Anulare act. Decizia 1353/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1353/R/2009 | |
Ședința publică 27 mai 2009 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Tania Antoaneta Nistor | --- - |
JUDECĂTORI: Tania Antoaneta Nistor, Traian Dârjan Marta | - - -- - |
GREFIER: | TARȚA |
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 13/A din 5 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița în dosarul nr-, privind și pe pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI B - prin primar, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei se prezintă reclamantul-recurent, lipsă fiind reprzetnantul pârâtului-intimat Primarul Municipiului Cauza este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitatea reprezentantului pârâtului-intimat să se prezinte la instanță, dar și pentru a da posibilitatea reclamantului-recurent să ia la cunoștință conținutul întâmpinării depusă la dosar doar într-un singur exemplar.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă reclamantul-recurent, lipsă fiind reprzentantul pârâtului-intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 14 mai 2009, reclamantul-recurent a depus la dosar, prin fax, note de ședință, iar la data de 25 mai 2009 pârâtul-intimat a depus la dosar, într-un singur exemplar, întâmpinare, prin care solicită constatarea nulității recursului, având în vedere că nu este motivat.
La termenul de azi, reclamantul-recurent depune la dosar în original notele de ședință depuse prin fax, copia unei adrese emanând de la Casa Județeană de Pensii BNd in care rezultă că mama acestuia - născută la 20 noiembrie 1924 în cartirul, decedată la 20 mai 1990, nu figurează în evidențele lor, și copia sentinței civile nr. 1571/1977 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. 642/1977 prin care s-a pronunțat desfacerea căsătoriei dintre și -.
Cu privire la excepția invocată prin întâmpinare de către pârâtul-intimat, reclamantul-recurent solicită respingerea acesteia.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul-recurent susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia cu cheltuieli de judecată în cuantum de 500 euro pentru fiecare termen de judecată, și despăgubiri pentru prejudiciul suferit de el și de mama lui.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.nr.39l7 din 30 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr. 4290/l90/2008 s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B prin primar.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond în baza probelor administrate a reținut următoarele:
Imobilele înscrise în CF nr. 390 sub -2, având nr. top. 36/3 și 37/3, constând în casă de cărămidă și piatră, acoperită cu țiglă, compusă din 4 camere, 2 bucătării, 2 cămări, 2 verande, 2 pivnițe, lemnării acoperite cu țiglă și teren în suprafață totală de 2962 mp, au reprezentat proprietatea tabulară a antecesorilor reclamantului (bunici), și (în menționată ), născută, intabulate în favoarea lor sub B6,7, ca bunuri comune. Ulterior, la data de 17.10.1977, în baza certificatului de moștenitor nr. 416/1976, emis de notariatul de Stat Județean B-N, ca urmare a dezbaterii succesiunii după defunctul, sub B9 s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea mamei reclamantului, - născută, cu titlu de moștenire asupra cotei de părți din imobilele menționate, rezultată din sistarea comunității de bunuri.
În privința cotei de parte din construcție și terenul în suprafață de 125 mp (diferența de teren până la suprafața de 1481 mp fiind comasată în perimetrul B), proprietatea numitei, ca efect al deciziei nr. 161 din 13 iulie 1981 emisă de comitetul executiv al consiliului popular al județului B-N (întemeiată pe prevederile Decretului nr. 223/1974), aceasta a fost trecută în proprietatea statului și în administrarea directă a B, cu stabilirea unei despăgubiri în sumă de 32.478 lei, reținându-se plecarea definitivă a acesteia din țară, în anul 1970. Trecerea a fost operată și în evidențele de carte funciară, conform încheierii nr. 482 din 11 mai 1985, intabulându-se dreptul de proprietate al Statului Român (,12).
Cealaltă cotă de parte din imobile, proprietatea tabulară a numitei, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2.287/1985 de fostul Notariat de Stat județean B-N, a fost înstrăinată, în privința construcției, cumpărătorilor și (care și-au înscris dreptul în nr. 390 sub, 14), terenul aferent cotei înstrăinate din construcții fiind trecută, în baza deciziei nr. 394/26.11.1985 a aceluiași comitet executiv, în proprietatea statului, cu atribuirea dreptului de folosință în favoarea dobânditorilor cotei părți din construcții, pe durata existenței acestora, asupra terenului în suprafață de 125 mp.
