Anulare act. Decizia 1599/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1036/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1599
Ședința publică de la 19 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristian Olteanu
JUDECĂTOR 2: Ilie MARI -
JUDECĂTOR 3: Ionelia Drăgan
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă, împotriva deciziei civile nr. 597 din 19.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți și.
are ca obiect - anulare act, nulitate contract-vânzare cumpărare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul, în calitate de reprezentant al recurentei-reclamante, în baza delegației de substituire pe care o depune la dosar și avocatul, în calitate de reprezentant al intimatului-pârât, în baza împuternicirii avocațiale eliberată de Baroul București, lipsind intimatul-pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocatul intimatului-pârât depune la dosar întâmpinare și comunică un exemplar avocatului recurentei-reclamante.
Avocatul recurentei-reclamante precizează că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.
Curtea acordă cuvântul părților asupra excepției inadmisibilității recursului invocată prin întâmpinarea depusă la dosar și în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentei-reclamante arată că în sensul admisibilității recursului promovat în aceste condiții s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin recursul în interesul legii promovat de Procuroul General.
Consideră că, recursul este admisibil având în vedere că, pricina de față privește calificarea căii de atac dată de completul de judecată în apel și o hotărâre pronunțată de un complet de apel este supusă controlului judecătoresc potrivit codului d e procedură civilă.
Menționează că nu a formulat recurs la recurs și este recurs împotriva deciziei completului din apel dea califica calea de atac ca fiind recurs și nu apel. Dacă instanța care a făcut calificarea căii de atac ar fi fost corectă, ar fi trebuit să pună în discuția părților valoarea litigiului, iar instanța a calificat calea de atac fără să pună în discuția părților valoarea litigiului dedus judecății, întrucât ar fi observat că reclamanta contestă valoarea din contractul de vânzare-cumpărare a cărei anulare se solicită și apreciază că valoarea este cu mult mai mare decât cea prevăzută în contract.
Susține că această valoare ar fi trebuit stabilită printr-o expertiză, astfel încât, au fost încălcate drepturile părților.
Un alt motiv de recurs se referă la faptul că în măsura în care la acest moment se califică calea de atac ca fiind recurs, se aplică regula recursului de la această dată și se ia dreptul de a supune soluția instanței de apel controlului judecătoresc, fiind încălcate dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și dreptul la un proces echitabil.
Depune la dosar decizia nr.14 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite și solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se pune în discuția părților valoarea imobilului dedus judecății, urmând ca apoi să se stabilească calea de atac.
Avocatul intimatului-pârât solicită respingerea recursului și menținerea deciziei civile atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Consideră că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este clară în sensul respingerii recursului promovat de Procurorul General.
Totodată solicită să se constate că instanța de recurs a apreciat în mod corect faptul că recursul nu a fost depus în termenul prevăzut de lege, având în vedere că, termenul de formulare a recursului expira la data de 03.12.2008, inclusiv pentru formularea motivelor de recurs, or, în cauză, recursul a fost depus la data de 25.11.2008 fără să conțină motivele impuse de lege.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 B sub numărul - la data de 19.03.2008, reclamanta loniță a chemat în judecată pe pârâții și, pentru ca instanța să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1452/20.12.2004, prin care primul pârât a vândut celui de-al doilea pârât imobilul situat în B,-, sector 6.
În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că a dobândit imobilul compus din teren și construcție, situat în B,-, sector 6, în anul 1983, iar în același an a înstrăinat construcția prin act autentic pârâtului. Terenul aferent construcției a trecut în proprietatea statului, conform art. 30 alin.2 din Legea nr. 58/1974.
Se susține că, construcția existentă pe teren a fost demolată în anul 1996, iar ulterior, la data de 24.09.1999, pârâtul a obținut titlu de proprietate asupra terenului, în temeiul Legii nr. 18/1991. În anul 2004, pârâtul a înstrăinat terenul pârâtului.
