Anulare act. Decizia 1145/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (2708/2007)
Completul 5
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1145
Ședința publică de la 02.07.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriela Sorina Prepeliță
JUDECĂTOR 2: Stere Learciu
JUDECĂTOR 3: Claudiu
GREFIER - I
Pe rol fiind pronunțarea cererii de recurs formulată de recurentul - reclamant - G, împotriva deciziei civile nr. 442/03.04.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B și SC "" SA.
Obiectul cauzei - anulare contract vânzare - cumpărare.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 18.06.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea cauzei la 25.06.2009 și apoi la 2.07.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 12.05.2006, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâții A, și,solicitând instanței ca prin hotărâre a ce se va pronunța să se constate nulitatea parțială a contractului de vânzare cumpărare nr. 2807/18.02.1997, în ceea ce privește vânzarea unor suprafețe care prin natura lor sunt în folosința comună: scări, palier, degajament și coridor.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2807/18.02.1997, pârâta Aav ândut celorlalți pârâți, respectiv și, o parte din imobilul situat în B,-, însă pe lângă încăperi cu destinația de locuit ori dependințe a înstrăinat în proprietatea exclusivă a acestora și suprafețe care, prin natura lor, sunt în coproprietate forțată și perpetuă sau deservesc alte spații comune. A mai arătat reclamantul că are calitatea de proprietar al unei părți din imobilul în discuție, dobândit prin moștenire de la tatăl său, G, care la rândul său a dobândit-o prin cumpărare de la A,conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 2715/22.04.1997.
Pârâtii și au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că, scara, palierul, degajamentul și coridorul, vândute prin contractul nr. 2807/1997, nu sunt spații comune și nu reprezintă singura cale de acces la pod, dat fiind că în proprietate comună se găsește scara secundară, existând posibilitatea amenajării unei intrări în pod din această scară.
Pârâții au mai formulat o cerere reconvențională, prin care au solicitat, în contradictoriu cu reclamantul G, dar și cu ceilalți coproprietari și, să se dispună ieșirea din indiviziune asupra podului imobilului, situat în B,-, sector 2.
Prin încheierea de ședință din data de 08.09.2006, instanța de fond a dispus disjungerea acestei cereri în considerarea împrejurării că nu îndeplinește condițiile art.119 Cod procedură civilă, cu formarea unui nou dosar.
La termenul din 16.06.2006, reclamanții au solicitat introducerea în cauză a pârâtei Primăriei Municipiului B, care a avut calitatea de vânzător în contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută parțială se solicită a se constata.
Pârâta Primăria Municipiului Baf ormulat întâmpinare, invocând excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, întemeiată pe prevederile art.46 alin 5 din Legea nr.10/2001.
Prin sentința civilă nr. 6958/15.09.2006, Judecătoria Sectorului 2 Baa dmis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâții C A, și și Primăria Municipiului B prin Primarul General, ca fiind prescrisă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, potrivit art.45 alin 5 din Legea nr.10/2001 republicată,"Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi", termenul de un an fiind prelungit ulterior, în două rânduri, cu câte trei luni prin OUG nr.109/2001 și OUG nr.145/2001.
Termenul de un an și șase luni, calculat potrivit art.101 alin. 3 Cod procedură civilă a început să curgă la data de 14.02.2001, data publicării legii în Monitorul Oficial și s-a împlinit la data de 14.08.2002, adică înainte de promovarea acțiunii de către reclamant,aceasta fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 la data de 12.05.2006.
Instanța de fond a apreciat că aceste prevederi legale se aplică în speță, contrar celor susținute de reclamant,dat fiind că este vorba de un imobil care cade sub incidența Legii nr.10/2001, astfel cum se arată chiar în textul citat de reclamant în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar, respectiv alin. 1 al art. 45, potrivit căruia"actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile care cad sub incidența prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării".
Cu privire la susținerile reclamantului în sensul că termenul de prescripție prevăzut de art. 45 din lege poate fi invocat numai de destinatarii legali, stabiliți prin art. 3, instanța de fond a reținut că acest text stabilește sfera persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau, după caz, în echivalent.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul G, cererea fiind înregistrată la data de 3.11.2006, pe rolul Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, sub nr-.
În motivarea cererii de apel, s-a criticat hotărârea primei instanțe pentru netemeinicie și nelegalitate.
Cu privire la motivele de netemeinicie a hotărârii, s-au susținut următoarele:
1. În mod eronat a reținut instanța că imobilul în cauză cade sub incidența Legii nr.10/2001.
