Anulare act. Decizia 106/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIE ȘTI SECȚIA CIVIL ȘI PENTRU CAUZE
DOSAR NR- CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA NR. 106
Ședința public din data de 2 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Constanța Pană C -
Judector - - -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea apelurilor formulate de pârâții Primria Municipiului Târgoviște prin reprezentant legal ing. și, domiciliat în P str. -. - -.A.2 jud. D, împotriva sentinței civile nr. 1471 din 27 decembrie 2007 pronunțat de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în com., sat jud.
La apelul nominal fcut în ședinț public au rspuns apelantul-pârât asistat de avocat din Baroul Dâmbovița, conform împuternicirii avocațiale din 17 ianuarie 2008, fila 8 dosar, și intimatul-reclamant, personal, lipsind apelanta-pârât Primria Municipiului Târgoviște.
Procedura legal îndeplinit.
Apelul pârâtei Primria Mun. Târgoviște este timbrat cu chitanța nr. 84832 din 27 februarie 2008 în valoare de 15,00 lei reprezentând taxa judiciar de timbru și timbre judiciare în valoare de 1,05 lei, iar apelul pârâtului este timbrat cu chitanța nr. 84917 din 27 februarie 2008 în valoare de 15,00 lei reprezentând tax judiciar de timbru și timbre judiciare în valoare de 0,8 lei, toate anulate la dosar.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care:
Avocat depune la dosar adeverința nr. 123 din 24 martie 2008 emis de Baroul Dâmbovița, pentru motivarea absenței la termenul anterior, precum și o not de cheltuieli.
Curtea pune în discuția prților competența material a instanței faț de obiectul acțiunii introductive și recalificarea cii de atac exercitat de pârâtul și unind excepția cu fondul acord cuvântul prților.
Avocat, având cuvântul, arat c instanța de fond a fost investit cu soluționarea unei acțiuni privind anulare act și restituire drepturi bnești, competența aparținând în acest caz Judec toriei Pucioasa, îns ulterior, la al treilea termen, reclamantul a completat acțiunea cu un nou capt de cerere, recunoașterea dreptului de autor, care impunea competența de soluționare a Tribunalului Dâmbovița. Faț de completarea acțiunii și constatarea în subsidiarul sentinței c reclamantul este autorul lucrrii, calea de atac exercitat este apelul.
Cu privire la fondul cauzei arat c între prți s-a încheiat o convenție pentru participarea la un concurs de edificare a unui monument pentru Primria Târgoviște, concursul a fost câștigat de Colectivul cu o schiț fcut de intimatul-reclamant, care a și avut inițiativa încheierii contractului a crui anulare a solicitat prin acțiune. Mai arat c apelantul a participat la concurs, a susținut schițele depuse cu privire la lucrare, deci nu exist cauz ilicit și nici îmbogțire fr just temei.
În consecinț solicit admiterea apelului, schimbarea deciziei și pe fond respingerea acțiunii ca nefondat și nelegal. Cu cheltuieli de judecat conform notei depuse.
Cu privire la apelul declarat de Primria Municipiului Târgoviște solicit s fie admis, întrucât susține întrutotul cele artate și de apelantul-pârât.
Intimatul-reclamant, având cuvântul, solicit respingerea excepției de necompetenț material a Tribunalului Dâmbovița, deoarece intr în contradicție cu prevederile Legii nr.8/1996 și art. 151 coroborat cu art.2 lit.e Cod pr.civil, potrivit crora litigiile privind drepturile de autor și conexele acesteia se soluționeaz în prim instanț de tribunal.
