Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1452/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1452
Ședința publică din data de 21 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către reclamanții, Carme, -, -, -, a, - și - prin Sindicatul Liber din Învățământul împotriva sentinței civile nr. 1040/23.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții Grupul Școlar " " din L și Primarul orașului L, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care văzând că s-a solicitat judecarea și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la 10 iunie 2009, reclamanții, Carme, -, -, -, a, reprezentați prin Sindicatul Liber din Învățământul au chemat în judecată pe pârâții Grup Școlar " " L și Primarul Orașului L, solicitând instanței obligarea pârâtului I la calcularea și acordarea primelor de vacanță aferente concediului de odihnă, cuvenite și neacordate, în perioada 2004 - 2008; obligarea pârâtului să actualizeze drepturile salariale enunțate mai sus la data plății efective a acestora; obligarea pârâtului să consemneze în carnetele de muncă ale reclamanților, iar pârâtul II să vireze fondurile bănești necesare drepturilor salariale mai sus menționate.
În motivarea acțiunii au arătat că în perioada 2004 - 2008 le-au fost acordate numai indemnizațiile de concediu, nu și primele de vacanță deși art. 37 alin. 1 lit. g) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010, precum și cel la Nivel de Învățământ pe anii 2003 -2004, prevăd că personalul din învățământ beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de Contractul Colectiv de Muncă, inclusiv de o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii, aceasta acordându-se odată cu indemnizația de concediu.
Potrivit dispozițiilor art. 241 alin. 1 și 243 din Codul muncii, Contractul Colectiv de Muncă este obligatoriu, angajatorul răspunzând pentru încălcarea dispozițiilor acestuia.
Pârâții, deși au fost legal citați, nu au formulat apărări în cauză.
Prin sentința civilă nr. 1040/23.06.2009, Tribunalul Arada respins acțiunea formulată reclamanții de, Carme, -, -, -, a, - și reprezentați prin Sindicatul Liber din Învățământul în contradictoriu cu pârâții Grupul Școlar " " L și Primarul Orașului L pentru plata primelor de vacanță pe anii 2004-2008, actualizate cu indicele de inflație și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, tribunalul reținând:
Instanța a considerat admisibilă excepția lipsa calității procesuale pasive a primarului, întrucât acesta nu are capacitate procesuală și nu poate fi chemat în instanță, în calitate de ordonator de credite, neavând personalitate juridică, iar în al doilea rând, nu este în raport juridic cu reclamanții, nu are obligația de a-i salariza pe aceștia, iar obligațiile care îi revin, în procesul bugetar de elaborare a proiectului bugetului unității administrativ teritoriale, nu pot fi valorificate într-o acțiune ca cea de față, ci numai întruna referitoare la procesul bugetar, valorificată de unitățile cu personalitate juridică implicate în procesul bugetar.
Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut în fapt că reclamanții, membri de sindicat, sunt angajați ai pârâtului și, întrucât au apreciat că sunt îndreptățiți la prime de vacanță pentru perioada invocată, au formulat prezenta acțiune.
Acțiunea reclamanților este neîntemeiată, pentru considerentele ce se vor evidenția în cele ce urmează.
Astfel, este neîndoielnic și, de altfel, necontestat nici de către reclamanți că salariile personalului din învățământ se suportă din fondurile alocate special de la bugetul de stat, în principal și de la bugetul local, iar dispozițiile legale în materia salarizării acestui personal, sunt dispoziții speciale cu caracter imperativ care derogă de la dispozițiile generale, sunt de strictă interpretare și aplicare și nu pot face obiectul negocierilor la încheierea contractelor colective de muncă, decât în măsura în care nu contravin legilor speciale de salarizare ale acestui personal, în contextul în care Legea nr. 128/1997, privind Statutul personalului didactic se aplică personalului didactic de predare, didactic auxiliar, precum și celorlalte categorii de personal didactic nominalizate în statut.
Este adevărat că art. 50 alin. 12) din Legea nr. 128/1997 stabilește cu valoare de principiu că personalul didactic beneficiază și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de Contractul Colectiv de Muncă, putându-se, așadar, concluziona, prin interpretarea logică și teleologică a acestui text, că prima de vacanță nu contravine dispozițiilor speciale în materia salarizării personalului din învățământ, dar este indeniabil că, în lipsa unor stipulații exprese ale acestor dispoziții, aceasta poate fi acordată numai în condițiile precis determinate de art. 35 lit.g) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Județean, care, de altfel, stă la baza acțiunii de față.
Or, prevederea contractuală invocată de reclamanți (ce se regăsește identic și la art. 37 lit.g) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ) stabilește fără nici un echivoc că părțile contractante convin ca personalul din învățământ să beneficieze de o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii, cu alte cuvinte aceasta poate fi plătită în măsura în care fiecare angajator în parte identifică și dispune de atare resurse fără ca în acest scop, să poată fi grevate fondurile alocate special de la bugetul de stat, în principal, și de la bugetul local destinate pentru plata salariilor și altor drepturi bănești ale personalului din învățământ care sunt prevăzute de lege.
