Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 107/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE

DOSAR NR- CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA NR. 107

Ședința publică din data de 2 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Constanța Pană C -

JUDECĂTOR 2: Adriana Maria Radu

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea apelului formulat de reclamantul, domiciliat în Târgoviște Bd. -.9.C.49 jud. D, împotriva sentinței civile nr. 200 din 8 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții Direcția Silvică Târgoviște, cu sediul în Târgoviște- jud. D, Comisia Locală de aplicare a Legii Fondului Funciar, jud. D, Primarul Comunei, jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-reclamant asistat de avocat din cadrul Baroului D, conform împuternicirii avocațiale din 4 martie 2008, lipsind pârâții Direcția Silvică Târgoviște, Comisia Locală de aplicare a Legii Fondului Funciar și Primarul Comunei.

Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat declară că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.

Curtea ia act de declarația părții, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Avocat, având cuvântul, susține oral motivele de apel depuse în scris la dosar, arătând în esență că hotărârea Tribunalului Dâmbovițaa fost pronunțată cu încălcarea dreptului la apărare al apelantului și respingerea greșită a acțiunii ca tardiv formulată, cu o argumentare fără logică. Arată că inițial cauza a rămas în pronunțare, iar ulterior s-a repus pe rol și la termenul fixat, deși a depus o cerere de amânare temeinic motivată, dosarul a fost soluționat. Cu privire la respingerea acțiunii ca tardivă, arată că apelantul a notificat mai întâi Direcția Silvică D pentru restituirea imobilului în litigiu, iar aceasta după de 2 ani, i-a comunicat printr-o adresă că imobilele nu sunt identificate și nu se află în administrarea acesteia. Consideră că greșit instanța de fond a interpretat respectiva adresă ca fiind o decizie ce trebuia contestată în instanță. Mai arată că apelantul a promovat acțiune în obligație de a face la udecătoria Târgoviște prin care a solicitat obligarea deținătoarelor imobilelor să soluționeze notificarea adresată prin dispoziție sau decizie, cauză ce a fost suspendată la cererea intimatei Direcția silvică pentru a rezolva notificarea, lucru pe care însă nu l-a făcut, iar ulterior, acțiunea s-a perimat. Totodată, arată apelantul, practica judiciară s-a schimbat și nu mai avea interesul susținerii acțiunii în obligație de a face.

În consecință solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelate, trimiterea cauzei spre rejudecare și administrarea de probe pentru soluționarea litigiului.

CURTEA:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița - Secția civilă la data de 22.08.2007 sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Direcția Silvică D, Comisia Locală de aplicarea a legilor fondului funciar și Primarul comunei, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să îi oblige pe aceștia la restituirea suprafeței de 0,200 ha teren și a imobilelor de pe acesta, sens în care urmează a fi emisă dispoziție așa cum s-a solicitat prin notificarea nr. 179/2001 și prin cererea înregistrată sub nr. 396/2005, ambele nesoluționate până în prezent.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că bunurile în litigiu au aparținut bunicii sale paterne și au fost preluate abuziv și atribuite Comitetului provizoriu, așa cum rezultă dintr-o adresă de la arhivele statului, din procesul verbal din 15.05.1949 și inventarele alăturate acestuia.

A mai precizat reclamantul că prin notificarea nr. 179/2001 a solicitat Direcției Silvice D restituirea imobilelor dar acesta a tergiversat soluționarea, motiv pentru care i-a acționat în judecată în vederea emiterii dispoziției dar dosarul s-a perimat.

Pe de altă parte, după promulgarea Legii nr. 247/2005 s-a adresat cu cerere Comisiei Comunale de Aplicarea a Legilor fondului funciar prin care a solicitat restituirea acelorași imobile, dar cererea nu i-a fost soluționată nici până în prezent.

Pârâta Direcția Silvică Târgoviște a depus la dosar o cerere intitulată concluzii scrise prin care a învederat că la notificarea reclamantului nr. 179/2001 a răspuns acestuia prin adresa nr. 13818/30.10.2003 în sensul că imobilul nu poate fi identificat.

