Anulare act. Decizia 1148/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR.7226/.-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1148/
Ședința publică din 23 noiembrie 2009
PRESEDINTE: Prof.-.Dr.- -
JUDECĂTOR 1: Univ Lidia Barac
JUDECĂTOR 2: Carmina Orza
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr.414/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.7226.-, în contradictoriu cu pârâții, Primăria Municipiului T, Primarul Municipiului T, Consiliul Local T și SC SA T, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanții recurenți și avocat, pentru pârâții intimați Primăria Municipiului T, Primarul Municipiului T, Consiliul Local T se prezintă consilier juridic, iar pentru pârâții intimați și, se prezintă avocat în substituirea avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamanților recurenți și avocat, solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, conform motivelor invocate în scris la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâților intimați Primăria Municipiului T, Primarul Municipiului T, Consiliul Local consilier juridic solicită constatarea nulității recursului declarat în cauză, iar pe fond respingerea recursului declarat.
Reprezentanta pârâților intimați și, avocat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca legală și temeinică.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr.3827/25.03.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr.7226.-, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune și a fost respinsă, pentru autoritate de lucru judecat, acțiunea formulată de reclamanții și, împotriva pârâților, Statul român prin Primăria Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 465/10.07.1997 și restabilirea situației anterioare de carte funciară.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că potrivit cărții funciare nr. 44648 T, apartamentul nr. 19 situat pe nr. 20 din Taf ost dobândit prin cumpărare de către reclamanții și, în cursul anului 1981.
Ulterior, în cursul anilor 1985 și 1986, apartamentul a fost preluat fără plată de Statul Român în temeiul Decretului 223/1974, prin Deciziile 2309/28.09.1985 și 277/30.01.1986 ale Biroului Permanent al Comitetului Executiv din cadrul Consiliului Popular al Județului
Reclamanții au emigrat în Australia, unde se află și în prezent.
Prin Hotărârea nr. 612/14.05.1987 a Comisiei Județene pentru Aplicarea Prevederilor Legii 112/1995 din cadrul Consiliul Județean T s-a dispus acordarea de despăgubiri către cei doi reclamanți.
La data de 10.07.1997, pârâtul Aav ândut apartamentul pârâților, și (contract nr. 465).
La data de 14.08.2002 reclamanții au formulat o acțiune înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 19175 prin care au chemat în judecată pe pârâții, și Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului T pentru ca în temeiul art. 46 al. 1 și 2 coroborate cu art. 2 lit. g și h din Legea 10/2001, să se constate că imobilul situat în T, nr. 20,. A,. 19 fost preluat din proprietatea reclamanților de către stat, fără titlu valabil, să se dispună restituirea în natură a imobilului potrivit art. 7 din Legea 10/2001, să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 465/10.07.1997 și să se dispună cuvenitele modificări în carte funciară.
Printre altele, reclamanții au motivat acțiunea și pe dispozițiile art. 13 din HG 11/1997 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 112/1997, susținând că se impunea suspendarea procedurii de vânzare a apartamentului.
Acțiunea a fost respinsă prin sentința civilă nr. 290/15.01.2003, definitivă și irevocabilă.
În drept, potrivit art. 137 al. 1 Cod procedură civilă, instanța de fond s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Cu privire la excepția prescripție dreptului la acțiune, prima instanță a reținut că potrivit art. 45 al. 4 din Legea 10/2001, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele întocmite în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate cu titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării iar potrivit al. 5, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Termenul de un an, prelungit succesiv prin OUG 109/2001 și OUG 145/2001, s-a împlinit în cursul anului 2002 și el ar fi aplicabil în cauză numai dacă imobilul ar fi fost preluat de stat cu titlu valabil.
Potrivit art. 12 din Constituția din 1965, terenurile și construcțiile pot fi expropriate numai pentru lucrări de interes obștesc și cu plata unei juste despăgubiri iar potrivit art. 36, dreptul de proprietate personală este ocrotit de lege, putând constitui obiect al dreptului de proprietate personală veniturile și economiile provenite din muncă, casa de locuit, gospodăria de pe lângă ea și terenul pe care ele se află, precum și bunurile de uz și confort personal.
Potrivit art.12 pct. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice ratificat de România prin Decretul 212/1974, orice persoana este libera sa părăsească orice țară, inclusiv propria sa țară.