În cauză, însă, reclamanții nu au invocat și nici nu au dovedit că angajatorul lor ar dispune de atare venituri proprii care să poată acoperi plata primelor de vacanță și nici reprezentantul lor nu a făcut vreo atare susținere în fața instanței, după cum nici pârâtul angajator nu a făcut vreo apărare sub acest aspect, iar din lucrările dosarului și, îndeosebi, documentația depusă la dosar de sindicatul reprezentativ nu rezidă nici un element în acest sens, astfel încât se impune cu necesitate concluzia că pretențiile reclamanților sunt nefondate, inclusiv ca o consecință, și în ceea ce privește petitele subsidiare ale acțiunii.
Cu referire la practica judiciară a Curții de APEL TIMIȘOARA, reflectată de decizia nr. 691/15.04.2009, depusă de reprezentantul reclamanților, este de observat că nu cuprinde nici un considerent care să înlăture cerința legală de acordare a primelor de concediu numai în măsura în care angajatorul dispune de venituri proprii, venituri diferite de cele alocate din bugetul statului sau unităților administrativ teritoriale, astfel că nu poate fi valorificată în cauză de instanța de fond.
De asemenea, este inadmisibil ca totalul cheltuielilor de personal pentru cadrele didactice aprobate pe instituțiile de învățământ prin bugetul local, să poată fi modificate prin contractul colectiv de muncă, întrucât aprobarea acestora are loc prin legea bugetară anuală și hotărârea consiliului local care au forța juridică a unor atare acte normative și este de neconceput să poată fi modificate printr-o convenție încheiată între reprezentanții sindicatelor de ramură și ai ministerului d e resort.
Pe cale de consecință, pentru considerentele expuse mai sus, având în vedere dispozițiile legale și contractuale la care s-a făcut referire, văzând și faptul că nu se pune problema cheltuielilor de judecată, instanța a respins ca nefondată acțiunea de față.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamanții solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea acestuia s-a susținut că s-au aplicat greșit dispozițiile art. 241 și 243 alin. 1 Cod procedură civilă, art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, art. 30 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 130/1996 și art. 37 alin. 1 lit. g din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, potrivit cărora clauzele contractului colectiv de muncă nu încalcă dispozițiile Legii nr. 128/1997.
S-a mai invocat că lipsa fondurilor bănești sau prevederea lor în proiectul de buget este o problemă la executare și este în sarcina angajatorului și nu înlătură aplicarea dispozițiilor legale.
Pârâta-intimată nu a depus întâmpinare, deși a fost citată cu această mențiune.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Instanța de fond a reținut că reclamantul nu a făcut dovada că angajatorul dispune de venituri proprii, plata primei de vacanță fiind condiționată de existența acestora.
Prin aceasta s-au aplicat greșit dispozițiile art. 287 din Codul muncii, potrivit cărora sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
În cauză, angajatorul nefăcând nici o apărare și nepropunând nici o probă, în mod nelegal s-a transferat sarcina probei în sarcina reclamantului, dispozițiile Codului muncii reprezentând normă cu caracter special și derogator în raport cu dispozițiile dreptului comun.
În condițiile în care reclamantul nu avea obligația de a dovedi existența fondurilor din venituri proprii, în mod greșit s-a întemeiat hotărârea de respingere a acțiunii pe acest motiv.
Legea nr. 128/1997 nu prevede expres acordarea unei prime de vacanță, însă, potrivit art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic beneficiază și de alte drepturi prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, atât cel de la nivel național, cât și cel de la nivel de ramură învățământ.
Contractele colective de muncă la nivel național pe anii 2005-2006 și, respectiv, pe anii 2007-2010 prevăd, la art. 59 alin. 3, că se poate stabili, în raport de posibilitățile economico-financiare ale unității, ca pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță.
Dreptul reclamanților la prima de concediu este consacrat, în mod evident, de art. 37 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ pentru anii 2003-2004, prelungit succesiv până în anul 2008, în care părțile contractante au convenit "ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii", precum și că "prima se acordă o dată cu indemnizația de concediu". Potrivit art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, respectiv art. 5 alin. 1 din contractul in discuție, norma contractuală sus-citată produce efecte pentru toți salariații din învățământ.
Conform art. 241 alin. 1 din Codul muncii, contractul colectiv de muncă la nivel național produce efecte obligatorii asupra tuturor salariaților angajați. Art. 8 alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel național pe 2007-2010 prevede că, în raporturile de muncă dintre angajați și angajator, se aplică cu prioritate reglementările mai favorabile pentru salariat, indiferent dacă acestea se găsesc în contractul colectiv de muncă sau în lege.
