Anulare act. Decizia 106/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 106
Ședința publică de la 13 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Maria Pivniceru
JUDECĂTOR 2: Georgeta Protea
JUDECĂTOR 3: Cristiana
Grefier
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de - împotriva deciziei civile numărul 467 din 19.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI și a deciziei civile numărul 485/2005 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă revizuenta asistată de avocat, avocat pentru intimata și intimații și, lipsă fiind intimații și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-au depus prin serviciul de registratură precizări formulate de revizuientă, într-un exemplar.
Avocat depune la dosar împuternicire avocațială pentru revizuientă.
Avocat, având în vedere motivele întemeiate pe dispozițiile articolului 322 punctul 7 Cod procedură civilă, solicită disjungerea cererii de revizuire întemeiată pe aceste prevederi. Raportat la dispozițiile articolului 322 punctul 2 Cod procedură civilă, consideră că Inaltei Curți de Casație și Justiție B îi revine competența de soluționare.
Avocat arată că este de acord cu declinarea competenței de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe disp. art. 322 pc.7 Cod procedură civilă.
Referitor la motivele de revizuire întemeiate pe dispozițiile articolului 322 punctul 2 Cod procedură civilă, instanța, din oficiu, pune în discuția părților inadmisibilitatea cererii de revizuire, raportat la faptul că hotărârea contestată nu analizează fondul cauzei.
Avocat consideră că instanța de recurs a intrat în fondul pricinii, a evocat aspecte ce tin de fondul cauzei, fiind vorba de nepronunțarea unor excepții pe care instanța le-a calificat ca și motive de recurs de ordine publică.
Avocat solicită admiterea acestei excepții și respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.
Instanța, din oficiu, invocă excepția lipsei de interes a revizuientei.
Avocat arată că revizuienta nu a formulat recurs din motive financiare, iar taxa judiciară de timbru stabilită în mod abuziv nu putea fi plătită. Instanța trebuia să ia în considerare acele motive de ordine publică asupra cărora nu s-a pronunțat.
Avocat precizează că revizuienta nu justifică un interes. Solicită admiterea acestei excepții.
Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra cererii de revizuire de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL IAȘI, - a solicitat revizuirea deciziei civile nr.467 din 19.11.2008 a acestei instanțe.
La termenul din 13.02.2009, revizuienta și-a motivat cererea de revizuire arătând că instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut.
În acest sens, revizuienta susține că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra motivelor de recurs de ordine publică invocate în ședința din 15.10.2008, care vizau nelegala compunere a completului de judecată și autoritatea de lucru judecat în soluționarea excepției lipsei de interes.
Revizuienta a mai pretins că în aceeași cauză există două hotărâri potrivnice date de instanțe de grad diferit între aceleași persoane, având aceeași calitate.
Consideră revizuienta că decizia civilă nr.467/19.11.2008 încalcă autoritatea de lucru judecat determinată de decizia nr.11597/2005, rămasă irevocabilă, deoarece stabilește că, - și - nu ar avea interes, în condițiile în care interesul fusese manifest și judecătorești constatat.
Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare în cauză.
În ședința publică din 13.03.2009, Curtea, din oficiu, a invocat și a pus în dezbaterea contradictorie a părților inadmisibilitatea cererii de revizuire promovată în temeiul art.322 pct.2 Cod procedură civilă și necompetența materială a curții de apel în soluționarea cererii de revizuire fundamentată pe dispozițiile art.322 pct.7 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de revizuire întemeiată pe art.322 pct.2 Cod procedură civilă, Curtea reține că revizuienta - a invocat nepronunțarea instanței de recurs asupra motivelor de recurs de ordine publică, invocate în ședința publică din 15.10.2008, motive care s-ar fi referit la nelegala compunere a completului și autoritatea de lucru judecat vis-a-vis de excepția lipsei de interes.
Însă, din studierea dosarului nr- al curții de apel, în care s-a pronunțat decizia civilă nr.467 din 19.11.2008, Curtea reține că revizuienta - a avut calitatea de intimată în acest dosar, iar cele două excepții au fost invocate de recurenții, - și -.
Prin decizia nr.467/19.11.2008, Curtea a anulat ca insuficient timbrat recursul declarat de, - și -, astfel că nu a mai procedat la analizarea motivelor de recurs invocate de către recurenți.
Potrivit dispoziției înscrise în art.322 punctul 2 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă aceasta s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori dacă s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Din interpretarea textului rezultă că pot forma obiect al revizuirii numai hotărârile prin care s-a rezolvat fondul pretenției ce a fost dedusă judecății.
Însă, în prezenta cauză, Curtea reține că decizia nr.467/19.11.2008 nu îndeplinește condiția prevăzută de textul de lege mai sus menționat, neevocând fondul pretenției ce a fost dedusă judecății instanței de recurs atât timp cât recursul declarat de, - și a fost anulat ca insuficient timbrat.
Hotărârea supusă revizuirii a fost pronunțată în deplină concordanță cu prevederile art.137 Cod procedură civilă, potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii.
Raportat la cele expuse, în baza art.322 al.1 Cod procedură civilă, se va respinge ca inadmisibilă cererea formulată de - privind revizuirea deciziei civile nr.467/2008 a Curții de APEL IAȘI, întemeiată pe dispozițiile art.322 al.1 pct.2 din același cod.
Cu privire la revizuirea deciziilor civile nr.467/19.11.2008 a Curții de APEL IAȘI și nr.485/6.04.2006 a Tribunalului Iași (dosar nr.11597/2005), care ar fi contradictorii, potrivit susținerilor revizuientei, Curtea constată că, potrivit art.323 alin.2 Cod procedură civilă, competența de soluționare aparține instanței mai mare în grad față de instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice.
Față de cele ce preced, în baza art.158 alin.3 Cod procedură civilă, Curtea își va declina competența de soluționare a cererii de revizuire a deciziilor nr.467/19.11.2008 a Curții de APEL IAȘI și nr.485/6.04.2006 a Tribunalului Iași, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire a deciziei civile nr. 467 din 19.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, întemeiată pe dispozițiile art. 322 al.1 pct.2 Cod procedură civilă.
Declină competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct.7 Cod procedură civilă, între decizia civilă nr. 467 din 19.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI și decizia civilă nr. 485/2006 pronunțată de Tribunalul Iași, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Irevocabilă pentru revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct.2 Cod procedură civilă.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare pentru revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct.7 Cod procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Curtea de APEL IAȘI:
-
-
- -
26.III.2009.-
2 ex.-
Președinte:Mona Maria PivniceruJudecători:Mona Maria Pivniceru, Georgeta Protea, Cristiana