În cauza dedusă judecății, nici una dintre părți nu a făcut vorbire și nici nu s-a administrat vreo probă cu privire la modalitatea în care imobilul a intrat în proprietatea statului.
Deși instanța a presupus că imobilul a intrat în patrimoniul statului prin naționalizare, acesta putea fi la fel de bine dobândit prin donație, abandon, succesiune vacantă, vânzare-cumpărare, etc. adică orice altă modalitate decât cele prevăzute de Legea nr. 10/2001.
2. La alineatul antepenultim al paginii 2 din sentința atacată, instanța a citat în mod tendențios și denaturat apărarea formulată de reclamant.
care se face în pct.3 din concluziile scrise nu are ca obiect acceptarea faptului că imobilul ar face parte din cele vizate de către Legea nr. 10/2001, dimpotrivă, s-a invocat faptul că acest act normativ nu este aplicabil, inclusivrationae personae.
3. Și la alineatul ultim al paginii 2 din hotărâre există o neconcordanță, instanța afirmând că s-a susținut că art.45 poate fi invocat numai de destinatarii Legii nr.10/2001, când, în realitate s-a arătat că excepția prevăzută de către art.45 poate fi invocată numai împotriva destinatarilor legii.
4. Deși instanța a observat faptul că pârâta Primăria Municipiului Bai nvocat art.46 alin.5 din Legea nr. 10/2001, toate referirile și motivările Judecătoriei Sectorului 2 au la bază art.45 alin.5 din Legea nr. nr.10/2001.
5. Deși în concluziile scrise depuse de reclamant au fost invocate 8 argumente în favoarea respingerii excepției, instanța a analizat doar două, pe care le-a și citat denaturat.
Cu privire la motivele de nelegalitate a hotărârii, s-au susținut următoarele:
1. În mod greșit a apreciat instanța că termenul de prescripție este aplicabil tuturor litigiilor referitoare la înstrăinarea unor imobile trecute în proprietatea statului în perioada 6.03.1945-22.12.1989.
2. Termenul de prescripție stabilit de către art.45 alin.5 din Legea nr. 10/2001 se referă exclusiv la acțiunile în anulare promovate în condițiile celorlalte alineate anterioare ale art.45 din Legea nr.10/2001.
3. Este evident că acțiunile în constatarea nulității prevăzute de art.45 din Legea nr.10/2001, sunt cele promovate de către persoanele prevăzute la art.3 din Legea nr.10/2001, în legătură cu imobilele care au intrat în proprietatea statului într-una din modalitățile arătate la art.2 alin.1 din Legea nr. 10/2001, cele două condiții fiind cumulative.
În această situație "dreptul comun", căruia nu i se aplică excepția, îl reprezintă acțiunile care sunt promovate de către alte persoane decât cele prevăzute la art.3 din Legea nr. 10/2001, în legătură cu imobilele care au intrat în proprietatea statului într-un alt mod decât cele arătate la art.2 alin.1 din Legea nr. 10/2001.
4. Mai mult, dacă prin absurd s-ar accepta că termenul de prescripție s-ar aplica și altor persoane/raporturi juridice decât cele reglementate prin Legea nr. 10/2001, s-ar ajunge la contradicții între Legea nr. 10/2001 și norme cu o forță juridică superioară, cum ar fi Codul civil (care este lege organică).
Dacă s-ar merge pe logica acceptată de instanță, s-ar putea ajunge la soluții vădit inadmisibile, prin care absolut orice nelegalitate ar fi acoperită doar prin împlinirea datei stipulate de către Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare, indiferent de momentul încheierii actului nul, care poate fi chiar și ulterior acestei date.
5. Nu se contestă că termenul de prescripție prevăzut de art.45 alin.5 din Legea nr. 10/2001 a fost impus pentru asigurarea stabilității circuitului civil, însă termenul curge doar față de acțiunile în nulitate promovate de către foștii proprietari, pentru a stabili o dată limită până la care asemenea acțiuni pot fi formulate.
Aplicarea acestui termen pentru toate litigiile, inclusiv cele de natura celui de față, depășește limitele impuse pentru necesitatea stabilității circuitului civil, creând o categorie de acte juridice privilegiate exceptate artificial de la controlul de legalitate al instanțelor judecătorești.
6. Însuși noțiunea de "termen de prescripție" este străină de natura juridică a instituției reglementate de către art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001.
