Anulare act. Decizia 1433/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TG-
SECȚIA CIVILĂ DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1433/R
Ședința publică din 8 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul, domiciliat în S,-,.75, județul M, împotriva deciziei civile nr.275 din 15 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
In lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 24 septembrie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie pronunțarea fiind amânată pentru data de 1 octombrie 2008, apoi pentru data de astăzi 8 octombrie 2008.
CURTEA DE APEL
Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighișoara sub nr. vechi 891/2005 revizuentul a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună admiterea căii extraordinare de atac întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.5 pr.civ. și pe cale de consecință modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților intimați în prezenta cauza, și.
Prin sentința civilă nr.914/9 octombrie 2006, judecătoria Sighișoaraa respins excepția tardivității cererii de revizuire și a respins ca nefondată aceeași cerere.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în esență că înscrisul nou de care se prevalează revizuientul nu îndeplinește cerințele legale fiind în esență vorba de evidențele de carte funciară.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat apel revizuientul.
Prin decizia civilă nr.275 din 15 octombrie 2007 Tribunalul Mureșa respins ca nefundat apelul declarat.
În considerentele deciziei pronunțate de instanța de apel s-au reținut următoarele:
Înscrisurile invocate de revizuient respectiv: contractul de vânzare cumpărare 2603/1991 și contractul de donație autentificat sub nr.10470/1995 au existat și la momentul judecării cauzei ce a făcut obiectul dosarului 349/1998 al Judecătoriei Sighișoara, intimații nu au ascuns aceste înscrisuri și mai mult revizuientul le putea procura așa cum le-a procurat și pentru judecata prezentei cereri de revizuire.
În egală măsură Tribunalul a reținut că înscrisurile nu erau determinante în soluționare cererii întrucât prin sentința civilă nr. 1072/2002 a Judecătoriei Sighișoara vânzătoarea imobilului în litigiu COM a fost obligată pe cale judecătorească să încheie contract de vânzare cumpărare având ca obiect locuința în litigiu.
Vânzarea cumpărarea nu s-a întemeiat pe prevederile Legii 112/1995 așa cum greșit consideră revizuientul, ci pe principiul forței obligatorii a contractului, lansarea ofertei de vânzare urmată de acceptarea acestei oferte marcând încheierea valabilă a unui antecontract de vânzare cumpărare care trebuie executat cu bună credință.
Chiar și în ipoteza în care hotărârea s-ar fi întemeiat pe dispozițiile Legii 112/1995 înscrisurile depuse de revizuient nu ar fi avut nici o relevanță întrucât la data perfectării vânzării intimații reclamanți nu mai aveau domiciliul în Tg.M nefiind astfel aplicabile dispozițiile art.9 alin.6 din Legea 112/1995.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientul.
Recurentul nu a invocat în mod expres vreun motiv de nelegalitate al deciziei atacate în conformitate cu dispozițiile exprese cuprinse în art.304 pct.1-9.pr.civ.
Instanța de recurs va face aplicarea prevederilor art.306 alin.3 pr.civ apreciind că din dezvoltarea argumentelor de nelegalitate și "netemeinicie", motivele de recurs pot fi încadrate în prevederile art.304 pct.9 pr.civ.
Recurentul a arătat, prin motivele de recurs, împrejurarea că înscrisurile depuse îndeplinesc cerințele legale în sensul în care sunt atât înscrisuri noi cât și înscrisuri determinante în dezlegarea pricinii.
Cu referire la caracterul de înscrisuri noi s-a arătat că pe parcursul procedurilor judiciare nu s-a făcut nici o dovadă privind situația locativă a reclamanților cum în egală măsură nu s-a făcut nici o dovadă privitoare la împrejurarea că revizuientul a avut cunoștință sau ar fi putut să aibă, anterior anului 2005, despre înscrisurile depuse în susținerea cererii de revizuire. În acest sens s-a arătat că deși registrul de evidență imobiliară este public la momentul formulării acțiunii imobilul nu se mai afla în proprietatea tabulară intimaților reclamanți.