Prin sentința civilă nr.4812/03.10.2008 pronunțată de către Judecătoria Sector 4 B în dosarul nr.-, a fost respinsă acțiunea completată formulată de reclamanta, s-a luat act de renunțarea pârâtului la judecarea cererii reconvenționale, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea pârâtului privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată și a fost obligată reclamanta la 2.000 lei cheltuieli de judecată către pârâtul.
Împotriva acestei sentințe, la data de 25.11.2008, a declarat apel reclamanta, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, la data de 12.12.2008, sub nr.- și calificată recurs la data de 19.03.2009.
Prin decizia civilă nr.597/19.03.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a constatat nul recursul formulat de către recurenta - reclamantă, împotriva sentinței civile nr.4812/03.10.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, ca nemotivat.
Examinând excepția nulității recursului, invocată din oficiu la data de 19.03.2009, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată pentru următoarele motive:
Recursul a fost înaintat la data de 25.11.2008 și conform art. 3021Cod procedură civilă cererea de recurs trebuie să conțină sub sancțiunea nulității, printre altele (lit. a-b) și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază aceasta, precum și dezvoltarea lor.
La art. 303 (1) Cod procedură civilă se prevede că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
În speță, s-a constatat că termenul de formulare a recursului expira la data de 03.12.2008, inclusiv pentru formularea motivelor de recurs, or, în cauză, recursul a fost depus în data de 25.11.2008, fără să conțină motivele impuse de lege.
În consecință, reținând că recursul este nemotivat, tribunalul a constatat că acesta este nul, în baza dispozițiilor legale menționate, coroborate cu dispozițiile art. 306 (1) și 312 (1) Cod procedură civilă.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru următoarele motive:
În speță, cererea de chemare în judecată astfel cum a fost completată în fața primei instanțe constă în: constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr.9160/24.09.1999 emis în favoarea intimatului și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr.1452 din 20.12.2004, încheiat între intimații și.
Prin încheiere tribunalul a calificat calea de atac a recurentei drept recurs, iar ulterior a rămas în pronunțare și a constatat nulitatea acestuia datorita nemotivării în termen.
În sensul admisibilității recursului promovat în aceste condiții, depune alăturat textul integral al recursului în interesul legii promovat de Procurorul General cu privire la acest aspect: "- calificarea greșita de către, instanță a cererii introductive ori a căii de atac exercitate și, cale de consecință, pronunțarea unei hotărâri judecătorești corespunzătoare acestei calificări nu poate răpi dreptul părții la respectiva cale de atac -. Aceeași soluție se impune și în situația în care prima instanță a pronunțat o hotărâre judecătorească susceptibilă de a fi atacată cu apel, iar tribunalul, calificând în mod greșit calea de atac ca fiind recurs, a pronunțat în complet de trei judecători, o hotărâre irevocabilă, partea poate exercita recurs împotriva acesteia."
Precizează că recursul în interesul legii a fost promovat în luna noiembrie a anului 2008, urmând ca Înalta Curte de Casație și Justiție să se pronunțe asupra sa.
Consideră că tribunalul în mod greșit a calificat calea de atac drept recurs, raportându-se la valoarea imobilului astfel cum aceasta reiese din contractul de vânzare - cumpărare a cărui nulitate o solicită, contractul de vânzare - cumpărare semnat de intimații și specifica un preț de 20,000 euro la nivelul anului 2004, fiind de notorietate creșterea extraordinară a prețurilor pe piața imobiliară exact după acest moment.
Astfel, valoarea unui metru pătrat în zona este de aproximativ 500 euro, ceea ce conduce la valoare de 167,000 euro, respectiv peste 7 miliarde lei (respectiv 700.000 RON) cu mult peste pragul de 1 miliard lei (100.000 RON) prevăzut de art.2811alin.1 Cod procedură civilă.