Împotriva acestei adrese reclamantul a formulat acțiune la judecătoriei solicitând obligarea la restituirea imobilelor, care însă a fost suspendată și ulterior perimată.

Ori, raportat la dispozițiile art. 26 al. 3 din Legea nr. 10/2001 modificată și completată cererea reclamantului în prezenta cauză este tardiv introdusă, termenul în care acesta în lipsa dispoziției motivate se putea adresa tribunalului fiind de 30 de zile de la comunicarea adresei nr. 13818/30.10.2003.

Părțile au depus la dosar acte.

Prin Sentința civilă nr. 200/08.02.2008 Tribunalul Dâmbovița - Secția civilă a admis excepția tardivității acțiunii formulată de pârâta Direcția Silvică Târgoviște și a respins acțiunea reclamantului ca tardiv formulată.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că prin notificarea formulată în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001 reclamantul a solicitat restituirea suprafeței de 2 ha. teren și a construcțiilor aflate pe acesta.

Cu adresa nr. 13818/30.10.2003 pârâta a comunicat reclamantului că imobilele nu au putut fi identificate.

Prin contestația din 02.12.2003 reclamantul a solicitat restituirea imobilelor, acțiune care însă prin hotărâre judecătorească a fost constatată ca perimată, fiind în nelucrare mai mult de 1 an din vina părții.

A mai reținut prima instanță că prin prezenta cerere reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Direcția Silvică Târgoviște să îi restituie imobilele și să emită dispoziție de restituire.

Ori, potrivit art. 26 al. 3 din Legea nr. 10/2001, modificată persoana care se pretinde îndreptățită poate formula acțiune în justiție împotriva deciziei sau după caz a dispoziției în termen de 30 de zile de la comunicare.

Tribunalul a considerat că deși pârâta nu s-a pronunțat prin decizie motivată asupra cererii de restituire în natură în speță se poate face asimilarea adresei nr. 13189/2003 cu decizia prevăzută de actul normativ și prin urmare reclamantul avea la dispoziție termenul de 30 de zile, neputându-se reține situația potrivit căreia pârâta ar fi tergiversat sau omis să se pronunțe.

Pe de altă parte, împrejurarea că reclamantul ar fi formulat plângere în temeiul Legii nr. 247/2005 nu îl repune în termenul de a formula contestație, dat fiind că prin acest act normativ nu a fost prelungit termenul în care persoana ce se pretinde îndreptățită poate adresa o nouă cerere entității deținătoare.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de apel apelantul a arătat că aprecierea instanței de fond în sensul că adresa nr. 13819/2003 poate fi asimilată cu decizia prevăzută de lege este greșită.

Astfel, prin respectiva adresă i-a fost comunicat faptul că Direcția Silvică D nu are în administrare imobile solicitate de acesta și nu le-a putut identifica.

Întrucât a considerat că acesta adresă reprezintă un motiv de tergiversare a formulat acțiune în obligație de a face înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște prin care a solicitat obligarea unității deținătoare să îi soluționeze notificarea prin emiterea unei decizii sau dispoziții motivate.

Cauza a fost suspendată și ulterior s-a perimat.

A mai precizat apelantul că instanța de fond a apreciat că prin perimarea acestei acțiuni nu mai poate solicita restituirea imobilelor întrucât au trecut mai mult de 30 de zile de la răspunsul unității deținătoare, ori prin promovarea acțiunii în obligație de a face a considerat că adresa nu poate fi asimilată notificării, sens în care a și înregistrat cererea pe rolul judecătoriei.

Apelantul a învederat că prezenta acțiune nu poate fi considerată tardivă, fiind vorba de o cerere distinctă, iar până în prezent nici una din pârâte nu au decis dacă soluționează sau nu notificarea în sensul admiterii sau respingerii de restituire.

Hotărârea instanței de fond este incorectă privită în litera și spiritul ei și prin considerarea că cererea formulată pe Legea nr. 247/2005 este o nouă cerere de retrocedare, fapt neadevărat și că nu se poate formula o astfel de cerere întrucât prin respectivul act normativ nu s-a prelungit termenul de depunere a solicitărilor de restituire.

