Anulare act. Decizia 1144/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Nr.-operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1144
Sedința publică din 19 2008
PREȘEDINTE: PROF.-.DR.- -
JUDECĂTOR 1: Univ Lidia Barac
JUDECĂTOR 2: Cristian Pup
GREFIER:
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de și împotriva Deciziei civile nr. 401/17.04.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații, -, - ( ambii moștenitori ai defunctei ), HG, Municipiul T Prin Consiliul Local al Municipiului, și.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat contestatoarele prin avocat A și intimații, prin avocat, intimata prin mandatar legal și intimatul Municipiul T prin Consiliul Local al Municipiului T prin consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, se acordă cuvântul în susținerea contestației în anulare.
Reprezentantul contestatoarelor, având cuvântul, a solicitat admiterea contestației în anulare, în temeiul art. 317, desființarea hotărârii atacate, rejudecarea recursului pe fondul lui, fără cheltuieli de judecată, pentru lipsa de citare a contestatoarelor, învederând că numitele și nu au fost citate la domiciliul cunoscut în dosar, ci la ușa instanței, însă nu se impunea citarea acestora în asemenea manieră, nefiind incidente dispozițiile art. 95 Cod procedură civilă.
Instanța a constatat că numitele și au fost citate în T, str. -, nr. 5,.5, jud.
Reprezentantul contestatoarelor a învederat, totodată, instanței că și nu au fost citate corect, după schimbarea adresei.
Reprezentantul intimaților, având cuvântul, a solicitat admiterea contestației în anulare, în conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. 1 Cod procedură civilă, rejudecarea și respingerea recursului, întrucât procedura de citare a fost viciată.
Reprezentanta intimatului Ministerul Finanțelor Publice B prin Consiliul Local al Municipiului T, având cuvântul, a solicitat respingerea contestației în anulare, întrucât nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 317 alin.1 Cod procedură civilă.
Mandatarul intimatei, având cuvântul,a solicitat respingerea contestației în anulare.
CURTEA
Prin Decizia civilă nr.401/17.04.2008 Curtea de APEL TIMIȘOARAa admis recursul declarat de reclamanta împotriva Deciziei civile nr. 11/A/16.01.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, cu consecința casării deciziei atacate cu trimiterea spre rejudecare la Tribunalul Timiș, în condițiile fixării unui cadru procesual care să vizeze toate părțile interesate, inclusiv moștenitorii intimatei decedate.
Împotriva acestei hotărâri contestatoarele și au formulat contestație în anulare, invocând dispozițiile art. 317 pct.1 Cod procedură civilă, cu referire la art. 85 Cod procedură civilă.
Contestația s-a înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr. 389/25.04.2008.
În motivarea contestației, contestatoarele arată că judecata recursului s-a săvârșit în condițiile în care nu a fost îndeplinită procedura de citare cu contestatoarele, încălcându-se dispozițiile art. 85 Cod procedură civilă, acestea nefiind citate la domiciliul cunoscut în cadrul dosarului.
Se susține că dispozițiile art. 95 Cod procedură civilă nu sunt incidente în cauză, adresele de domiciliu ale contestatorilor fiind cunoscute la dosar.
Verificând contestația în anulare astfel formulată, prin atașarea dosarului de recurs Curtea constată că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 317 pct. 1 Cod procedură civilă, instanța de recurs neîncălcând dispozițiile art. 85 Cod procedură civilă, întrucât la judecarea recursului contestatoarele au fost citate la adresa de domiciliu, astfel cum a fost indicată în dosarul cauzei, respectiv în T, str. - nr. 5,.5, fapt ce rezultă din procesele - verbale aflate la filele 13, 14 din dosarul de recurs.
Totodată, Curtea constată că instanța de recurs a fost preocupată de respectarea dispozițiilor legale privind citarea părților, inclusiv în apel, aspect ce rezultă din penultimul aliniat al considerentelor Deciziei civile nr. 401/17.04.2008.
În același timp, se constată că, pe parcursul litigiului, contestatoarele nu au indicat un alt loc de citare.
Așa fiind, Curtea va respinge contestația în anulare formulată, ca nefondată.
Având în vedere natura hotărârii atacate, contestatoarele urmează a-și valorifica drepturile și interesele în fața Tribunalului Timiș, cu ocazia rejudecării cauzei, dispuse prin Decizia civilă nr. 401/2008.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarele și împotriva Deciziei civile nr. 401/2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 19 2008.
Președinte Judecător JUDECĂTOR 3: Erica
PROF.-.DR.- - - - -
Grefier
RED./26.11.2008
DACT.S/2ex/27.11.2008
Președinte:Univ Lidia BaracJudecători:Univ Lidia Barac, Cristian Pup, Erica