Anulare act. Decizia 107/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 107
Ședința publică de la 04 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Stela Popa
JUDECĂTOR 2: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi
Grefier - -
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de împotriva deciziei civile nr.1353 din 11 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns procurator pentru contestatoarea și intimatul personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Procurator pentru contestatoare, a susținut că este fiica lui și are studii juridice, depunând în acest sens adeverința nr.2331/21.09.2007 eliberată de Universitatea C - Facultatea de Drept și Științe Administrative " ".
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra contestației în anulare.
Procurator pentru contestatoare, a susținut motivele scrise, pe care le-a dezvoltat oral, în raport de care solicitat admiterea contestației, anularea deciziei și rejudecarea recursului. A depus concluzii scrise.
Intimatul a solicitat respingerea contestației în anulare. A depus concluzii scrise.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrarilor dosarului, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Băilești, sub nr.1081/12.06.2006, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a actelor de renunțare la succesiune nr.222 și nr. 223/1968 pe numele și și pe cale de consecință, să constate nulitatea absolută și a actelor subsecvente și anume certificatul de moștenitor nr.401/16.09.1968 eliberat de notariatul de Stat al Raionului Băilești și certificatul de moștenitor nr.2026/26.11.1990.
La data de 14.09.2006, reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând și modificarea certificatului de moștenitor nr.401/16.09.1968, în sensul de a se constata calitatea de moștenitor în urma defunctului și pentru și.
Prin sentința civilă nr.163/12.02.200,7 Judecătoria Băileștia respins acțiunea formulată reținând în considerentele hotărârii că, potrivit actelor depuse la dosar, nu a fost dovedită împrejurarea că în momentul în care a făcut renunțarea ar fi fost în eroare asupra declarației semnate.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta criticând soluția pentru faptul că, deși acțiunea avea patru capete de cerere, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului doi și cu privire la probele administrate, și nici cu privire la relevanța acestora în soluționarea tuturor cererilor.
De asemene, a apelanta a mai arătat ca la pronunțarea hotărârii instanța de fond a apreciat în mod greșit că cererile formulate nu au fost dovedite, învederând instanței că actele de renunțare la succesiune au fost încheiate cu încălcarea unor norme imperative ale legii, precum principiul irevocabilității actului juridic întrucât la data de 15.11.1961, în termenul legal,fiica și soția supraviețuitoare a defunctului, în mod voluntar și tacit au acceptat moștenirea.
Apelanta a mai susținut că declarațiile notariale de renunțare la succesiune sunt lovite de nulitate datorită lipsei consimțământului valabil exprimat din cauza erorii obstacol cu privire la natura juridică a actului încheiat, arătând că mama sa a dorit prin actul semnat să-l împuternicească pe fratele său pentru a putea redobândi un imobil de care moștenitorii defunctului erau privați prin confiscarea de către stat.
Pentru constarea nulității certificatului de moștenitor nr.401/16.09.1968 apelanta a arătat că acesta a fost eliberat după expirarea termenului de opțiune succesorală și după acceptarea succesiunii de către alți erezi,astfel că autorul pârâtului, nu mai era îndreptățit să accepte succesiunea.
S-a mai menționat de asemenea, că certificatul de moștenitor prezintă omisiuni referitoare la succesorii acceptanți.
Pentru constatarea nulității certificatului de moștenitor nr.2026/1990 apelanta a arătat că acesta este un act subsecvent ce a fost întocmit în baza certificatului de moștenitor nr.401/1968.
Prin decizia civilă nr.395 din 10 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, s-a admis apelul formulat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.163/12.02.2007 a Judecătoriei Băilești,în contradictoriu cu intimatul.
A fost schimbată sentința civilă atacată, în sensul că s-a admis în parte acțiunea și s-a constatat nulitatea declarațiilor notariale nr.222 și 223 din anul 1968, precum și nulitatea parțială a certificatului de moștenitor autentificat sub nr.401/1968, emis de pe urma defunctului ( ), cu privire la reținerea ca renunțătoare la succesiune a numitelor și.
S-a constatat că numita are calitate de moștenitor al autorului, precum și nulitatea parțială a certificatului de moștenitor nr.2026/26.11.1990 în privința masei succesorale reținută de pe urma defunctului.
A fost obligat intimatul către apelantă la plata sumei de 66,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că anterior datei emiterii certificatului de moștenitor nr.401/16.09.1968, dată la care autoarele și au renunțat la succesiunea autorului, acestea au acceptat tacit succesiunea autorului prin încheierea la data de 15.11.1961 a actului de înstrăinare a imobilului ce făcea parte din masa succesorală, constatând astfel că sunt lovite de nulitate absolută cele două declarații de renunțare înregistrate sub nr.222 și nr.223 din 1968.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs s-a susținut că în mod nejustificat s-a admis în apel și acțiunea reclamantei, instanța neavând în vedere că certificatul de moștenitor emis în anul 1968 în care s-au menționat declarațiile de renunțare la succesiune ale autoarelor și I, a fost eliberat cu ocazia dezbaterii succesiunii autorului, la care au fost prezenți toți moștenitorii ce și-au exprimat acordul de voință în sensul celor menționate în certificat.