În sfârșit, potrivit art. 6 din Legea 213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
In baza acestor texte legale instanța de fond a apreciat că preluarea apartamentului reclamanților de către statul Român s-a făcut fără titlu valabil astfel că, art. 45 al. 4 din Legea 10/2001 nu este aplicabil în cauză, acțiunea în constatarea nulității absolute fiind imprescriptibilă.
Cu privirea la excepția autorității de lucru judecat, prima instanță a făcut aplicarea art. 1201 cod civil potrivit căruia "este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate".
Așadar, autoritatea de lucru judecat presupune o triplă identitate de părți, obiect și cauză.
Comparând acțiunea ce face obiectul prezentei judecăți cu cea care a făcut obiectul dosarului 19175/2002 al Judecătoriei Timișoara instanța de fond a reținut ca fiind evidentă identitatea de părți și de obiect (chiar dacă nu sunt la fel formulate, capetele de cerere au același scop: restabilirea situației anterioare încheierii contractului).
In ambele acțiuni reclamanții susțin, în esență, că s-au încălcat dispozițiile Legii 112/1995 și că actul încheiat între pârâții, pe de-o parte, și și, pe de alta, este nul pentru că s-au încălcat dispozițiile imperative ale legii.
Reclamanții folosesc argumente noi întemeiate însă pe dispozițiile aceleiași legi. Or, respectarea dispozițiilor Legii 112/1995 a fost deja verificată de instanța ce a pronunțat sentința civilă nr. 290/2003 astfel încât o nouă verificare este interzisă de autoritatea lucrului judecat deoarece nu se poate stabili dacă a fost ilicită cauza contractului nr. 465/10.07.1997 decât dacă se verifică respectarea Legii 112/1995. Or, în cuprinsul sentinței civile nr. 290/2003 a Judecătoriei Timișoara se afirmă cu claritate că "Contractul de vânzare-cumpărare nr. 465/10.07.1997 a fost încheiat cu respectarea prev. 112/1997".
În consecință, s-a admis excepția autorității de lucru judecat și s-a respins acțiunea reclamanților pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.465/10.07.1997 și restabilirea situației anterioare.
Împotriva sentinței civile nr.3827/25.03.2008 a Judecătoriei Timișoara au formulat apel reclamanții și, solicitand instantei desfiintarea sentintei apelate si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de fond.
In motivarea apelului, reclamantii au aratat ca instanta de fond a pronuntat o hotarare eronata si lipsita de temeinicie.
Pentru a fi intemeiata exceptia autoritatii de lucru judecat se impune intrunirea cumulativa a trei elemente si anume obiect, parti si cauza; or, daca transpunem cauzei pendinte prevederile art.1201 civ. rezulta ca nu exista aceasta tripla identitate, lipsind identitatea de cauza.
Apelantii au mai arătat ca prin precizarea depusă in fata instantei de fond, au precizat temeiul de drept ca fiind dispozitiile art.948 pct.4 civ. art.966 si 968.civ. astfel că prezenta actiune nu are acelasi temei juridic cu actiunea ce a fost solutionata prin sentinta civila nr.19175/2002, respectiv actiunea de fata are ca obiect constatare nulitate absoluta a contractului de vanzare-cumparare nr.4659/10.07.1997 si restabilirea situatiei anterioare de carte funciara, in timp ce actiunea solutionata prin sentinta de care se prevaleaza paratii are ca obiect restituirea in natura a imobilului inscris in CF 44648
Pe de alta parte, temeiul de drept pe care se intemeiaza actiunea de fata il reprezinta art.948 pct.4 civ. art.966-968.civ. art.11 din Legea nr.112/1995, in timp ce sentinta invocata de catre parati este intemeiata pe dispozitiile prevazute de Legea nr.10/2001.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art.287-292. art.294-298.
Intimații-pârâți Statul R prin Primaria Municipiului T, Primarul Municipiului T si au formulat intampinare, solicitand respingerea apelului ca neîntemeiat, nelegal si nefondat, întrucât nu există vreun motiv de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii 112/1995 și că pârâții au fost de bună-credință la încheierea actului.
Intimații-pârâți si - au formulat la rândul lor intampinare, solicitand instantei respingerea apelului si mentinerea sentintei instantei de fond ca fiind temeinica si legala.