Cu privire la fondul cauzei arat c nu poate pune concluzii în lipsa unui avocat, îns solicit respingerea apelurilor ca nefondate și menținerea soluției pronunțate de tribunal. Fr cheltuieli de judecat. Depune concluzii scrise.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrat la ribunalul Dâmbovița sub nr-, reclamantul a chemat în judecat pe pârâtul și Primria Municipiului Târgoviște prin reprezentanții si legali, pentru ca în contradictoriu cu aceștia s se constate nulitatea absolut a contractului de cesiune drept autor, autentificat sub nr. 1963/14.07.2005 la. pe cauz ilicit și pe cale de consecinț s se constate și nulitatea contractului subsecvent nr. 13711/15.07.2004 și obligarea pârâtului la plata sumei de 273.370.000 lei vechi ce reprezint cota de 1/3 din dreptul de autor achitat de Primria Târgoviște pentru ansamblul monumental " și fii" care a fost ridicat nejustificat de pârât.
În motivarea cererii sale, reclamantul a artat c a participat la concursul organizat de Primria Municipiului Târgoviște pentru realizarea ansamblului monumental " și fii", deoarece acesta avea calitatea de membru al Uniunii Artiștilor Plastici cerut drept condiție de participare la concurs, dar asocierea a fost fictiv, deoarece lucrarea a fost realizat în exclusivitate de reclamant.
La dosarul cauzei s-au depus acte, iar la data de 18.09.2007, Primria Municipiului Târgoviște a formulat întâmpinare, prin care susține c actul a crui nulitate se solicit, este o tranzacție încheiat între prți și nu cesiune de drept de autor, prin tranzacție cei doi recunoscându-și contribuția comun la realizarea lucrrii, unul fiind autorul principal și pe aceast baz stabilind cota ce se cuvine fiecruia din veniturile ce au fost primite în calitate de autor.
Nulitatea tranzacției nu poate atrage nulitatea contractului încheiat cu primul, deoarece menținerea acestui contract este justificat de ocrotirea bunei-credințe, iar desființarea acestui contract ar duce la desființarea drepturilor câștigate de reclamant.
S-au luat interogatorii, s-au administrat probe testimoniale fiind audiați martorii și, au mai fost depuse acte și schițe.
La termenul de judecat din 12.2007, reclamantul formulat cerere completatoare, prin care a solicitat s se constate c este autorul exclusiv al monumentului mai sus artat, lucrarea nefiind realizat în grup, ci exclusiv de reclamant, care a fost de acord s achite un comision pârâtului pentru faptul c a participat la concurs în cadrul colectivului de sculptori al acestuia.
Pe baza probelor, Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat sentința civil nr. 1471 din 27 decembrie 2007, prin care a admis acțiunea formulat de reclamant, a constatat nulitatea absolut a contractului nr. 1963 din 14 iulie 2005 autentificat la. și a contractului nr. 1963 din 14 iulie 2005 încheiat între Primria Municipiului Târgoviște, și, a constatat c reclamantul este autorul exclusiv al monumentului " și fii", oblig pe pârât ctre reclamant la plata sumei de 273.370.000 lei ce reprezint dreptul patrimonial de autor.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel pârâții Primria Municipiului Târgoviște, prin reprezentant legal și, ambii invocând motive de nelegalitate și netemeinicie, în sensul c greșit s-a constatat nulitatea absolut a contractului nr. 13711/2004 privind dreptul de autor, doar în considerarea faptului c acesta este un contract subsecvent a crui nulitate decurge din nulitatea actului inițial, în speț tranzacția încheiat între cei doi. Ambii solicit admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul respingerii acțiunii.
La termenul de judecat din 27.02.2008, instanța a pus în discuția prților din oficiu, excepția competenței materiale, având în vedere cererea de chemare în judecat, sub aspectul celor dou capete de cerere, dar având în vedere cererile formulate de prți pentru lips de aprare, a prorogat discuția cu privire la excepția invocat, pentru termenul din 2 aprilie 2008.
Pârâții apelanți au solicitat respingerea excepției, dar admiterea pe fond a apelului și schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
Intimatul-reclamant solicit atât respingerea apelului cât și respingerea excepției, motivat de faptul c intr în contradicție cu prevederile Legii nr. 8/1996 și art. 151 coroborat cu art. 2 lit. e) pr.civil, potrivit crora litigiile privind drepturile de autor și conexele acestora se soluționeaz în prim instanț de tribunal.
