Anulare act. Decizia 1036/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1036
Ședința publică din 11 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Florin Șuiu
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Oberșterescu G -
JUDECĂTOR 3: Rujița Rambu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta () împotriva încheierii din 6 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Consiliul Local al Municipiului T, Primăria Municipiului T, Primarul Municipiului T, G, SC SRL T, SC SRL T, M, M, SC - T, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor T, SC Alimenta - T, și Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă doamna consilier juridic în reprezentarea intimaților Primăria Municipiului T, Primarul Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T în reprezentarea Statului Român, doamna avocat pentru pârâții intimați, SC SRL și SC SRL, pârâții intimați și personal, lipsă fiind celelalte părți.
PROCEDURA COMPLETĂ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar o cerere formulată de reclamanta (), transmisă prin fax și înregistrată la 10.11.2009, prin care aceasta solicită, în calitate de apelantă în cauză, repunerea pe rol a cauzei și fixarea unui nou termen pentru dezbaterea apelului pe fond.
Instanța, având în vedere că, prin decizia nr. 3893 din 25.03.2009, dată în dosar nr-, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de reclamanta recurentă împotriva încheierii din 16.10.2009 a Curții de Apel Timișoara, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate formulată de reclamantă și înregistrată la 14.10.2008, iar ulterior, prin cererea depusă la 13.11.2008, reclamanta a invocat din nou o excepție de neconstituționalitate având același obiect, se acordă cuvântul părților cu privire la această cerere.
Doamna consilier juridic în reprezentarea intimaților Primăria Municipiului T, Primarul Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T în reprezentarea Statului Român solicită respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.
Doamna avocat pentru pârâții intimați, SC SRL și SC SRL solicită respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.
Având cuvântul pe rând, pârâții intimați și solicită, de asemenea, respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.
Curtea, având în vedere că o cerere având același obiect, formulată de reclamantă, privind aceeași excepție, a fost soluționată irevocabil de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar trimiterea dosarului ar echivala cu o tergiversare a soluționării cauzei, în baza art. 166 Cod pr. civ. art. 723 Cod pr. civ. respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de reclamanta recurentă.
Instanța, având în vedere că în dosarul de față este sesizată atât cu recursul declarat de reclamantă împotriva Încheierii din 06.05.2008 dată de Tribunalul Timiș în dosarul civil nr-, cât și cu apelul declarat de reclamantă împotriva Încheierii din 20.05.2008 și a Sentinței civile nr. 2272/27.05.2008 date de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, dispune disjungerea celor două cauze, în baza art. 165 Cod pr. civ. reținând spre soluționare recursul.
Din oficiu, instanța invocă excepția de tardivitate a recursului declarat de reclamantă împotriva Încheierii din 06.05.2008, dat fiind că termenul de recurs este de 48 de ore de la pronunțare, Încheierea a fost pronunțată la 06.05.2008 iar recursul declarat de aceasta a fost formulat la data de 17 mai 2008 și acordă cuvântul asupra excepției invocate.
Doamna consilier juridic în reprezentarea intimaților Primăria Municipiului T, Primarul Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T în reprezentarea Statului Român solicită admiterea excepției de tardivitate.
Doamna avocat pentru pârâții intimați, SC SRL și SC SRL solicită solicită admiterea excepției de tardivitate.
Pârâții intimați și solicită, de asemenea, admiterea excepției de tardivitate.
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin încheierea dată la 06.05.2008 de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de reclamanta ().
Prin sentința civilă nr. 2272/27.05.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în același dosar a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ().
Prin cererea transmisă la 17.05.2008 și înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr- reclamanta () a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din 06.05.2008, solicitând desființarea ei și sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției invocate.
Prin cererea înregistrată la aceeași instanță la 07.07.2008 sub același număr de dosar, reclamanta a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 2272/27.05.2008.
La termenul din 11.11.2009, din oficiu, în baza art. 137 al. 1 Cod pr. Civ. instanța a pus în discuție excepția tardivității recursului declarat împotriva încheierii din ședința din 06.05.2008, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 301 Cod pr. civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Pe de altă parte, art. 29 al. 6 din Legea 47/1992 republicată dispune că încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale poate fi atacată cu recurs în termen de 48 ore de la pronunțare.
Cum, în cauză, încheierea recurată a fost pronunțată la 06.05.2008, iar calea de atac a fost declarată la 17 mai 2008, termenul de 48 de ore sus-menționat a fost depășit, astfel că recursul este tardiv, fiind fără relevanță că dispozitivul încheierii atacate face referire în mod eronat la un termen ce ar curge de la comunicare și nu de la pronunțare, cum expres și imperativ prevede legea.
Pentru aceste considerente ce fac inutilă examinarea criticilor recurentei, în baza disp. art. 103 al. 1 Cod pr. civ. rap. la art. 301 Cod pr.civ. art. 29 al. 6 din Legea 47/1992 republicată, instanța va respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta () împotriva încheierii din ședința publică din 06.05.2008 dată de Tribunalul Timiș în dosarul civil nr-.
În baza art. 165 Cod pr. Civ. instanța va disjunge cererea de apel formulată de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 2272/27.05.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- și, având în vedere dispozițiile art. 99 alin. (4) din Hotărârea Nr. 387/22.09.2005, potrivit cărora dosarul nou-format se repartizează aceluiași complet pentru respectarea principiului continuității, fixează termen de judecată la 09.12.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta () împotriva încheierii din ședința publică din 06.05.2008 dată de Tribunalul Timiș în dosarul civil nr-.
Disjunge cererea de apel formulată de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 2272/27.05.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- și fixează termen de judecată la 09.12.2009.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - G - - -
GREFIER,
- -
Red. - 12.11.2009
Tehnored., 2 ex./12.11.2009
Tribunalul Timiș, Judecător:
Președinte:Florin ȘuiuJudecători:Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu