Anulare act. Decizia 131/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 131
Ședința publică din 13 februarie 2008
PREȘEDINTE: Florin Șuiu
JUDECĂTOR 2: Cristian Pup
JUDECĂTOR: G -
GREFIER: - -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta revizuentă SC SA împotriva deciziei civile nr. 129/A/25.05.2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C-S, având ca obiect anulare act juridic.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 7 februarie 2008 prin care s-a amânat pronunțarea la data de 13 februarie 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
În deliberare, constată că prin Decizia civilă nr. 129/A din 23 mai 2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S a respins apelul declarat de către revizuenta SC SA împotriva sentinței civile nr.3451/30.11.2006, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr. 4867/2005, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii C-
În consecință, Tribunalul a menținut hotărârea judecătorească, care a respins ca tardivă cererea de revizuire a Sentinței civile nr.5427/22.11.2004, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr. 2643/2004, formulată de revizuenta SC SA.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că termenul de introducere a cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.5 Cod procedură civilă, este de o lună, socotit din ziua în care s-au descoperit înscrisurile, iar, în speță, comunicarea privind soluția dată prin ordonanța procurorului a fost depusă în dosarul nr. 2283/2002 al Curții de Apel Timișoara, având ca obiect recursul împotriva sentinței civile nr.196/30.01.2002 a Tribunalului C-S, prin care s-a anulat decizia de respingere a cererii de pensionare privind pe angajatul revizuentei.
Prima instanță a mai reținut că nu este îndeplinită nici cerința imposibilității de reprezentare a ordonanței din pricina unei împrejurări mai presus de voința revizuentei, prevăzută de art.322 pct.5 Cod procedură civilă.
În calea de atac a apelului, revizuenta a criticat hotărârea primei instanțe pentru aceea că nu a fost parte în procesul civil ce a făcut obiectul dosarului nr. 3428/CA/2001 al Tribunalului C-S, în care s-a pronunțat sentința prin care s-a constatat valabilitatea adeverinței eliberate angajatului, și nici în procesul civil ce a făcut obiectul dosarului nr. 2283/2002 al Curții de Apel Timișoara, în care s-a respins recursul împotriva Sentinței civile nr.196/30.01.2002 a Tribunalului C-S, prin care s-a anulat decizia de respingere a cererii de pensionare, astfel că nu a intrat în posesia acestor hotărâri.
Tribunalul a apreciat că este neîntemeiat apelul revizuentei, reținând că, înscrisul invocat - ordonanța parchetului - nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor întrucât nu a fost reținut de partea potrivnică și nici nu s-a aflat în situația de a nu fi fost înfățișat instanței dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
A apreciat că nu este îndeplinită nici cea de-a treia condiție, aceea că înscrisul să fi fost să conducă la o altă situație decât cea pronunțată, întrucât instanța care a pronunțat hotărârea ce face obiectul revizuirii a constatat neîndeplinirea unor condiții de formă ale adeverinței eliberate de SC SA, prevăzute de art.11 și 13 din Decretul nr. 92/1976, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, prin ordonanța de scoatere de sub urmărire penală pronunțată în dosarul nr. 637/P/2002, a constatat inexistența unor nulități de fond.
Cu privire la susținerea revizuentei, potrivit căreia în mod greșit prima instanță a admis excepția tardivității, Tribunalul a reținut că in cuprinsul contestației în anulare rezultă că revizuenta a cunoscut existența hotărârilor judecătorești (sentința civilă nr.196/2002 a Tribunalului C-S și decizia civilă nr. 226/2004 a Curții de Apel Timișoara ) încă din 21.02.2005, declarație care este în totală contradicție cu susținerile din cererile de apel (filele 6, 7 dosar -).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuenta SC SA, care a solicitat admiterea recursului și modificarea ambelor hotărâri în sensul admiterii cererii sale de revizuire a sentinței civile nr.5427/22.11.2004 a Judecătoriei Reșița.
În motivare, revizuenta a invocat ca temei juridic dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, arătând că intimata Casa Județeană de Pensii C-S, intenționat, nu a depus la dosarul cauzei Sentința civilă nr.196/2002 a Judecătoriei Reșița, Decizia civilă nr. 226/19.05.2004 a Curții de Apel Timișoara și Ordonanța din 12.12.2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, înscrisuri care dacă ar fi fost cunoscute de către instanța de fond, ar fi dus la cu totul altă soluție decât cea pronunțată, pentru că instituțiile mai sus menționate au verificat sub toate aspectele legalitatea adeverinței pe care i-a eliberat-o fostului său angajat.
