Anulare act. Decizia 1065/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1065
Ședința publică de la 09 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Spânu
JUDECĂTOR 2: Emilian Lupean
JUDECĂTOR 3: Alexandrina Marica
Grefier: - - -
Pe rol judecarea recursurilor formulate de pârâții, și împotriva deciziei civile nr. 445 din 23 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă C și intimații pârâți, și, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata reclamantă C, asistată de avocat, lipsind recurenții pârâți, și intimații pârâți, și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței netimbrarea recursurilor cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei, după care;
Instanța invocă excepția anulării recursurilor ca netimbrate, având în vedere nedepunerea la dosar de către recurenții pârâți, și a dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei, aceștia fiind citați expres cu această mențiune.
Avocat pentru intimata reclamantă C, solicită anularea recursurilor ca netimbrate, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra recursurilor de față.
La data de 9.10.2007, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova, acțiunea civilă formulată de reclamanta C împotriva pârâților și, și, și, solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2378/8.07.2004 a BNP și să se dispună radierea din Cartea Funciară a dreptului de proprietate al pârâților cu privire la terenul în suprafață de 985 mp, situat în C,-; să se constate nulitatea absolută parțială a aceluiași contract cu privire la holurile și căile de acces care trebuie să poarte mențiunea că sunt comune cu reclamanta iar nu exclusive; să se dispună partajarea terenului în suprafață de 985 mp, teren situat în C,-, reclamanta având dreptul la 492 mp restul suprafeței revenind pârâților și precum și ieșirea din indiviziune cu privire la holurile și căile de acces care în prezent sunt comune; să se constate dreptul său exclusiv cu privire la scara de acces edificată potrivit autorizației nr.19/06.05.1981.
Pârâții au încheiat un contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2378/8.7.2004 la BNP prin care vindeau celorlalți pârâți tot terenul de 985 mp; au vândut, totodată, și căile de acces și holurile cu mențiunea că vând drepturi exclusive, iar nu în indiviziune, în pofida actului semnat de autoarea lor și în contradicție cu actele care au stat la baza încheierii contractului.
La termenul din data de 8 ian.2008, s-a depus întâmpinare de către pârâții, și, prin care s-a solicitat respingerea în totalitate cererii de chemare în judecată.
Prin sentința civilă nr. 2682 din 26 februarie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, s- luat act de renunțarea reclamantei la judecarea capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare, cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului de 985 mp,formulat în contradictoriu cu pârâții și din S str. - -, și,.
A fost respinsă excepția inadmisibilității.
A fost admisă excepția lipsei de interes și respinge capătul de cerere, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare, cu privire la dreptul de proprietate asupra holurilor și căilor de acces.
A fost respinsă excepția autorității de lucru judecat, cu privire la acțiunea în constatarea dreptului de proprietate asupra scării exterioare.
fost disjunsă cererea de ieșire din indiviziune și constatare a dreptului de proprietate, și acordă termen pentru continuarea judecății la 18.03.2008, la același complet.
Împotriva acestei sentințe declarat apel în termen legal reclamanta C, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel se arată că în mod greșit a fost soluționată acțiunea în baza excepției lipsei de interes.Arată că la data de 19.02.2008 a depus la dosar o cerere prin care a solicitat efectuarea unei expertize având ca obiective individualizarea scării de acces, identificarea părților comune și a celor exclusive raportat la actele de proprietate anterioare contractului de vânzare-cumpărare nr.2378/8.07.2004 și dacă s-au strecurat greșeli în întocmirea documentației cadastrale, dacă prin contractul menționat s-au înstrăinat părți din imobil care trebuia să poarte mențiunea în indiviziune, variante de ieșire din indiviziune asupra părților comune(holuri și căi de acces)Interesul este justificat de vreme ce prin contractul nr.2378/08.07.2004 pârâții au înstrăinat mai mult decât aveau chiar ei în proprietate respectiv holurile și căile de acces care trebuiau să poarte mențiunea că sunt în indiviziune.
Prin decizia nr. 445 din 23 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, s-a admis apelul formulat de reclamanta C, s-a desființat sentința civilă și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Împotriva acestei decizii au fost formulate recursuri de către pârâții, și, fără însă a le timbra.
În conformitate cu Lg 123/1997 și Lg 146/1997, acțiunile și cererile introduse la instanțele de judecată se timbrează anticipat, fiscal și judiciar, fiind sancționate cu anularea.
Cum la dosar nu există dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, recurenții pârâți, și, fiind citați cu mențiunea expresă a timbrării, urmează a se anula ca netimbrate recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Anulează ca netimbrate recursurile formulate de recurenții pârâți, și împotriva deciziei civile nr. 445 din 23 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă C și intimații pârâți, și.
Obligă pârâții la 595 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
2ex/12.12.2008
Președinte:Dan SpânuJudecători:Dan Spânu, Emilian Lupean, Alexandrina Marica