Anulare act. Decizia 1450/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1450
Ședința publică din data de 21 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâta-recurentă SC Conf International SA T împotriva sentinței civile nr. 1121/8.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantei-intimate și consilier juridic în reprezentarea pârâtei-recurente.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței, la data de 22 septembrie 2009, reprezentanta intimatei a depus întâmpinare și împuternicire avocațială.
Reprezentantul pârâtei-recurente depune la dosarul cauzei împuternicire de reprezentare juridică și chitanța nr. 70/07.09.2009 în cuantum de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocat.
Instanța procedează la comunicarea exemplarului doi al întâmpinării cu reprezentantul pârâtei-recurente.
Părțile învederează instanței că există pe rolul Tribunalului Timișo contestație formulată de către intimată împotriva unei decizii de concediere, soluționarea fiind suspendată până la judecarea litigiului pendinte.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentanta pârâtei-recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul respingerii contestației pentru motivele expuse în cererea de recurs, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamantei-intimate solicită respingerea recursului conform motivelor expuse pe larg în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 1121 din 8 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- s-a admis în parte contestația formulata de contestatoarea, în contradictoriu cu pârâta SC Conf International SA și s-a dispus anularea Deciziei nr.1970/2008 emisă de pârâtă.
A fost respinsă în rest contestația și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că între reclamantă și pârâtă s-au legat raporturi juridice de muncă prin încheierea la data de 01.03.2007, a unui contract de muncă pe durată nedeterminată, reclamanta salariată urmând, potrivit contractului menționat să-și exercite activitatea de confecționer lenjerie la punctul de lucru din al societății pârâte (fila 33 dosar).
Prin Decizia nr.1970/12.09.2008 emisă de societatea pârâtă, a fost modificat unilateral locul muncii reclamantei, la sediul firmei din T,-, etaj V, cu mențiunea că salariata va beneficia de același salariu și de transport plătit de angajator, fiind indicat ca temei de drept în luarea măsurii, art.40 și 41 Codul muncii, prevederi vizând modificarea contractului individual de muncă al salariatului cu referire la locul muncii.
Potrivit afirmațiilor societății pârâte, măsura a fost justificată prin aceea că produsele confecționate la punctul de lucru din nu erau calitative, fiind refuzate de clienți, astfel că s-a decis de către angajator, pentru o organizare judicioasă a muncii și pentru actualizarea deprinderilor specifice postului, modificarea locului de muncă al salariaților de la punctul de lucru din în
În mod corect s-a reținut că măsura luată față de reclamantă și contestată se circumscrie delegării și nu detașării, ca modalitate legală a modificării unilaterale a locului de muncă, astfel că nu poate fi reținută afirmația reclamantei că era necesară perfectarea unui act adițional la contractul individual de muncă care să prevadă o atare modificare, căci art.17 alin.4 muncii dispune că: "orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin.2 în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adițional la contract, într-un termen de 15 zile de la data încunoștiințării în scris a salariatului, cu excepția situațiilor în care o asemenea modificare rezultă ca posibilă din lege sau din contractul colectiv de muncă aplicabil".
Concluzionând, cum măsura unilateral dispusă de pârâtă nu răspunde instituției delegării, prin neîntrunirea cerințelor legale ale unei astfel de măsuri (caracterul ei temporar), tribunalul a apreciat că este nelegală, context în care a dispus anularea ei.
Solicitarea reclamantei de repunere în situația anterioară luării măsurii, de reluare a locului de muncă de la punctul de lucru, a fost respinsă, acest lucru fiind obiectiv imposibil de realizat în condițiile probate ale desființării acestui punct de lucru.
Împotriva sentinței sus menționate a declarat recurs, în termen legal, pârâta Conf Internațional T, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, iar pe fond respingerea contestației și menținerea deciziei nr.1970/12.09.2008.
În motivarea recursului se arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, instanța interpretând greșit actul dedus judecății, în sensul că măsura luată a fost determinată de randamentul foarte scăzut al grupei 84.01, pericolul pierderii contractului, precum și necesitatea perfecționării profesionale a salariatelor din grupa menționată, aspect ce a determinat modificarea unilaterală a locului de muncă pentru perioada de maxim 60 de zile prevăzută de Codul muncii, fără a arăta vreun interes că s-ar dori să închidă punctul de lucru de la.
Ori, din contră, chiar după contestarea deciziei de delegare au așteptat ca salariatele delegate să vină la muncă și vreme de cel puțin două luni de zile de la data la care acestea nu s-au mai prezentat la serviciu au menținut și suportat cheltuieli la acest punct de lucru de la deși nu aduceau nici un beneficiu.
De asemenea, a mai menționat recurenta că termenul de 60 de zile maxim și limitativ prevăzut de Codul muncii este expres specificat în decizia 1970 prin sintagma " art.41 și urm.", iar în momentul atacării acestei decizii termenul nu era depășit, astfel încât să justifice aprecierea că s-a modificat definitiv unilateral contractul individual de muncă al salariatei.
Cu toate acestea, salariata nu s-a mai prezentat la lucru și, solicitarea acesteia de disponibilizare duce la concluzia că de fapt a dorit să nu mai muncească obligându-i să desființeze postul, așa încât instanța de fond a apreciat în mod neîntemeiat a urmărit mascarea punctului de lucru, folosindu-se doar de afirmațiile nesusținute ale apărătorului reclamantei.
În fine, a arătat că instanța nu a observat temeiul juridic al deciziei, cu toate că s-au invocat dispozițiile art.41 și urm. din Codul muncii și că, ar fi putut fi sancționați cu nelegalitatea măsurii de delegare doar dacă depășeau acest termen, solicitând și respingerea cererii de obligare la plata onorarului avocațial sau reducerea sumei de 1000 lei reprezentând acest onorariu la a cărei plată au fost obligați, deoarece această sumă este cerută de același apărător în fiecare din cele 8 dosare în care s-a angajat în contradictoriu cu unitatea.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă art.3041Cod procedură civilă.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată, arătând că nu se justifică admiterea niciunuia dintre motivele de recurs invocate în cerere de recurentă.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 coroborate cu cele ale art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică cu aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză în ce privește instituția delegării reglementată în Codul muncii, respectiv a dispozițiilor ar43, 44 Codul muncii care constituie sediul materiei pentru instituția delegării, ea definindu-se drept "exercitarea temporară, din dispoziția angajatorului, de către salariat a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuțiilor de serviciu în afara locului său de muncă", și care nu se poate dispune decât pentru o perioadă de cel mult 60 de zile și se poate prelungi, cu acordul salariatului, cu cel mult 60 de zile.
Din interpretarea coroborată a celor două texte legale enunțate mai sus rezultă cu claritate că delegarea reprezintă o modificare temporară, pe o durată de cel mult 60 de zile, putând fi prelungită în condițiile legii cu încă 60 de zile maxim, a locului muncii.
Or, în speță, analizând decizia atacată, așa cum corect a reținut tribunalul, s-a constatat că angajatorul nu a menționat în nici un fel durata delegării, caracterul temporar al măsurii fiind de esența ei, nefiind specificat nici temeiul legal al art.44 Codul muncii măcar pentru a se putea face trimitere astfel la termenul maxim al delegării. Indicarea art. 40 și 41 Codul muncii în decizie fiind apreciată de instanță ca neclarificatoare, de vreme ce textele de lege enumerate reglementează doar noțiunea legală a modificării contractului individual de muncă și clauzele contractuale ce pot fi supuse modificării.
Mai mult, însăși recurenta în susținerile sale se contrazice privitor la împrejurarea că intenția societății nu a fost desființarea punctului de lucru de la, prin afirmația sa că "acest punct de lucru a fost menținut și deși nu aduceau nici un beneficiu", și ca atare, cum măsura unilateral dispusă de pârâtă nu răspunde instituției delegării prin neîntrunirea cerințelor legale ale unei astfel de măsuri, în mod corect tribunalul a apreciat că este nelegală dispunând anularea ei.
Motivul de recurs vizând respingerea cererii de obligare la plata onorariului de avocat sau reducerea sumei de 1000 lei la care a fost obligată prin sentință, nu poate fi reținut, apreciindu-se că se justifică această sumă față de complexitatea obiectului cauzei dedus judecății, mersul dezbaterilor judecății care s-a derulat în mai multe ședințe de judecată, apărătorul prezentându-se la toate aceste termene personal sau prin substitut, inclusiv participând la dezbaterile în fond ale cauzei și depunând și concluzii scrise la dosar.
În consecință, cum sentința atacată este legală și temeinică sub aspectul motivelor de recurs invocate, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul pârâtei ca nefondat, cu obligarea acesteia la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată din recurs, în favoarea reclamantei în conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul pârâtei SC Conf International SA T, declarat împotriva sentinței civile nr. 1121/8.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta.
Obligă pârâta-recurentă să-i plătească reclamantei suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
Grefier,
Red. /29.10.2009
Tehnored.: L/ 2 ex./29.10 2009
Prim inst.: și
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