Cu privire la caracterul hotărâtor în dezlegarea pricinii revizuientul recurent a arătat că judecătoria Sighișoara, prin sentința civilă nr.1072/2002 a dispus anularea contractului de vânzare cumpărarea încheiat de revizuent pe considerentul că nu a fost respectat dreptul de preemțiune al chiriașilor deci, conchide recurentul temeiul legal nu putea fi altul decât art.9 din Legea 112/1995. În aceste condiții reclamanții nu puteau avea calitatea legală de chiriași întrucât la data încheierii contractului de închiriere aveau în proprietate o altă locuință cumpărată din fondul locativ de stat.
Revizuentul a invocat, în continuarea raționamentului său, împrejurarea că în conformitate cu dispozițiile art.10 din Legea 114/1996 reclamanții nu puteau beneficia de două ori de prevederile art.7 din aceeași lege respectiv, nu puteau achiziționa două locuințe din fondul locativ de stat.
Având în vedere aceste aspecte revizuientul a arătat că față de reclamanți condițiile legale nu erau îndeplinite astfel că între aceștia și vânzătoare nu se putea încheia valabil vreun contract de vânzare cumpărare.
Intimații reclamanți au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat. În esență intimații au arătat că înscrisurile depuse de recurent au fost analizate de instanțe în mod corect acestea neîndeplinind condițiile impuse de art.322 pct.5 pr.civ.
Examinând recursul dedus judecății prin prisma criticilor formulate de recurent curtea apreciază că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Cu referire la calitatea de înscris nou.
Instanța de fond a respins în mod corect excepția tardivității formulării cererii de revizuire procedând astfel prin analizarea sumară a momentului la care revizuientul a cunoscut existența înscrisului respectiv momentul eliberării extrasului CF (04.04.2005).
Modul de soluționare a acestei excepții nu se poate confunda cu cerința cuprinsă în dispozițiile art.322 pct.5 pr.civ. în sensul în care caracterul de noutate se analizează prin prisma cerințelor complexe și concrete ale textului de lege.
În acest sens, în înțelesul prevederilor legii, înscrisul sau înscrisurile trebuie să fi fost descoperite după darea hotărârii, să fi preexistat acesteia și nu au putut fi înfățișate datorită unei împrejurări mai presus de voința părților sau să fi fost reținute de partea potrivnică.
Revizuientul nu se înscrie în niciuna din aceste ipoteze întrucât în primul rând valabilitatea contractelor de închiriere ale reclamanților nu a făcut obiectul dezbaterilor judiciare, reclamanților necerându-li-se, în niciuna din fazele procesuale, să facă vreo dovada privitoare la situația lor locativă anterioară iar aceștia cu rea-credință să fi ascuns realitatea.
În al doilea rând revizuientul pârât avea la dispoziție aceleași posibilități în anul 2001 (anul depunerii cererii de intervenție)de a verifica și solicita informații privitoare la imobilul din Tg.M și de a-și fundamenta astfel susținerile din cererea de intervenție însă nu a făcut acest lucru.
Imposibilitatea prezentării înscrisului în sensul dispozițiilor legale invocate, trebuie să decurgă dintr-o împrejurarea "mai presus de voința părților" cu alte cuvinte partea trebuie să facă dovada unei împrejurări insurmontabile ce a împiedicat-o să procure actul. ( Codul d e procedură civilă adnotat, și, Editura B 2005, pag. 589; Codul d e procedură civilă comentariu pe articole a III-a, Ed. CH., pag. 936 și urm.)
Lipsa condiției privitoare la caracterul de noutate al înscrisurilor a fost corect analizată de instanțe.
Cu referire la caracterul determinant al acestor înscrisuri curtea reține că recurentul revizuent pornește, în analiza acestei trăsături, de la premise greșite desprinse trunchiat din considerentele sentinței civile nr.1072/2002 a Judecătoriei Sighișoara.
În această ordine de idei recurentul arată că potrivit sentinței arătate anterior, reclamanții ocupau imobilul în litigiu în baza contractului de închiriere nr. 147/1993 în temeiul Legii 5/1973, iar ulterior contractul de închiriere nr. 697/1998 s-a încheiat cu pârâta COM în temeiul legii 112/1995. O asemenea concluzie nu este cuprinsă în hotărârea indicată mai exact în paragraful 2 pag. 5. În paragraful indicat instanța nu face altceva decât să enumere contractele de închiriere ale reclamanților după care conchide în mod firesc asupra calității incontestabile de chiriași a acestora.
Revizuientul invocă de asemenea, cu privire la dispozițiile art. 9 din /1995, considerentele sentinței nr.1072/2002 arătând că instanța a constatat încălcarea dreptului de preemțiune al chiriașilor deci, conchide revizuientul, această constatare este făcută în temeiul art. 9 din Legea 112/1995.
citat din hotărâre constată că pârâta văzătoare a înstrăinat apartamentul în litigiu deși față de acesta se purta un proces și în egală măsură încălcându-șipropriile hotărâri ale Consiliului de Administrație care confereau drept de preemțiune chiriașilor.
Ca atare criticile revizuientului recurent privitoare la calitatea determinantă în soluționarea pricinii a înscrisurilor de puse nu pot fi primite ele decurgând ca o consecință a unei analize trunchiate și desprinse din context a considerentelor sentinței civile nr.1072/2002.
În același context, nu lipsite de importanță sunt aspectele desprinse fără putință de tăgadă din actele dosarului și anume:
Imobilul în care se află și locuința în litigiu a fost preluat de stat în baza decretului nr.223/1974 și a fost propus pentru demolare în vederea construirii centrului civic. Cum acest proiect nu s-a finalizat prin Decizia civilă 515/R/1995 COM A, a devenit proprietară tabulară a imobilului. Consiliul de Administrație al acestei societăți a decis înstrăinarea, acceptând prin adresele aflate la fila 200 și urm. ( dosar 3498/1998 al Judecătoriei Sighișoara ), condițiile impuse de reclamanți respectiv deducerea din costul locuinței a cheltuielilor efectuate de aceștia pe parcursul derulării contractelor de închiriere.
Așa cum am arătat societatea comercială a procedat ca un proprietar liber să dispună de bunul său fără a fi necesar ca la momentul ofertei de vânzare chiriașii să îndeplinească vreun fel de condiție prevăzută în legi speciale. Aceste aspecte rezultă și din faptul că imobilul a fost evidențiat în patrimoniul societății comerciale iar contractele de închiriere au fost încheiate în calitate de proprietar-pârâta SC COM SA pe de o parte și reclamanții în calitate de chiriași pe de altă parte.
În aceste condiții curtea conchide că soluțiile instanțelor, atacate prin prezenta revizuire, nu se întemeiază pe dispozițiile legilor speciale ci pe dispozițiile civile de drept comun, ca atare înscrisul pretins a fi hotărâtor nu are nici o relevanță.
Invocarea de către revizuient a prevederilor Legii 114/1996 exced obiectului litigiului atât pe fondul acestuia cât și în privința îndeplinirii condițiilor legale privind admisibilitatea cererii de revizuire cererii de revizuire.
Având în vedere considerentele expuse curtea va respinge ca nefundat recursul declarat, menținând ca legală și temeinică hotărârea atacată
Văzând și dispozițiile art.274 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul, domiciliat în S-,.75, județul M, împotriva deciziei civile nr.275 din 15 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Obligă revizuientul la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimați.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată azi, 8 octombrie 2008, în ședință publică.
PRESEDINTE JUDECĂTORI
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.12.12.2008.
Jud.fond;
Jud.aprl:-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