Este de esența termenului de prescripție să înceapă să curgă de la o dată anume, raportată la actul juridic pe care îl protejează, însă în situația art.45 din Legea nr. 10/2001, avem de-a face cu o dată limită stabilită arbitrar prin lege, indiferent de momentul încheierii actului juridic protejat, astfel încât, în realitate nu este vorba despre o prescripție, ci despre o interdicție.
Intimații-pârâți și au formulat întâmpinare, arătând că susținerile apelantului-reclamant referitoare la faptul că imobilul în litigiu nu face obiectul Legii nr.10/2001 sunt contrazise de chiar obiectul cererii sale de chemare în judecată, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr.2807/1997. Acest contract de vânzare-cumpărare a fost încheiat în baza Legii nr.112/1995, ceea ce înseamnă că are ca obiect un imobil preluat cu titlu de stat în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989. Or, Legea nr.10/2001 are ca obiect exact imobilele preluate de stat în această perioadă, fiind indiferent dacă preluarea s-a făcut cu titlu sau fără titlu, sau dacă titlul de preluare este valabil sau nu.
Intimații-pârâți au mai arătat împrejurarea că instanța a analizat excepția prescripției în raport de art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001, nu înseamnă că instanța a analizat altă excepție decât cea invocată. Textul legal invocat de pârâtă în susținerea excepției sale, art.46 alin.5 din Legea nr.10/2001 este, în noua numerotare, art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001, nefiind vorba de altă excepție sau de alt text legal decât cel analizat de instanță.
S-a arătat, de asemenea, că susținerile apelantului-reclamant, potrivit cărora art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001 nu se aplică decât persoanelor prevăzute la art.3 din Legea nr.10/2001, sunt în contradicție cu Legea nr.10/2001 și cu Constituția României. În primul rând, potrivit art.16 alin.1 din Constituția României, toți cetățenii României sunt egali în fața legii, fără privilegii și discriminări. Dacă susținerile apelantului ar fi adevărate, atunci ar fi evidentă discriminarea între cetățenii României prevăzuți la art.3 din Legea nr.10/2001 și restul cetățenilor. Au mai susținut intimații că, art.45 din Legea nr.10/2001 nu limitează nici expres, nici implicit persoanele și cauzele de nulitate absolută care se supun termenului special de prescripție stabilit de art.45 alin.5, ci stabilește în mod expres că termenul special de prescripție se aplică indiferent de cauza de nulitate absolută, iar art.45 alin.1 vorbește de toate actele de înstrăinare ce au ca obiect imobile ce cad sub incidența Legii nr.10/2001. Nu se indică nicăieri că numai anumite persoane se supun dispozițiilor art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001, ci se delimitează numai anumite bunuri.
Intimații-pârâți au menționat că apelantul-reclamant a invocat o contradicție între Legea nr.10/2001 și Codul civil, fără a indica concret textul legal din Codul civil care ar fi contrazis Legea nr.10/2001 și o contradicție a Legii nr.10/2001 cu Constituția, prin îngrădirea liberului acces la justiție. Chestiunea contradicției dintre art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001 și Constituție a fost analizată de Curtea Constituțională de nenumărate ori, în raport de aproape toate textele constituționale, stabilindu-se că acest text legal nu încalcă Constituția României.
Pe de altă parte, faptul că art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001 instituie un termen de prescripție și nu o interdicție, este o chestiune dincolo de orice discuție, aceasta fiind stabilită de nenumărate ori de Curtea Constituțională.
Prin decizia civilă nr. 442A/03.04.2007, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Conform contractului de vânzare cumpărare nr.2807/18.02.1997, imobilul situat în B,-, sector 2, fost dobândit de intimații-pârâți și de la intimata-pârâtă C A, în baza Legii nr.112/1995.
Având în vedere dispozițiile Legii nr.112/1995, rezultă că imobilul în cauză a fost preluat de stat, cu titlu, în perioada 6.03.1945-22.12.1989. Cum disp.art.2 lit.h și i din Legea nr.10/2001, prevăd că "în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv de stat se înțelege. orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art.6 alin.i din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările ulterioare și. orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau administrației de stat", înseamnă că imobilul în litigiu cade sub incidența Legii nr.10/2001, contrar celor susținute de apelantul-reclamant.