În baza Legii nr. 112/1995, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 119/1997 între B, în calitate de vânzător, pe de o parte, și și, în calitate de cumpărători, pe de altă parte, având ca obiect material imobilul cu nr. top. 36/3 din CF nr. 390.
Certificatul de moștenitor nr. 204/1981, emis de fostul Notariat de Stat județean B-N, a cărui anulare o solicită reclamantul, stabilește calitatea numitei -, de unică moștenitoare după defuncta sa mamă, în masa succesorală reținându-se că nu se regăsesc bunuri imobile, iar ca bunuri mobile, se menționează numerar în sumă de 32.478 lei, ce reprezintă despăgubirile primite de la Statul Român pentru porțiunea de sub B7, trecută în proprietatea acestuia, cu specificarea că diferența de teren aferentă cotei defunctei, netrecută în proprietate de stat, "este și rămâne proprietatea CAP B, prin cooperativizare".
Asupra nulității invocate de reclamant, atât cu privire la actele administrative enumerate, cât și cu privire la certificatul de moștenitor anterior menționat, este de remarcat că, prin rezoluția nr. 2173/P/2006, invocată de reclamant, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița nu stabilește nicidecum caracterul fals al acestora, întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 alin. 1.pen. nefiind cercetată, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
În privința deciziilor de trecere a imobilelor în proprietatea statului, în cauză motivul de nulitate reclamat se circumscrie caracterului abuziv al acestora în raport de prevederile Codului civil care consacră dreptul de proprietate și modurile de dobândire ale cestuia (în speță dreptul de moștenire). Însă, așa cum se reține și în considerentele Deciziei civile nr. 120/F/2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N și care statuează, printre altele, și asupra caracterului abuziv invocat, nu se impune constatarea nulității acestora, acest caracter fiind implicit stabilit prin dispozițiile Legii nr. 10/2001. Analiza asupra incidenței prevederilor acestei legi speciale excede însă cadrului procesual al prezentei cauze, fiind în competența Tribunalului Bistrița -N, care de altfel a și statuat în această privință prin decizia civilă sus menționată.
Aceleași considerente relative la imposibilitatea tranșării chestiunii litigioase asupra terenului preluat de B, și implicit asupra deciziilor de preluare a terenului fundamentează și soluția respingerii cererii de anulare a acestora, terenul ce excede suprafeței de 250 mp preluat de stat, făcând obiectul legilor speciale de fond funciar, procedura specială prevăzută de acestea fiind de altfel declanșată și în curs de soluționare în cadrul dosarelor civile 3006/2007 și 3305/2007, înregistrate pe rolul Judecătoriei Bistrița.
Valabilitatea certificatului de moștenitor nr. 204/1981, emis după defuncta, se impune a fi analizată, potrivit principiilor aplicării legii civile în timp, prin prisma îndeplinirii condițiilor de valabilitate prevăzute de normele legale în vigoare la momentul emiterii acestuia, respectiv Decretul nr. 40/1953 privitor la procedura succesorală notarială, Decretul nr. 377/1960 pentru organizarea și funcționarea Notariatului de Stat și Regulamentul privind aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 377/1960 pentru organizarea și funcționarea Notariatului de Stat.
Astfel, la data emiterii certificatului contestat, respectiv 30 iunie 1997, data dezbaterii succesiunii (noțiune distinctă de deschiderea succesiunii, prin moartea luide cujus), în patrimoniul defunctei nu se regăsea dreptul de proprietate avut anterior emiterii certificatului, pierderea acestuia operând prin efectul deciziilor sus amintite. Certificatul de moștenitor a fost legal întocmit în condițiile în care notarul de stat nu este investit de lege cu atributul cenzurării actelor de proprietate invocate, și care întrunesc aparența legalității în raport de prevederile legale în vigoare. Ființarea deciziilor comitetului executiv, anterior emiterii certificatului, nu reprezentau un impediment la întocmirea acestuia în modalitatea adoptată în speță, respectând regimul juridic al bunului imobil, așa cum a fost el modificat prin deciziile de trecere la stat și a căror existență nu putea fi ignorată de către notarul ce a instrumentat dosarul.