Consideră că tribunalul a aplicat greșit legea, ignorând obligația sa legală de a avea un rol activ și de a stărui la aflarea adevărului și prin urmare nu a dispus o expertiză evaluatorie în acest sens, preferând să ia în calcul valoarea din contractul de vânzare - cumpărare, de zece ori mai mică decât cea reală.
Astfel, valoarea de piață a terenului este de aproximativ 7 miliarde lei, iar prevederile art. 2811alin.1 Cod procedură civilă sunt inaplicabile, litigiul fiind susceptibil de două căi de atac: apel și recurs.
În plus, considerând că cererea de chemare în judecată este una evaluabilă în bani, instanța de apel urma să stabilească și valoarea taxei de timbru atât pentru fond cât și pentru apel, având în vedere că în fond cererea a fost taxată cu o taxă fixă.
Pe cale de consecință, tribunalul a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la alcătuirea instanței, o hotărâre netemeinică și nelegală a cărei casare se impune.
Intimatul a formulat la data de 19.11.2009 întâmpinare prin care invocă excepția inadmisibilității recursului formulat de recurenta - reclamantă, arătând că recursul formulat a fost soluționat de Tribunalul București prin decizie irevocabilă. În temeiul art. 299 alin. 1 și art. 377 alin. 2 pct. 4 Cod procedură civilă consideră că recursul formulat împotriva unei hotărâri date în recurs, așadar irevocabilă, este inadmisibil.
Pentru aceste considerente, dispozițiile Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt imperative, astfel instanța sesizată cu prezenta cale de atac nu poate trece la soluționarea prezentei cereri, soluția fiind unică și anume respingerea recursului ca inadmisibil.
Analizând legalitatea deciziei civile recurate, în raport de criticile formulate și de prevederile legale incidente în cauza, curtea retine următoarele:
În ceea ce privește excepția inadmisibilității recursului.
Excepția este nefondata în sensul considerentelor ce urmează:
Potrivit art. 299 Cod procedură civilă, hotărârile date fără drept de apel, hotărârile date în apel precum și în condițiile legii, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului.
În același timp, art. 2821Cod procedura civilă, instituie o excepție de la regula conform căreia hotărârile primei instanțe de judecată sunt supuse apelului, stabilind că doar în cazul litigiilor a căror valoare este de până la 100.000 lei Ron, calea de atac care poate fi exercitată este cea a recursului.
Din analiza acestor norme legale, rezultă că, exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești este guvernată de principiul legalității cailor de atac, consacrat în art. 129 din Constituție, astfel încât, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele prevăzute de lege și că exercitarea acestor căi de atac trebuie să se realizeze în condițiile stabilite de lege.
În aceste condiții, deși dreptul de acces la justiție consacrat de art. 6 din CEDO, inclusiv aceasta componenta a sa de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești prin care se tranșează drepturi litigioase, greșita calificare a cailor de atac exercitate într-o cauză, de către instanța de control judiciar și pe cale de consecință, pronunțarea unei hotărâri judecătorești corespunzătoare acestei calificări, nu poate fi de natură să ducă la decăderea părții - titular al căii de atac, din dreptul de aoe xercita, câta vreme căile de atac nu sunt cele prevăzute în hotărârea atacată ci acelea prevăzute de lege iar pe de altă parte, neîndeplinirea condițiilor în care o hotărâre, poate fi atacată, printr-o cale de atac prevăzută de lege, nu este imputabilă părții, lipsa culpei titularului exercițiului căii de atac, neputând avea drept consecință sancționarea acestuia, în sensul decăderii lui din posibilitatea de aop une în realizare.
Pe de alta parte nu poate fi primit nici argumentul intimatului în sensul că practica judiciara este constantă în sensul considerării ca inadmisibil a recursului într-o astfel de situație, în acest sens, curtea având în vedere tocmai argumentele invocate în considerentele care au constituit temei al respingerii recursului în interesul legii promovat de procurorul general al României în aceasta materie - în sensul considerării cvasiunanime a admisibilității exercitării unei astfel de căi de atac, împotriva hotărârilor pronunțate în căi de atac calificate ca fiind recurs.
Față de toate aceste considerente, curtea apreciază excepția inadmisibilității recursului ca nefondată, urmând a dispune respingerea acesteia.
În ceea ce privește fondul recursului, curtea reține următoarele:
Așa cum rezultă din actele dosarului de fond, reclamanta a formulat o acțiune civilă complexă, cu două capete de cerere distincte: constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr. 1452 din 20.12.2004, încheiat între intimații și și constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. 9160/24.09.1999 emis în favoarea intimatului.
În raport de aceasta constatare, o prima concluzie ce se impune a fi reținută este aceea ca raportul juridic litigios dedus judecații pe aceasta cale este unul complex, reclamanta formulând în cadrul aceleași acțiuni, doua capete de cerere principale, pentru care legea prevede căi de atac distincte.
Intr-adevăr, în ceea ce privește cererea vizând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr.1452 din 20.12.2004, încheiat între intimații și, în raport de prevederile art. 2821Cod procedura civila și decizia în interesul legii nr. 32 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 9 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial în data de 10.12.2008, această acțiune este evaluabilă în bani, calificarea căii de atac ca fiind apel sau recurs, fiind determinată de valoarea obiectului litigiului, astfel cum este consacrat expres în art. 2821din Codul d e procedură civilă.
În acest sens curtea reține ca prin decizia nr. 32 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 9 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial în data de 10.12.2008, s-a admis recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 2821alin. 1 din Codul d e procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile, având ca obiect constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.
În conformitate cu art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, soluțiile se pronunță în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
In aplicarea acestui text legal, ceea ce este esențial de reținut este faptul că deciziile pronunțate în recursuri în interesul legii nu creează norme juridice noi, ci, interpretând normele juridice existente și analizând soluțiile pronunțate de instanțe, asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii.
Consecința acestei constatări, ce decurge din ratio legis, este obligativitatea, pentru instanțe, a dezlegării problemelor de drept interpretate (iar nu "judecate" de către instanța supremă, pentru că nu există o veritabilă judecată) de către instanța supremă, deci opozabilitatea erga omnes a acestor dezlegări, a acestor interpretări, care vin să precizeze și să determine sensul autentic și originar al normei interpretate, fără să o modifice structural.
În același sens, rolul recursului în interesul legii, de unificare a jurisprudenței inconsecvente a fost relevat, chiar dacă în materia acțiunilor în revendicare imobiliare, de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Păduraru contra României, hotărârea din 1 decembrie 2005, prin care s-a afirmat că, în lipsa unui mecanism care să asigure coerența practicii instanțelor naționale, divergențele profunde din jurisprudență, ce persistă în timp - sunt de natură să dea naștere unei incertitudini permanente și să diminueze încrederea publicului în sistemul judiciar, care reprezintă una dintre componentele fundamentale ale statului de drept.
Pe de altă parte, în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității titlului de proprietate emis în temeiul legii 18 /1991, conform art. 5 al titlului XIII al Legii 247/ 2005, calea de atac prevăzută de legea specială în aceasta materie, este cea a recursului.
O a doua precizare ce se impune a fi făcută este aceea că atât practica cât și doctrina consacră în mod unanim principiul caracterului unitar al căii de atac ce poate fi exercitată împotriva unei hotărâri judecătorești, consecință a caracterului unitar al hotărârii, ceea ce conduce la concluzia că împotriva unei hotărâri judecătorești nu pot fi exercitate atât calea de atac a apelului cât și cea recursului, care să vizeze diversele capete de cerere formulate ci o singură cale de atac.
În speță, deși tribunalul a apreciat în mod corect că se impunea a fi avută în vedere valoarea obiectului litigiului în calificarea caii de atac exercitată în cauza, din verificarea actelor dosarului rezultă că atât în prima faza procesuală cât și în calea de atac soluționată prin decizia ce face obiectul prezentei căi de atac, instanțele de judecata au omis a impune reclamantei sa procedeze la prețuirea obiectului litigiului, în raport cu obligațiile care îi reveneau acesteia conform prevederilor art. 112 pct. 3 Cod procedura civilă și că doar în momentul formulării acestei căi de atac, reclamanta a procedat la evaluarea litigiului, arătând ca acesta este una care depășește valoarea de 100.000 lei iar intimații nu au contestat, în aceasta fază procesuală această evaluare.
Este adevărat că în cazul contractelor de vânzare cumpărare valoarea dreptului patrimonial transmis este stabilită de părți în cuprinsul acestora, însă, în cauză, nu se poate omite faptul că aceasta evaluare vizează momentul încheierii convenției, or, pe de o parte, reclamanta nu avea calitatea de parte în aceasta convenție, pentru a se putea concluziona ca aceasta evaluare i-ar aparține și prin urmare, prezuma ar fi fost însușită de acesta, la data formulării acțiunii, iar pe de alta parte, între momentul încheierii contractului ce se solicită a fi constatat nul si momentul formulării acțiunii de față, a trecut un interval de timp semnificativ, de mai mult de 3 ani - 20.12.2004 -19.03.2008, perioada în care, pe de o parte, piața imobiliară a suferit schimbări semnificative, de notorietate, în sensul creșterii explozive a preturilor bunurilor imobile inclusiv a terenurilor iar pe de alta parte, a persistat fenomenul inflației, astfel ca se impunea ca în virtutea rolului activ, consacrat de art. 129 alin. 5 Cod procedura civila, atât judecătoria cât și tribunalul să pună în discuția contradictorie a părților și să stabilească cu prioritate, fie pe baza prețuirii părților fie pe baza unor probatorii de specialitate administrate în acest scop, valoarea obiectului litigiului, câtă vreme aceasta constituia un element esențial în soluționarea atât a litigiului cât și a calificării căii de atac ce putea fi exercitată în cauză.
Având în vedere considerentele anterior expuse, ținând seama de caracterul complex al raportului juridic litigios dedus judecații, că normele speciale sunt de strictă interpretare și aplicare, astfel că existenta unei norme legale speciale care are aplicabilitate exclusiv în ceea ce privește unul dintre capetele de cerere, nu poate fi de natură să determine aplicabilitatea sa, în extenso cu privire și la un alt capăt de cerere principal, în aplicarea principiului legalității căii de atac și a principiului dreptului părților la un proces echitabil, apreciind totodată că exercitarea căilor de atac este o garanție a dreptului acestora la apărare, curtea va reține ca recursul este fondat, tribunalul făcând o greșita aplicare a prevederilor legale anterior citate în cauză, în ceea ce privește calificarea căii de atac exercitata de recurenta împotriva hotărârii primei instanțe, ca fiind recurs și nu apel.
Consecință a greșitei calificări a căii de atac, tribunalul a încălcat și dispozițiile art. 54 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, care prevăd că: "Apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format din 3 judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel", or, nerespectarea normelor legale privind compunerea completului, cum este și cea referitoare la numărul de judecători, atrage de asemenea nulitatea hotărârii pronunțate.
Față de aceste considerente, reținând nelegalitatea hotărârii atacate pentru motivele arătate, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312.pr.civ. să admită recursul, să caseze decizia recurată și să trimită cauza spre rejudecare Tribunalului București, în complet legal constituit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția inadmisibilității recursului.
Admite recursul formulat de recurenta - reclamantă, împotriva deciziei civile nr.597 A/19.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți și.
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare în complet legal constituit la Tribunalul București.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - MARI - - -
GREFIER
- -
Red.
./
2 ex./ 18.12.2009
TB-3 -;
-;
-
Jud.4 -
Președinte:Cristian OlteanuJudecători:Cristian Olteanu, Ilie, Ionelia Drăgan