S-a criticat decizia și în privința reținerii acceptării tacite a moștenirii de către cele două autoare renunțătoare, evidențiindu-se că înscrisul invocat de reclamantă privind vânzarea de către autoarele sale a unui imobil nu atestă existența unui act de acceptare tacită a succesiunii autorului, cu atât mai mult cu cât acest act privește un alt imobil decât cel care a rămas în masa succesorală, înscrisul prezentând modificări, adăugiri, nefiind înregistrat la instituția deținătoare a ștampilei.
În privința constatării nulității parțiale a celor două acte subsecvente, s-a susținut că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut.
Curtea de APEL CRAIOVA, prin decizia civilă nr. 1353 din 11.12.2007, a admis recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 395/10.07.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă .
A desființat decizia atacată, în sensul că a respins apelul și a menținut sentința de fond.
Pentru a pronunța astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:
Acțiunea promovată de reclamantă a avut ca obiect atât constatarea nulității absolute a declarațiilor de renunțare la succesiune înregistrate sub nr.222 și nr.223 din 1968, cât și constatarea nulității certificatului de moștenitor nr.401/16.09.1968, în care s-a consemnat calitatea de renunțătoare la succesiune a autoarelor reclamantului - și, și calitatea de unic moștenitor acceptant al succesiunii pentru, tatăl decedat al pârâtului.
Certificatul de moștenitor este actul oficial emis de notarul public la încheierea procedurii succesorale notariale prin care se constată, cu efect retroactiv, de la data deschiderii succesiunii, calitatea de moștenitor a unei persoane fizice, precum și drepturile sale succesorale.
Renunțarea la succesiune reprezintă un act juridic unilateral și solemn prin care un succesibil, în exercitarea dreptului de opțiune succesorală, își exprimă voința de a nu uza de drepturile succesorale pe care le-a dobândit odată cu deschiderea succesiunii. Renunțarea la succesiune se face printr-o declarație expresă dată în fața notarului public de la locul deschiderii succesiunii, ce se notează într-un registru special, având ca efect pierderea de către renunțător a moștenirii la care avea dreptul.
Spre deosebire de renunțare, care este expresă, acceptarea succesiunii poate fi și tacită, prin aceasta înțelegând intenția de acceptare a succesiunii, ce rezultă neîndoielnic din îndeplinirea oricărei activități pe care moștenitorul nu o poate face decât în această calitate, fiind astfel relevante dispozițiile art. 689 Cod civil.
În speță, prin certificatul de moștenitor nr. - emis de Notariatul de Stat Băilești, după defunctul, s-a constatat calitatea de moștenitor a fiului, menționându-se că au renunțat la succesiune în calitate de soție supraviețuitoare și în calitate de fiică, prin declarațiile de renunțare la succesiunea defunctului, înregistrate în registrul de renunțări la succesiune sub nr.222 și 223/1968.
Acțiunea în constatarea nulității celor două declarații de renunțare la succesiune din 1968 și a certificatului de moștenitor emis în anul 1968, fost formulată de reclamantă în anul 2006, în calitate de fiică, respectiv nepoată, a celor două autoare ale acesteia, care au renunțat expres la moștenire, invocându-se acceptarea tacită a moștenirii de către cele două autoare, intervenită în anul 1961, anterior renunțării la succesiune.
Actele depuse la dosar, respectiv înscrisul intitulat " act de vânzare - cumpărare provizorie încheiat în anul 1968 sau 1961 ( întrucât există modificări și adăugiri pe act ), nu echivalează cu un act de acceptare tacită a succesiunii autorului, de către autoarele și, în condițiile în care nu s-a făcut dovada că acest act de înstrăinare s-a făcut numai în calitate de moștenitoare, sau că încheierea acestui act ar presupune obligatoriu intenția de acceptare a succesiunii.
În situația în care cele două autoare ar fi înțeles să accepte tacit moștenirea, nu ar fi justificat renunțarea la succesiune prin declarațiile înregistrate în registrul de renunțări la succesiune sub nr.222 și 223 din 1968.
De altfel, în literatura și practica juridică s-a statuat că atunci când un act întocmit de un succesibil este echivoc, el nu mai valorează acceptare tacită, fiind relevante și dispozițiile art. 686 Cod civil, potrivit cărora " nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moșteniri ce i se cuvine".
În condițiile în care cele două autoare ale reclamantei au renunțat expres la succesiune, au fost de acord cu consemnarea calității de moștenitor a tatălui decedat al pârâtului, cu bunurile trecute în masa succesorală, rămasă după autorul, nefăcându-se dovada acceptării tacite sau exprese a moștenirii, se constată că actele pe care nu a înțeles să le atace cele două autoare în timpul vieții, sunt legale, nefiind afectate de nici un motiv de nulitate absolută, nefiind dovedită existența erorii distructive de consimțământ.
Impotriva acestei decizii a formulat contestatie in anulare reclamanta, intemeiata pe dispozitiile art. 317 - 312.civ.