Curtea, analizând cererea de apel prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente reține că acesta este fondat în limitele și pentru considerentele ce urmează:

Prin Notificarea nr. 179/12.07.2001 adresată prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc Ocolului Silvic reclamantul din prezenta cauză a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a suprafeței de 2 ha cu construcțiile aflate pe acesta.

Cu adresa nr. 2368/04.07.2002 Ocolul Silvic a comunicat notificatorului că documentația depusă de acesta a fost înaintată Direcției Silvice D - Compartimentul juridic, unitate cu personalitate juridică la care trebuia depusă revendicarea.

Ulterior, prin adresa nr. 13819/30.10.2003 Direcția Silvică Dac omunicat reclamantului că imobilul construcție cu privire la care a fost formulată notificare nu poate fi identificat, unitatea respectivă neavând în administrare un astfel de bun.

Într-o atare situație la data de 02.12.2003 notificatorul s-a adresat Judecătoriei Târgoviște cu o cerere în obligație de a face, solicitând obligarea Direcției Silvice D să îi soluționeze notificarea prin emiterea unei decizii sau dispoziții motivate.

Ulterior această cerere s-a constatat perimată ca urmare a lăsării cauzei în nelucrare din culpa părții mai mult de 1 an.

La data de 22.08.2007 reclamantul s-a adresat cu o nouă cerere, de această dată Tribunalului Dâmbovița - Secția civilă cu o acțiune având ca obiect obligarea mai multor pârâți printre care și Direcția Silvică D la restituirea în natură a bunurilor solicitate.

Prima instanța a respins cererea ca tardiv formulată pornind de la dispozițiile art. 26 al. 3 din legea nr. 10/2001 modificată și de la premisa asimilării adresei nr. 13819/2003 cu decizia prevăzută de actul normativ menționat.

În adevăr, în lumina textului de lege amintit decizia sau după caz dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare, sau după caz entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Numai că nu se poate reține că Adresa nr. 13819/30.10.2003 poate fi asimilată unei decizii sau dispoziții de respingere a notificării.

Prin respectiva adresă Direcția Silvică D nu face altceva decât să comunice că imobilul construcție nu a putut fi identificat și deci nu se află în administrarea sa.

Nu numai că nu se înțelege cum dacă imobilul nu a putut fi identificat pârâta știe dacă îl are sau nu în administrare, dar într-o atare situație devin incidente dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001.

Art. 27.1 din Normele Metodologice de Aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 dispun că în cazul în care persoana juridică notificată nu deține bunurile imobile solicitate, acesta va proceda la direcționarea notificării entității investite cu soluționarea acesteia, fie unitatea deținătoare a bunurilor imobile, fie entitatea investită cu soluționarea acesteia după caz.

Acest text de lege se coroborează și cu dispozițiile art. 9.1 din aceleași Norme metodologice și care semnifică faptul că incidența legii este stabilităerga omnes.

Așadar nu se poate considera că simpla comunicare către notificator că imobilele construcții nu au fost identificate în patrimoniul instituției notificate nu poate echivala cu o decizie motivată de respingere a notificării și care să trebuiască a fi atacată în justiție în termen de 30 de zile de la comunicare așa cum în mod nelegal a reținut prima instanță.

Mai mult decât atât Direcția Silvică Dac omunicat persoanei pretins îndreptățite un răspuns numai în ceea ce privește imobilul construcție, deși prin notificare se solicitase și suprafața de 2 ha teren.

Cu privire la acesta nu se face nici o referire nici în adresa asimilată de prima instanță dispoziției de restituire fără a se observa că în ceea ce privește terenul pârâta nu și-a expus în nici un fel punctul de vedere.

Deci cu atât mai mult nu se poate pune semnul egalității între adresa în discuție și o decizie sau dispoziție motivată emisă în baza unui act normativ special.