Așa cum s-a subliniat și în cele de mai sus, caracterul abuziv al titlului invocat de stat constituie o chestiune asupra cărora instanțele statuează în cadrul procesual care vizează aplicabilitatea Legii nr. 10/2001, cadru declanșat de reclamant în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -
Așadar, având în vedere că momentul finalizării procedurii succesorale notariale de dezbatere a succesiunii este reprezentat de emiterea certificatului de moștenitor, act care atestă atât calitatea de moștenitor, dar și componența masei succesorale, instanța, în lumina prevederilor legale anterior menționate, rap. la art. 88 din Legea nr. 36/1995, a respins acțiunea și sub aspectul cererii de anulare a acestui act. În același sens, nu se pot reține susținerile petentului în sensul că moștenitorii nu au fost citați la dezbaterea notarială a succesiunii, atâta timp cât din referatul întocmit de notarul de stat rezultă că moștenitoarea acceptantă, mama reclamantului (care invocă vătămarea), a fost prezentă, declarând acceptarea. Nu este întemeiată nici critica privind lipsa dovezii de comunicare a certificatului, câtă vreme, potrivit art. 21 alin. 2 din decretul nr. 40/1953, la cererea moștenitorilor, notarul de stat eliberează fiecăruia câte un exemplar de pe certificatul de moștenitor. Or, în speță nu s-a probat de către reclamant formularea unor astfel de cereri, în temeiul cărora să se realizeze comunicarea. Nici inexistența inventarului invocată de reclamant nu prezintă relevanță sub aspectul valabilității certificatului de moștenitor, textul art. 17 din același act normativ permițând eliberarea certificatului la cererea moștenitorilor acceptanți, chiar fără întocmirea acestuia.
În ceea ce privește anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 cu foștii chiriași ai imobilului, instanța a constatat că, în forma finală a precizării de acțiune, reclamantul refuză categoric a solicita împrocesuarea acestora titularilor contractului, respectiv și, astfel încât, în respectarea principiului contradictorialității, consacrat de prevederile art. 85.pr.civ. aceasta nu poate statua asupra invocatei nevalabilități a acestuia.
Aceleași considerente vizând respectarea principiului menționat (a cărui semnificație presupune atât ca elementele procesului să fie supusă dezbaterii și discuției părților, cât și posibilitatea pentru părțile raportului juridic dedus judecății de a exprima o poziție procesuală și de a-și apăra drepturile), impun respingerea acțiunii cu privire la cererea calificată de reclamant ca fiind de revendicare a bunurilor imobile ce au făcut obiectul preluărilor abuzive de către stat.
Astfel, admisibilitatea acțiunii de drept comun în revendicarea bunului (acceptată de ICCJ în recursul în interesul legii) chiar în condițiile incidenței legii speciale de reparație, nu poate institui derogări de la celelalte principii ce guvernează procesul civil și exercitarea drepturilor în cadrul legal instituit tocmai de prevederile legale invocate de reclamant în susținerea admiterii acțiunii sale. Aceste prevederi ale codului civil (art. 480 și urm.) impun, în speță, împrocesuarea posesorului bunurilor revendicate, și cu atât mai mult a persoanei care a dobândit ulterior tot un drept de proprietate asupra imobilului, de esența acțiunii în revendicare fiind compararea titlurilor și eficientizarea celui mai caracterizat.
Prin urmare, constatând încălcarea acestui principiu, instanța a respins acțiunea reclamantului și sub aspectul cererii în revendicare, pentru lipsa contradictorialității.
Prin decizia civilă nr. 13/A/5.03.2009 Tribunalului Bistrița -N s- respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul-apelant, împotriva sentinței civile nr. 3917 din 30 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr-.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul reținut următoarele:
Cererea reclamantului vizează în realitate restituirea imobilului casă și grădină de 2961 mp, înscris în cf 390 nr. top 36/3 și 37/3.
Conform mențiunilor din coala evolutivă depusă la dosarul de fond în copie, acest imobil a aparținut inițial bunicilor reclamantului și, născută (în cf ). După decesul lui, s-a sistat comunitatea de bunuri a celor doi proprietari tabulari, cota de proprietate de ce a revenit defunctului fiind întabulată cu titlu de moștenire în favoare lui, născută, mama reclamantului.
Prin urmare, proprietari ai acestui imobil au devenit în cote egale de câte 1/2 părți defunctele și.
Așa cum a reținut și instanța de fond, ca urmare a aplicării prevederilor Decretului nr. 223/1974, a fost trecută în proprietatea statului doar cota de parte din imobilul în litigiu, ce a aparținut defunctei, mai exact cota de parte din construcții și cota de 125/2961 mp din teren, potrivit Deciziei nr. 161/1981 a Consiliului Popular la Județului B-N (23), diferența din cota de teren fiind preluată doar în fapt, iar cealaltă cotă de parte a rămas în continuare proprietatea defunctei.
La data dezbaterii moștenirii după defuncta, cota sa de proprietate din imobilul înscris în cf 390 era deja preluată de Statul român, astfel că în mod corect în certificatul de moștenitor nr. 204/1981 a fost cuprinsă ca făcând parte din masa succesorală a acesteia doar suma de 32.478 lei, primită cu titlu de despăgubire.
Contrar susținerilor reclamantului, în acest certificat de moștenitor, se recunoaște calitatea de unică moștenitoare a defunctei pentru, reținându-se în același timp faptul că ceilalți copii, respectiv Gerda și sunt renunțători la moștenire.
În consecință, nu este contestată în prezenta cauză calitatea lui de unică moștenitoare a defunctei, criticile formulate sub acest aspect fiind nefondate.
Dat fiind faptul că în anul 1990 decedat și numita, fostă, este în afară de orice îndoială faptul că moștenitorii acesteia (inclusiv reclamantul în calitate de fiu) devin și moștenitori ai defunctei, însă nu în virtutea dreptului de reprezentare, prevăzut de art. 664 și urm. din Codul civil, cum în mod eronat a susținut reclamantul, deoarece instituția reprezentării vizează situația în care descendentul este predecedat, ci ca urmare a dezbaterii moștenirilor succesive.
Vocația la moștenirea defunctelor și, născută, nu conferă reclamantului alte drepturi decât cele care se aflau în patrimoniul acestora la data decesului, iar din probele administrate în cauză rezultă că la data decesului celor două antecesoare ale reclamantului, în patrimoniul nu lor ne regăsea dreptul de proprietate asupra imobilelor înscrise în cf nr. 390.
Preluarea abuzivă a cotei de părți din imobilul înscris în cf 390 este certă, așa cum s-a reținut de altfel și în sentința civilă nr. 120/F/2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosar civil nr-, rămasă definitivă prin respingerea apelului declarat de reclamant de către Curtea de APEL CLUJ, însă reclamantul nu a înțeles să uzeze de prevederile legii reparatorii, respectiv a Legii 10/2001, astfel că acțiunea sa întemeiată pe dreptul comun apare ca fiind nefondată, cum corect a reținut și instanța de fond.
Așa fiind statuările instanței de fond cu privire la netemeinicia cererii de anulare a certificatului de moștenitor nr. 204/1981, a Deciziei nr. 161/1981, precum și a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii 112/1995, au fost apreciate ca fiind legale și temeinice, soluția respingerii acțiunii fiind menținută de tribunal.
În ceea ce privește cota de parte din imobilele construcții și teren din același cf nr. 390, proprietatea de sub B 9 defunctei, născută, situația este distinctă, deoarece conform contractului autentificat sub nr. 2287/1985, proprietara tabulară a înstrăinat în mod benevol dreptul său numiților și, astfel încât aceștia au devenit, prin cumpărare, titularii dreptului de proprietate asupra cotei de părți din construcții, și al dreptului de folosință asupra suprafeței de 125 mp din cota de 1481/2961, aferentă acestora.
O parte din terenul aferent acestei cote, respectiv suprafața de 1481 mp, a trecut în proprietatea Statului român în baza Deciziei nr. 394/1985 a Comitetului Popular al Mun. B și în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea 58/1974, cu plata unei despăgubiri, care a fost stabilită potrivit Legii nr. 4/1973.
Prin urmare, actul de preluare contestat în prezentul litigiu, respectiv Decizia nr. 394/1985 era consecința înstrăinării voluntare a dreptul de proprietate deținut de către antecesoarea reclamantului, astfel că el nu este unul fals, așa cum s-a susținut, ci eventual abuziv, conform prevederilor Legii nr.10/2001, cu modificările și completările ulterioare, putând da naștere măsurilor reparatorii prevăzute de această lege.
