probe, cu interogatoriu, înscrisuri, și martori, astfel că avea la dispoziție toate premisele pentru a verifica, potrivit art. 295, alin.1, Cod procedură civilă stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță și pentru a pronunța o decizie pe fondul cauzei.

Cât privește cea de-a doua ipoteză reglementată de art. 297, alin.1 Cod procedură civilă nici aceasta nu își găsește aplicarea în cauză.

Astfel, se poate dispune de către instanța de apel desființarea sentinței, cu trimitere spre rejudecare la prima instanță, dacă judecata s-a făcut în lipsa unei părți care nu a fost legal citată.

Dispozițiile legale au în vedere nerespectarea normelor imperative referitoare la citare, doar în ceea ce privește părțile litigante, respectiv acelea între care se poartă procesul.

Instanța de apel a apreciat corect că cererea în constatarea nulității unui act juridic se impune a fi soluționată, dincolo de principiul disponibilității prevăzut de art. 129 Cod procedură civilă, în contradictoriu cu toate părțile contractante, întrucât, în cazul admiterii acțiunii, efectele juridice ale desființării retroactive a contractului se răsfrâng asupra tuturor, urmând ca prestațiile reciproce să fie restituite.

Față de aceste aspecte, având în vedere că reclamantul prin acțiunea introductivă a arătat că înțelege să se judece doar cu -, iar prin precizarea la acțiune din 25.05.2004 (fila 20 ), a chemat în judecată în calitate de pârât și pe, moștenitorul vânzătorului, prima instanță avea obligația să pună în discuția părților necesitatea soluționării acțiunii în contradictoriu cu toate părțile contractante, inclusiv cu, care figurează în actul juridic contestat în calitate de cumpărătoare, să dispună introducerea sa în proces, și să pronunțe o hotărâre care să-i fie opozabilă.

Cum pârâți în dosarul nr. 7001/2004 al Judecătoriei Craiova au fost doar - și, nu și, iar remedierea acestei neregularități procedurale, care echivalează cu o cauză de nulitate a hotărârii primei instanțe, nu se poate face direct în apel, căci dispozițiile art. 294, alin.1 Cod procedură civilă, interzic modificarea cadrului procesual inclusiv sub aspectul părților în această fază, Tribunalul trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 297, alin.2 Cod procedură civilă, să anuleze procedura urmată, și hotărârea pronunțată, și să rețină procesul spre judecare.

Pentru a fi fost incidente dispozițiile alin.1 al art. 297 Cod procedură civilă, trebuia să fi dobândit calitatea de parte la Judecătorie, ori, așa cum s-a arătat, cumpărătoarea a fost omisă a se introduce în cauză, fiind terț față de litigiul purtat la prima instanță.

Față de considerentele expuse, instanța de recurs apreciat că Tribunalul a făcut o greșită aplicare dispozițiilor art. 297, alin.1, Cod procedură civilă, împrejurare care atrage incidența motivului de modificare a hotărârii, potrivit art. 304, pct.9, Cod procedură civilă.

Cum însă eronata aplicare a dispozițiilor legale mai sus arătate a determinat și o necercetare a fondului, hotărârea recurată este supusă și casării, potrivit art. 312, pct.5, Cod procedură civilă, urmând ca, potrivit acestor prevederi legale, să se caseze în întregime decizia, și să se trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Împotriva deciziei civile nr. 1196 din 6 noiembrie 2006 Curții de Apel Craiova au formulat contestație în anulare contestatorii G, iar la termenul din 9 ianuarie 2008 aceștia au depus cerere de renunțare la judecarea cererii.

Prin decizia civilă nr. 11 din 9 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, s-a luat act de renunțarea la judecarea cererii formulate de contestatorii G, împotriva deciziei civile nr.1196 din 6 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații -,.

Primind dosarul în urma deciziei de casare Tribunalului Dolj a dispus citarea părților, iar prin decizia civilă nr.104 din 4 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, admis apelul, anulat sentința de primă instanță și a reținut cauza spre evocarea fondului reținând incidente dispozițiile art. 297, alin.2 pr.civ.

În rejudecare prin încheierea de ședință din 13 mai 2008, dispus suspendarea cauzei, în temeiul art. 155 indice 1 pr.civ., iar față de măsura dispusă s- exercitat calea de act a recursului, soluționat în sensul admiterii, desființării încheierii și trimiterea cauzei spre continuarea judecății prin decizia civilă nr. 816/14 octombrie 2008 Curții de APEL CRAIOVA.

La termenul de judecată din 11 noiembrie 2008, instanța luat act de întregirea cadrului procesual, în cauză fiind introdusă în calitate de pârât, iar în scop probator, s-a solicitat iar instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și cu interogatoriul.

În administrarea probei cu înscrisuri, la dosarul cauzei au fost depuse memoriu tehnic plan de amplasamente și delimitare,fișa bunului imobil, titlul de proprietate nr.1114-48047 din 14 septembrie 1993, de asemenea s-a administrat proba cu interogatoriul

Prin dec. civilă nr.172/2009 Tribunalul Dolja dispus respingerea acțiunii formulate de reclamanți, reținându-se contractul atacat de aceștia a fost legal întocmit și că nu există nici o cauză de nulitate absolută.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții G, și solicitând casarea ei ca lipsită de temei cu admiterea pe fond a acțiunii în constatarea nulității convenției.

Recurenții au motivat, arătând că instanța nu a avut în vedere probatoriul existent la dosar și nici nu a dat relevanță acestor probe apreciind greșit că contractul atacat a fost întocmit în mod legal.

Recursul este nefondat.

Recurenții nu au fost în măsură să formuleze nici o critică pertinentă de nelegalitate cu privire la hotărârea atacată, criticile lor fiind în mod vădit numai critici de netemeinicie, ele nu pot fi încadrate în nici unul din motivele limitative de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 Cod pr.civ.

Este vădit că instanța soluționând în rejudecare fondul cauzei, a administrat toate probatoriile utile unei juste soluționări, probatorii care de altfel au fost propuse de către părți.

Totodată, instanța a apreciat6 în mod corect conținutul acestui probatoriu, neexistând invocat nici un motiv de nelegalitate în legătură cu modul de administrare sau interpretare a acestor probe.

Ori, în raport de aceste probe, instanța a apreciat că nu s-a făcut dovada nici unui motiv de nulitate absolută a convenției atacate, că această convenție autentică a fost legal întocmită și că efectele ei sunt legale și opozabile.

Recurenții nu au fost în măsură prin probatoriul propus să facă dovada celor susținute, nici să facă dovada contrară celor dovedite de pârâți și nici să invoce vreun motiv de nulitate absolută legat de modul de administrare sau interpretare a acestor probe.

Ca urmare, concluzia materializată de către instanță în hotărârea de respingere a acțiunii lor este de asemenea legală și perfect întemeiată.

Criticile recurenților sunt așadar nefondate, motiv pentru care Curtea va dispune respingerea acestui recurs conform considerentelor arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanții, G și ( ) împotriva deciziei civile nr. 172 din data de 10 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr. 152.3/63/005 în contradictoriu cu intimații pârâți -, și.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud.

2 ex/14.10.2009

Tehnored.

Jud. apel

Președinte:Emilian Lupean
Judecători:Emilian Lupean, Alexandrina Marica, Dan Spânu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 1034/2009. Curtea de Apel Craiova