Au arătat ca in mod legal prima instantă a admis exceptia autorității de lucru judecat, considerand ca, in ceea ce priveste cel de-al doilea element - obiectul - trebuie avut in vedere nu numai obiectul material, ci si dreptul subiectiv ce poarta asupra obiectului, existând identitate de obiect chiar daca acesta este diferit formulat in cele doua cereri, cand rezulta ca scopul final urmarit este acelasi.
Prin decizia civilă nr.414/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timișa fost espins apelul declarat de apelanții-reclamanți și, împotriva sentinței civile nr.3827/25.03.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr.7226.-, în contradictoriu cu intimații-pârâți, -, SC T, și Statul Român prin Primăria Municipiului T, Primarul Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului
Tribunalul a reținut că, prima instanță a stabilit în mod corect că în speță operează autoritatea de lucru judecat față de sentința civilă 290/15.01.2003 a Judecătoriei Timișoara, existând tripla identitate, de părți, obiect și cauză, cerută de art. 1201 Cod civil.
Cât privește identitatea de obiect, în ambele dosare s-a solicitat a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare 465/10.07.1997 și revenirea la situația anterioară de carte funciară, identitatea obiectelor celor două pricini fiind evidentă. De altfel, chiar în situația în care cele două cereri sunt formulate diferit, există identitate de obiect atunci când scopul final urmărit este același-în speță restituirea imobilului.
Identitatea de cauză între cele două pricini este de asemenea întrunită.
Prin precizarea depusa in fata primei instante, au menționat temeiul de drept al acțiunii ca fiind dispozitiile art.948 pct.4 civ. art.966 -968.civ. respectiv art.11 din Legea 112/1995, în vreme ce hotărârea pronunțată în procesul anterior este întemeiată pe dispozițiile Legii 10/2001.
Analizând cererile de chemare în judecată formulate în cele două dosare, Tribunalul a reținut că susținerile apelanților cu privire la lipsa identității de cauză sunt de asemenea nefondate.
Astfel, în ambele dosare reclamanții au invocat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii 112/1995 între pârâții și, în calitate de cumpărători și SA în calitate de vânzător, invocând încălcarea dispozițiilor legale care interziceau vânzarea către chiriași după depunerea notificării privind restituirea imobilului. Or, analizând cererea de chemare în judecată cu care a fost învestită în dosarul 19175/2002, prin prisma motivelor invocate, Judecătoria Timișoaraa concluzionat, pronunțând sentința civilă 290/15.01.2003, că încheierea contractului de vânzare-cumpărare 465/10.07.1997 a fost făcută "cu respectarea legilor în vigoare la data încheierii lui, respectiv cu respectatrea Legii 112/1995" și că pârâții au fost de bună-credință la încheierea acestuia; hotărârea a rămas irevocabilă prin neexercitarea căilor legale de atac.
Impotriva deciziei civile nr.414/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.7226.- în termen legal au declarat recurs reclamanții și, criticând hotărârea pentru nelegalitate solicitând admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
După ce au făcut un scurt istoric al cauzei, reclamanții au invederat instanței că vânzarea imobilului înscris în CF 44648 s-a făcut cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 9 din Legea nr.112/1995, în condițiile în care reclamanții au solicitat restituirea în natură a apartamentului încă din data de 20.06.1996.
Mai mult, deși au adresat notificare, în temeiul Legii nr.10/2001, Primăriei Municipiului T, totuși această pârâtă a înstrăinat apartamentul pârâților.
Sub aspectul temeiului de drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile cuprinse în art.966, 968 Cod civil.
Recurenții susțin că prima instanță a omis să examineze fondul cauzei și a reținut în mod greșit excepția autorității de lucru judecat, cu trimitere la sentința civilă nr.19175/2002.
Recurenții învederează faptul că nu există triplă identitate, în sensul art.1201 Cod civil, că lipsește identitatea de cauză dintre acțiunea finalizată prin pronunțarea sentinței civile nr.19175/2002 și acțiunea de față.
In prezenta acțiune temeiul de drept îl constituie dispozițiile cuprinse în art.948 pct.4 Cod civil, 966 și 968 Cod civil în sensul că actul a fost încheiat cu fraudarea legii și având o cauză ilicită, pe când cealaltă acțiune a fost pronunțată în temeiul Legii nr.10/2001.