Revizuenta a susținut, de asemenea, că a fost în imposibilitate de a prezenta aceste înscrisuri, întrucât nu a mai desfășurat nici un fel de activitate în acea perioadă, iar singurul reprezentant legal al societății se afla arestat preventiv.
În urma examinării deciziei recurate, în raport de motivele invocate prin cererea de recurs și de dispozițiile art.304 pct.9 și art.322 pct.5 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este neîntemeiat recursul revizuentei.
Astfel, Curtea reține că, prin cererea de revizuire și prin cererile de apel și recurs, revizuenta invocă ca înscrisuri noi, în temeiul art.322 pct.5 Cod procedură civilă, Sentința civilă nr.196/30.01.2002, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr. 3428/CA/2001, Decizia civilă nr. 296/19.05.2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 2283/CA/2004, precum și Ordonanța din 12.12.004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș.
În raport de cele două hotărâri judecătorești (Sentința civilă nr.196/30.01.2002 și Decizia civilă nr. 296/19.05.2004), Curtea apreciază că în mod corect ambele instanțe au stabilit că cererea de revizuire, introdusă de revizuentă la data de 6 octombrie 2005, este tardivă, fiind depășit cu mult termenul de o lună prevăzut de art.324 alin.1 pct.4 Cod procedură civilă, întrucât, așa cum rezultă în mod expres din conținutul contestației în anulare, formulată de revizuenta de față în dosarul nr. 797/2005 al Judecătoriei Reșița, revizuenta a cunoscut existența acestor hotărâri judecătorești la data de 1 februarie 2005, când a introdus contestația (fila 3 dosarul nr. 797/2005 al Judecătoriei Reșița).
În al doilea rând, revizuenta nu a făcut dovada că înscrisurile invocate au fost reținute de parte potrivnică și nici aceea că nu au putut fi prezentate instanței dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
În al treilea rând cele trei înscrisuri invocate (Sentința civilă nr.146/2002, Decizia civilă nr. 296/2004 și ordonanța parchetului din 12.12.2004) nu îndeplinesc cerința de a fi determinante, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscute de către instanță cu ocazia judecării fondului, situația ar fi fost alta.
Astfel, Curtea are în vedere că prin hotărârea a cărei revizuire se cere, respectiv prin Sentința civilă nr.5427/22.11.2004, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr. 2643/2004, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta Casa Județeană de Pensii C-S împotriva pârâtei SC SA și s-a constatat nulitatea adeverinței eliberată de pârâtă pe seama numitului, cu motivarea că această adeverință nu îndeplinea cerințele formale prevăzute de art.11 și 13 din Decretul nr. 92/1976.
Or, prin Sentința civilă nr.196/30.01.2002, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr. 3428/CA/2001, pe care o invocă recurenta, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul și s-a dispus anularea Deciziei de pensionare nr. 50314/13.06.2001 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii C-S, instanța pronunțându-se asupra legalității deciziei de pensionare contestată și nu asupra legalității adeverinței eliberată de recurentă, despre aceasta făcând referire doar în motivarea hotărârii, ceea ce nu înseamnă că ar exista autoritate de lucru judecat.
Tot așa, prin Decizia civilă nr. 226/19.05.2004, Curtea de Apel Timișoaraa respins recursul declarat împotriva Sentinței civile nr.196/30.01.2004, prin care s-a anulat Decizia de pensionare din 13.06.2001, așa încât instanța de recurs nu se putea pronunța asupra legalității adeverinței care nu făcea obiectul procesului, ea reținând în motivare doar că adeverința produce efecte juridice atâta timp cât nu a fost anulată.
Totodată, nici Ordonanța din 12.12.2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș nu este un act determinant în sensul art.322 pct.5 Cod procedură civilă, întrucât, pe de o pare, parchetul nu este o instanță judecătorească, iar pe de altă parte, parchetul a constatat inexistența unor nulități de fond (în sensul că adeverința nu cuprinde aspecte nereale), în timp ce instanța de judecată a anulat adeverința pentru neîndeplinirea unor cerințe formale prevăzute de Decretul nr. 92/1976.
În virtutea acestor considerente, Curtea apreciază că decizia recurată nu este susceptibilă de modificare din perspectiva dispozițiilor art.304 ăct.9 Cod procedură civilă, urmând a respinge recursul declarat în cauză de către revizuentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de revizuenta SC SA împotriva Deciziei civile nr. 129/A/23 mai 2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Gheorghe Oberșterescu
- - - - G -
GREFIER,
- -
Red./19.02.2008
Tehnored. I/ 2 ex./20.02.2008
Prima instanță:
Instanța de apel: A,
Președinte:Florin ȘuiuJudecători:Florin Șuiu, Cristian Pup, Gheorghe Oberșterescu
