Anulare act. Decizia 1401/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE Nr. 1401
Ședința publică de la 26 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 2: Paula Păun
JUDECĂTOR 3: Tatiana Rădulescu
Grefier: - - - -
*****
Pe rol, judecarea revizuirii formulată de revizuientul G, împotriva deciziei civile nr.162 din 10 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și Prefectura D - Comisia Județeană de Aplicare a Legii 18/1991.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns revizuientul G, asistat de avocat substituent și intimata, prin procurator, lipsind intimata Prefectura D - Comisia Județeană de Aplicare a Legii 18/1991.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței faptul că, prin serviciul registratură al instanței, a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata, după care;
Procurator, pentru intimata, a arătat că are studii juridice, având dreptul de a pune concluzii orale. A depus, în copie, procură judiciară.
Instanța a pus în discuție competența de soluționare a cererii de revizuire, dacă decizia care este supusă revizuirii este decizia pronunțată de Curtea de Apel sau este o altă hotărâre.
Avocat substituent, pentru revizuientul G, a precizat că cererea de revizuire este promovată împotriva deciziei civile pronunțată în recurs de Curtea de Apel Craiova, prin care a fost evocat fondul litigiului.
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra cererii de revizuire de față.
Avocat substituent, pentru revizuientul G, a susținut motivele de revizuire invocate în scris, pe care le-a dezvoltat oral, în raport de care a solicitat admiterea cererii și reținerea cauzei spre rejudecarea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Procurator, pentru intimata, a solicitat respingerea cererii de revizuire. A depus concluzii scrise.
CURTEA:
Asupra cererii de revizuire de față;
Prin sentința civilă nr. 9673 din 25 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților G și Comisia Județeană de Aplicare a legii nr. 18/1991 -Prefectura
A fost respins capătul de cerere privind constatarea vocației de moștenitor acceptant a autorului la succesiunea autorului, ca inadmisibil.
S-a dispus anularea certificatului de moștenitor autentificat sub nr.116/9 mai 1967 la notariatul de Stat al raionului
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că nu s-au respectat condițiile de formă solemne prevăzute de art. 2 din Decretul nr. 40/1953 sub sancțiunea nulității absolute, pentru valabilitatea actului juridic unilateral de renunțare expresă la succesiune, întrucât declarația ce emană de la privind renunțare la succesiunea autorului nu a fost înregistrată în registrul special de acte autentice ținut de biroul notarului de stat.
Cât privește cel de-al doilea capăt de cerere, având ca obiect constatarea calității de moștenitor acceptant, s-a apreciat a fi inadmisibil, potrivit art. 111 Cod pr. civ. deoarece nu poate fi analizat decât în cadrul unei acțiuni în realizarea dreptului, respectiv într-o acțiune de partaj succesoral.
Împotriva sentinței au formulat apel părțile, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr.432 din 16 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, apelurile au fost respinse. Tribunalul a reținut că nu este incidentă sancțiunea nulității absolute a certificatului de moștenitor pentru nerespectare formei autentice, solemne, a declarației de renunțare expresă la succesiunea autorului; însă, din actele depuse în această fază procesuală rezultă că actul de renunțare expresă a fost întocmit după expirarea termenului de opțiune succesorală de 6 luni de la data deschiderii succesiunii defunctului, situație în care s-a apreciat că subzistă cauza de nulitate absolută a actului juridic, declarația fiind calificată ca o recunoaștere a neacceptării succesiunii.
Împotriva acestei decizii civile, în termen legal, a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate.
A susținut că deși instanța de apel a inventariat în mod corect motivele de apel formulate de pârât, s-a pronunțat cu privire la alte cauze de nulitate decât cele invocate de reclamantă prin acțiunea formulată. Astfel, deși reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute pentru nerespectarea formei solemne prevăzută de lege, Tribunalul a apreciat nefondată cererea pentru acest motiv, însă a considerat nul absolut actul juridic de renunțare la succesiune pentru faptul că a fost întocmit după expirarea termenului de prescripție extinctivă prevăzut de art. 700 Cod civil.
A fost criticată distincția făcută de instanța de apel între renunțare expresă la succesiune și neacceptare, câtă vreme ambele acte de opțiune succesorală produc aceleași efecte juridice, în sensul că titularul rămâne străin de moștenire, considerându-se că nu a fost niciodată succesor.
Prin decizia nr.162 din 10 februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, a fost respins recursul.