Cod PenalA sustinut, motivand in fapt contestatia, ca dezlegarea data de instanta de recurs este rezultatul unor greseli materiale referitoare la aspecte formale ale judecarii recursului cu privire la motivele de recurs invocate, dezbaterea lor si solutia instantei de recurs.
In sedinta publica de la 4 februarie 2008, procuratorul contestatoarei a dezvoltat motivele in fapt ale contestatiei, aratand ca in dispozitivul deciziei instanta se pronunta in sensul desfiintarii deciziei atacate, solutia fiind in contradictie atat cu considerentele hotararii, in care se retine ca temei art. 304 pct. 9.civ.Cod Penal, cat si cu motivele de recurs supuse analizei, iar alte motive care sa atraga solutia desfiintarii nu au fost invocate supuse dezbaterii.
Contestatoarea a criticat, de asemenea, faptul acceptarii de catre instanta de recurs ca unica proba doar a contractului de vanzare provizoriu, vreo referire la restul probatoriului.
Prin intampinarea formulata la data de 4 februarie 2008, intimatul a solicitat respingerea contestatiei ca nefondata, apreciind ca in cauza nu sunt intrunite cerintele art. 318.civ.Cod Penal, text invocat ca fiind temeiul juridic al contestatiei.
Contestatia in anulare este nefondata.
Potrivit legii, constestatia in anulare este o cale extraordinara de atac, admisibila numai in cazurile limitativ prevazute de lege, sediul materiei constituindu-l dispozitiile art. 317 si 318.civ.Cod Penal, textele legale fiind de stricta interpretare.
Prin contestatia promovata, reclamanta a invocat dispozitiile art. 317 - 321.civ.Cod Penal insa, fata de expunerea de motive de la 4 februarie 2008, Curtea va aprecia doar asupra incidentei in cauza a dispozitiilor art. 318 teza I civ.Cod Penal, intrucat criticile formulate vizeaza imprejurarea in care dezlegarea data recursului este rezultatul unei greseli materiale, nefiind dezvoltate alte motive.
Astfel, contestatoarea sustine ca instanta de recurs a savarsit o greseala materiala prin aceea ca s-a pronuntat in dispozitivul hotararii in sensul desfiintarii hotararii tribunalului, insa in considerentele deciziei a retinut ca temei de drept prevederile art. 304 pct. 9.civ.Cod Penal
Intr-adevar, in considerentele deciziei contestate, instanta de recurs retine incidenta dispozitiilor art. 304 pct. 9.civ.Cod Penal cu referire la interpretarea gresita a dispozitiilor art. 686, 689.civ. motivarea fiind in acest sens, pentru ca in dispozitivul deciziei sa fie facuta mentiunea de " desfiintare" a hotararii.
Corespunzator motivului de nelegalitate retinut de instanta - 304 pct. 9.civ.Cod Penal, devin aplicabile dispozitiile art. 312 alin. 3.civ.Cod Penal, in conformitate cu care instanta pronunta "modificarea" hotararii atacate pentru motivele prevazute de art. 304 pct.6 - 9.civ.Cod Penal, iar pentru cele statornicite in art. 304 pct. 1 - 5.civ.Cod Penal pronunta casarea.
De altfel, solutia de "desfiintare" a unei hotarari judecatoresti nu este proprie recursului, prevederile art. 312 alin. 2.civ.Cod Penal dispunand ca "in caz de admitere a recursului, hotararea atacata poate fi modificata sau casata"
indoiala, instanta de recurs a savarsit o eroare, prin pronuntarea in sensul "desfiintarii" hotararii, insa aceasta mentiune reprezinta rezultatul unei erori materiale, nesusceptibila de a produce o vatamare procesuala, potential rectificabile prin procedura prevazuta de art. 281.civ.Cod Penal, fiind vorba de o greseala evidenta, strecurata in hotararea judecatoreasca.
In schimb, greselile vizate de art. 318 teza I civ.Cod Penal sunt savarsite in legatura cu dezlegarea recursului, fiind greseli evidente, involuntare realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei.
Este nefondata, de asemenea, contestatia si sub aspectul criticilor vizand modul de apreciere a probelor, anume faptul acceptarii de catre instanta de recurs ca unica proba doar a contractului de vanzare provizoriu, vreo referire la restul probatoriului, intrucat aceasta cale de atac se infatiseaza ca o cale extraordinara de retractare, creata de lege numai pentru remedierea unor greseli materiale, nu si pentru reformarea unor greseli de fond, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozitiilor legale.
Dispozitiile legale ale art. 318.civ.Cod Penal au un camp limitat de aplicatie, astfel ca ele trebuie sa fie interpretate, in toate cazurile, in mod restrictiv, pentru a nu deschide in ultima instanta calea unui veritabil recurs.
Pentru aceste motive, in temeiul art. 320.civ.Cod Penal, Curtea urmeaza sa respinga ca nefondata contestatia in anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de împotriva deciziei civile nr.1353 din 11 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 februarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. jud. -
.
2 ex./18.02.2008
Președinte:Stela PopaJudecători:Stela Popa, Sorin Pascu, Daniela Vijloi