În ceea ce privește revendicarea imobilelor, deținute în prezent de către numiții și, în mod corect acțiunea a fost respinsă, refuzul reclamantului de a-și îndrepta acțiunea împotriva proprietarilor actuali, înfrângând principiul fundamental al contradictorialității procesului civil.
Contrar susținerilor reclamantului, prin soluția dată în dosarul penal nr. 2173/P/2006, nu s-a constatat caracterul fals al actelor contestate în acest dosar, ci s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale, fără a se mai verifica susținerile din plângere.
Constatând că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică, pe baza probelor corect apreciate, și cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, tribunalul în baza art. 296 din Codul d e procedură civilă a respins apelul declarat de către reclamant ca fiind nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamantul, solicitând anularea hotărârilor de fond și recunoașterea în favoarea sa a dreptului de moștenire după mama născută și bunica.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că mama sa a fost vătămată de autoritățile din B, lăsată fără pensie și fără locuința rămasă de la părinți.
Actele false de trecere a locuinței la stat au fost ascunse, recurentul luând cunoștință de existența lor o dată cu înființarea arhivei notariale
Prin precizările depuse la data de 16.04.2009, tot în termenul de recurs, recurentul a arătat că așa cum reiese din sentința de divorț a mamei sale, recurentul nu beneficiat de pensie de întreținere, luându-i-se și dreptul la moștenire și proprietate asupra imobilului evidențiat în Cf 390.
În ceea ce privește scriptul intitulat "cerere de recurs", datat și semnat de recurent cu data de 13.05.2009 și expediat prin fax, înregistrat la Curtea de APEL CLUJ la data de 14.05.2009 (8), motivele cuprinse în conținutul acestuia nu vor fi luate în considerare, fiind depuse peste termenul legal de recurs prev. de art. 301 Cod proc.civ. în condițiile în care decizia pronunțată în apel a fost comunicată reclamantului la data de 6.04.2009 (32 dosar apel), acesta confirmând primirea prin fax la data de 16.04.2009 (33).
Prin întâmpinarea formulată (10), intimatul Municipiul B invocat nulitatea recursului în baza disp. art. 306 alin. 1 Cod proc.civ. arătând că recursul nu este motivat în sensul indicării vreunui motiv de nelegalitate prev. de art. 304 Cod proc.civ.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția nulității recursului invocată de intimat, aceasta va fi respinsă.
Din ansamblul motivelor de recurs depuse prin două scripte separate, ambele înregistrate înăuntrul termenului de recurs, se desprinde concluzia că reclamantul contestă legalitatea deciziei pronunțate în apel prin prisma disp. art.304 pct. 9 Cod proc.civ. contestând în esență privarea sa de dreptul legal la moștenire după mama și bunica sa.
Pe fondul recursului însă, acesta este nefondat.
Reclamantul invocă faptul că abia în anul 2006, o dată cu înființarea arhivei notariale B luat la cunoștință despre falsul comis, respectiv de actele false în baza cărora imobilul evidențiat în Cf 390 fost preluat în mod abuziv de către stat.
Recurentul a formulat la data de 5.09.2006 și o plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de fals împotriva persoanei care a emis decizia nr. 161/1981 a Consiliului Popular Județean
Această plângere s- finalizat prin rezoluția din 24.01.2007 pronunțată în dosar nr. 2173/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, prin care s-a propus neînceperea urmăririi penale în cauza privind plângerea persoanei vătămate, având ca obiect infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal, întrucât intervenit prescripția răspunderii penale.
Reclamantul nu a făcut dovada contestării acestei rezoluții.
Pe de altă parte, reclamantul a depus la dosar copia CF 390, din care reiese întreaga evoluție privind situația juridică a imobilului.
Instanțele de fond au detaliat în considerentele hotărârilor această evoluție.
Potrivit intabulării făcute la data de 12.11.1930, asupra imobilului s- intabulat dreptul de proprietate, în părți egale, în favoarea și soția născută și și soția născută.
Potrivit intabulării operate la 8.03.1966, dreptul de proprietate asupra întregului imobil a trecut în favoarea Statului Român prin expropriere, apoi la aceeași dată, s- intabulat dreptul de proprietate, cu titlu de atribuire în proprietate în favoarea numiților și soția născută, cu precizarea ulterioară că bunul este comun al soților, în cotă de fiecare.
Ulterior, asupra cotei de parte aparținând lui s- intabulat dreptul de proprietate, cu titlu de moștenire în favoarea lui născ..