S-a reținut că instanța de apel soluționat cauza în limitele investirii și cu respectarea principiului disponibilității, conform art. 129 Cod pr. civ. examinând toate motivele de ineficacitate ale certificatului de moștenitor nr. 116/1967, invocate de reclamantă prin acțiunea introductivă.
Curtea a apreciat că instanța de apel a considerat greșit că nu se impune aplicarea sancțiunii nulității pentru absența solemnităților prevăzute de lege. Nerespectarea formei solemne cerute pentru validitatea actului juridic se sancționează cu nulitate absolută, iar exprimarea actului de opțiune succesorală după împlinirea termenului de prescripție are ca efect stingerea dreptului de opțiune, și implicit a vocației succesorale, și nu constituie o cauză de nulitate, însă prioritară între cele două cauze de ineficacitate este nulitatea, căci are ca efect desființarea cu efect retroactiv a actului juridic.
Prin actele existente la dosar nu s-a făcut dovada că operațiunea solemnă de înregistrare în registrul special s-ar fi realizat. În consecință, față de dispozițiile art. 2 din Decretul 40/1953, soluția de constatare a nulității absolute a certificatului de moștenitor este legală.
Cât privește calificarea juridică dată de Tribunal declarației de renunțare, aceasta a fost apreciată ca fiind corectă. Renunțarea expresă, ca formă de manifestare a dreptului de opțiune succesorală, poate produce efecte doar dacă este exprimată în termenul de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, potrivit art. 700, Cod civil. Or, în speță, autorul a decedat la data de 16.06.1966, iar certificatul contestat s-a emis la data de 9 mai 1967, după împlinirea termenului de prescripție extinctivă, astfel că declarația valorează o recunoaștere a neacceptării în termen a succesiunii, și nu o renunțare expresă.
La data de 15 iunie 2009 Gaf ormulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr.162 din 10 februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-. A solicitat desființarea deciziei și rejudecarea recursului.
În motivarea cererii revizuientul a susținut că la 27 mai 2009 formulat o cerere către BNP în sensul eliberării unei copii de pe registrul în care a fost înregistrată declarația de renunțare la moștenire; în urma acestei cereri i-a fost eliberată o copie legalizată din care rezultă că declarația de renunțare a lui a fost înregistrată în registru, îndeplinindu-se astfel condiția de solemnitate prevăzută de. 40/1953. Răspunsul la cerere și respectiv copia de pe registru reprezintă actul nou pe care revizuientul și-a întemeiat cererea.
Din oficiu instanța a pus în discuție caracterul deciziei civile atacate de hotărâre care evocă fondul. Față de faptul că instanța de recurs a reținut o altă stare de fapt referitor la înregistrarea cererii de renunțare la succesiune, Curtea apreciază că decizia nr. nr.162 din 10 februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, este, sub acest aspect, o hotărâre care evocă fondul.
Cererea de revizuire este nefondată.
Potrivit art. 322 pct. 5 din Codul d e pr. civilă revizuirea unei hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare precum și a unei hotărâri date de instanța de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
Cerințele legale menționate nu sunt îndeplinite în speță. Actul depus de revizuient este copie a unui înscris care exista la data pronunțării deciziei și care, cu minime diligențe, putea fi depus la dosar; nu s-a făcut dovada de către revizuient că actul ar fi fost reținut de partea potrivnică sau că s-a aflat într-o imposibilitate absolută de a intra în posesia acestuia anterior pronunțării deciziei din recurs.
Pe de altă parte este de observat că instanțele, respectând limitele învestirii, nu s-au oprit la a analiza numai dacă a fost îndeplinită formalitatea trecerii declarației de renunțare în registru ci au analizat efectele pe care această declarație le-ar produce dacă ar fi fost înregistrată; s-a stabilit astfel că fiind dată în afara termenului de opțiune succesorală declarația nu valorează renunțare la moștenire ci constituie o recunoaștere a neacceptării moștenirii în termenul legal. Acest aspect a fost apreciat necesar a se analiza în cauză în condițiile în care revizuientul a negat îndreptățirea moștenitorilor lui de a obține reconstituirea dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar, legi în care s-a făcut distincție între succesibilii renunțători și cei neacceptanți.
În raport de cele expuse cererea de revizuire va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul G, împotriva deciziei civile nr.162 din 10 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și Prefectura D - Comisia Județeană de Aplicare a Legii 18/1991.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 noiembrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red.jud.
Tehn.2 ex
8.12.2009
Președinte:Paraschiva BelulescuJudecători:Paraschiva Belulescu, Paula Păun, Tatiana Rădulescu