Examinând sentința, prin prisma criticilor formulate a excepției pus în discuția prților din oficiu de instanț, în raport de actele și lucrrile dosarului și de dispozițiile legale ce au incidenț în soluționarea cauzei, constat c excepția este fondat și o va admite și drept urmare, va admite și apelurile, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Obiectul acțiunii promovate de reclamantul îl constituie constatarea nulitții absolute a contractului de cesiune drept autor, autentificat sub nr. 1963 din 14 iulie 2005 la., pentru cauz ilicit și pe cale de consecinț s se constate și nulitatea contractului subsecvent nr. 13711/15 iulie 2004 și obligarea pârâtului la plata sumei de 273.370.000 lei ce reprezint cota din dreptul de autor.
La fila 4 dosar fond este depus "contractul de cesiune" a crui nulitate absolut se solicit și care este intitulat "contract de tranzacție" și din cuprinsul cruia rezult c între reclamant și pârâtul a intervenit o convenție în urma creia
urmeaz ca reclamantul s primeasc de la pârât o anume sum de bani, ce i se cuvine, pentru dreptul de autor.
În continuarea acestui înscris se stipuleaz în mod clar c prezenta tranzacție reprezint voința liber a prților, prin care înțeleg pe viitor s evite orice litigiu.
Iat deci c actul notarial a crui anulare se solicit este un act notarial, o convenție de restituire a unei sume de bani.
este c tranzacția este un contract prin care prțile termin un proces început sau preîntâmpin un proces ce se poate naște (art. 1704 Cod civil) prin concesii reciproce, constând în renunțri reciproce la pretenții sau în prestații noi svârșite ori promise de o parte, în schimbul renunțrii de ctre cealalt parte la dreptul care este litigios ori îndoielnic, iar conform art. 1707 Cod civil, tranzacția trebuie s fie constatat prin act scris.
Reclamantul și-a întemeiat în principal acțiunea pe dispozițiile art. 953 și urmtoarele Cod civil, fcând trimitere la dreptul civil, la convențiile dintre prți și cazurile de nulitate absolut a acestora privind consimțmântul sau eroarea.
Faptul c în principal s-a solicitat s se constate nulitatea absolut a contractului autentificat sub nr. 1963/14 iulie 2005 la. - pentru cauz ilicit, aceasta întemeiat pe dispozițiile de drept civil, în cauz sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. 1 Cod pr.civil acesta fiind un litigiu de natur civil care atrage competența material de prim instanț a judectoriei ca instanț civil - cu plenitudine de competenț.
C de-al doilea act a crui anulare s-a solicitat este actul subsecvent și s-a anulat ca urmare a anulrii actului inițial (tranzacția) și ca atare nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 lit. e) Cod pr.civil.
Având în vedere considerentele ce preced, curtea va admite excepția de necompetenț material a Tribunalului Dâmbovița invocat din oficiu și în temeiul art. 297 Cod pr.civil va admite apelurile, va desființa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la udec toria Târgovi ște.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția de necompetenț material a Tribunalului Dâmbovița invocat din oficiu.
Admite apelurile formulate de pârâții Primria Municipiului Târgoviște prin reprezentant legal ing. și, domiciliat în P str. -. - -.A.2 jud. D, împotriva sentinței civile nr. 1471 din 27 decembrie 2007 pronunțat de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în com., sat jud. D, desființeaz sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare Judec toriei Târgovi ște.
Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțat în ședinț public azi, 2.04.2008.
PREȘEDINTE JUDECTOR
C
GREFIER
Red. EC
Tehnored.
5ex/16.04.2008
f- Tribunalul Dâmbovița
operator de date cu caracter personal nr.notificare 3120
Președinte:Constanța PanăJudecători:Constanța Pană, Elena Costea