Cota de parte aparținând lui (soția lui ) a fost preluată în baza Decretului nr. 223/1974 de Statul Român, intabularea statului făcându-se la data de 11.05.1985 sub B 11-12.
Potrivit intabulărilor de sub B 13-15, înstrăinat în baza contractului de vânzare-cumpărare autentic nr. 2287/1985 cota sa de parte asupra imobilului în favoarea numiților și, dreptul de proprietate asupra terenului aferent cotei din construcții, în suprafață de 1481 mp, intabulându-se în favoarea Statului Român.
Această ultimă intabulare s-a făcut la data de 9.10.1985 ( 14-17 dosar fond).
Toate actele ce au stat la baza intabulărilor succesive astfel cum au fost prezentate anterior, s-au depus la dosar ( 20-50).
Reiese din cele arătate că întreaga succesiune privind transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului evidențiat în CF nr. 390, fost operată în CF la data fiecărui transfer al dreptului de proprietate, ultima intabulare fiind făcută la 9.10.1985, astfel încât susținerea recurentului conform căreia luat la cunoștință de falsurile făcute abia în anul 2006, o dată cu înființarea arhivei notariale B nu este fondată.
Spre deosebire de alte situații în care Statul Român preluând de la persoane fizice imobilele cu destinație de locuință și-a intabulat dreptul de proprietate după zeci de ani, în scopul înstrăinării imobilelor în baza Legii nr. 112/1995 sau nici măcar nu și-a intabulat dreptul de proprietate, în prezenta speță, o astfel de împrejurare nu este incidentă.
Preluarea cotei de parte de la proprietara în baza Decretului nr. 223/1974 s- intabulat la data de 11.05.1985 sub B 11-12.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 204 / 31.07.1981 ( 22 dosar fond), după defuncta a rămas masa succesorală compusă din numerar în sumă de 32.478 lei, reprezentând despăgubiri primite de la Statul Român pentru porțiunea de sub B 7, reprezentând cota de parte din imobilul înscris în Cf nr. 390.
Moștenitoare după defunctă a fost fiica, mama reclamantului.
Reiese din cele arătate că antecesoarea reclamantului cules moștenirea rămasă după propria sa antecesoare constând în despăgubirile primite de la stat pentru cota de parte din imobil preluată în baza Decretului nr. 223/1974.
La rândul său, (născ., și revenită la acest nume în urma divorțului dispus prin sentința nr. 1571/8.08.1977 a Judecătoriei Bistrița ), mama recurentului înstrăinat în timpul vieții cota sa de parte din același imobil, moștenită de la tatăl său, numiților și (32 dosar fond).
Din ansamblul celor arătate reiese că dreptul de moștenire revendicat de reclamant asupra imobilului evidențiat în CF nr. 390 este golit total de conținut, antecesoarea reclamantului născ. dispunând în timpul vieții de întreg conținutul acestei proprietăți: încasat suma de 32.478 lei, reprezentând despăgubiri primite de la Statul Român pentru porțiunea de sub B 7, reprezentând cota de parte din imobilul înscris în Cf nr. 390, preluat de la propria sa antecesoare și vândut cota de parte din același imobil pe care moștenit-o de la antecesorul său.
În ceea ce privește dreptul la pensie cu privire la care reclamantul apreciază că mama sa ar fi fost îndreptățită, însă nu a beneficiat, fiind privată abuziv de autoritățile române, această cerere este formulată pentru prima dată în recurs, fiind pe de o parte inadmisibilă prin prisma disp. art. 316 raportat la art. 294 alin. 1 Cod proc.civ. iar, pe de altă parte, reclamantul nici nu are legitimare procesuală activă pentru a formula o astfel de cerere, dreptul la pensie fiind personal și putând fi revendicat numai de persoana îndreptățită să beneficieze de acest drept, care în speță ar fi, în prezent decedată ( 41).
Pentru toate aceste considerente, văzând și disp. art. 312 alin. 1 Cod proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 13/A din 5 martie 2009 Tribunalului Bistrița N, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 27 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - TARȚA
Red. dact. GC
2 ex/18.06.2009
Jud.apel:,
Președinte:Tania Antoaneta NistorJudecători:Tania Antoaneta Nistor, Traian Dârjan Marta