Dacă reaua credință invocată în acțiunea soluționată prin sentința civilă nr.19175/2002 viza aspecte anterioare și concomitente încheierii contractului de vânzare-cumpărare, frauda la lege invocată în prezenta acțiune, vizează aspecte concomitente momentului încheierii contractului de vânzare-cumpărare, situație față de care nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat.
Pentru aceste considerente reclamanții au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în fața primei instanțe.
Recursul nu a fost motivat în drept.
Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile cuprinse în art.304 și urm. pr.civ. Curtea stabilește că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Astfel, obiectul acțiunii reclamanților și l-a constituit cererea acestora de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.4659/10.07.1997 și restabilirea situației anterioare de carte funciară.
Anterior aceeași reclamanți au formulat o acțiune prin care au solicitat constatarea trecerea fără titlu valabil a imobilului în proprietatea Statului Român, restituirea în natură a acestuia ca urmare a constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.4659/10.07.1997 și restabilirea situației anterioare de carte funciară.
Această acțiune, soluționată prin sentința civilă nr.290 din 15 ianuarie 2003, fost întemeiată pe dispozițiile cuprinse în art.47 din Legea nr.10/2001, Legea nr.112/1995, HG nr.11/1997.
Soluția pronunțată de prima instanță și menținută de Tribunalul Timiș prin respingerea apelului, în sensul admiterii excepției autorității de lucru judecat prevăzută de art.1201 Cod civil este legală.
Așa cum rezultă din actele celor două dosare, ambele acțiuni au avut ca temei de drept, printre altele dispozițiile art.6,9,10 și 11 din Legea nr.112/1995, context în care există triplă identitate de părți, obiect și cauză, instanța de apel dând o corectă interpretare dispozițiilor cuprinse în art.1201 Cod civil.
Cu privire la cauză, trebuie avut in vedere temeiul juridic al dreptului valorificat prin cerere. Or, reclamanții folosesc argumente noi intemeiate pe dispozitiile aceleasi legi, insa respectarea dispozitiilor Legii nr.112/1995, a fost verificata deja de instanta de judecata ce a pronuntat sentinta 290/2003, astfel incat o noua verificare ar contraveni legii.
Chiar dacă în speță reclamanții invocă, în susținerea cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, și dispozițiile art.948 pct.4 civ. art.966 -968.civ. pe lângă cele ale art 11 din Legea 112/1995, arătând că nerespectarea dispozițiilor legale care interziceau vânzarea către chiriași după depunerea notificării privind restituirea imobilului fac ca actul încheiat să fie lovit de nulitate pentru cauză nelicită, prevederile Codului civil invocate doar definesc noțiunea de cauză nelicită; aceste prevederi constituie un temei de drept general, în vreme ce acțiunea de față se circumstanțiază pe dispozițiile art.11 din Legea 112/1995, invocate de reclamanți în susținerea cererii de constatare a nulității contractului, dispoziții ce sancționează cu nulitatea absolută contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea art 6, 9 și 10 din Legea 112/1995. Or, prin sentința civilă nr. 290/15.01.2003 Judecătoria Timișoaraa tranșat irevocabil această problemă juridică în sensul că încheierea contractului de vânzare-cumpărare 465/10.07.1997 a fost făcută "cu respectarea legilor în vigoare la data încheierii lui, respectiv cu respectarea Legii 112/1995".
Mai mult, reclamanții au uzat de dispozițiile Legii nr.112/1995, fiind emisă în acest sens Hotărârea nr.612/14.05.1987 a Comisiei Județene de aplicare a Legii nr.112/1995 și prin care reclamanților le-au fost acordate despăgubiri pentru apartamentul nr.19 situat în T nr.20, înscris în CF 44648
Cum autoritatea de lucru judecat este o excepție de fond absolută și peremtorie și cum între cele două dosare există triplă identitate de părți, obiect și cauză, Curtea pentru cele ce preced urmează ca în temeiul art.312 pr.civ. să respingă recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr.414/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.7226.-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr.414/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.7226.-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 noiembrie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECĂTOR 3: Marinela
Prof.-.Dr.- - - - -
GREFIER
Red.CO/22.12.2009
Dact.MM/2 ex./22.12.2009
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.;
Președinte:Univ Lidia BaracJudecători:Univ Lidia Barac, Carmina Orza, Marinela