Într-o atare situație tribunalul trebuia să pășească la analizarea în fond a cererii de restituire cu care a fost investit, în caz contrar reclamantul fiind pus într-o situație juridică imposibilă: i se refuză soluționarea notificării printr-o dispoziție explicită de respingere, dar pe de altă parte nu se poate adresa instanței de judecată, cu încălcarea principiilor de drept și ale scopului legii nr. 10/2001.

De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite prin Decizia nr. XX din 19.03.2007 dată într-un recurs în interesul legii a stabilit că în aplicarea dispozițiilor art. 26 al. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată instanța de judecată este competentă să soluționeze în fond nu numai contestația formulată împotriva decizie/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și notificarea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

Curtea nu poate reține susținerile primei instanțe ca un argument în tardivitatea formulării cererii că prin contestația din 02.12.2003 reclamantul din prezenta cauză a solicitat restituirea imobilelor, dar acțiunea a fost constatată drept perimată prin hotărâre judecătorească rămânând în nelucrare mai mult de un an din vina părții.

Prin respectiva acțiune s-a solicitat în fapt nu obligarea la restituirea imobilelor, ci la emiterea unei dispoziții motivate tocmai pentru că în opinia notificatorului adresa Direcției Silvică D nu avea un astfel de caracter.

Pe de altă parte, rămânerea unității notificate în pasivitate nu îi poate fi imputabilă apelantului din prezentul litigiu chiar dacă demersul său judiciar a fost constatat perimat urmare a suspendării cauzei în temeiul art. 242 pct. 2 cod pr. civ. și lăsării acesteia în nelucrare mai mult de un an.

Acesta întrucât în actul normativ special legiuitorul a stabilit un termen de soluționare a notificării și pe care unitatea nu l-a respectat, neîndeplinirea obligației legale determinându-l pe notificator să deschidă un alt proces cu costurile aferente.

În ceea ce privește însă susținerile apelantului în sensul că după apariția Legii nr. 247/2005 a formulat o nouă cerere, Curtea reține că în mod corect prima instanță a reținut că prin acest act normativ persoanele pretins îndreptățite nu au fost repuse în termenul de notificare.

În adevăr, acest act normativ nu a operat o repunere în termenul de notificare, nerespectarea termenului de 6 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și care ulterior a fost prorogat prin OUG nr. 109/2001 și OUG nr. 145/2001 atrăgând decăderea din dreptul de mai solicita restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent în baza acestuia act normativ.

Pentru toate motivele arătate și având în vedere dispozițiile art. 297 al. 1 Cod pr. Civ. Curtea urmează să admită apelul.

Pe cale de consecință Curtea va desființa sentința și va trimite cauza spre evocarea fondului Tribunalului Dâmbovița - Secția civilă.

Instanța va proceda la analiza cererii de restituire în natură a bunului imobil - teren și construcții astfel cum acesta a fost solicitat prin Notificarea nr. 179/12.07.2001.

Totodată față de dispozițiile legale invocate drept temei juridic și de împrejurarea că prin cererea nr. 396/30.09.2005 nu a operat o repunere în termenul de notificare în baza Legii nr. 10/2001 va aprecia cu privire la calitatea procesual pasivă a Comisiei Comunale de aplicare a legilor fondului funciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de reclamantul, domiciliat în Târgoviște Bd. -.9.C.49 jud. D, împotriva sentinței civile nr. 200 din 8 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții Direcția Silvică Târgoviște, cu sediul în Târgoviște- jud. D, Comisia Locală de aplicare a Legii Fondului Funciar, jud. D, Primarul Comunei, jud.

Desființează Sentința Civilă nr. 200/08.02.2008 a Tribunalului Dâmbovița - Secția civilă și trimite cauza la aceiași instanță pentru evocarea fondului.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.04.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

a

GREFIER,

Red

6 ex/04.04.2008

nr- Tribunalul Dâmbovița

operator de date cu caracter personal

nr. notificare 3120

Președinte:Constanța Pană
Judecători:Constanța Pană, Adriana Maria Radu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 107/2008. Curtea de Apel Ploiesti