Sub acest aspect, tribunalul a reținut că nu are nici o relevanță împrejurarea că, în concluziile scrise depuse în fața primei instanțe, apelantul-reclamant nu a susținut faptul că imobilul ar face parte din cele vizate de Legea nr.10/2001, ci din contră, a arătat că acest act normativ nu este aplicabil și nici nu a susținut că art.45 poate fi invocat numai de destinatarii Legii nr.10/2001, când în realitate, acesta a arătat că excepția prevăzută de art.45 poate fi invocată numai împotriva destinatarilor legii. Indiferent dacă apelantul-reclamant a recunoscut că imobilul în litigiu face obiectul Legii nr.10/2001 sau nu, acest lucru reiese din înscrisurile depuse la dosar, fiind în mod just reținut de prima instanță.
Pe de altă parte, faptul că instanța a analizat excepția prescripției dreptului la acțiune, în raport de dispozițiile art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001, nu înseamnă că a analizat altă excepție decât cea invocată.
Textul legal menționat de intimata-pârâtă în susținerea excepției, art.46 alin.5 din Legea nr.10/2001 este, în noua numerotare, art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001. În condițiile în care intimata-pârâtă a redat în mod corect, în cuprinsul întâmpinării, conținutul normei juridice invocate, nu are nici o importanță că a indicat, din eroare, un alt text de lege, instanța în virtutea rolului său activ trebuind să dea calificarea corectă cererilor și excepțiilor invocate de părți.
Nici critica referitoare la faptul că apelantul-reclamant a invocat 8 argumente în favoarea respingerii excepției, iar instanța a analizat doar două, nu poate fi primită. Din considerentele sentinței atacate rezultă că instanța a grupat argumentele invocate de apelantul-reclamant în 2 categorii de apărări, pe care le-a analizat, apreciindu-le însă neîntemeiate.
Cât privește motivele de nelegalitate a hotărârii, invocate de apelantul-reclamant și acestea sunt nefondate, prima instanță făcând o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în speță.
Astfel, din interpretarea sistematică a dispozițiilor art.46 din Legea nr.10/2001 rezultă că sfera de aplicare a art.46 alin.5, privește acțiunile în constatarea nulității absolute a actelor de înstrăinare făcute de către stat către terți, având ca obiect imobilele preluate în mod abuziv de stat în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989, deci imobile ce cad sub incidența Legii nr.10/2001.
Prin urmare, nu are nici o relevanță calitatea persoanei care invocă cauza de nulitate. Interpretarea în sensul că persoana care invocă nulitatea trebuia să fie una din persoanele prevăzute de art.3 din Legea nr. 10/2001 nu poate fi primită, întrucât adaugă la textul legal, art.46 alin.5, care nu distinge sub acest aspect.
Susținerile apelantului-reclamant referitoare la contradicțiile care ar apărea între Legea nr.10/2001 și norme cu forță juridică superioară, cum este Codul Civil,Constituția, dacă s-ar aplica termenul de prescripție prevăzut de art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001 tuturor acțiunilor în constatarea nulității absolute a imobilelor preluate în mod abuziv de stat în perioada 6.03.1945 22.12.1989, precum și la faptul că s-ar depăși limitele impuse pentru necesitatea stabilității circuitului civil, creându-se o categorie de acte juridice privilegiate, exceptate de la controlul de legalitate al instanțelor judecătorești sunt neîntemeiate.
În primul rând, nu se arată de către apelantul-reclamant în ce ar consta contradicțiile între Legea nr.10/2001 și Codul civil sau alte norme juridice.
În al doilea rând, stipularea printr-o lege specială a unor termene de prescripție care derogă de la dreptul comun, fie în ceea ce privește durata, fie în ceea ce privește punctul de plecare, nu constituie o contradicție între acea lege și actul normativ care reprezintă dreptul comun în materie. În această situație, norma specială se aplică cu prioritate față de norma generală, pentru că tocmai acesta a fost rostul edictării sale.
Pe de altă parte, Curtea Constituțională s-a pronunțat în numeroase rânduri, în sensul că instituirea unor termene speciale de prescripție, cum este și cel prevăzut de art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001 nu constituie o îngrădire a accesului la justiție. S-a arătat că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție, legiuitorul având competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. Astfel fiind, instituția prescripției, în general și termenele în raport cu care își produce efectele acestea nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiție, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a acestui drept constituțional, prevenindu-se eventualele abuzuri și limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea de termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigențe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exercițiului unui anume drept având consecință fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ținut să le acorde ocrotire, în egală măsură. În condițiile în care, potrivit principiului că nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea legii ("nemo ignorare legem censitur"), titularul unui drept este prezumat că a avut cunoștință de reglementarea care prevede că valorificarea dreptului său se circumscrie unui anumit termen, fără a înțelege să îl respecte, acesta nu are decât a-și imputa propriei lipsă de diligență, consecințele negative pe care este ținut să le suporte.