Din coroborarea prevederilor art. 30 alin. 1 și art. 11 alin.1 lit. c și d din Legea nr. 130/1996 cu cele ale art. 241 și art. 243 alin.1 din Codul muncii rezultă că aplicarea clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ, în toate unitățile și instituțiile de învățământ și pentru toți salariații din învățământ este obligatorie.
În strânsă legătură cu cele mai sus-menționate, instanța reține că, în lipsa unei dispoziții legale exprese care să condiționeze în vreun fel acordarea drepturilor salariale sub forma primelor de concediu ori să statueze asupra cuantumului acestora, clauzele contractului individual de muncă încheiate la nivelul ramurii de învățământ nu ar putea fi în vreun fel înlăturate, nici prin apărarea referitoare la lipsa veniturilor proprii ale unității de învățământ, cu atât mai mult cu cât aceasta nu se autofinanțează, iar bugetul ei de venituri și cheltuieli este supus aprobării unității administrativ-teritoriale în a cărei rază teritorială se află.
Din modul de redactare al clauzelor contractelor colective de muncă specifice învățământului rezultă, în mod clar, obligația de a se plăti prima de vacanță, deoarece art. 37 din aceste contracte prevede că: "- convin ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii ", iar nu ca personalul să poată beneficia de astfel de premii dacă se vor realiza venituri proprii.
A interpreta clauza contractuală menționată în sensul că primele de vacanță se acordă condiționat de realizarea unor venituri proprii de către unitatea de învățământ, în condițiile în care unitățile de învățământ au posibilități limitate de a obține venituri proprii, deoarece scopul lor constă în prestarea unui serviciu public educarea elevilor, iar nu în desfășurarea unor activități aducătoare de profit, ar conduce la concluzia că o astfel de clauză a fost inserată în contractele colective de muncă fără intenția de a produce efecte. Or, potrivit art.977 și art.978 din Codul civil, o clauză se interpretează după intenția comună a părților, iar nu după sensul literal al termenilor, și în sensul ce poate avea un efect.
Prin urmare, dacă s-ar aprecia că dreptul reclamanților la plata primelor de vacanță este afectat de o condiție, care nu se va putea îndeplini, s-ar ajunge la golirea de conținut a clauzei contractuale ce-l reglementează, interpretare ce contravine dispozițiilor legale incidente în speță.
În ceea ce privește lipsa veniturilor proprii, instanța reține că pârâtul Grupul Școlar " " L, căruia îi revenea sarcina probei, nu a făcut nici o dovadă din care să rezulte că nu realizează venituri proprii, susținând doar că nu a obținut venituri proprii.
Acțiunea este întemeiată doar în parte, întrucât cu privire la drepturile pretinse pentru perioada 2004-2005 sunt incidente dispozițiile art. 283 lit. c Codul muncii, potrivit cărora acțiunea nefiind formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, a intervenit prescripția.
Acțiunea fiind formulată la data de 10.06.2009, reclamantul poate pretinde prima de vacanță doar începând cu anul 2006.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă va fi admis recursul reclamantului și modificată sentința în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâților Grupul Școlar " " L la plata primelor de vacanță aferente anilor 2006-2008.
Se constată, de asemenea, că în mod greșit s-a reținut lipsa calității procesuale pasive a Primarului comunei Bârsa, întrucât acesta are, potrivit art. 167 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, art. XIII din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 32/2001 și art. 39 și 40 din Normele Metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 2192/2004, un rol decizional în aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli lunare ale fiecărei unități de învățământ.
Astfel, în lipsa unei decizii de aprobare a proiectelor de buget întocmite anual de unitățile de învățământ, nu este posibilă repartizarea și alocarea fondurilor necesare plății către reclamant a drepturilor salariale pretinse, chiar dacă în speță este vorba numai de venituri proprii ale angajatorului.
Prin urmare, va fi modificată sentința și admisă acțiunea și față de acest pârât în sensul că va fi obligat să asigure fondurile necesare plății acestor drepturi către reclamant. Vor fi menținute restul dispozițiilor cu privire la efectuarea înscrierii acestui drept în carnetul de muncă, întrucât art. 1 din Decretul nr. 92/1976 nu are în vedere și primele salariatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanți prin Sindicatul Liber din Învățământul împotriva sentinței civile nr. 1040/23.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Modifică sentința recurată în parte în sensul că admite acțiunea reclamanților împotriva pârâților Grupul Școlar " " L și Primarul Orașului
Obligă pârâtul Grupul Școlar " " la plata drepturilor bănești reprezentând prime de vacanță aferente perioadei 10.06.2006-2008 actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă.
Obligă pârâtul Primarul Orașului L la alocarea fondurilor necesare plății acestor drepturi.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
Grefier,
Red. /2.11. 2009
Tehnored.: M/ 2 ex./2.11. 2009
Prim inst.: și
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