Nici susținerea apelantului-reclamant privind faptul că art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001, instituie, în realitate, "o interdicție" nu poate fi primită.
Față de formularea textului de lege"indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an",este evident că aveam de-a face cu un termen de prescripție. De altfel, în literatura de specialitate nu există o clasificare a termenelor substanțiale în "interdicții", categoria de termene la care se referă apelantul-reclamant nefiind consacrată în doctrină.
Pentru considerentele arătate mai sus, tribunalul, în baza art.296 Cod procedură civilă a respins, ca nefondat, apelul.
Împotriva deciziei mai sus menționate, a declarat recurs reclamantul G, arătând că în mod greșit apreciază instanțele de fond și de apel faptul că termenul de prescripție stipulat de art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001 se aplică și altor raporturi juridice decât cele reglementate de acest act normativ, și anume, raporturile juridice dintre "persoanele îndreptățite", așa cum sunt definite la art.3 din lege și "deținătorii" imobilelor preluate abuziv, enumerate la art.2.
Ipoteza de la care pleacă instanțele de fond și de apel este greșită, Legea nr.10/2001 nu își propune și nu reglementează situația imobilelor trecute în proprietatea statului în mod absolut și abstract, ci tocmai în contextul raporturilor juridice dintre foștii proprietari și actualii deținători.
Mai arată că este greșită reținerea instanței referitor la faptul că nu are nici o relevanță calitatea persoanei care invocă nulitatea, întrucât art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001 nu ar distinge acest aspect, interpretându-le în mod singular, astfel, omițând deliberat să observe și articolele ulterioare, care clarifică implicit acțiunile despre care fac vorbire acestea.
Astfel, art.46 alin.1 din Legea nr.10/2001 dispune că prevederile respectivei legi sunt aplicabile în cazul acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea acestei legi.
În condițiile în care nu s-a administrat nici o probă cu privire la maniera în care imobilul a intrat în patrimoniul statului, respectiv dacă este întrunită vreuna din ipotezele art.2 din Legea nr.10/2001, recurentul apreciază că instanța a concluzionat, în lipsa oricărui temei, faptul că imobilului îi sunt aplicabile prevederile Legii nr.10/2001, fiind aplicabil și motivul prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
O altă eroare săvârșită de către instanța de apel, constă în reținerea că nu există contradicții între interpretarea extensivă a dispozițiilor art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001 și alte acte normative.
Astfel, stabilirea unui termen de prescripție arbitrar, fără nici o legătură cu momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare se solicită, sau cu data la care s-a luat la cunoștință de acesta, încalcă în mod direct dreptul de proprietate, prin lipsirea de un important mijloc de apărare al acestuia, prin interpretarea greșită a instanțelor de fond și de apel și anume, acțiunea în anularea actului ilegal.
Așadar, încălcarea unui termen abuziv de prescripție pentru formularea unor acțiuni în protejarea dreptului de proprietate, încalcă atât art.480 și art.481 din Cod civil, cât și art.44 din Constituție.
Recurentul apreciază că, prin aplicarea art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001, instanța a schimbat înțelesul lămurit al cererii, care nu este întemeiată pe prevederile acestui act normativ, ci pe dispozițiile dreptului comun, fiind incident și motivul de critică prevăzut de art.304 pct.8 Cod procedură civilă.
A solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul admiterii apelului, iar pe fond, admiterea acțiunii.
Prin cererea depusă la dosar la termenul din data de 21.02.2008, recurentul Gai nvocat excepția de neconstituționalitate a aplicării prevederilor art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001.
Întrucât cererea prin care s-a invocat excepția se referă la modul de aplicare a legii și nu la neconstituționalitate, Curtea de apel, la termenul de judecată din data de 24.04.2008, a dispus respingerea acesteia.
Împotriva încheierii de ședință din data de 24.04.2008, reclamantul Gad eclarat recurs.
Prin decizia civilă nr. 4890/27.04.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală a respins recursul declarat de reclamantul
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea a constatat că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Nu poate fi reținută ca fondată susținerea recurentului, întemeiată pe art.304 pct.8 Cod procedură civilă, potrivit căreia instanța a dat o calificare greșită cererii sale prin aplicarea dispozițiilor art.45 din Legea nr.10/2001, deoarece prin acest motiv de nelegalitate se invocă încălcarea principiului înscris în art.969 Cod civil, potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, ori, din probele administrate nu rezultă un dubiu asupra naturii juridice sau conținutului actului juridic, recurentul limitându-se doar la simpla afirmație în acest sens, ceea ce nu este suficient pentru a se admite recursul.
De altfel, acesta deși invocă că sunt incidente și dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă, nu precizează motivele contradictorii ori străine de natura pricinii, ceea ce face inoperantă din această perspectivă analiza criticilor din recurs.
În realitate, criticile de nelegalitate se circumscriu dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, privind încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Prin hotărârea primei instanțe, menținută și de instanța de apel, a fost respinsă acțiunea reclamantului, apreciindu-se că aceasta este prescrisă, întrucât potrivit dispozițiilor art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001, dreptul la acțiune s-a prescris, deoarece termenul s-a împlinit la data de 14.08.2002, iar acțiunea reclamantului a fost promovată la data de 12.05.2006.
Recurentul critică greșită reținerea de către cele două instanțe a incidenței dispozițiilor legale, anterior menționate, invocând faptul că cererea sa nu este întemeiată pe prevederile acestui act normativ, ci pe dispozițiile dreptului comun.
Ca temei juridic al cererii de recurs se invocă prevederile art.304 pct.7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
Atât autorul recurentului, tatăl său, G, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.2715/22.04.1997, încheiat cu, cât și intimații-pârâți și, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.2807 din 18.02.1997, au dobândit parte din imobilul situat în B,-, beneficiind de dispozițiile Legii nr.112/1995, în calitate de foști chiriași ai statului care au cumpărat de la acesta ceea ce au deținut prin contracte de închiriere.
Dacă la data intrării în vigoare a Legii nr.12/1995, cumpărătorii imobilului nu îndeplineau condițiile de a fi titulari ai unui contract de închiriere valabil încheiat cu privire la respectivul spațiu locativ, ei nu puteau beneficia de prevederile acestui act normativ și, prin urmare, nu puteau cumpăra respectivul spațiu.
Prin urmare, imobilul în cauza dedusă judecății este preluat cu titlu de către stat, indiferent dacă este sau nu un titlu valabil, între anii 1945-1989, ori aceste imobile intră sub incidența dispozițiilor art.2 din Legea nr.10/2001.
În mod nefondat recurentul invocă faptul că i se încalcă dreptul de proprietate, deoarece este lipsit de posibilitatea de a atac actul ce-i vatămă interesele prin instituirea unui termen de prescripție arbitrar, întrucât condițiile și limitele în care pot fi exercitate drepturile procesuale, reprezintă opțiuni ale legiuitorului care, potrivit dispozițiilor art.125 alin.3 din Constituție, stabilește regulile privind procedura de judecată.
Nefondate sunt susținerile recurentului și în ceea ce privește existența unor contradicții între Legea nr.10/2001 și alte reglementări legale.
Recurentul susține că nu face parte din categoria "persoanelor îndreptățite" cărora li se adresează art.46 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.10/2001, însă în același timp invocă faptul că a dobândit atât el, câț și intimații calitatea de proprietari în temeiul Legii nr.112/1995 a cărei aplicare poate fi cenzurată de instanță tot prin intermediul Legii nr.10/2001.
A raționa că unor astfel de persoane nu le sunt reglementate raporturile juridice prin dispozițiile legii speciale, ci prin cele ale dreptului comun, ar însemna a aplica discriminatoriu dispozițiile legale menționate, ceea ce nu este permis.
Recurentul dezvoltă argumentarea criticilor sale, pe care deși o formulează în mod diferit, în realitate fondul susținerilor este același.
Problema prescriptibilității sau imprescriptibilității invocării nulității primește rezolvarea diferită în funcție de natura absolută sau relativă a nulității, însă art.46 din Legea nr.10/2001 instituie dispoziții derogatorii de la dreptul comun al nulității, cum în mod just a reținut instanța de apel.
În raport de considerentele enunțate anterior, Curtea a constatat că decizia instanței de apel nu este afectată de nelegalitate, astfel că, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul reclamantului va fi respins ca nefondat.
Fiind în culpă procesuală, în baza dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, va fi obligat să plătească intimaților suma de 1500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul - reclamant -, împotriva deciziei civile nr. 442/03.04.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI și SC "" SA.
Obligă recurentul să plătească intimaților și suma de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
I
Red.
Tehnodact. / 2 ex./23.09.2009
- Secția a V-a Civ. -;
Jud. Sectorului 2. - Civ. -
Președinte:Gabriela Sorina PrepelițăJudecători:Gabriela Sorina Prepeliță, Stere Learciu, Claudiu
